Frederic cel Mare: „În urma mareşalului Soubisse se deplasează o sută de bucătari, iar înaintea mea, o sută de spioni“

În cadrul reprezentării pe care Frederic cel Mare o avea despre rolul spionajului, un loc important îl ocupa cunoaşterea intenţiilor inamicului, precum şi punerea în practică a unuia din principiile fundamentale ale activităţii de informaţii: anticiparea şi previzionarea. Cunoaşterea, în concepţia lui Frederic cel Mare, se baza pe acţiune, pe investigare ofensivă. La fel se desfăşurau şi acţiunile contrainformative, prin care erau atent supravegheate mediile diplomatice din capitala Prusiei, cele ale străinilor şi relaţiile acestora cu autohtonii, mai cu seamă dacă aceştia erau din cercurile administraţiei de stat. Prezent activ în cercurile politice ale marilor curţi europene şi, mai ales în cadrul celor ale marii puteri rivale, Austria, spionajul prusac s-a realizat adesea şi cu ajutorul corupţiei. Acolo unde nu se putea pătrunde cu agenţi secreţi erau căutate elementele coruptibile, predispuse la trădare în schimbul avantajelor personale, materiale sau de orice natură. Având la bază o  astfel de concepţie teoretică şi o bună organizare, serviciul secret de informaţii militare nu a întârziat să obţină succese importante, aşa cum a fost racolarea prin corupere a şefului intendenţei armatei austriece sau compromiterea ambasadorului britanic la Berlin, contele Hyndford. Comentând victoria obţinută împotriva francezilor la Rossbach, Frederic cel Mare remarca: „În urma mareşalului Soubisse se deplasează o sută de bucătari, iar înaintea mea, o sută de spioni“.

Regele Prusiei credea cu tărie în concepţia potrivit căreia „cunoscând din timp intenţiile inamicului, îţi poţi asigura o superioritate de forţe chiar atunci când dispui de o armată mai slabă numericeşte“. Desfăşurând preponderent activităţi contrainformative, serviciul de informaţii militare s-a focalizat asupra controlului canalelor de comunicaţie, respectiv asupra corespondenţei. Prin interceptarea corespondenţei, realizată la nivelul traficului internaţional poştal al timpului, prin intermediul „cabinetelor negre“, s-a realizat o paletă largă de utilităţi speciale. Printre acestea se număra: obţinerea de informaţii, descoperirea de legături de spionaj şi a unor agenţi străini, verificarea propriilor agenţi, prevenirea scurgerii de secrete, dejucarea unor conspiraţii. În cadrul serviciilor secrete prusace a fost impus un adevărat cult al secretului. Grija pentru conspirare şi evitarea publicităţii l-au făcut pe un ambasador britanic să afirme despre August Wilhelm Eichel, vreme de 27 de ani şef al serviciului secret: „Este un personaj atât de misterios şi anonim, încât puteai să frecventezi palatul regelui timp de şapte ani fără să ai ocazia să-l vezi şi să-l cunoşti vreodată“. Aceasta, în pofida faptului că Eichel lucra zilnic câteva ore cu regele. Frederic cel Mare este considerat ca fiind primul şef de stat care a formulat cerinţa organizării unui serviciu de informaţii permanent în accepţiunea structurilor secrete moderne. Acest deziderat se va realiza abia peste un secol, înaintea războiului austro-prusac din 1866. Cercetarea informativă externă era realizată de Prusia sub acoperirea misiunilor sale diplomatice. Aspectele urmărite erau: politico-diplomatice, social-economice şi militare. Scopul unui astfel de spionaj, precursor al celui strategic, era acela de a descifra intenţiile puterilor străine care aveau capacitatea de a pune în pericol Prusia.

Principalele agenturi externe ale Prusiei acţionau în: Franţa, Spania, Austria, Rusia, Turcia şi Anglia. Câţiva dintre agenţii spionajului prusac, aflaţi în solda directă a lui Frederic, s-au remarcat prin capacitatea lor specială de penetrare informativă şi organizare a unor relaţii informative de cel mai bun nivel. Printre aceştia s-au numărat: contele scoţian Marischall, care a obţinut informaţii despre atitudinea Spaniei faţă de Prusia; secretarul ambasadei Austriei la Berlin, plătit cu 2000 de florini pe an; un arhivar din Saxa care, printre alte documente, a furnizat şi copia tratatului de alianţă Austro-Rus din anul 1746 şi care era plătit cu 500 de florini pe an. Corupţia era considerată în unele state un mijloc de guvernare.

Friedrich II

Foto: https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Friedrich_ii_campenhausen.jpg