Frăția mafiotă care e nomenklatura partidelor

Momente și evenimente comentate de mine. În multe rînduri, am apelat la Trecut pentru a înțelege Prezentul postdecembrist. Sub semnul lui Nimic nou sub soare, am tipărit în Evenimentul zilei din 22 aprilie 2014, comentariul Arghezi, despre mlaștina numită politica românească.

Mi-a apărut recent în Evenimentul zilei un text prin care semnalez devenirea clasei politice de azi într-o mlaștină putredă, pentru că izvoarele împrospătătoare au fost blocate.
Citez din el:

„În înverșunarea sa împotriva Sistemului, Corneliu Zelea Codreanu a lansat, într-un timp, către tineri, chemarea de a nu mai intra în politică.
Mlaștina care e clasa noastră politică – zicea Căpitanul – va fi astfel văduvită de reîmprospătarea adusă de alimentarea cu izvoare din afară.

După 24 de ani de postdecembrism, nu greșim comparînd clasa noastră politică cu o mlaștină. O mlaștină însă care riscă să devină tot mai putredă, tot mai sinucigașă, pentru că-i lipsesc izvoarele de împrospătare.

Fără să fi fost un Codreanu care să lanseze chemarea de blocare conștientă de către tineri a izvoarelor prin respingerea politicii.
Dimpotrivă, tinerii vor să intre în clasa politică. Izvoarele sînt blocate însă de politicienii deja constituiți într-o nomenclatură.

În planul partidelor, venirea unor oameni noi e blocată de frăția mafiotă pe care o reprezintă deja nomenclatura partidului. Aceasta a pus mîna pe posturi de parlamentari, șefii de consilii județene, primării și nu lasă locul altora de decenii. Cei aduși în partid sau promovați sînt, în ultimă instanță, marionetele nomenclaturii. Victor Ponta și camarila sa de golănași sînt un exemplu. O dată parveniți la șefii, Victor Ponta și ceilalți golănași și-au întrecut mentorii în materie de duhoare morală.

La nivelul clasei politice, apariția și dezvoltarea unor partide noi – un alt izvor de reîmprospătare a mlaștinii – sînt blocate de regulile impuse de partidele deja existente, care au ocupat întreg spațiul scenei politice și nu vor să mai lase locul și altora (…).

Atît în planul cadrelor, cît și în cel al partidelor, România se confruntă cu o blocare primejdioasă a izvoarelor de reîmprospătare a apei stătute din clasa noastră politică”.

Recapitulez:
Nomenclatura fiecărui partid, deja încoțopenită în funcții de partid și de stat, nu lasă să pătrundă în partid forțe tinere.

La nivelul clasei politice, partidele existente au acaparat întreg spațiul.
Un partid nou e ținut la uși, prin legile electorale, care fac deosebit de dificilă afirmarea unei alte formațiuni decît cele existente.

Trecînd la volumul VI – Publicistică de Tudor Arghezi – întîlnesc însă în tableta Epistolă către Tit, publicată în Bilete de papagal, 1 august 1928, un pasaj despre mlaștina de atunci, din 1928, care era clasa politică băștinașă:

„N-aș putea preciza dacă sărăcia în care ne frămîntăm se datorește naturii, dar ea vine, desigur, și de la cultivarea în eprubetă închisă, cu dop, a vieții politice și literare. Somitățile bătrîne acaparează laboratoriile și clocesc singurătatea unui ou făcut odată, înăbușit. Partidele politice nu sînt școli propice unei dezvoltări progresive, șeful exercită tirania omniscienții, și potența lui criticabilă și limitată exclude veleitatea personalității, încurajînd manifestarea în subordine a mediocrității. Iar instituțiile, ca și cincimile literare, muncesc din răsputerea invidiei mocnite și a pericolului personal, la descurajarea tineretului apt”.

Cu 86 de ani în urmă, Tudor Arghezi avertiza asupra vieții politice autohtone ca fiind „o eprubetă închisă, cu dop”.
Peste 86 de ani, în 2100, descoperind textul meu din Evenimentul zilei, un publicist se va mira, cum fac eu acum, că în urmă cu 86 de ani, în 2014, cineva semnala o realitate curentă a anului 2100 – transformarea clasei politice într-o mlaștină?