Gheorghe (Gogu) Constantinescu povesteşte ca un bunic la gura sobei

Anul universitar stă să înceapă. Marele Amfiteatru cunoaşte febra pregătirilor încă de azi. Masa de la Prezidiu a fost dislocată, pe postamentul dezvelit se fac intervenţii pentru a fi montat acolo un sistem complicat de sonorizare şi amplificare. Este clar că ne aşteaptă un eveniment de răsunet, câtă vreme însuşi rectorul apare când şi când, ambalându-se în indicaţii şi, mai ales, critici virulente. Aflăm repede cum stau lucrurile. Mâine, în preziua deschiderii anului universitar, Institutul Politehnic Bucureşti conferă prima diplomă Doctor Honoris Causa. Numele alesului pentru această înaltă distincţie aflată la debut ne era ştiut: George (Gogu) Constantinescu.

Savantul trăieşte în Anglia, munca lui ştiinţifică face de decenii înconjurul globului. Efectuează acum o vizită în România, am impresia prima după război, şi este tratat cu deplină curtoazie şi recunoştinţă.

Amfiteatrul geme de lume. În primele rânduri stau profesorii Politehnicii. Între ei, numeroase chipuri de pensionari, oameni împinşi bine spre octogenariat, dacă nu chiar mai sus. Sunt fostele glorii de la diferite catedre ale Institutului, chemaţi de cei ce i-au urmat la predarea cursurilor, după retragerea din activitate. Cam la fel ar fi arătat, cred eu, Aula Academiei Române dacă vestitul creator al sonicităţii ca ştiinţă ar fi fost invitat acolo. Studenţi nu sunt decât foarte puţini – mă număr printre ei dintr-un motiv de tot simplu: ei abia azi sosesc, cei mai mulţi în cursul după-amiezii. Au venit, în schimb, cu mic cu mare, cadrele didactice din cele cinci facultăţi câte încap în incinta-sanctuar de la Polizu: Chimie, Mecanică, Electronică, Electro-energetică, Metalurgie. Va veni curând Institutul de Transporturi, comprimat într-o singură facultate. Se va proceda, de asemenea, la separarea dintre Elec-trotehnică şi Energetică.

Iată-l în persoană trecând pragul sălii unde este aşteptat. Scund, împlinit la trup. Calcă agale şi îşi ocupă locul de la masă în aplauzele asistenţei în picioare. Mustaţa abia percepută se potriveşte octogenarului cu părul cărunt ce pare scos din casă pentru a-şi saluta rudele şi nepoţii aflaţi în curte. Îl salută, în numele gazdelor, rectorul Politehnicii, profesorul Constantin Dinculescu. Îmi reţine atenţia o afirmaţie binevenită în context. Ea face trimitere la prelegerea ţinută, la sfârşitul războiului, de Gogu Constantinescu, în Amfiteatrul A.P.A., în faţa conclavului studenţesc ce-l prenumăra şi pe studentul de atunci care îi vorbeşte astăzi în calitate de rector.

După momentul înmânării Diplomei, ia cuvântul George Constantinescu. Preferă să vorbească rămânând pe scaun. Limba folosită este lipsită de orice contaminare cosmopolită ori de uitare. Povesteşte ca un bunic la gura sobei, preferând în locul unui discurs de recepţie, autoritar şi doct (eventual, fanfaron), o incursiune în propria-i biografie de cetăţean al planetei.

Două secvenţe mă vor urmări până în ziua de azi. Una priveşte emoţia savantului de a-şi fi revăzut proiecte de tinereţe, poduri risipite prin toată ţara, peste care au trecut timpul şi războaiele, fără a le fi pus în cauză. Unul dintre ele îl avem la dispoziţie noi înşine, în Parcul Carol din Bucureşti, în apropierea Turnului Chindiei, înspre Lânărie.

Este cel dintâi pod de beton armat din ţara noastră. Reţin, la fel de bine, relatarea implicării sale în echipa de proiectanţi şi constructori ai Palatului Camerei Deputaţilor din Dealul Mitropoliei. Totul a mers şnur până la ora tăierii panglicii inaugurale. Liberalii şi conservatorii, nu ştiu care mai mult conservatori şi mai puţin liberali decât ceilalţi, au refuzat in corpore să-şi ocupe locul pe scaunele proaspăt instalate sub cupola fastuoasă, sprijinită pe coloane şi pe ziduri abia văruite. Motivul? Drobul de sare. Dacă se dărâmă pe ei? Explicaţia avea rădăcini mai subtile. Construcţia purta semnătură românească. De unde să ştie alde d-ăştia cum se face o aşa chestie de fineţe?

Peste câţiva ani, profesorul Gogu Constantinescu va fi doborât de securea nemiloasă. Sfârşitul, cum aflam din ziare, îl va găsi la locuinţa sa din Arhipelagul Britanic. Cu puţin timp mai devreme, ne informau tot ziarele, creatorul sonicităţii fusese vizitat de secretarul general al Academiei Române, Mitu Dumitrescu (prezent şi el în Marele Amfiteatru la ora decernării distincţiei amintite). Rostul: înmânarea însemnelor de membru al celui mai înalt forum ştiinţific de la Bucureşti.

Mă întrebam şi mă întreb de atunci: ce va fi împiedicat săvârşirea respectivului gest de înaltă şi firească recunoaştere cu o clipă mai devreme? De pildă, chiar în zilele prezenţei la Bucureşti, când s-a creat pentru el titlul de Doctor Honoris Causa al Politehnicii, unde profesase.


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

3 comentarii pentru articolul „Gheorghe (Gogu) Constantinescu povesteşte ca un bunic la gura sobei”

  • @nea Manafi
    Gogu Constantinescu a murit în 1965, așa că mai gândește-te când a avut loc acel eveniment ! Sau caută pe … Gogule!

    • Hai că-ti spun eu :
      IN 1961, LA IMPLINIREA VARSTEI DE 80 DE ANI!!! 🤭👏🤝

    • Stimate Domnule George,
      Vă mulțumesc pentru amabila și politicoasa Dumneavoastră atenționare.
      Am scris postarea respectivă sub impresia unor amintiri personale, fără a-mi propune o documentare, fie ea și pe Google. După aproape 60 de ani, localizarea în timp a unor evenimente este ceva mai dificilă. În 1961 eram încă student. Cu excepția datei evenimentului, restul relatării mele este corect.
      Vă doresc toate cele bune în noul an care tocmai a început. N. Manafi

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Filmele lui decembrie ’89 comentate de Ion Cristoiu
Nu cred că moțiunea va trece
Am venit. Am văzut. Am filmat | Etna – vulcanul care scoate mai multe parale decât lavă
Circulă pe Net | Nici la horă Răvășitoarea nu lasă ochelarii de soare
Circulă pe Net