La mulți ani, România! La mulți ani, români!

Germania încearcă Pivotul Asia

S-a vorbit mult, în ultimul timp, despre un nou Război Rece între SUA și China. Poate că geografia geopoliticii actuale oferă premisele unei astfel de întâmplări. Privind în anii de dinainte de 1990 rivalitatea SUA-URSS avea o amploare globală, centrul său de greutate era Cortina de Fier din Europa. Linia Fulda (Fulda Gap) era demarcația între cele mai mari acumulări de forțe militare occidentale și sovietice unde găseai de la tancuri și avioane până la arme nucleare tactice. Din dezvăluirile făcute de profesorul/ambasador Mircea Malița la o adunare a grupului de la Roma ținută la sediul BNR cu participarea lui Robert Peccei, Dennis Meadows, Jorgen Randers, Andres Wijkman, într-o pauză, a reieșit faptul că marile puteri aveau în plan să detoneze în Europa loviturile tactice nucleare din arsenalul lor, în caz de criză. Cu toate acestea au existat puține șanse de apariție a unui război al superputerilor în Europa deși 1968 a fost un an de criză majoră. Încerc să schițez ce s-a întâmplat atunci ca să înțelegeți mai bine ce se poate întâmpla în Ucraina sau în Taiwan.

Lecția de război predată de sovietici la Praga

Mișcarea militară sovietică din vara lui 1968 a fost impresionant de rapidă, bine planificată și bine executată. Și totuși forțele intrate în acțiune au fost supradimensionate: aproape 300 000 de militari, mai mult de douăzeci și cinci de divizii terestre, unele transportate cu avioane din regiunile baltice și ocuparea tuturor marilor aerodromurile din Cehoslovacia. Forțele Pactului de la Varșovia au început să se miște la ora 23:00 în seara zilei de 20 august. Câteva ore mai târziu, la Paris, Londra și Washington, ambasadorii sovietici s-au grăbit să ofere asigurări că tancurile și avioanele se aflau la Praga la invitația guvernului ceh și nu erau îndreptate împotriva intereselor Statelor Unite sau a altor aliați din NATO. Comandamentul NATO era luat prin surprindere de rapiditatea acțiunii. În octombrie 1967 sediul politic al NATO a fost mutat de la Paris. S-a construit o cameră de situație modernă, dotată cu mijloace vizuale de ultimă generație și deservită de un nou sistem de comunicare la nivelul NATO. S-a creat un comitet de supraveghere zilnică a situației internaționale. Aceste facilități și-au dovedit valoarea, deoarece aliații s-au orientat imediat către consultarea împreună cu privire la ceea ce s-a întâmplat și ce a însemnat acțiunea militară a sovieticilor pentru securitatea occidentală. La ora 2 a.m., pe 21 august, radioul din Praga a difuzat știri despre invazie. La Bruxelles toată lumea dormea. La ora 2:09, Associated Press a difuzat primul său „flash”, bazat pe emisiunea de la Praga. Între timp, unele dintre radarele de apărare aeriană ale NATO au fost parțial blocate – un produs secundar al bruiajului sovietic din Cehoslovacia, după cum s-a dovedit ulterior. Până la ora micului dejun în Europa, mecanismul NATO de „consultare în criză” intrase în priză. Prima mare dezbatere în interiorul NATO nu a fost despre politica pe termen lung, ci despre o problemă tactică tulburătoare: de ce nu știam că invadatorii se vor mișca înainte de a o face? Multe s-au învățat atunci și ulterior privind modul de acțiune al Pactului de la Varșovia sau mai bine zis a comandamentul sovietic de la Kremlin.

Linia Maginot din Asia[1]

În Asia, nu există o linie de despărțire clară precum Cortina de Fier. În schimb, avem o serie de conflicte punctuale cu referire la resursele naturale și la posesiile teritoriale ale insulițelor, atolilor și insulelor din Marea Chinei de Sud. Acolo sunt lupte pentru controlul Taiwanului, a Mării Chinei de Sud, a Insulelor Diaoyu/Senkaku și a rutele maritime pe care se circulă între China și Golful Persic. Operațiunile militare sunt posibile cu folosirea aviației și a flotei și nu implică armate terestre uriașe chiar și în cazul unei invazii a plajelor Taiwanului. De la administrația lui Trump care a accentuat politica de îngrădire a Chinei unii s-au așteptat ca președintele Joe Biden să renunțe la izolarea Beijingului și să revină la angajamentele anterioare de colaborare, având în vedere că a susținut cu fermitate această politică în calitate de președinte al Comisiei de Relații Externe a Senatului și în administrația Obama. De fapt el s-a dovedit la fel de dur față de China ca și predecesorul său, promițând „concurență extremă” cu Beijingul. Anul acesta în luna iunie, a trecut prin Senatul american, cu sprijin bipartizan, Legea SUA privind inovația și concurența. Legea etichetează China ca fiind „cea mai mare provocare geopolitică și geo-economică pentru politica externă a Statelor Unite” și solicită tratarea Taiwanului ca un stat suveran de importanță strategică „vitală”. Până și sondajele din 2020 ale Centrului de Cercetare Pew dau într-o proporție covârșitoare că nouă din zece americani consideră puterea Chinei o amenințare. Îngrădirea Chinei devine treptat un concept care nu mai depinde de numele președintelui american de la Casa Albă. La începutul acestei săptămâni, Comisia Federală de Comunicații (FCC) a SUA a acordat companiei China Telecom America 60 de zile pentru a pune capăt serviciilor sale pe teritoriul american, unde compania chineză este prezentă de douăzeci de ani. Beijingul a denunțat decizia ca fiind o „represiune rău intenționată” şi o măsură ce „compromite atmosfera de cooperare” dintre cele două țări.

Pivotul Asia pentru Berlin

Sistemul de îngrădire al Chinei a intrat în funcțiune și nu mai poate fi oprit. Asta ar trebui să înțeleagă și europenii prinși în mijlocul acestui război al marilor puteri: vor trebui să aleagă de parte cui sunt. Se pare ca Germania a început să înțeleagă. Berlinul încă sub comanda lui Merkel a pivotat în Asia iar noi speculam că următorul guvern va accentua acest obiectiv. Noi ce facem, încă așteptăm… colaci de la Huawei… prin diferite tertipuri folosite de companiile de telefonie prezente în România și care vor profituri cât mai mari? Sud-coreeni sunt la fel de buni pe piața telecomunicațiilor ca și chinezii și sunt la fel de ieftini ca să nu mai vorbesc de Ericsson sau de japonezi de la NTT Docomo, care au început cercetările referitoare la rețelele 5G în 2010 și care lucrează împreună cu Ericsson. Coreea de Sud va deveni prima țară din lume care va oferi pe întreg teritoriul său servicii de telefonie mobilă de cea de-a cincea generație (5G) şi de asemenea un smartphone de tip 5G, odată cu lansarea modelului Galaxy S10 de la Samsung Electronics, devansând astfel SUA, China şi Japonia, informează Reuters. Mă rog, noi suntem originali în tot ceea ce facem chiar dacă avem o hotărâre CSAT. Art. 3 din Legea nr. 415 din 27 iunie 2002 privind organizarea şi funcționarei Consiliului Suprem de Apărare a Țării spune: „În exercitarea atribuțiilor ce îi revin Consiliul Suprem de Apărare a Țării emite hotărâri, potrivit legii, care sunt obligatorii pentru autoritățile administrației publice şi instituțiile publice la care se referă. Acestea răspund, în condițiile legii, de măsurile luate pentru punerea lor în aplicare”.

