Mai sus de Pădurenii de Mijloc, se lucrează de zor la Pînă la capăt, o peliculă americană despre războiul unui fermier din Texas cu bandiţii veniţi din altă parte ca să-i ia terenul arabil, singurul din zonă posesor de sursă de apă şi bănuit a adăposti în adîncuri o pungă de petrol. Potrivit scenariului, pentru a-l face să plece de acolo, bandiţii dau buzna, pe cai, în gospodăria fermierului şi-i trec prin foc şi sabie vacile, găinile, cocoşii, o capră, dar mai ales, curcanul, singurul pe care-l avea şi după care murea de drag fata, căreia, de altfel, îi murise mama cînd era mică.
Asasinarea curcanului fusese picătura care umpluse paharul.
Fermierul îşi ia puşca lăsată moştenire de taică-său, şerif ucis în timp ce făcea ordine într-un bar zgomotos din Arizona, ţinută pînă atunci, nefolosită, într-o ladă din spatele casei, o unge, îi pune cartuşe şi-i lichidează pe bandiţi unul cîte unul, trăgînd cu precizie din dosul unei stînci pleşuve.
Filmările începuseră în Colorado.
Ajunşi însă la scena masacrului, producătorii se pomeniră pe cap cu o problemă practic insolubilă.
Între timp, în America intrase în vigoare şi făcea ravagii Legea privind ocrotirea animalelor şi păsărilor în timpul filmărilor.
Ea interzicea nu numai masacrarea unui animal sau a unei păsări pe perioada filmărilor, dar şi folosirea termenului de şacal în pelicule despre Mafie, sau a formulei Eşti un măgar! în certurile dintre soţi din producţiile cinematografice deja apărute.
Totul pornise de la un film care spărsese box office-urile din America şi din Europa.
Un călător prin junglă, american, fireşte, venit cu iubita pentru a studia dinamica relaţiilor de Putere dintr-un trib rupt complet de restul lumii, se pomeneşte peste noapte cu un piton care i se încolăcise de gît cu scopul mai mult decît limpede de a-l hali dimineaţa, la micul dejun. Mai înainte, la cină, şarpele îi înghiţise iubita, lăsînd deoparte, totuşi, unghiile date cu ojă, ştiut fiind că şerpii au alergie la cosmetice.
La capătul unei lupte pe viaţă şi pe moarte, eroul reuşeşte să se elibereze din strînsoare şi sugrumă pitonul uriaş cu braţele sale slăbuţe, delicate, de şoarece de bibliotecă.
De cum apăru filmul, o organizaţie de protecţie a animalelor declanşă o campanie violentă împotriva producătorilor, pe motiv că stresaseră pitonul, împrumutat pe perioada filmărilor de la o grădină zoologică din Miami.
— Bine, bine! replicară producătorii, dar şarpele n-a păţit nimic. Strîngerea lui cu mîinile şi aruncarea la pămînt nici măcar nu s-au petrecut în realitate, ci pe calculator.
— Nu contează! s-au grăbit să răspundă membrii organizaţiei, nu numai că l-aţi stresat, dar, mult mai grav, i-aţi afectat imaginea publică în chip iremediabil.
De-a lungul Istoriei, pitonul şi-a cîştigat faima de şarpe puternic, înfricoşător chiar. În film, acest Tarzan al tîrîtoarelor e răpus de un sfrijit cu ochelari, ai cărui muşchi nu sunt buni nici la aprinsul aragazului măcar. Prin asta, dat fiind şi succesul de casă al peliculei, pitonul a fost făcut de rîs în faţa întregii lumi.
Un comentariu pentru articolul „Filmări americane”