Donald Trump amână până la 9 iulie aplicarea taxelor vamale de 50% pentru UE>
Fragmentarea imaginii liderului – operațiunea „cazul Georgescu”
În acest articol voi încerca să deslușesc un mecanism subtil și bine orchestrat al politicii românești recente: modul în care o figură simbolică a speranței morale și conservatoare, Călin Georgescu, a fost transformată în doar câteva luni într-un „caz” controversat. Voi explora cum această operațiune a fost esențială în construirea finalei prezidențiale din 18 mai 2025 și, mai larg, ce înseamnă pentru poporul român să i se refuze șansa de a avea eroi culturali autentici în arena publică.
Epopeea unei finale previzibile: un scenariu confirmat?
Cu exact trei săptămâni în urmă, publicam pe acest blog un articol care se încheia cu o ipoteză greu de luat în serios la acea dată, dar pe care o prezentam cu toată modestia speculației raționale: că în România se poate construi, în mod dirijat, o finală prezidențială între Nicușor Dan și George Simion. Trei săptămâni mai târziu, nu doar că această finală a avut loc pe 18 mai 2025, dar ea s-a încheiat cu victoria celui pe care îl numisem, cu ironie involuntară, „alesul sistemului”. Nicușor Dan e președintele ales.
Folosesc și acum, ca atunci, registrul ipotetico-speculativ. Nu pentru că m-aș teme de adevăruri ferme, ci pentru că, în România acestor ani, doar scenariile sunt mai puternice decât realitatea. Să presupunem, așadar, că ceea ce s-a întâmplat nu este rezultatul unei planificări minuțioase. Să presupunem că totul a fost voința populară. Să presupunem chiar și faptul că această voință s-a exprimat liber și conștient. Și totuși…
În noiembrie 2024, alegerile prezidențiale fuseseră anulate după ce un necunoscut publicului larg – Călin Georgescu – câștigase turul întâi, contrar tuturor așteptărilor și algoritmilor. Un om din afara establishmentului reușea să tulbure ordinea veche. Ce a urmat a fost o reacție violentă a sistemului: anularea alegerilor, în condiții juridice cel puțin controversate, fără o bază legală solidă și cu o decizie a Curții Constituționale greu de apărat chiar și în termeni formali. Reacția internațională a fost timidă, dar fermă într-un singur caz notabil: vicepreședintele Statelor Unite, J D Vence, a denunțat public abaterile grave de la normele democratice în România.
A urmat o lungă tăcere. Apoi, o rescriere a scenariului. Pe 4 mai 2025, Nicușor Dan și George Simion câștigau prima rundă electorală. Pe 18 mai, se întâlneau în finală. Iar Nicușor Dan câștiga cu o majoritate relativ confortabilă. Dar ceea ce a fost prezentat ca o victorie democratică, pare – în logica acestui scenariu – mai degrabă o confirmare a unei reușite operaționale. Sistemul nu doar că a impus un președinte, dar a obținut și consensul popular necesar pentru a-și legitima alegerea.
George Simion a jucat perfect rolul „sperietorii”. Un personaj măsurat, testat, pregătit pentru a pierde. A fost susținut exact cât era nevoie pentru a intra în turul 2, știindu-se că va genera emoția necesară unei mobilizări masive împotriva lui. Mulți dintre votanții lui Nicușor Dan nu l-au votat pentru că îl susțin, ci pentru că se temeau de alternativa Simion. A fost un vot anti, nu un vot pro. Și acest tip de vot este perfect gestionabil în termeni de control electoral.
Dar adevărata reușită a fost, poate, alta. Călin Georgescu – figură salvatoare, aproape mitică, în iarna lui 2024 – a fost coborât de pe soclu. În Decembrie, părea să coaguleze o masă critică în jurul unui ideal conservator-național. Un Gandhi autohton, un Mandela carpatic. Sistemul l-a tratat ca pe un om, nu ca pe o icoană. A fost blocat procedural, apoi delegitimat moral. A fost asociat cu personaje controversate, cu „mercenari”, cu vectori ai haosului. Nu i s-a interzis doar candidatura. I s-a retras aura.
Ceea ce este remarcabil e modul în care i-au fost speculate slăbiciunile. În loc să rămână ferm în poziția de a cere reluarea turului al doilea din decembrie 2024, Georgescu a fost sedus de promisiunea că i se va permite să candideze în 2025. A dat curs tentației și, prin simpla încercare de a se înscrie în cursă, nu a făcut altceva decât să recunoască, implicit, legitimitatea noilor alegeri, infirmând astfel propria teză despre lovitura de stat constituțională din decembrie. A validat, practic, continuarea pe o Constituție despre care unii experți spun că a fost pur și simplu anulată.
Mai mult, în jurul său s-a declanșat o operațiune intensă de strângere de semnături de către un partid, AUR. Lui, cel care se declarase independent. I s-au oferit resurse, voluntari, promisiuni. A fost sedus, pe rând, cu perspective de candidatură, apoi cu o funcție ipotetică într-un guvern viitor. Însă cel mai mare deserviciu adus imaginii lui Călin Georgescu a fost chiar această asociere – voită sau acceptată – cu un partid consacrat ca fiind al exceselor. Un partid al radicalismului retoric, al naționalismului strident, al gesturilor teatrale și confruntaționale. Pentru un personaj care întruchipa, în ochii susținătorilor săi, speranța unei reîntemeieri morale a statului, alăturarea cu AUR a fost devastatoare.
A arătat că „cel așteptat de popor” nu era, de fapt, nici atât de independent, nici atât de incoruptibil în logica politică. Că poate fi atras, cooptat, plasat într-un joc mai mare. Iar în momentul în care candidatura i-a fost refuzată, Georgescu a fost sedus din nou: de data aceasta, să-l susțină pe George Simion. A apărut, astfel, ca un om interesat ca România să fie condusă de un personaj cel puțin necalificat. Și chiar s-a dovedit dispus să accepte o funcție ipotetică de prim-ministru într-o eventuală administrație Simion – o asociere diametral opusă profilului său de pacifist, de Gandhi balcanic, cum îl numiseră unii.
Contrastul nu putea fi mai mare: un Georgescu al nonviolenței, visător al reîntemeierii morale, pus alături de Simion – politician consacrat prin gesturi violente, de la luări de guler ale miniștrilor la tribuna Parlamentului până la retorica de maidan. Din această asociere, imaginea lui Georgescu s-a dizolvat. A părut nu un reformator moral, ci un alt șmecher al sistemului, dispus să sacrifice principii pentru oportunități.
S-a operat clasic. S-a identificat vulnerabilitatea, s-a lucrat cu slăbiciunile. În câteva luni, Georgescu a fost transformat dintr-un simbol într-un caz. Și astfel, sistemul a rezolvat și problema trecutului (Georgescu), și pe cea a viitorului (Simion). Iar prezentul a fost livrat în numele normalității, cu Nicușor Dan în fruntea unui stat care se declară democratic, dar care își regizează democrația.
Concluzie
Operațiunea „cazul Georgescu” ne arată cât de mult este fragmentată și controlată imaginea liderilor în politica românească. Nu este vorba doar de candidaturi sau de voturi, ci de cum se construiesc, destramă și instrumentalizează imaginile celor care ar putea deveni eroi culturali, dar care în realitate sunt transformați în cazuri politice ușor de gestionat.
În acest context, întrebarea rămâne deschisă: dacă imaginea liderilor poate fi fragmentată și controlată atât de minuțios, ce alte construcții strategice sunt posibile în politica României?
(Dumitru Ungureanu din Washington D.C.)
Comentarii
Lasă un răspuns