Marcel Ciolacu: „E o speculă. Noi am făcut o mare tâmpenie. S-a vândut toată energia electrică pe anul acesta. Am vândut energia cu 200 -300 de lei, iar acum se vinde cu 4000 de lei”

Frământările unui levantin

După ce Rusia a invadat Ucraina, euro-procurorii de la Bruxelles au dat năvală în Bulgaria. Descinderea s-a soldat cu priponirea câtorva înalți „penali”, în frunte cu ex-premierul Boiko Borisov, care, deunăzi, le-a făcut zile fripte șefilor săi din capitala Europei cu fel de fel de doleanțe nepotrivite. Acțiunea în forță a incoruptibililor transnaționali nu-i deloc întâmplătoare, puterea politică de la Sofia fiind preluată de haștagiștii școliți prin străinătățuri și instruiți ca atare de păpușarii globalizării. Așadar, ca și la noi, deunăzi, cozile de topor întoarse la ordin pe meleagurile natale „își iau țara înapoi”… Circul anticorupție din România se va muta o vreme dincolo de Dunăre, experimentul continuă, așadar, cu alți cobai, însă. Martor al acestor dezgustătoare evenimente, îmi aduc aminte de confesiunea unui vizir otoman înstăpânit peste o regiune balcanică: „Credeţi-mă, când îi văd şi-i ascult pe oamenii aceștia, mă conving tot mai mult de eroarea pe care o facem când, cucerind Europa, țară după țară, vrem să răsădim pretutindeni ideile noastre, modul nostru de trai şi de conduită riguros şi exclusiv raţionale. Din ce în ce mai mult, acesta mi se părea fi un efort zadarnic şi fără noimă, căci e absurd să vrei să înlături abuzurile şi prejudecățile, când n-ai puterea şi posibilitatea să elimini condiţiile care le-au generat.”[1]
Punct și de la capăt !

*

Atent la tot ce se petrece în jurul meu, cu osebire în Balcani, nu pot să nu observ că „levantinul e om lipsit de scrupule, fără obraz sau, mai bine zis, cu mai multe măşti pe faţă, silit să mimeze când umilința, când vitejia, când resemnarea, când entuziasmul. Căci toate acestea nu sunt pentru el decât mijloace indispensabile pentru a se descurca în viață, care în Levant e mult mai grea şi mai complicată decât în oricare altă parte a lumii. Străinul aruncat în vâltoarea acestei lupte grele și inegale se afundă cu totul în ea şi îşi pierde adevărata personalitate. Chiar dacă-și face veacul în Orient, abia ajunge să-l cunoască în parte şi unilateral, adică numai prin prisma avantajelor şi dezavantajelor în lupta pe care e osândit s-o poarte.”[2]

Și atunci de ce atâta înverșunare pe apusenii ăștia în a ne transforma în niște clone triste și false ale lor ? Îngăduiți-ne desfătarea pe mai departe în mrejele „acestei perfide şi seducătoare liniști orientale care înceţoşează, înmoaie, încurcă și frânează toate lucrurile, făcându‑le ambigue, multiplicându‑le sensurile şi lipsindu‑le în cele din urmă de orice sens, spre a le duce undeva unde privirea şi raţiunea noastră nu ajung, într‑un neant surd, lăsându‑ne orbi, muţi şi neajutoraţi, îngropaţi de vii şi trăind în lume despărţiţi de lume”[3] ! Fascinația, frumusețea omenirii consta tocmai în diversitate…

*

Aici, în Balcania, „bietul țăran căzut în zăcare”[4] se resemna pe dată, fiindcă nimic nu-i străin de vrerea Domnului. Căta nițel spre cer, se închina și aștepta răspunsul Marelui Vindecător. Uneori mergea să se caute pe la un „doftor”, care îi spunea simplu: „De la mine leacul, de la Dumnezeu sănătatea !”[5] Păi, „boala, în aceste părți de lume, era soarta săracului, dar și pedeapsa bogatului. Pe mlădițele belşugului ca şi pe cele ale mizeriei se deschide bobocul aceleiași flori: boala.”[6] În definitiv, „pentru fiecare pământul are un leac.”[7]

*

Mă uit la reacțiile oamenilor în clipele astea tulburi și îi găsesc secătuiți de energie, de încredere. Pandemia i-a sleit de vlagă, iar, acum, măcelul declanșat de țarul de la Kremlin i-a descumpănit total. În plus, presa îi manipulează fără scrupule cu știri mincinos-otrăvitoare în stare să te trimită direct la balamuc. Într-adevăr, „cel mai prost nu-i ăla care nu știe să citească, ci ăl care ia de bun tot ce citește.”[8]

*

Prin regiunea răscolită de blindatele muscalilor s-au aciuat, chipurile să-i ajute pe ucraineni, iscoade și binevoitori ai perverselor saloane euro-atlantice. Pogorâți în mijlocul carnajului ruso-rus, solii înșelători ai păcii instigă, de fapt, la continuarea conflictului. Nimic nu le tulbură conștiința surpată de atâtea netrebnicii, nici nu le pasă de victimele cu duiumul abandonate pe un câmp de luptă ce nu duce nicăieri… Nenorociților, „știți bine că vă aflaţi în locurile acestea vremelnic, ştiţi că mai curând ori mai târziu vă veţi întoarce în țara dumneavoastră şi veţi relua o viață mai bună, mai demnă. Ştiţi că acest coşmar are un sfârşit, că-l veţi părăsi, veţi scăpa, pe când noi vom rămâne până la moarte prizonieri, căci coşmarul acesta e singura noastră viaţă”[9] !

*

Din nefericire, „soarta omului din Levant, căci el este poussière humaine, pulbere umană vânturată între Orient și Occident, care nu aparţine niciunuia, dar e călcată în picioare și de unul şi de celălalt. Sunt oameni care știu o sumedenie de limbi, dar niciuna nu-i a lor, care se închină la două altare, dar la niciunul cu toată fiinţa. Sunt victimele fatalei scindări a oamenilor în creştini şi necreştini; veşnici tălmăcitori şi veşnici mijlocitori care poartă însă în ei atâtea neclarităţi și echivocuri; buni cunoscători ai Orientului şi Occidentului, ai obiceiurilor și datinilor; dar dispreţuiţi şi suspectaţi deopotrivă şi aici şi dincolo. Lor li s-ar potrivi cuvintele pe care le-a scris acum şase veacuri marele Djalāl al-Dīn Rūmī: «Căci pe mine însumi nu pot a mă cunoaşte. Nici creştin nu sunt, nici evreu, nici part, nici musulman. Nici din Răsărit nu sunt, nici din Apus, nici de pe uscat, nici de pe mare». Întocmai așa. O mică omenire osebită, gemând strivită de îndoitul păcat al Orientului, care ar mai trebui o dată mântuită şi răscumpărată, dar nimeni nu știe cum şi nimeni nu se încumetă. Un pumn de oameni aflați la hotarul fizic şi spiritual, în preajma liniei negre și însângerate trasate în virtutea unei grave şi absurde neînţelegeri între oameni care sunt deopotrivă creaturile lui Dumnezeu şi între care nu trebuie şi nu este îngăduit să existe graniţe. Da, este acea fâşie nesigură dintre mare şi uscat, osândită la zbucium şi veşnică mişcare. O a treia lume în care s-a grămădit tot blestemul din pricina despărțirii pământului în două lumi.”[10]

Lumea a treia și la propriu și la figurat, mama ei de soartă… Și cum să nu te revolți și să strigi în pustiu: „Măcăr voi, oamenii din Occident, semenii şi fraţii noştri întru credinţă, creştini deopotrivă cu noi, ar trebui să ne înțelegeţi, să ne acceptaţi şi să ne uşurați destinul vitreg.”[11] Degeaba, nu mă aude nimeni…


[1] Ivo Andrić, Cronică din Travnik

[2] Ibidem

[3] Ibidem

[4] Ivo Andrić, Cronică din Travnik

[5] Ibidem

[6] Ibidem

[7] Ibidem

[8] Ibidem

[9] Ibidem

[10] Ivo Andrić, Cronică din Travnik

[11] Ibidem


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Un comentariu pentru articolul „Frământările unui levantin”

  • „confesiunea unui vizir otoman înstăpânit peste o regiune balcanică”
    – nu citise Biblia!

Crunta exploatare a sînului Julietei

Fiecare poveste de călătorie scrisă de Ion Cristoiu aduce ceva ce nu te aștepți, pentru că ochiul versat surprinde amănuntul pe lângă care ceilalți trec fără să-l vadă.
Cartea poate fi comandată de pe site-ul editurii Mediafax
Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog