Gândul de joi, 25 decembrie 2014

Cum contribuie și azi Contele de Monte Cristo la PIB-ul Franței

Am tot mai mult impresia că ghidurile turistice sunt scrise de intelectuali sau, mai bine zis, de persoane cu pretenții de intelectuali. De fapt, ei ar fi vrut să scrie Metafizica lui Aristotel. Cum însă Metafizica a fost scrisă de vreo două milenii aproape, autorii de ghiduri turistice s-au văzut constrînși să scrie unde poți mînca mai ieftin fără să faci enterocolită în locurile de care se ocupă textul.

Numai prin această ambiție de fi intelectuali acolo unde se cere să fii doar mîzgălitor de clișee, se explciă de ce toate ghidurile despre Marsilia, cînd ajung la obiectivul Château d’If, se grăbesc să ne piseze la cap cu amănunte despre cine și cum a înființat fortificația, despre cum descuraja ea pe cei care voiau să atace orașul de pe mare, despre prizonierii celebri închiși aici începînd din 1580, cînd Château d’If devine închisoare de stat: Mirabeau, hughenoții, cadavrul generalului Kebler, prizonierii politici.

Pentru a vizita Château d’If, turistul trebuie să plătească 10, 50 euro vaporul dus-întors și 5 euro intrarea. Adăugați paralelor amănuntul că vaporul vine să-l ia pe turist doar la două ore după ce-l lasă pe insula care adăpostește Castelul fortificat, pentru a realiza că vizitarea obiectivului reclamă bani, timp, și energie.
Cu toate acestea, Château d’If e unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din Franța: 90. 000 de turiști anual.

Vin acești turiști să vadă ceea ce le vîră pe gît ghidurile: fortul de apărare a orașului, locul în care a fost închis Mirabeau?
Nici vorbă.
Acești 90.000 de mii de turiști vin să vadă celulele în care au fost închiși Edmond Dantes și Abatele Faria.

Ca și în cazul altor celebrități închise la Château d’If, numele celor doi sunt trecute pe o tabliță galbenă de deasupra celui în care au stat. Turiștii intră, se uită la pereții de piatră, urmăresc ( în celula lui Edmond Dantes) pe un video încastrat într-o imitație de piatră secvențele cu întîlnirea dintre Abate și viitorul Conte de Monte Cristo din diferite filme (franțuzești, desigur!), aprind o brichetă, pentru a vedea cît de adînci sunt cele două găuri, una în celula lui Edmond Dantes, cealaltă, în celula Abatelui Faria, vîră mîna să verifice dacă sunt adevărate și-și ard deja tradiționalul selfie în ușa celulei lui Edmond Dantes.

Totul e real.
Și turiștii, și turnurile de apărare, și puțul din curtea interioară și ghidul, care e și rupător de bilete și om de serviciu.
Numai că Abatele Faria și Edmond Dantes n-au existat.
Sunt personajele romanului Contele de Monte Cristo de Alexandru Dumas.
Și deși chiar ghidul Castelului îi avertizează că Abatele Faria și Edmond Dantes n-au existat, că atît celulele, cît și gaura au fost amenajate în scopuri turistice, totuși turiștii rămîn convinși c-au văzut în ce condiții a stat atîta amar de ani, pe nedrept, sărmanul Edmond Dantes!

N.B. Textul e însoțit de fotografii făcute de mine, unul dintre turiștii convinși că Edmond Dantes și Abatele Faria au existat. Altfel, la Marsilia fiind, n-aș fi dat nici în ruptul capului 15 euro ca să mai văd unul din numeroase forturi europene, de care mi-e plin capul.