Luftwaffe drum liber către Pacific

Forțele aeriene germane, Luftwaffe, își reconsideră strategia privind desfășurarea avioanelor în diferite zone ale lumii. În timp ce colegii din Uniunea Europeană încă evaluează strategiile pentru Asia, Berlinul vrea ca într-un an să trimită avioane de luptă, de transport și de alimentare în țări din Asia-Pacific. Implicarea în regiune vine în sprijinul alianțelor pe care SUA le-a făcut acolo. De fapt Annegret Kramp-Karrenbauer, Ministrul Apărării german, o voce puternică în grupul occidental al miniștrilor apărării, îi transmite lui Macron: „uită-ți ideile despre apărarea Continentului de noi înșine” De fapt, ea respinge brutal ideea de autonomie strategică declanșată de președintele francez Emmanuel Macron. Kramp-Karrenbauer are o viziune diferită despre securitatea Europei și despre modul de a o asigura. O declarație recentă a acesteia este elocventă: „indiferent dacă se vorbește despre „autonomie” sau „suveranitate”, nu semantica conteazăDacă ideea din spatele frazei estene detașăm de America”, a adăugat ea, „atunci cred că aceasta este calea greșită”. Și iată cum pas cu pas se construiește modelul noului secretar general al NATO. Da, doamna Kramp-Karrenbauer, care a refuzat dorința lui Merkel de a prelua partidul, a devenit o posibilă candidată la această poziție, ceea ce ar uni motorul economic cu motorul militar și de securitate al Europei. Dar să revenim la strategia Luftwaffe. Aceasta va desfășura șase avioane Eurofighter, trei avioane de alimentare în aer Airbus A330 și trei avioane de transport A400M în sprijinul exercițiului Pitch Black (întuneric beză) din Australia. Generalul Ingo Gerhartz, șeful de stat major al Forțelor Aeriene germane, declara, în noiembrie la Baza Aeriană Neuburg a Luftwaffe din Bavaria, că forțele aeriene germane sunt pregătite să joace, inițial, un rol mai important în regiunea Indo-Pacific, urmând ca după această perioadă să se dezvolte o strategie pe termen lung. „Este un semnal puternic pentru a ne arăta prețuirea față de partenerii din Indo-Pacific și faptul că suntem alături de ei”-declara generalul. Gerhartz se va întâlni cu omologii săi din regiunea Indo-Pacific la Conferința Șefilor de State Majore din aviație care va loc la Dubai. Germanii au planuri de integrare în aceste exerciții și cu colegi lor din Japonia și Singapore. Bine-înțeles drumul este unul anevoios dar vine în continuarea voiajului fregatei militare germane Bayern cu escale planificate în 12 porturi diferite, inclusiv în Djibouti, Karachi, Diego Garcia, Perth, Guam, Tokyo și Shanghai. Chinezi au accepta inițial vizita dar ulterior, după o perioadă de reflecție, au renunțat la ea așa cum a afirmat publicația de știri Deutsche Welle. Generalul Ben Hodges, fost comandant al trupelor de uscat ale SUA în Europa, actualmente profesor la Centrul pentru Analiza Politicii Europene spunea: „este important ca Forțele Aeriene germane să facă aceste exerciții pentru a-și dezvolta propria capacitate de luptă” și a continuat: „trebuie să participi la astfel de misiuni în care mergi în cealaltă parte a lumii” Exercițiile au la bază directivele din 2020.

Pivotarea Berlinului în Asia

Având în vedere poziția ministrului apărării german față de necesitatea sprijinului forțelor americane în Europa această hotărâre de a sprijini operațiunile militare în Indo-Pacific, cel puțin în acest an, este extrem de importantă pentru Administrația Biden. Nu putem spune că va fi o prezență permanentă dar putem să evaluăm situația prin prisma dorinței Germaniei de a se alătura grupului Quad. Germania are interese economice majore în zona Asiei. De fapt în ultima perioadă a mandatului lui Merkel relațiile externe ale Berlinului s-au orientat treptat către Asia de Sud-Est. Speculația este că următorul guvern ar putea declanșa noi evoluții în abordarea Germaniei față de regiune. Merkel a vizita în 16 ani de mandat de 12 ori China, Beijingul fiind unul dintre cei mai importanți importatori de bunuri produse în Germania. Să nu uitam că Germania a semnat abia în noiembrie 2019 documentul privind cooperarea cu ASEAN. Însă, în martie 2007, sub președinția germană a UE, s-a semnat, la Nuernberg, Declarația privind Parteneriatul UE-ASEAN, iar în 2020 s-au ratificat acordurile de comerț cu Singapore și Vietnam, tot sub președinția germană a UE. Berlinul a publicat în septembrie 2020 un fel de strategie, „Orientările pentru Indo-Pacific”, care semnalează o întoarcere a Berlinului către Asia de Sud-Est deși exporturile către piețele din China sunt încă substanțiale. ASEAN devine central în politica externă germană. Este Germania un actor geopolitic care încearcă pătrunderea în Asia de Sud-Est? Da în mod sigur. În 2021 Germania a trimis o fregată în Marea Chinei de Sud, ca parte a unui exercițiu de libertate de navigație. Era prima dată de când Merkel a preluat cancelaria germană în 2002. Germania devine atrăgătoare pentru statele din Asia de Sud-Est prinse în cleștele luptei dintre China și SUA. Datorită modului în care este constituită alianța germană care va prelua putere, alianță care include și verzii, evoluția investițiilor germane se va muta în mod sigur spre Asia de Sud-Est, părăsind treptat China. Deocamdată pentru unii oficiali germani Asia de Sud-Est rămâne o regiune îndepărtată fără conflicte în derulare.

Strategia Berlinului în Asia-Pacific

Cert este că o strategie pe termen lung în Asia va trebui să vină de la noul guvern de coaliție de la Berlin. Strategia de guvernare dintre social-democrați, verzi și democrații liberali, precum și modul în care liderii acestui nou guvern decid cum să abordeze regiunea Indo-Pacific va fi devoalată la începutul anului viitor. Germania și-a multiplicat relațiile în Asia cu Australia și Japonia deschizând un centru regional de informare pentru extinderea comunicațiile publice în zonă.

Își coordonează Europa acțiunile în Asia cu SUA?

China a deveni mai represivă și mai ambițioasă. Armonia între Beijing și Washington s-a sfârșit, iar cele două sunt blocate într-un nou Război Rece sau mai bine zis o competiție de putere. China este un concurent mult mai puternic decât URSS, iar liderii de la Casa Albă vor fi testați mai abitir decât a făcut-o Kremlinul în timpul Războiului Rece, Război Rece care se poate transforma într-unul fierbinte. Pivotul Asia pentru SUA nu este întâmplător. Europa nu mai este pe radarul Casei Albe decât în caz de criză cu Federația Rusă, în rest nimic semnificativ. Cine îi poate învinovăți pe liderii chinezi pentru că încearcă  să domine Asia? America acționează în mod logic opunându-se, de-a lungul timpului, apariției hegemonilor regionali, care sunt o amenințare direct la interesele lor în regiune. Ambițiile Chinei sunt o amenințare directă și America este hotărâtă să controleze ascensiunea continuă a țării. Rezultatul inevitabil este competiția și conflictul. Aceasta este tragedia politicii de mare putere. „Odată cu ascensiunea Asiei, echilibrul politic și economic se îndreaptă din ce în ce mai mult spre Indo-Pacific”, a spus purtătorul de cuvânt al Luftwaffe. „Regiunea devine cheia pentru modelarea ordinii internaționale în secolul XXI”. Poate că pe undeva Europa ar trebui să-și coordoneze acțiunile cu SUA față de China. Ar trebui urmată calea din 2020 când sub președinția Germaniei s-a încheiat parteneriatul strategic UE-ASEAN. Parteneriatele strategice ale UE sunt de natură eterogenă și au apărut într-un mod ad-hoc, demonstrând lipsa unor criterii clare pentru ele. UE caută un rol în peisajul de securitate din Asia-Pacific deși nu este recunoscută ca actor de securitate. Un parteneriat strategic UE-ASEAN ar putea fi cadrul pentru un astfel de rol. În septembrie 2021 UE a publicat o strategie pentru Indo-Pacific. La capitolul privind securitatea strategia își propune să desfășoare consilieri militari în delegațiile UE din regiune. Deocamdată au făcut acest lucru în China și Indonezia. În același timp Bruxellesul dorește să înființeze o rețea de diplomație cibernetică, poate și pentru faptul ca majoritatea atacurilor vin din Asia. Strategia a devoalat câteva subiecte care trebuie atinse: securitatea cibernetică; contraterorism; securitate nucleară; neproliferarea armelor nucleare, chimice și biologice; și manipularea informațiilor ca provocări de securitate în care UE dorește să colaboreze mai strâns cu colegii săi din Indo-Pacific. Sunt puține națiuni care-și publică strategiile regionale cum sunt de asemenea națiuni care nu au nicio strategie. Germania, Franța și Țările de Jos sunt singurele națiuni europene care și-au publicat propriile strategii regionale. În orice caz acțiunile Chinei în Marea Chinei de Sud și retragerea SUA sub președinție lui Donald Trump, retragere care a creat un vid de securitate în zonă, s-ar fi putut umple cu prezența UE. Încercarea UE a fost timidă iar venirea lui Biden la Casa Albă a început procesul de închidere a acestei ferestre de oportunitate. Acum se impune adoptarea unei poziții comune printr-un dialog cu președintele Biden.

Analiza ordonată de Biden referitoare la forțele americane

La începutul lunii februarie, imediat după depunerea jurământului, Joe Biden i-a ordonat secretarului Apărării Lloyd Austin să facă o evaluare a poziției tuturor forțelor americane desfășurate peste ocean. Biden dorea asigurarea unei compatibilități între politica externă și prioritățile de securitate națională. Implicit era vorba despre China. Evaluarea realizată de Pentagon este încă în derulare deși trebuia să se termine undeva la începutul verii. Biroul Secretarului Apărării a contactat aliați precum Japonia, discutând planurile propuse de militari americani. Se pare că nu există o decizie a oficialilor din Pentagon privind modul și mijloacele care ar trebui utilizate în descurajarea China. Există mai multe piste de dezbatere una dintre acestea fiind între alegerea „descurajării prin negare” ori a „descurajării prin pedeapsă”. „Negarea” însemnă de fapt o prezență consolidată în locații precum Japonia, Coreea de Sud și Singapore. „Pedeapsa” este cea care se folosește după începerea ostilităților și înseamnă folosirea rachetelor cu rază lungă de acțiune, bombardiere strategice și submarinele de atac. Dacă-i întrebi pe comandanții din teatrul de operații,  răspunsul este clar: „negare”. În 2015 amiralul Jonathan Greenert a avut un expozeu la Chatham House din Londra. Atunci acesta cerea creșterea numărului de nave de război desfășurate în Indo-Pacific pentru a descuraja China. Dacă adunăm navele de război americane cu sediul la Yokosuka și Sasebo, în Japonia, numărul lor nu depășește 20-25. Acolo, după părerea amiralului, ar trebui să fie dislocate 30-35 de nave americane „pentru că nu avem destule forțe pentru a răspunde rapid la acțiunile Chinei. În timpul președinției lui Trump, fostul secretar adjunct al apărării, Elbridge Colby, a susținut cu ardoare strategia negării, Colby fiind și coordonatorul Strategiei naționale de apărare din 2018 a lui Trump. Actualul Secretar al Apărării, Austin, a lansat conceptul de „descurajare integrată” care nu se mai concentrează numai pe aspectul militar. Acest concept introduce alte elemente precum diplomația, instrumentele cibernetice, stimulentele economice și sancțiunile care sunt de așteptat să sporească descurajarea. Acest concept trebuie susținut financiar. În 2022 bugetul Pentagonului nu crește nici măcar cu rata inflației. De asemenea pe măsura trecerii timpului China devine o mare putere navală având deja mai multe nave militare decât America iar Administrația Biden a cerut construirea unui număr mai mic de nave de luptă decât a cerut Administrația Trump. China este cea mai mare provocare din Pacific și este în mare parte o provocare maritimă. Ziarul The New York Times a devoalat pe 17 octombrie faptul că un număr de consilieri de top ai lui Biden nu văd provocările cu China ca parte a unui nou Război Rece. În  schimb susțin că cele două puteri ar trebui să compartimenteze probleme pe două zone: prima zonă, una de colaborare, cuprinzând problemele climei și măsuri privind arsenalul militar al Coreei de Nord și a doua cea care cuprinde concurența pe tehnologie și comerț dar și lupta pentru supremație în Marea Chinei de Sud și în jurul Taiwanului. Se pare totuși că „ambițiile Pentagonului sunt o aspirație nu o strategie” așa cum spunea Colby care avertiza că, în ciuda oricăror câștiguri superficiale în diplomație, odată ce chinezii au capacitatea militară necesară, „politica și diplomația vor fi determinate de puterea militară”. Biden a convenit, în principiul, cu Xi Jiping să țină un summit video până la sfârșitul anului și atunci este evident faptul că nu dorește un nou model de dispunere a forțelor americane în Pacific care ar însemna consolidarea încercuirii Chinei, adică conceptul despre care am vorbit al „Liniei Maginot din Pacific” despre care americani vorbeau încă din 2017. Fostul secretar al Marinei Kenneth Braithwaite a propus reînființarea „First Fleet”, reconsiderarea acesteia fiind susținută acum și de marinarii în retragere care au condus componentele navale americane. Un astfel de grup operativ ar putea fi în concordanță cu renașterea unei „Prime Flote” care avea în atribuțiuni supravegherea parții de vest a Indo-Pacificului. Prima Flotă a fost în funcțiune din ianuarie 1947 până la 1 februarie 1973 în vestul Oceanului Pacific, ca parte a Flotei Pacificului. În 1973, a fost eliminată din structurile navale iar atribuțiile sale asumate de Flota a treia a Statelor Unite. Asia de Sud -Est este punctul sensibil al geopolitici actuale care merită atenție sporită și forțe suplimentare eventual sub forma de Task Force. Prima Flotă ar fi o astfel de forță. Această nou concepție ar implica ori deschiderea de noi baze navale ori cooperarea sub forma actuală. Cel puțin pentru Singapore cooperarea actuală este convenabilă. Rivalitatea SUA-China va modela politicile țărilor din Asia de Sud-Est. Ceea ce observă inițial este faptul că aceste țări consolidează angajamente bilaterale cu puteri non-SUA precum Franța, Japonia India sau Australia.

Strategia Weltpolitik[2] a Chinei

Mulți analiști se gândesc la faptul că SUA și China au un nivel ridicat de interdependență în plan economic, care reduce riscul unui conflict violent. Păi hai să ne uităm la situația dintre Germania și Anglia, doi beligeranți din Primul Război Mondial ale căror economii erau strâns interconectate în ani premergători războiului. A fost riscul redus? Nu. Relația economică dintre China și SUA se destramă încet, încet. Lanțurile de aprovizionare se decuplează și se relochează. În primii ani ai secolului al XX-lea, puterea economică, tehnologică și în special cea navală într-o creștere rapidă a Germaniei imperiale a provocat ordinea internațională care era sub conducerea Londrei. Similar, Beijingul a crescut forța navală și amenință rutele comerciale maritime începând cu cele din Asia și până în Golful Persic. Strategia Weltpolitik a Germaniei – construirea unei forțe navale puternice și căutarea de colonii – a provocat Regatul Unit, care, ca națiune comercială, cu un imperiu extins de peste mări, nu a putut ignora apariția unei puteri navale rivale. În realitate, însă, programul german de construire a navelor de luptă a fost condus mai puțin de considerente economice sau militare. Scopul Germaniei nu a fost neapărat să provoace Regatul Unit, ci să fie recunoscută drept egalul Angliei ca mare putere. Retragerea lui Trump din acordul climatic de la Paris, respingerea Acordului nuclear cu Iranul, războiul său tarifar și atacurile sale frecvente asupra aliaților europeni dar și îmbrățișarea adversarilor au transformat rapid Statele Unite într-un partener nesigur în menținerea ordinii internaționale. Dar politicile administrației „America First” au scos America de la butoanele conducerii globale și au creat spațiul necesar altor puteri de a remodela sistemul de relații internațional. China s-a înscris prima pe această nouă listă. Începând cu 2014 China și-a consolidat poziția militară în Marea Chinei de Sud. A preluat ideea Noului Drum al Mătăsii și l-a transformat într-o inițiativă de comerț, investiții, infrastructură și mai important într-o inițiativă geopolitică/geoeconomică de mai multe trilioane de dolari. Inițiativă a implicat 73 de țări diferite din mare parte din Eurasia, Africa și din Europa. Această abordare – cunoscută sub numele de „Gândirea Xi Jinping” – acoperă acum cadrul de politică externă a Chinei. În 2014, Xi s-a referit la o luptă iminentă pentru structura viitoare a ordinii internaționale. Deși nu a elaborat, multă muncă a fost dedicată de atunci la trei concepte interdependente: guoji zhixu (ordinea internațională); guoji xitong (sistemul internațional) și quanqiu zhili (guvernarea globală). Dacă este să caracterizăm situația actuală termenul de flux este cel bine-venit „viitorul ordinii globale este într-o stare de flux”. China este pe val și are un scenariu clar pentru viitor. Nu cumva este timpul ca și noi, europenii,  să dezvoltăm un scenariu pentru viitor și s-o lăsam mai ușor cu Marea Resetare? În cartea sa, „The Globalization Paradox”, Dani Rodrik, vorbește despre „trilema globalizării”: „Nu putem avea globalizare, democrație și autodeterminare națională împreună. Putem avea cel mult două din cele trei. Dacă vrem globalizarea și democrația, trebuie să renunțăm la statul național. Dacă trebuie să păstrăm statul național și dorim globalizarea, atunci trebuie să uităm de democrație. Și dacă vrem să combinăm democrația cu statul național, atunci adio globalizării”.


[1] O altă strategie se prefigurează în Marea Chinei de Sud- Strategia liniei fortificate Maginot – care se bazează pe îngrădirea expansiunii militare chineze în primul inel de insule, prin folosirea de UAV-uri din toate categoriile de forțe armate (aer, apă şi terestre) cu concentrare pe submersibilele autonome care pot fi desfășurate înainte de criză şi care sunt înarmate cu muniţie anti-navă, muniţie anti-aeriană şi anti-submarină. Folosirea momelilor electronice şi a bruiajului electronic va fi extensivă. Grupurile de luptă (portavioanele cu navele de însoţire) vor fi ţinute în rezervă, în afara ariei de lovire a rachetelor DF-21s. Această linie Maginot se va întinde de la insulele Aleutine (SUA) până în Vietnam. Ea se bazează pe trei ipoteze fundamentale: (1) geografia; (2) dependenţă între aliaţii şi statele regionale; (3) descurajarea extinderii teritoriale a Chinei în bazinul Marii Chinei de Sud. Strategia face ca Japonia, Coreea de Sud, Taiwan, Filipine Vietnam şi Indonezia să devină portavioane şi fortăreţe în cadrul acestei linii. O astfel de strategie necesită nave şi sisteme de război electronic /EW, bateri de rachete cu rază medie şi lungă de acţiune, capabilităţi de deminare a arealului naval dar şi o apărarea antiaeriană corespunzătoare. Pe lângă echipamente, sunt necesare baze unde pot fi cazați militari aliați care sosesc să întărească apărarea locală.

[2] Weltpolitik a fost numele politicii germane imperialiste adoptate de Imperiul German în timpul domniei împăratului Wilhelm al II-lea. Obiectivul acesteia era transformarea Germaniei într-o putere globală.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Un comentariu pentru articolul „Germania încearcă Pivotul Asia”

  • Cum dracului masonii astia, unii prosti de bubuie, le stiu pe toate ?!

A apărut cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”

După ani și ani de documentări, discuții cu unii dintre actorii implicați în evenimentele din decembrie, Ion Cristoiu a terminat de scris cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”.
Apăsați aici pentru mai multe detalii
Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog