Donald Trump: Președintele Putin și cu mine ne vom întâlni într-o locație deja convenită, Budapesta, în Ungaria, pentru a vedea dacă putem pune capăt acestui război >
Fixarea lumii
Am primit de curând o ofertă de nerefuzat. Un „pistol de fixat cuie” la mirabilul preț de 99,99 de lei. Am dedus că s-a renunțat la bătut sau împușcat cuie și s-a trecut la fixarea lor. Dacă medicina și inteligența au făcut asemenea progrese în zilele noastre, de ce să nu facă și meșteșugurile? Operațiunea mi se pare o noutate binevenită, dat fiind că în mod tradițional lucrurile se atârnă, se pun, se bat ori se prind în cuie, adică sunt fixate – lucrurile, nu cuiele –, iar pentru asta ai nevoie de un ciocan, cu care poți să te și accidentezi, nu doar să faci filosofie, cum ne zicea tot mai des și mai incorect citatul Nietzsche. Pentru a face oferta și mai atractivă, expeditorul mesajului oferea și un cadou: 50 de cuie. Logic, dacă un cui e bun la casa omului, mai multe ar trebui să fie mai bune. Totuși, trebuie să existe o limită dincolo de care avem deja prea multe cuie. Vorba lui Eubulide, grămada apare pe nesimțite – nu poți să spui precis când s-a format. Dar megaricul vorbea despre nisip, din care în mod normal n-ai vrea să ai parte doar de câteva fire, fiindcă ar însemna că ți-au intrat în pantofi. E drept, nici cuiele nu sunt bune în pantofi, dar prin casă nu strică o mână. Totuși, deși înseamnă puțin când construiești o casă, într-o casă terminată în care locuiește un om normal 50 de cuie sunt cam multe, chiar și dacă presupunem că locatarul e mare iubitor de tablouri. O fi având fiecare lucru cuiul lui, dar numărul de pereți e în mod normal limitat.
Încă mă mai gândesc dacă o să fac comandă. Pe de o parte, aș avea nevoie de câteva cuie, fiindcă am de fixat niște lucruri în perete. Pe de altă parte, unde bat eu 50 de cuie? Și ce-aș putea face cu pistolul după ce bat cuiele? Am deja o duzină de instrumente folosite de câteva ori pe care e foarte puțin probabil să le mai folosesc vreodată. Unul lustruiește diverse lucruri, câteva macină (prost) cafea, respectiv variate semințe ș.a.m.d. Unii au și mai multe instrumente: de făcut pâine, de fript cartofi, de zdrobit gheața, de stors fructe ori de sigilat diverse, de feliat, încălzit, răcit sau scobit te miri ce. Lumea de azi e plină de minuni tehnologice prin care ne-o punem la dispoziție, cum zicea Heidegger. Și totuși, s-ar zice că stăpânim lumea mai mult în imaginația noastră decât în realitate. Ne punem lumea la dispoziție prin felurite instrumente de care ne servim temporar sau sporadic, ceea ce poate aduce anumite satisfacții, dar ele ocupă și spațiu, care până la urmă ne stăpânește el pe noi. Omul e construit în așa fel încât tinde să ocupe și să utilizeze tot ce are la dispoziție. Dacă are un birou de un metru pătrat îți organizezi lucrurile în așa fel încât să poți lucra cât mai bine. Dacă are unul de doi, îl ocupi – cu timpul, în cel mai bun caz – cu multe lucruri neapărat necesare desfășurării activității (aceeași ca și până atunci). Dacă are unul de patru, îl „rezolvă” chiar mai repede, cu și mai multe lucruri care-i pun lumea la dispoziție. Cu blatul din bucătărie se întâmplă la fel. La unii e valabil și pentru farfurie (ori pentru frigider). Nu are rost să discutăm despre ce este cu adevărat necesar și ce nu este. În fond, jumătate din mărfurile nealimentare vândute azi în lumea civilizată își fericesc proaspeții posesori preț de câteva minute sau, în cazul în care vorbim de copii, ore. Am face mai bine să ne întrebăm ce pierdem atunci când ne punem totul la dispoziție. fiindcă în felul ăsta o să avem o lume atât de săracă și de strâmtă încât s-ar putea să ne trezim fixați.
Comentarii
Lasă un răspuns