Fost procuror, trecut prin purgatoriul DNA: „Am gândit, ca și mulți dintre voi, că mie nu mi se poate întâmpla”

Liviu Tudose, fost procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, arestat pentru o perioada de 113 de zile la cererea de DNA Ploiești și achitat ulterior pe motiv că fapta nu există povestește ce s-a întâmplat, joi, la Parlament:

„Ma vad nevoit sa ies din nou în spațiul public pentru a da câteva lămuriri în legătură cu prezența mea de astăzi, la ședința Comisiei juridice, disciplină și imunități în care a fost dezbătut proiectul de desființare a Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție.

Am avut calitatea de invitat și scopul prezenței mele l-am identificat a fi, încă o data, acela de a aduce în atenția acestei comisii inimaginabilele abuzuri la care, eu în particular, dar și alți magistrati am fost supuși, în cursul anilor trecuți, de către procurorii DNA.

Pentru că în presa s-a preluat doar o parte din ceea ce s-a întâmplat astăzi, respectiv doar faptul că nu am fost lăsat să vorbesc, lucru parțial adevărat, se impun următoarele precizări:

După intervenția eficientă, verticală și extrem de profesionistă, așa cum ne-au obișnuit, a reprezentantelor asociațiilor profesionale UNJR, AMR, AJADO și APR, m-am înscris la cuvânt, motivat și mai mult de afirmația nereală a președintelui Comisiei, deputatul Usr-Plus Badea Mihai Alexandru, în sensul că ,,abuzurile au fost cazuri izolate”.

În acest context, ministrul justiției, Ion Stelian, a ridicat problema calității mele și a faptului ca nu ar fi conform Regulamentului să iau cuvântul, putând doar să asist la dezbateri.

Am replicat că îmi justific pe deplin calitatea, ca fost magistrat, acum pensionat, dar și fost inculpat, ,,grație” abuzurilor procurorilor DNA.

De asemenea, l-am întrebat pe domnul ministru dacă nu cumva nu mă lasă să vorbesc de teama de ce-aș putea să spun. Evident, nu a răspuns.

După intervenția unor alți membri ai comisiei, am fost lăsat să vorbesc, dar mi s-a cerut sa nu relatez nimic despre speța mea concretă, ci despre desființarea SIIJ.

Am replicat atunci că nu voi putea sa fac o disociere între cele două aspecte, pentru că am venit sa vorbesc din perspectiva propriei experiențe, iar rolul prezenței mele este acela de a lupta prin orice mijloace pentru ca aceste abominații să nu se repete în viitor.

Profitând de contextul în care am fost lăsat, totuși, să vorbesc, într-o adevărată ,,cursă contra cronometru”, am încercat să spun cât de mult din ceea ce îmi propusesem, fiind conștient că îmi va fi tăiat microfonul, căci asta este modalitatea în care, în România anului 2021, se respectă dreptul fundamental la libertatea cuvântului.

Am vorbit despre modul incalificabil în care mi-a fost fabricat dosarul penal, despre abuzurile abominabile, despre încălcarea celor mai elementare drepturi procesuale, despre probe fabricate, despre modul în care procurorii încalcă procedura, sub ,,umbrela” unor circulare aflate în afara legii și venite din vârful structurii DNA, despre condițiile din arest și tortura la care am fost supus.

În tot acest timp, vicepreședintele Comisiei, tot de la USR, încerca să deturneze discursul meu de la aspectele concrete privitoare la dosarul meu.

Am mai spus și faptul că desființarea SIIJ are ca unic scop încercarea de a se acoperi mizeriile și abuzurile comise și de a se evita tragerea la răspundere penală a celor vinovați.

În momentul în care am încercat sa ofer și mai multe amănunte și referiri concrete la nelegalitațile cărora am fost victimă, mi-a fost tăiat microfonul, în încercarea disperata de a nu ma face auzit și mai mult de către reprezentanții presei, aflați în sală.

Nu este aici contextul în care să povestesc despre nivelul incalificabil al dialogului, contrelor și non-argumentelor în jurul cărora poartă o discuție într-o asemenea comisie care ar trebui sa fie un,, filtru” de legalitate și de constituționalitate.

Închei prin a transmite domnilor parlamentari că, deși azi mi-au oprit cuvântul în aceasta manieră aproape infantilă, nu vor putea sa îmi închidă nici gura, nici să-mi șteargă amintirile dureroase și nici sa ma oprească să gândesc.

Si asta pentru că, în toți acești ani, singura mea faptă culpabilă a fost aceea să tac, în timp ce prea puțini au vorbit. Pentru ca am gândit, ca și mulți dintre voi, că ,,mie nu mi se poate întâmpla”…