Gânduri de tată și bunic

Uneori, te simți singur, singur, deși… Stai așa încremenit  în tine însuți  și te cuprinde  un dor sfâșietor de copiii tăi… Care au plecat de mult în propria lor viață și abia dacă îi mai vezi… Și atunci,  pe fugă, schimbi două-trei vorbe de  complezență, îi întrebi de una, de alta, de nepoți… Sunt mereu grăbiți și preocupați de cu totul altceva… Telefonul mobil le zbârnie întruna și ecranul acela blestemat  îi fură iremediabil… Doamne, ce mult aș vrea să întorc timpul înapoi și să-i am alături, să mă joc cu ei, să le spun  ceea ce n-am apucat atunci… Oftez în van, totul e dus pe veci…  Asta însă nu mă oprește să mi-i doresc din când în când mai aproape de mine  pe copiii mei ! Și îi cer iertare mamei, că așijderea m-am comportat și eu, zorit să-mi împlinesc visurile… Of, biata de ea, cât aștepta  să o sun, să mă audă și să-și liniștească astfel sufletul chinuit… „Poate mâine”, îmi ziceam în sine  și, tot amânând, m-am trezit că la  capătul firului  pogorâse liniștea de mormânt, geaba regretele de mai apoi…  Ce e pierdut, pierdut rămâne… Măcar de mi-ar trece cu vederea postumă  părelnica dezertare din rolul de fiu…

*

S-a înnoptat de-a binelea. Tudor este în camera lui și se utiă la desene animate.  Îl mai las un sfert de oră și îi voi închide televizorul. Până atunci, mă holbez și eu la micul ecran, să  văd ce gusturi are nepoțelul meu. „Așa îmi trebuie !” am  rostit la scurt timp. Păi, povestea filmulețului începe astfel: un grup de prichindei  pleacă în excursie în Grecia, la Atena.  Pe Acropole, ghidul le explică de zor  istoria antică a vestigiilor. Unul dintre puștani remarcă șmecherește: „A, aici era mall-ul lor !”  Altul îl completează  pe măsură: „Dacă  voiam să ne rupem  picioarele   printre pietre și ruine, mergeam în …” (și indică  un loc cunoscut  doar de ei). Ei bine, la un moment dat, primul își așază  pe cap un coif  spartan și să te ții minune ! Purtătorul  și însoțitorul  său  sunt teleportați în trecutul îndepărtat, al legendelor Olimpului. Și, ca-n orice ficțiune, le apare în cale, între  alții, și Ciclopul. Uriașul, cu o ghioagă în mână, îi amenință: „Dacă nu-mi veți răspunde corect  la ghicitoare, o să vă…” „Știm, îl  întrerupe năzdrăvanul de la care plecase întreaga tărășenie, o să ne mănânci!” „Nu, fiindcă de trei ani sunt  vegetarian și mă simt excelent”, îl asigură   crudul personaj.

Sting perversul sol al demonului și mă gândesc fără să vreau la peliculele ce mi-au înflorit copilăria inocentă, la Cartea junglei, la Bambi, la Donald rățoiul și Micky Mouse, la Ciocănitoarea Woody, la Aventuri din Epoca de piatră, la 101 dalmațieni și la Mihaela noastră…

Astăzi,  micuții sunt bombardați cu niște prostii animate de ți se face silă, violente și demolatoare de mituri!  Noile generații sunt educate încă din fragedă pruncie să ia în derâdere totul și să nu se emoționeze  la nimic!  „Lepădați-vă de suflet și de rațiune!” este sloganul ce le pregătește spălarea creierului și le arvunește o existență searbădă, scalpată de personalitate și emoție…

Dumnezeule, cum să perceapă sărmanii pișpirei că sunt cobaii nevinovați ai unui experiment sinistru, ce le va pecetlui soarta de oameni-nișă, de biete piese de schimb în lagărul de muncă planetar? Ehe, și ce norocoși  am fost noi, cei născuți înainte ca vremurile să se strice ireversibil…