Nicolae Ciucă: O să stabilim liniile de efort pentru perioadă imediat următoare, astfel încât să avem toate demersurile întreprinse pentru ca până la 24 decembrie să putem să avem bugetul finalizat și aprobat, așa cum am discutat

Filmări americane

Vedeta peliculei, o actriţă nominalizată de zeci de ori la Oscar, fără să ia vreunul, care o interpreta pe fata cea mică a fermierului ajunsă între timp ditamai tînăra nurlie şi cu priviri focoase, făcea naveta Los Angeles – Pădurenii de Mijloc. Pentru avionul special închiriat s-o transporte producătorii amenajaseră o pistă de aterizare şi decolare, împreună cu un mic aeroport, în incinta căruia călătoarea avea la dispoziţie toate instrumentele necesare refrişării.

După plecarea americanilor, în orăşelul lăsat intact, dar pustiu, se mutară cei din Pădurenii de Mijloc. Dădură foc caselor, doborîră copacii şi arară pămîntul, astfel încît fostul sat să dispară de pe hartă, o dată cu viaţa lor de pînă acum. Orăşelului îi spuseră Pădurenii de Sus, ca semn al superiorităţii faţă de Pădurenii anteriori, care erau doar de Mijloc, dar şi ca semn al conştiinţei că ei făcuseră un salt uriaş faţă de condiţia anterioară. Nu le-a fost prea greu să devină veritabili orăşeni. Chiar de la începutul filmărilor, americanii îşi propuseră să-i civilizeze cît de cît. Prezenţa unor sălbatici la o distanţă mai mică de un kilometru neliniştea profund pe mulţi membri ai echipei, care se şi vedeau cu gîtul tăiat într-o noapte de cei din Pădurenii de Mijloc, fără a-i putea opri într-un fel, întrucît aceştia nu ştiau decît OK! și Hello! Graţie unor specialişti în abordarea triburilor de canibili din jungla Amazoanelor, aduşi special din Cleveland, cei din Pădurenii de Mijloc învăţară să se spele, să se tundă şi să se radă. Se vindecară şi de sifilis. Medicul echipei se grăbi să le administreze medicamentele corespunzătoare chiar din primele zile, îngrijorat ca nu cumva vreo secretară de platou, frustrată sexual, să se îmbolnăvească de la vreun flăcău din sat.

Mai greu a fost însă cu dezvăţatul de lipitul gumei de mestecat. La început, americanii crezură că lucrurile vor merge uşor. Nu le mai dăm gumă! – şi-au zis ei – şi, atunci, lipsiţi de materia primă, vor renunţa la obiceiul lor blestemat. După cîteva zile însă, îşi dădură seama că locuitorii satului făcuseră o dependenţă de guma de mestecat mai puternică decît cea care apare în cazul heroinei. Fură aduşi, în procedură de urgenţă, medici din America specializaţi în vindecarea dependenţilor de droguri. Aceştia amenajară rapid un spital de campanie, învăţară cîteva cuvinte în română şi porniră una dintre cele mai dure campanii duse de ei vreodată, mai dură decît cea prin care reuşiseră să-i vindece pe membrii unui trib din Tanganica de obiceiul de a se urina pe picioarele oaspetelui ca semn marcant al ospitalităţii. La capătul unei bătălii care dură cîteva săptămîni, cei din Pădurenii de Mijloc scăpară de dependenţa de gumă de mestecat. În cazul multora, medicii americani reuşind doar să-i facă să renunţe la gumă, nu însă şi la gesturile de a mesteca şi a lipi pasta albă. Astfel că mult timp după aceea, pe uliţele pline de hîrtoape ale satului puteai vedea inşi mestecînd în gol, ca nişte capre, şi întinzînd mîna în aer, ca şi cum ar fi vrut să lipească ceva.

Cu chiu cu vai, cei din Pădurenii de Mijloc reuşiră să ajungă în secolul XXI al erei noastre.
Unii învăţară s-o rupă niţel pe englezeşte.
Alţii se iniţiară în tainele cinematografice şi se gîndeau deja să-şi facă băieţii regizori, iar fetele, dive.

Cu toţi avură prilejul să cunoască din interior problemele care frămîntau societatea americană postmodernistă. De Stînga fiind, actorii organizaseră aproape zilnic, după încheierea programului de lucru, desigur, manifestaţii de protest împotriva politicii războinice a administraţiei de la Washington. La aceste manifestaţii, fură invitaţi să ia parte şi cei din sat. Şi aceştia participară bucuroşi, strigînd lozinci împotriva Casei Albe şi agitînd pancarde cu preşedintele american în chip de năsos mincinos.

Cînd ajunseră la masacrul comis de bandiţi, producătorii îşi dădură seama că aveau nevoie de păsări şi animale din satele înconjurătoare. După doar două filmări de noapte (bandiţii năvăleau la căderea întunericului, ca să prindă găinile culcate), în sat nu se mai găsea picior de pasăre şi de animal. Rămăsese viu doar un cocoş de-al lui Axente Ţipiric, ascuns de ăl mic într-o scorbură din pădure, ca să nu-l găsească taică-său şi să-l dea echipei de filmare. Producătorii nu insistară să pună mîna pe cocoş. În tabără se aflau şi actriţe care urmau tratamente speciale pentru a avea copii. Gestul lui Tinel Ţipiric le înduioşă pînă la lacrimi. Puradelul fu adoptat de toate la un loc, grăbite să-i îndeplinească toate capriciile.

Fiul cel mic al lui Axente Ţipiric a fost, de altfel, singura victimă a filmărilor la westernul Pînă la capăt.
Îndopat cu dulciuri, ăl mic deveni obez, iar cînd crescu mare şi se făcu ditamai namila, scîrbit de drăgălăşeniile din copilărie, nu mai vru să vadă femeie în faţa ochilor.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Pagini: 1 2 3 4

Un comentariu pentru articolul „Filmări americane”

A apărut cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”

După ani și ani de documentări, discuții cu unii dintre actorii implicați în evenimentele din decembrie, Ion Cristoiu a terminat de scris cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”.
Apăsați aici pentru mai multe detalii
Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog