Luni, în Parlament. Ministrul sănătății, Ioana Mihăilă, prezintă toate datele despre pandemie în Camera Deputaților. Pe agenda de lucru a parlamentarilor se află proiectul de desființare a Secției Speciale și proiectul de lege privind comunicațiile 5G

Gândirea pozitivă: niște minciuni repetate obsesiv, în timp ce Adevărul țipă din fundul Conștiinței tale

Citind articolul, de ieri dimineață, al doamnei Nausica Mircea, în care povestea cum nu te poți mișca pe social-media fără să te împiedici de o inimioară, un fluturaș, un norișor roz sidefiu, adică fără să te ia de ochi un citat motivațional, mi-am adus aminte de o temă dragă mie „Gândirea pozitivă”. Mulțumesc pentru inspirație!

Ceea ce urmează să scriu nu intră în categoria frumos, plăcut, spiritual-plutitor, ci doar la dureros de real. Nu scriu pentru aprecieri sau pentru a-mi găsi fani. Scriu propria mea experiență și percepție, pe care nu țin să o aprobați; suntem diferiți din toate punctele de vedere, deci și percepțiile și viziunea asupra lucrurilor sunt diferite. Așadar, cei care deja aveți idei preconcepute despre subiect, vă rog să nu citiți! Cele mai mari bătăi le-am luat în viața mea pentru adevăr; și la propriu și la figurat. Oamenii nu m-au plăcut, nu că s-ar fi schimbat prea mult ceva între timp, ci pentru că în preajma mea se devoalau secrete, cădeau măști, se demascau minciuni. Eu însămi nu pot minți, decât cu prețul asumat de a mi se împlini minciuna. Cum îmi spunea colega mea: „Ești greu de iubit! Ai darul de a apăsa pe cele mai dureroase butoane și cu cât un om are mai multe, cu atât te va urî mai tare!”.

Pentru că sunt o fire curioasă, nu am avut nicio șansă să ratez în această viață categoria „profesională” a „maeștrilor spirituali” închipuiți a căror viață, în realitate, era un mare fiasco, să nu spun un mare rahat, bine împachetat în câteva lozinci sforăitoare despre cum este bine să fim noi toți, așa, armonioși, luminoși, dezinteresați și degrabă umplători de buzunare goale și flămânde. Aici, făcând o paranteză, prima mea „învățătoare spirituală” aproape mă convinsese că singura mea șansă de mântuire și de transcendere a karmei ar fi să îmi donez toate bunurile materiale unui lider spiritual; așa cum era ea.

Probabil vă întrebați cum am putut asculta și crede prostiile acestea. Simplu; cu o copilărie petrecută în anii comunismului, cu părinți și bunici traumatizați de anii războiului, cu o „revoluție” care a prăbușit un postament pe care ai mei își clădiseră o viață, s-au creat premisele de a trăi într-o permanentă frică nerostită în casă, în teroarea alor mei că poate se întorc comuniștii și îi arestează, pentru că mama plecase în privat, obligată să iasă la pensie tocmai pentru că fusese șefă în comunism, viețuiam într-o singurătate ascunsă după cărți și muzică, pentru că nu mă regăseam în multe dintre preocupările celor de vârsta mea, dar și pentru că cei mari erau prea îngrijorați de propriile lor destine pentru a le mai păsa și de copii. Principiul lor educațional era destul de simplu: „Dacă nu faci ce îți spun, te calc în picioare și te dau afară din casă”, „Ce supărare poți avea? Vezi că îți dau vreo două ca să ai motiv să plângi”. Cam așa m-au educat ai mei, cu scos afară din casă, desculță, pe casa scării, eventual la un ger de -20 de grade afară. Acelea au fost momentele în care, în mintea mea de copil, s-au implantat toate relele despre propria mea ființă. În ziua în care m-am intersectat cu marea „maestră”, care nu cred că avea mai mult de 10 clase, dar care știa să se pună într-o lumină falsă de iubire maternă ocrotitoare și bunătate, nevoia mea de o minimă compasiune și înțelegere m-a făcut să o creditez necondiționat. Povestea a durat vreo șase ani, timp în care am umplut-o de bani, haine, cadouri, pe ea și familia ei. Finalul a fost într-un început de an, când mă dusesem la ei de sărbători și se creaseră toate premisele pentru ca orice mască și urmă de falsitate să cadă. Într-o discuție aprinsă, pe o temă oarecare, mi-a dezvăluit cât de mult mă ura pentru că „eram copil de intelectuali”, deși știa foarte bine tot ce însemnase copilăria și adolescența mea, și pentru că fiecare gest frumos, darnic al meu către ea era un motiv în plus de dispreț la adresa mea, pentru că o umileam prin tot ceea ce eu îi puteam oferi.

De ce am povestit tot acest episod? Pentru că ea era o maestră în propovăduirea gândirii pozitive și, cu toate acestea, psihic și emoțional era un mare hârdău de neîmplinire, frustrare, neîmpăcare și neacceptare de sine.

Poți să îți repeți până leșini, zilnic, cât de minunat, grozav, frumos și bogat ești, dar dacă ceea ce este imprimat în subconștientul tău este fix opusul, nu faci decât să-ți antagonizezi propriul eu, adăugând, la toate celelalte belele, și faptul că ești un mare mincinos.

Prima dată când am citit despre „respectul de sine” și „încrederea în sine”, am început să spun cu voce tare: „Mă respect și am încredere în mine!” moment în care mi-a venit să vomit, la propriu. A început să se învârtă casa cu mine, așa de mare era minciuna pe care tocmai mi-o spusesem privindu-mă adânc în ochi în oglindă.

„Gândirea pozitivă” este un fel de preș pe care-l tragi peste mult gunoi, un parfum ieftin pulverizat într-o budă nevidanjată, o cămașă albă îmbrăcată după ce ai muncit o zi în soare și în praf. Dacă noi chiar am fi conștienți despre ceea ce credem despre noi, dacă ne-am privi curajos în față toate ideile, concepțiile despre cine și cum suntem, am putea să le schimbăm real făcând toate acele lucruri care să anuleze programul informațional a unei proaste imagini de sine din creier.

Mulți aleg această așa zisă tehnică spirituală pentru că este greu să-ți spui, cu toate cuvintele, adevărul despre sine. Preferăm să rostim, precum Trăznea, fraze care pentru creierul nostru nu înseamnă altceva decât încă niște minciuni la cele multe deja înregistrate, în loc să ne spunem cu subiect și predicat adevărul despre noi. De aceea suntem, în mare parte, un popor de sado-masochiști. Stăm și urmărim pe unii sau pe alții doar pentru a ne enerva, inflama, critica. De ce ai citi ce scrie cineva pe care nu-l cunoști doar ca să te enervezi, pentru că deja îți este clar că nu aveți afinități? De ce ai pierde vremea comentând, frustrat și nemulțumit, când poți face o mulțime de alte lucruri bune pentru tine? Așa este și cu „gândirea pozitivă”, te minți cum te upgradezi, dar în fapt mai adaugi niște frustrări peste cele deja existente.

Exemplu practic: Repetă până nu mai ai suflu cât ești de bogat, când tu real în portofel ai doar câțiva lei…Tu, privindu-te în oglindă: „Sunt bogat! Sunt foarte bogat! Am un milion de euro în portofel!”. Creierul tău de mână cu o fărâmă din Conștiința martor: „Mincinosule! Ești un sărac! Ai doar câțiva lei în portofel! Fraiere!” .

Cam asta ar fi, pe foarte scurt, despre „gândirea pozitivă”; niște minciuni repetate obsesiv care se adaugă la alte multe minciuni despre tine, în timp ce Adevărul țipă din fundul Conștiinței tale, bătând din picioare și izbind cu pumnii, cerându-și dreptul de-a ieși afară. Dacă nu-l eliberezi de bună-voie și nu începi conștient să schimbi ce nu îți place, abia atunci va apărea marea problemă și dramă. Pentru că Adevărul va ieși la suprafață printr-o tragedie sau o boală. Nu săriți! Chiar sunt institute specializate prin Europa care au ani de studii și cercetare în spate despre „Cauzele psiho-emoționale ale bolilor”. Așa că vă invit să cercetați! Dacă, bineînțeles, vă doriți!


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

16 comentarii pentru articolul „Gândirea pozitivă: niște minciuni repetate obsesiv, în timp ce Adevărul țipă din fundul Conștiinței tale”

  • de acolo vin toate,din amintirile din copilarie.ele ne cladesc neincetat.daca stima de sine a fost jucata in picioare de parinti,de scoala,sa te tii…doar alte traume in viata de adult te mai vindeca:)
    altfel,tot cu ochii dupa Adevar exista riscul sa dai in Idealism,boala grea si asta.
    gheata e foarte fina

  • Smarandita, nu pot sa spun decat ca, m-am revazut in blocul turn de pe strada Husilor, scara B.

  • Vreme de 5 min am trait cu adevarat ! Asta face Smarandita !

  • mI-a placut mult articolul, m-am regasit in multe, din cauza asta ma enerveaza acum toate cartile, seminariile astea motivationale corporatiste, sunt cuvinte goale pompoase, care mie nu-mi spun nimic, sau imi spun ca sunt prost si au venit ei sa ma salveze. Timp din viata pierdut cu acesti motivationisti! mi-a adus aminte de biata mama, care incerca cu disperare sa ma faca sa inteleg adevarul ei, sa ma sprijine dar in directia gandita de ea. Am mers, dar nu mi-a placut atunci, insa inainte de 89 nu aveai alta optiune. Tot ea apoi m-a indrumat, ajutat sa valorific optiunile dupa 89, si tot nu am apreciat-o. In fine, acum nu mai e, si constat ca tot ce spunea ea, mi-a fost de cel mai mare ajutor, tot ce au spus altii, a fost fals, si s-ar fi bucurat imens daca capotam in incercarile mele. Am ajuns la concluzia ca singurele sfaturi date cu sinceritate sint ale mamei, restul… E tarziu, nu mai am cum sa-i multumesc pt ca a fost „”gandirea mea pozitiva””, dezinteresata si din dragoste

  • Daca se pot da astfel de detalii si atat de public despre propriii parinti doar ca sa iasa bine un articol, ma las de citit. Parintii sunt ai nostri, ne-au crescut cum au stiut si cum au putut la varsta pe care o aveau atunci. Dar, din nou, sunt ai nostri, iar unora le-a fost extrem de greu. Putem sa vorbim cu un psiholog, cu un prieten adevarat, cu un frate despre ce s-a intamplat in copilarie si are legatura cu parintii, dar chiar aici…
    In sfarsit, bine ca nu coada la protv sa spunem ce ne-au facut.
    .
    Succes in continuare!

    • Poate ca articolul acesta este o noua farsa de-a Smaranditei Pacuraru. S-a mai întâmplat. Mâine, poate spune ca a vrut sa-si puna cititorii la încercare. La grea încercare, este adevarat.

      • Sincer, acum imi pare rau ca am scris, cine stie ce o fi in spatele scenei ca doar nu poate sa „povesteasca” tot. Si oricum, tot articolul pare scris cam „la suparare”, trebuia sa-mi vad de treaba, nu stiu ce e in sufletul omului. Nu m-ar deranja sa-mi stearga comentariul sau contul, oricum am intrat in mod exceptional cateva zile pe un blog sa vad si eu cum mai povestesc oamenii, ca-s blocat in casa de multi ani, dar promit ca raman la kindle. Adevarul e ca are unele articole scrise de la foarte bine la „wow !”. Chiar m-as bucura sa aiba mult succes in publicistica.

        • „Parerea mea” este ca doamna doctor Pacuraru nu are proprietatea termenilor si de aici se isca mari semne de întrebare. Nu trebuie confundata gândirea pozitiva cu autosugestia, desi amândoua pot aduce mari beneficii celor care au probleme.
          „Parerea mea”, subliniez înca o data!

  • @Smarandita,

    Orice om stie, inca din copilarie, ca atunci cand are o problema nerezolvata care il framanta, incepe ba sa il doara capul, ba stomacul etc, in functie de felul in care reactioneaza organismul la stress si emotii etc., deci existenta unei „legaturi” intre cele doua e empirica, nu e nevoie de studii academice de top pentru asta. Partea cu MOTIVELE pentru care cineva ajunge sub stress ori emotii negative (unii reactioneaza dureros si la emotii pozitive) e mai interesanta de discutat. Fiindca aici e buba. Daca in minte nu s-ar produce acele „conflicte” reale sau imaginare, atunci totul ar fi ok. Gandirea pozitiva care-ti baga-n cap ideea auto-indusa „sunt bogat” intra in conflict cu ceea ce mintea deja stie, si anume, „sunt sarac, si-as vrea sa ajung bogat”. Pana la urma, ceea ce ati povestit nu e chiar asa nou, ideea cu „credeti ca tot ce va doriti ati si primit deja” e parte din invatatura crestina, pe care unii chiar o practica si-o considera buna, sfanta si dreapta. Ceea ce vi se intampla cand spuneti „adevarul” e dovada ca bataturile exista. Ca daca n-ar exista, n-ar exista nici reactia. Sigur, presupun ca aveti curajul nu doar sa spuneti „adevarul” ci si sa recunoasteti ca ati gresit in cazul in care cineva va prezinte contra-argumente verificabile prin care va invalideaza „adevarul” si-atunci nu va ramane altceva de facut decat sa spuneti „adevarul” in continuare, „da, e vina mea, eu am gresit”. Daca faceti asta, atunci dovediti ca va folositi cea mai inalta si valoroasa insusire pe care o ara omul, aceea de a gandi rational. Caci fara rationalitate omul e doar animal de prada, iar lumea-i plina de asa ceva si sunt tot mai putin de oameni sanatosi la cap… 🙂

    • Mai lasa ti ma cu crestinismul cel drept,care a macelarit zeci de milioane de oameni in Evul Mediu,prin Inchizitie,si a exterminat popoarele de pe doua continente in numele „iubirii”(„religia o fraza de dansii inventata,ce cu a ei putere sa va aplece n jug” cum bine spunea marele nostru poet Mihai Eminescu) si cu sfanta ipocrizie,si cu psihoterapeutii care iti iau bani degeaba,indrugandu ti povesti despre cum sa fie bine ca sa nu fie rau,bla bla,doamna ne prezinta realitatea asa cum este ea,necenzurata,fara ipocrizisme tampite,si pentru asta o felicit.Bravo Doamna,aveti curaj sa spuneti ceea ce multi gandim,dar multi nu avem curajul.Si eu vreau sa fug pe drumuri cu un ferrari la peste 300 la ora,cu o duduie splendida langa mine,dar nu cred ca vad asa ceva in viata asta,ci doar in visele mele,care raman vise…Stiu…De ce nu cred eu ca dupa moarte exista iad,si de ce nu cred in crestinism.Simplu,cred ca am murit in alta lume,si in alta viata,si am ajuns deja in iad,iar iadul este aici pe Pamant.Lumea noastra este Iadul.Ce sa mi spuna Crestinismul,ca daca esti rau ajungi in Iad,HA HA HA,traim in el deja toti,iar cu cat esti mai rau si mai ticalos cu atat ai parte de mai multa bogatie si fericire,iar daca esti bun te distrug toti.Pai asta e Iadul,gradele se obtin in functie de rautate,nu de bunatate.Seamana cu lumea noastra? Eu zic nu doar ca seamana,este lumea noastra asa.

      • @tudy,

        Eliberarea constiintei care „striga” si da din picioare e fix partea aia de „Adevar” care nu poate fi ucisa. Cand STII ca ceva nu „pusca”, mintea iti cere sa cauti raspuns. Si pana nu rezolvi „enigma” si nu asezi lucrurile frumos la locul lor, te chinui cu propriile idei iar asta te oboseste mai tare decat munca fizica. Cat despre crestinism si alte -isme, eu le-am pus in raft demult si nu-mi mai pierd timpul cu ele fiindca toate se bazeaza pe o Autoritate Suprema. Ori noi tocmai subliniam aici ca singura autoritate suprema pe care mintea o aproba este „constiinta” aia care striga atunci cand vede ca de dragul ori teama Autortatii Supreme e gata s-o ia pe langa drum. De-asta mi-am acceptat soarta de „salbatic”, ca sa nu ma mai bata nimeni la cap cu nu stiu ce autoritati ori reguli imaginate de niste minti bolnave…

  • Autoarea v-a avertizat, din start, că acest articol nu este pentru oricine, în special nu pentru cei care și-au făcut un obicei din a critica ceea ce nu înțeleg. Din spatele anonimatului, desigur. Aplauze și premiu cu coroniță pentru curaj! Sunteți, unii, niște creaturi jalnice. Știu că degeaba vă blocăm, că reveniți de pe o altă adresă de mail, falsă, normal. Mai sus este un regulament. Nu vă voi permite să mai considerați acest site o hazna unde să vă vărsați toate mizeriile. Puteți fi critici și fără să jigniți, fără să vă erijați în judecători. În plus, cine vă dă vouă dreptul să judecați? Orice om de bun simț spune „părerea mea este că…”, nu „adevărul este că…”.

    • Doamna i a starnit pe ipocriti,ce nu i place ipocritului,sa i spui adevarul in fata dandu i cu ipocrizia in cap,daca faci aceasta greseala”mama mama” cum indraznesti omule sa dai de pamant cu ipocrizia noastra,sa spui adevarul care nu convine nimanui,esti diliu,daca nu mergi sa aplauzi ipocrizia generala.Pe asta se bazeaza si Elitele,ca sa stapaneasca lumea pe ipocrizia si iluziile oamenilor care se vor intretinute,iar Elitele conduc servind oamenilor iluziile si ipocriziile de care oamenii au nevoie,pentru ca oamenii sunt prea rai,prosti si lasi ca sa infrunte Adevarul,prefera sa se complaca in iluzii si in ipocrizie.Pe asta se si bazeaza Elitele,cand conduc oamenii precum ciobanul turma.

    • draga Cora,
      …mai intai nu prea se armonizeaza imaginea mea despre tine cu postarea asta, asa ca nu bag mana-n foc ca tu esti autorul scrierii.
      Pe de alta parte…comentariile mele, deci cu proprietar cu tot, adica cu moa cu tot:)), au fot declarate incompatibile cu politica saitului, prin urmare n-am decat sa va urez o seara draguta:))
      Papa! 🙂

  • Foarte adevarat,realitatea fara cosmetizari,adevarul gol golut,fara ipocrizii aiurea,doar realitatea.

Retrospectiva săptămânii | Cora Muntean la Metropola Tv (14 mai 2021)
Invitații cristoiublog
Invitații cristoiublog
Apariție editorială de excepție

„Cronica de la Salcâmu Mic” de Sabina Ivașcu. Pentru detalii apăsați pe poza de mai jos: