Genunchiul tocit de atîtea săruturi

Fiecare centimetru pătrat din teritoriul Italiei a intrat în manuale. Roma, Veneţia, Florenţa au fost şi sînt spaima şcolarilor şi studenţilor din întreaga lume. Bulevardele, străzile, cornişele sînt strîns legate de o corijenţă sau o repetenţie. Cînd ai picat din cauza Domului din Milano, ai în faţa edificiului real o vibraţie specială, în care trăirea culturală e violent contrazisă de neagra amintire a biletului dat înapoi la examen. Pe spatele marilor oraşe ale Italiei s-au absolvit facultăţi şi s-au obţinut doctorate. Dintr-o singură stradă a Veneţiei poate trăi un întreg institut de cercetări. Un om serios se poate specializa, de exemplu, în scara care urcă pe acoperişul Domului din Milano. Dar ce spun eu. Avînd în vedere complexitatea problemei, el îşi poate dedica întreaga-i viaţă unei singure trepte.

Nici Franţa nu e mai prejos la acest capitol. A umbla haihui prin Paris echivalează cu a da gata toate etapele care duc de la grădiniţă la doctoratul în ştiinţe. Porneşti de la Turnul Eiffel buchisitor de abecedar şi ajungi în Place de la Bastille, doctor docent. Nu e nevoie să înveţi pe de rost zeci de manuale, să-ţi toceşti coatele şi pantalonii pe băncile şcolii, să îmbătrîneşti în biblioteci, să faci riduri prin examene. Ajunge să mergi pur şi simplu. Şi din cînd în cînd să caşti gura.

Furia turistică

Un metru cub din Roma, Paris, Londra, Berlin rămîne astfel o bogăţie inestimabilă. Ea trebuie păstrată ca ochii din cap. Pe lîngă importanţa-i culturală, această bogăţie înseamnă şi turişti. Mulţi, cît mai mulţi turişti. Adică mulţi, cît mai mulţi bani. Bani nu numai din biletul de la intrare, sau din exploatarea comercială a trecutului. Bani scoşi şi dintr-o axiomă. Turistul e şi el om. Chiar şi cînd ajunge în locuri din manuale, el are nevoie, de exemplu, să mănînce. Hrana spirituală e doar o metaforă. Ea nu poate suplini hrana pur şi simplu. Adică haleala. Nu întîmplător hranei spirituale nu i se poate spune şi haleală spirituală. Nevoia de a mînca ţine în viaţă industria restaurantelor. Cea de a dormi, industria hotelieră. Cea de a ajunge dintr-un capăt într-altul al Parisului sau al Londrei, industria transporturilor. Această avere inestimabilă e pusă la îndoială zi de zi şi ceas de ceas de un fenomen specific lumii contemporane: furia turistică. Mai agresivă, mai mare, mai primejdioasă chiar decît pornirea popoarelor barbare de a pune laba pe Roma eternă. Oricîte măciuci le-au dat în cap migratorilor veniţi din stepele Asiei, romanii au sfîrşit prin a ceda.

Despre ce a fost în stare furia barbarilor se ştie deja din cărţile de istorie. Se ştie însă mai puţin despre prăpădul pe care-l poate produce în contemporaneitate furia turiştilor veniţi din toată lumea, atraşi, ca de un magnet, de Londra, Paris, New York, Berlin. În Basilica Sfîntul Petru de la Vatican se află statuia Sfîntului Petru. Tradiţia cere ca, înainte de a te apuca să dai tîrcoale celebrei săli, să te apleci şi să săruţi genunchiul sfîntului. Cum acesta e din bronz şi nu din carne, se înţelege că fitecine îşi poate permită să-şi pună botul pe rotula legendară. Deşi unii ar dori-o din toţi rărunchii, genunchiul nu poate fi muşcat. Nu pentru că sfîntul ar lăsa dracului mila creştinească şi i-ar arde o labă, ci pentru că nu s-a ivit pe lume turistul cu dinţi de oţel. Cînd se va naşte o asemenea arătare, mai puţin om şi mai mult maşină, indiscutabil, genunchiul va fi şi muşcat. Pînă atunci e doar sărutat. Suficient însă pentru ca el să se fi tocit de-a lungul timpului. Atît de multe sărutări creştineşti l-au binecuvîntat!

E doar unul din efectele dezastrului numit furia turistică. Să luăm în calcul, în acelaşi timp, şi paşii celor care străbat, vară de vară, lespezile Romei antice. Sau paşii celor care urcă pe Acropole. Ce material poate rezista unei asemenea eroziuni provocate de nişte banale tălpi?! Banale cînd sînt două, trei, hai, zece, castrofale cînd sînt de ordinul milioanelor. Ca să nu mai vorbim de irezistibila pornire a turiştilor de a sări gardul care păstrează bunurile culturale întregi, de a pipăi tablouri celebre, să vadă dacă sînt sau nu autentice, de a rupe, de a dărîma, de a şterpeli adevăruri istorice.

Clarificare comentarii


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Pagini: 1 2