Total gresitā intenția guvernului de a obliga personalul din domenii vitale să se testeze pe banii proprii. Adicā medici, asistenti, profesori, pompieri etc. Testarea are rol cheie în combaterea pandemiei, cel puțin la fel de important precum vaccinarea. Așa după cum vaccinarea este/trebuie să fie accesibilă tuturor, inclusiv în mediul rural și testarea ar trebui să fie accesibilă tuturor.
Nimeni nu poate fi constrâns să se vaccineze! În România, vaccinarea NU este obligatorie!
NU e normal ca statul român să-și forțeze cetățenii din domenii esențiale să se vaccineze, impunându-le costurile prohibitive ale testării!
De altfel, chiar și Organizația Mondială a Sănătății se opune vaccinării obligatorii împotriva COVID!
Toți cei care nu s-au vaccinat, n-au trecut prin boală și lucrează în domenii esențiale-profesori, medici, asistenți sociali, pompieri, polițiști-trebuie să aibă acces gratuit/facil la teste pentru a-și exercita profesia în condiții cât mai sigure, inclusiv pentru cei cu care interacționează.
Statul român, societatea românească, au nevoie ca aceste categorii profesionale esențiale să lucreze nu să fie silite să plătească un cost prohibitiv al testelor impuse de certificatul verde, fără de care nu mai pot lucra. (Sursa: Facebook Gabriela Firea)
Cand nu se vor mai face teste, va dispare si pandemia.
Principial, nici testarea nu poate fi obligatorie, fiind o procedură medicală.
Nu e normal să fim prezumați bolnavi, persoane vaccinate sau nevaccinate, și obligați la testare periodică, chiar pe banii angajatorului. Asta dacă încă mai trăim într-o țară liberă și mai păstrăm proprietatea propriului corp.
Dacă omul are simptome, atunci probabil că va alege SINGUR să se testeze.
De asemenea, atenție la regulile de carantină, deoarece în România pandemică s-au produs precedente periculoase.
Nu e normal să reduci libertatea de mișcare a cetățenilor, fără un proces legal individual (mandat judecătoresc) prin care să dovedești că reprezintă un pericol public. Doar naziștii condamnau oamenii pe categorii, în funcție de premise teoretice, desigur false.
Am învățat suficient de mult despre virus în perioada pandemică, cu toate informațiile contradictorii. E cert că asimptomaticii nu transmit suficientă informație virală pentru a infecta pe cei mai mulți dintre noi. Desigur acest fapt depinde si de imunitatea receptorului. Nu e cert că receptorul va dezvolta boala. Nu e cert că aceasta va avea o formă gravă. Toate aceste lucruri ar trebui dovedite, de la caz la caz, dacă avem pretenția că suntem un stat de drept.