Folosirea lui Vladimir Ilici Lenin

Meditații. Cînd am ales să fiu gazetar, cu decenii în urmă, ar fi trebuit să iau în seamă avertismentul lui Arghezi despre incompatibilitatea celor două meserii, de scriitor și de ziarist. La vremea respectivă nu aveam la dispoziție, ca acum, publicistica poetului. Drept pentru care acum mă mărginesc să consemnez pur și simplu fragmentul dintr-o tabletă publicată în 1912:

„Mi-ar plăcea totuşi să contribuiesc la încumințirea unui scriitor aspirant și să ucid erorile lui.
Întîia lui eroare este atunci cînd îşi închipuie că ziarismul este atît de compatibil cu starea sufletească indispensabilă la un scriitor și că poate sluji facultăților artistice de excitant pozitiv și de hrană.

Viața de gazetar i-a fost lui Eminescu o povară. Creangă n-a fost gazetar. De tot ce-a fugit mai sprinten Caragiale, fost și berar, e gazetăria. Scriitorii în viață, cei mai buni, vîrstnici și tineri, nu sînt gazetari. La cei care sînt, se observă o încetare de activitate artistică. A fi scriitor și ziarist în același timp, se plătește cu jertfa mediocrizării, sau cel puțin cu o gravă amărăciune. Ei nu pot fi nici gazetari buni și nici buni scriitori. Tipul, foarte rar, și la noi și la străini, de ziarist propriu-zis, există, susceptibil de o dezvoltare și perfecție speciale, dar acela cere, neapărat, aptitudini speciale. În codul ei de zămislire, natura prevede și pe ziarist. Ziaristul adevărat se naște întocmai ca artistul sau ca veverița; simte ca ziarist, vede ca ziarist, gîndește ca ziarist, și moare în ziarist. Să cităm un mort. Așa a fost Panu.

O altă eroare a tinerilor. Ei socot că arta poate fi o profesie și de vreme ce tot condeiul și reflecția sînt uneltele și-ale scriitorului și-ale ziaristului, se fac ziariști, ziariști mediocri, și riscă să rămîie, ca scriitori, în aceeași subdiviziune. Dacă poate trăi din condei, scriitorul se crede nobil, atunci cînd ar fi de datoria lui să-și măsoare nenorocirea.

Nimeni nu înstrăinează, într-adevăr, pe scriitori de sinesi, de lucruri, de oameni, de natură; nimic nu-i falsifică mai mult, nu le uzează personalitatea și fecioria sufletului ca nobila profesie. E dezertarea lor din lume, e claustrarea energiilor interioare, într-un spațiu mic și factice.

Eu visez pentru tot scriitorul îndeletniciri manuale, care permită să umble, să vadă, să cunoască, să se înnoiască neîncetat, să fie nesfîrșit și divers.
Între un condei de reporter și un ciocan de sfărîmat pietre pe șoselele Europei, artistul trebuie să prefere ciocanul.
Evident că soluția cea mai bună ar da-o averea…” (Tudor Arghezi, Bilet, în Rampa, 28 noiembrie 1912)

*

Notă. Rupte din cărți:

„Pămîntul e frumos? Nu, e o minciună! Toată frumuseţea vine din inima noastră. Cît timp ea e plină de bucurie. În ziua cînd această bucurie dispare, pămîntul nu mai e decît un cimitir”. (Panait Istrati „Kira-Kiralina”)

„Oamenii sînt dimineaţa altfel dispuşi decît seara. Dimineaţa domneşte seriozitatea, spiritul este încă mai mult în identitate cu sine şi cu natura. Ziua aparţine opoziţiei, muncii. Seara predomină reflexia filozofică”. (Hegel „Filozofia spiritului)

*

Folosirea. Istoria comunismului cunoaște un fenomen remarcat de toți cercetătorii: folosirea lui Vladimir Ilici Lenin, după dispariția sa, în 1924, de către diferiți lideri comuniști pentru a-și rezolva propriile interese. Nici n-a apucat să se răcească trupul celui considerat a fi întemeietorul statului sovietic că în URSS a și apărut o dispută aprinsă în legătură cu Testamentul. Prin acest document, Lenin îl lăsa pe Stalin drept succesor. Un alt pretendent la succesiune, Trotski s-a apucat să spună că nu-i adevărat. Lenin ar fi adăugat în ultimul moment câteva rânduri prin care Stalin era repudiat. Se înțelegea, în aceste condiții, că adevăratul succesor era el, Trotski. Replica lui Stalin a venit fără întârziere. Adversarul său a fost trimis în exil și, mai apoi, asasinat cu sânge rece. Iar toți cei care invocau, fie și sub plapumă, că au știință de adevăratul Testament al lui Lenin au fost trimiși în fața plutonului de execuție.

Punând mâna pe putere, Stalin l-a glorificat pe Lenin și s-a proclamat demn continuator al acestuia. Lenin a fost folosit drept argument pentru a lichida milioane de oameni, interesat în răsturnarea lui Stalin de pe soclu, Nichita Serghevici Hrușciov a apelat și el la Lenin. Destalinizarea a fost prezentată drept o reîntoarcere la adevărata învățătură a lui Lenin. După ce-l servise pe Stalin în instaurarea terorii, Lenin îl servea acum pe Hrușciov în făurirea unui socialism mai liberal. La rându-i, venit la putere, Mihai Gorbaciov l-a convocat și el pe ilustrul înaintaș din mormânt. Reîntoarcerea la Lenin a fost invocată pentru a legitima perestroika și glasnosti.

Folosirea lui Lenin în rezolvarea unor interese atât de diferite a fost posibilă pe fondul caracterului contradictoriu al operei sale. Practic, în vasta sa operă puteai găsi citate pentru a argumenta orice: și teroarea stalinistă, și liberalismul hrușciovist, și stagnarea brejnevistă, și reformismul gorbaciovist. Ba chiar și Ceaușescu n-a ezitat a-l folosi pe Lenin în lupta sa pentru relativa independență a partidelor comuniste și muncitorești față de tendințele autoritariste ale Moscovei. La rându-i, Nicolae Ceaușescu a fost și el, timp de 25 de ani, bun la toate. Citate din opera secretarului general al Partidului serveau pe rând și liberalilor, și dogmaticilor.