Genunchiul tocit de atîtea săruturi

Un război de zeci de ani

Specialiştii în arta militară susţin că progresul tehnic în arsenalul de război urmează legea alternanţei. Unui instrument de atac i s-a descoperit, nu peste mult timp, contrainstrumentul, cel în stare să-l anihileze. Mîinile cu care asediatorii se agăţau de pietre pentru a se căţăra pe zidul unei cetăţi, dînd peste margini înăuntru, ca o oală fierbînd invers, cu apa pe dinafară, adică, li s-au opus rapid smoala fierbinte şi bolovanii aruncaţi de sus de către apărători. Tancului i s-a venit de hac cu grenada antitanc. Rachetelor ruseşti Scud cu rachetele americane Patriot.

Ceva asemănător s-a întîmplat şi în războiul de zeci de ani dintre furia turistică şi apărătorii monumentelor cultural-istorice. Împotriva pornirii de a fotografia tablourile cu blitzul, stricîndu-le, s-au pus inscripţiile: Fotografiatul interzis! Interdicţiile scrise nu sînt însă suficiente. Turistul fiind de la natură un infractor înrăit, s-a format şi s-a consolidat de-a lungul timpului instituţia supraveghetorilor. Răspîndiţi prin locurile celebre, soldaţii acestei veritabile armate au misiunea de a lupta din răsputeri pentru ca turiştii să nu facă altceva decît să admire obiectele întîlnite în cale. Cele mai expuse curiozităţii corozive sînt bisericile. În consecinţă, acestea şi-au luat toate măsurile de apărare pentru a-şi putea desfăşura activitatea fără a stînjeni accesul turiştilor avizi de cultură, dar mai ales plătitori. La marea moschee din Damasc nu se poate intra decît după ce ţi-ai lăsat pantofii la uşă. Te descalţi, îţi pui încălţările într-un loc şi păşeşti în ciorapi pe uriaşa suprafaţă. Nu prea ai chef să admiri priveliştea din jur, deoarece din două în două minute te întorci spre locul unde ţi-ai lăsat pantofii. Dacă ţi i-a şterpelit cineva?! Te şi gîndeşti cu groază cum o vei lua prin Damasc doar în ciorapi.

Capela Santa Sacramento din Basilica Sfîntul Petru de la Vatican precizează, printr-un anunţ, că accesul e permis doar pentru rugăciune. Mai fermi, cei de la Basilica Sfîntul Petru în lanţuri nu dau voie turiştilor în timpul slujbei. Regula generală rămîne însă interzicerea cu jumătate de gură. O tăbliţă de pe uşa Basilicii Sfîntul Ambrozie din Milano reaminteşte, nu fără subtilitate, că lăcaşul nu e nici loc de trecere, nici muzeu, ci spaţiu de reculegere sufletească. O aluzie fină, pe care majoritatea turiştilor se fac că n-o pricep.

Multe edificii duc bătălii înverşunate apelînd şi la alte mijloace. Dată fiind inexplicabila tentaţie a călătorilor de a se căţăra cît mai în vîrf, majoritatea monumentelor se străduiesc să limiteze accesul pînă pe acoperiş. Domnul din Milano, Colloseumul, Basilica Sfîntul Petru au pus taxă pe urcatul scărilor. Sînt însă şi situaţii în care monumentele n-au nevoie de o protecţie umană specială. Vizitînd castelul de la Saida din Liban, de fapt, rămăşiţele acestui castel, am fost surprins să constat că, excepţie făcînd un cetăţean de la intrare, care moţăia lungit în praf, desculţ şi cu pantalonii flenduroşi, pe parcursul vizitei n-am întîlnit nici un supraveghetor. Explicaţie e simplă. Din renumitul castel n-au rămas decît cîteva lespezi. Cine şi-ar permite dintre turişti, excepţie făcînd campionii mondiali la haltere, să zicem, să ia cu el, pentru a duce în ţară, o lespede de vreo sută de chile drept amintire?

Pagini: 1 2