Agenția Internațională pentru Energie Atomică, îngrijorată că Israelul ar putea viza instalațiile nucleare iraniene

Galerie foto. Sinodul BOR l-a ales pe succesorul lui ÎPS Pimen

Sinodul Bisericii Ortodoxe Române s-a reunit, marți, în ședință de lucru la Palatul Patriarhiei. Este prima ședință de lucru organizată în Aula Magna pentru a permite păstrarea distanței de siguranță. În cadrul ședinței PS Calinic Botoșăneanul a fost ales Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților. Sedința de lucru a fost precedată de Slujba de Te Deum oficiată de PS Benedict Bistrițenul în sala Europa Christiana a Palatului Patriarhiei.

„Vom încerca să reparăm mrejele Ortodoxiei care au fost rupte de schismele și dezbinările consumate ca rezultat al libertății de exprimare de după 1989, respectând totodată, cu toată seriozitatea, canoanele rânduite de Sfinții Părinți, legiuirile Bisericii precum și hotărârile Sfântului Sinod”, a spus PS Calinic Botoșăneanul după alegerea sa.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *