Genuri și sexe

De ani buni ne preocupă o temă – s-ar zice inedită – și fiecare încearcă să se poziționeze undeva, nu însă fără riscuri. Taberele care s-au format sunt mai puternice decât acelea ale pro- și anti-vacciniștilor, ori ale rusofililor și respectiv rusofobilor, și unele se mai bucură și de puternica susținere a mult trâmbițatei corectitudini politice. Și, ca și când asta nu ar fi fost de ajuns, se mai adaugă și amenințarea introdusă recent, care planează asupra celor ce cutează să se poziționeze alături de cei care gândesc și vor să înțeleagă, două preocupări care au devenit apanajul exclusiv al indicatorilor de direcție. N-ar fi nimic de obiectat, dacă aceia ar și face-o!

Când vine vorba de genuri și de sexe, corectitudinea politică nu stă la tocmeală. Dar cum să te conformezi? Pe de o parte, se insistă pe desființarea mamelor și taților, făcând din ei părinți neutri cu numere (trase la sorți, bănuiesc, fiindcă ierarhizarea lor ar fi „incorectă politic”), pe de altă parte batem din picior și insistăm să ni se respecte feminitatea (în termeni adecvați pe care, la nevoie, ni-i creăm ad-hoc) și cotele ei în funcțiile de răspundere ocupate preponderent de masculi. Ei bine, una este genul (social) și alta este sexul (biologic), ni se explică (lăsând la o parte gramatica și alte categorii). Pe cel biologic ni-l dăruiește natura, pe cel social, ni-l acordă societatea ori ni-l alocăm singuri. Oare de ce ne-o fi făcut natura diferiți? N-ar fi fost mai simplu să ne fi făcut pe toți neutri de la bun început?

Dacă ne adâncim cercetările aflăm cu stupoare că… trecem prin mai multe genuri și sexe decât ne-ar plăcea să credem, până când ajungem să ne „decidem” pentru unul dintre ele și respectiv până când suntem ștampilați ca atare de cei din jur: cromozomial, gonadal, anatomic, psihic, social. În primele șase, șapte săptămâni de la concepție, chiar suntem neutri sexual. De-abia după aceea, dacă își face apariția testosteronul, embrionul se îndreaptă spre masculinitate, dacă nu, se va dezvolta o femelă, în ciuda sexului prescris de cromozomii paterni. Și mai sunt și alți hormoni care, administrați pe timpul sarcinii pot influența identitatea și orientarea sexuală (spun studiile) ale progeniturii.

Dar nu de astfel de teme sensibile doresc să mă ocup în acest articol, nu asupra diferențelor anatomice – care, la nevoie, se pot șterge prin diverse mijloace – vreau să insist. La urma urmei, e dreptul fiecăruia să-și aleagă corpul cu și în care se simte bine. Vreau să atrag atenția asupra diferențelor pe care le-a instituit natura și pe care noi, oricât am insista, nu le putem suprima, ci doar aplatiza pe ici pe colo. Însuși ADN-ul nostru, aflat în perpetuă mișcare și transformare, ne spulberă încercările puerile de neutralizare prin sculptură cu bisturiul, foarfeci genetice ori injectări de hormoni. Ființa umană se compune din mult mai multe ingrediente decât turnăm noi în retortele din laboratoare, cu speranța că așa „ne vom schimba viața”.

Dacă ne uităm la raportul de 1,05:1,00 la naștere, s-ar părea că natura și biologia au vagi preferințe pentru sexul masculin. Pare puțin, dar la scară planetară și în cifre absolute, la 4 nașteri pe secundă (132.675.000 pe an) vorbim de o diferență de 3,2 milioane între băieți și fete. Sigur, lucrurile se schimbă vertiginos cu anii, astfel că, la vârsta a treia (la peste 75 de ani) femeile reprezintă 60%. Făcând o analogie cu ce se spune (deocamdată fără un fundament științific solid!) despre spermatozoizii masculini, Y (sunt mai rapizi și au viață mai scurtă, de doar o zi), și cei feminini, X (mai lenți, dar mai durabili: 5 zile), am putea spune că acele caracteristici se mențin și pe parcurs – cu toate că mișcarea feministă și inversarea rolurilor tind să reducă decalajul. Ce se știe este că acel raport observat la naștere nu arată așa tot timpul, ci se modifică de mai multe ori de la concepție. Astfel, dacă la începuturi șansele sunt egale, raportul dintre cele două sexe fiind de 1:1, în primele săptămâni de sarcină, mor din cauza defectelor cromozomiale mai mulți masculi și raportul sexelor genetice se modifică în favoarea fetelor. Nu trece mult și raportul este iarăși perturbat de creșterea mortalității embrionilor feminini, mai cu seamă între săptămânile 10-15, astfel încât ajung să vină pe lume mai mulți băieți decât fete.

Oare microorganismelor le pasă că viitoarele victime vor fi bărbați sau femei? Să fie virusurile ori bacteriile atât de pretențioase, sau atacă la întâmplare? Se știe că de multe ori ele își selectează gazdele. (Deși am putea să ne întrebăm dacă selecția practicată de ele se bazează doar pe deosebirile anatomice, fiziologice ori biochimice, sau și pe cele conferite de conduita fiecăruia și de stilul de viață.) Și atunci? N-ar trebui ca și terapiile să difere? Dar vaccinurile? Vorbeam într-un articol anterior despre efectele nespecifice ale vaccinurilor clasice în funcție de sexul fiecăruia, lucru valabil și pentru medicamentele pe care noi le prescriem și administrăm fără să ne preocupe prea mult astfel de detalii. Tocmai de aceea am decis aprofundarea căutării acelor efecte la beneficiarii noilor vaccinuri.

Încă de la începutul pandemiei am aflat că bărbații suferă de forme de îmbolnăvire mai severe decât femeile și că la ei mortalitatea e mai ridicată (2/3). În general, se știe că sistemul imunitar predispune bărbații la afecțiuni de origine infecțioasă, iar femeile la boli autoimune. „Sexul slab” e dotat de natură – cel puțin până la menopauză – cu un sistem imunitar mai activ (în fond, femeile trebuie să poarte o sarcină, să nască și să se îngrijească de noua ființă), care conferă rezistență în fața microorganismelor, numai că acea hiperactivitate predispune la boli autoimune precum Hashimoto, scleroza multiplă, artrita ori diabetul. Cât privește „sexul tare”: riscului crescut la infecții i se mai adaugă și altele, apărute în urma comportamentul hazardat indus de testosteron. Fumatul, consumul de alcool, sedentarismul ori alimentația nesănătoasă îl vor face și mai vulnerabil în fața maladiilor civilizației precum cancerul ori bolile cardiovasculare.

Așadar, atât cromozomii, cât și hormonii sexuali au un cuvânt de spus când vine vorba de activarea sau de suprimarea imunității. Și dacă lucrurile stau astfel în fața microbilor, de ce să nu fie la fel și în cazul vaccinurilor? Se știe că sexul feminin răspunde mai puternic și că la femei efectul vaccinării se menține o perioadă mai îndelungată. Așadar, ele ar trebui vaccinate cu doze mai mici, iar rapelurile ar trebui să aibă loc la intervale mai lungi. O evidență neglijată, ca multe altele. Deși nu prea există studii care să cerceteze efectele nespecifice ale noilor vaccinuri, putem deduce din reacțiile adverse raportate de medici și pacienți că zona zoster, de pildă, se află pe locul 6 pe lista celor mai frecvente reacții. Or, se știe că zona zoster este o reactivare a unei infecții mai vechi cu virusul varicelei (vărsatul de vânt), reactivare care are loc atunci când imunitatea slăbește. Chiar dacă relația de cauzalitate cu vaccinul nu se recunoaște întotdeauna, cert este că rata acelor reactivări este una crescută postvaccinal. Tot așa și oboseala cronică indusă de reactivarea virusului Epstein-Barr, cauzatorul bolii numite „mononucleoză infecțioasă”, dar și reactivarea altor virusuri.

Referitor la ce se știe despre efectele specifice și mai ales nespecifice repartizate pe sexe: Nu prea se știe mare lucru, fiindcă studiile și cercetările nu s-au axat pe astfel de „detalii”. Există câteva mici studii, pe puține persoane, care au confirmat faptul că „vaccinurile mARN induc o reprogramare funcțională complexă a răspunsurilor imune înnăscute, care ar trebui luată în considerare”. Ele par să reducă apărarea în fața altor virusuri și bacterii, așa cum fac și vaccinurile clasice inactivate (moarte). În loc ca celulele imune să-și crească producția de citokine (substanțe inflamatorii cu rol în apărare), ele și-o reduc la contactul cu SARS-CoV-2 sau cu diverse bacterii. Încă nu se știe ce semnificație poate avea această modificare. Dar nu este singura neclaritate. Neclare sunt și efectele vaccinurilor la cele două sexe, și asta nu din cauză că am fi dus lipsă de probanți, ci fiindcă nu ne-am „obosit” să facem o astfel de diferențiere. Doar o parte infimă dintre cercetători alocă spațiu și discuții acestui subiect. Nici măcar în studiile inițiale care au stat la baza aprobărilor nu se specifică decât în treacăt și la un număr nesemnificativ de persoane despre astfel de efecte nespecifice. Aflăm, de pildă, că la Pfizer, din 22.000 de probanți care au primit vaccinul, 15 au decedat și că 4 decese au avut drept cauză infecțiile (una dintre ele a fost Covid). În grupul placebo s-au înregistrat 14 decese, dintre care 2 infecții, ambele cauzate de SARS-CoV-2. Nici din studiul de la firma Moderna nu aflăm mare lucru, doar că în ambele grupuri (placebo și vaccinați) s-ar fi înregistrat cam același număr de decese, dar cărui sex aparțineau acele persoane a fost fie trecut sub tăcere, fie lipsit de semnificație pentru cercetători.

Cum să recomanzi cu încredere vaccinurile oricărei categorii de vârstă și sex, indiferent de condiția fiziologică (perioada ciclului, sarcină, alăptare etc.), în condițiile în care nu poți prezenta și rezultatele unor studii care să ateste inofensivitatea acestora pe organele reproductive și produsul de concepție? Cu doar un studiu din 40 care face referiri vagi la astfel de efecte, nu se poate construi o bază argumentativă solidă. Deși se pune accentul cu fiecare ocazie pe diferențele anatomice și fiziologice dintre sexe și genuri, se omite cu aceeași perseverență luarea în considerare a acestora în cadrul studiilor. S-a observat până și cu ochiul liber că temuta complicație numită tromboză de sinus cavernos ori diversele alergii apăreau cu precădere la sexul feminin, ori că miocarditele postvaccinale preferau sexul opus și vârste tinere. N-ar fi fost cazul să ne intensificăm și aprofundăm astfel de căutări, în loc să le voalăm și să scriem publicații despre lipsa publicațiilor pertinente? În loc să ieșim pe stradă și să revendicăm (in)egalitatea de sex și gen, n-ar fi mai bine să ținem cont de ele acolo unde ele chiar sunt vitale? Egalitate în drepturi civice nu înseamnă automat și uniformizare imunologică.

Așa cum era de așteptat, vigilența contra-experților nu s-a dezmințit și a atacat studiul care insinua slăbirea imunității înnăscute după vaccinuri, chiar înainte ca articolul cu pricina să apară. Chiar dacă acea slăbire nu este contestată, ea este minimizată: „Răspunsul imun înnăscut este afectat doar în mică măsură după vaccin.” Și oricum – susțin ei – e vorba doar de slăbirea imunității native, or, organismul uman mai dispune și de un alt sistem, unul instruit și format din specialiști, capabili să producă anticorpi și celule care să atace și să combată țintit adversarul. Se referă, ați înțeles, la acele globule albe ale sângelui pe nume limfocite (B și respectiv T), numai că acele celule răspund strict la ceea ce li se prezintă în serul vaccinal, iar autorii articolului vorbeau de soldații din prima linie de apărare, linie care răspunde și la alți agresori decât la cei din vaccin. În plus, durează ceva timp (câteva săptămâni) până când acel răspuns țintit se declanșează. Prin urmare, iarăși se încurcă borcanele și se compară merele cu perele din dorința de a combate… evidențele.

Că e vorba de evidențe ne-o demonstrează un articol recent apărut în prestigiosul jurnal The Lancet. De unde până de curând se sublinia că cei trecuți prin boala numită Covid-19 beneficiau de facilitățile înscrise în pașaportul verde doar trei până la șase luni, după care era musai să se vaccineze (cel puțin de două ori), acum, când personalul medical s-a rarefiat considerabil – preferând să se reprofileze –, se publică repede rezultatele unui studiu care demonstrează că… nu este necesar să introducem vaccinarea obligatorie în rândul personalului sanitar trecut prin boală, întrucât s-a dovedit că acele persoane dispun de o imunitate de bună calitate (mai bună decât cea vaccinală!) și de durată. La ele, reîmbolnăvirile sunt de zece ori mai rare iar șansa să poarte și să transmită virusul mai departe e infinit mai mică decât în rândul vaccinaților. O geană de adevăr tot s-a ivit la orizont!

Oricum ar fi, numărătoarea „beneficiarilor” de vaccinuri de-abia acum începe. Mergând prin excludere, vom afla treptat câți beneficiari veritabili mai rămân după ce dăm deoparte rând pe rând păgubiții. Pe cei la care vaccinul s-a dovedit a fi apă de ploaie ori bumerang. Rapoartele care încearcă – și reușesc – să facă lumină se înmulțesc. Iar ceea ce e valabil pentru istorie rămâne și pentru știință: Istoria autentică se scrie doar peste ani și ani. După ce ne-am distanțat suficient temporal, spațial și, mai ales, emoțional de evenimente. Am învățat asta din scrierile maestrului Ion Cristoiu.