Eu iau interviuri, scriu articole de opinie și fac anchete de investigații de câteva mii de ani. Am fost in Irak, in Afgansitan, in Israel, in Palestina (unde am vorbit cu „infractorul” de premier. vezi foto mai jos) in China șamd
Există, se pare, o „voință nouă” a societății alienate politic, de a crede că jurnalismul se face doar cu sfinți și cu oameni care trebuie „expuși” numai „dacă merită”. Meritul este stabilit de faptul că imi place mie, publicului ăsta „Implicat” politic in scandările eșafodice..
Dragii Mosului, Jurnalismul nu se face cu cei pe care-i placeți voi. Un personaj intervievat nu se aprobă public de către votul unor hateri sau useriști sau whatever tabere.
Jurnalismul ăsta activistic, „etic”, „meritocratic”, in folosul vostru partizan, cu care v au obișnuit unii jurnaliștii „de unitate anticorupție”, este un jurnalism fals. Este un jurnalism ideologic. Jurnalism de „crimă și pedeapsă”
Nu inviți un om să-l faci de râs sau să-l pupi in cur, il inviți să scoți de la el „culise”, știri..
Dacă l prind pe Al Capone ii iau interviu, nu vă intreb pe voi dacă e bine sau nu. Așa cum Oriana Fallaci sau Amanpour au făcut cu toți ayatalohii-teroriști, lideri chinezi, și sau cei de la The Guardian cu cei de la Al Qaeda, la ei, acasă.. Sau, mai simplu, pentru cei incepători, Sean Pen cu El Chapo Guzman, după care baronul drogurilor a fost prins.
So, #băbăetzi a „invalida etic” apariția unui om in presă e pentru noul public de partid, nu pentru marele public. e public relations ce vreți voi.
Asta e o meserie, nu o galerie de stadion sau de eșafod…
(Text și foto: Liviu Mihaiu)