Parlamentul European trimite Acordul UE-Mercosur la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. Teoretic, intrarea în vigoare a acordului este blocată>

Gheorghe Piperea îi cere Ursulei von der Leyen proba certă că în spatele Moțiunii se află regimul de la Moscova

Scrisoare deschisă cu privire la falsele acuzațiile conform cărora moțiunea de cenzură împotriva Președintei Comisiei Europene este susținută de Moscova
Către,
Președinta Comisiei Europene
Ursula von der Leyen
Rue de la Loi 200, 1049 Bruxelles
Bruxelles, 22 Iulie 2025
Stimată Doamnă Ursula von der Leyen,
Vă scriu în legătură cu falsele acuzații răspândite în presa europeană conform cărora moțiunea de cenzură votată de curând în Parlamentul European, pe care am inițiat-o eu, ar fi susținută de Moscova.
Aceste acuzații nefondate, preluate de numeroase publicații, se bazează atât pe declarațiile dumneavoastră din plenara de la Strasbourg, cât și pe cele ale purtătorului de cuvânt al Comisiei Europene, care citează niște studii presupus „independente și imparțiale” realizate de către organizațiile cvasi-non-guvernamentale Debunk și Check First.
În primul rând, vreau să atrag atenția asupra independenței îndoielnice a acestor studii, realizate de entități care primesc finanțări directe din partea Comisiei Europene prin diferite proiecte.  Precum ar trebui să știți, în repetate rânduri, chiar Curtea Europeană de Conturi a atras atenția prin rapoarte oficiale (probe, în sensul procedurii judiciare) asupra practicii ilegale și netransparente a Comisiei Europene de a plăti cu sute de milioane de euro anual, din banii publici europeni, presa oficială, obedientă, și mai ales anonimii „fact-checkers”. Nu este nicio coincidență că aceștia produc știri pozitive despre Comisia Europeană și despre conducerea sa, în timp ce etichetează negativ opiniile critice și dizidente față de politicile publice ale Comisiei Europene. Așadar, acești gardieni ai adevărului care promit imparțialitate și independență, nu pot fi decât subiectivi când elaborează „rapoarte independente” despre Comisia Europană, întrucât sunt mandatați chiar de Comisia Europeană cu vânătoarea de așa-zise fapte sau de greșit etichetate știri false (adică, tot ceea ce nu corespunde informației sau minciunii oficiale).
În al doilea rând, raportul realizat de către compania Check First susține că ar fi verificat presa rusă, unde sunt publicate opinii, iar nu fapte, iar aceste opinii sunt critice la adresa UE și a dumneavoastră, personal. Apariția unor asemenea opinii nu ar trebui să mire pe nimeni, de vreme ce entitatea (UE) și persoana fizică (temporarul reprezentant) sunt ostile Rusiei. Atrag atenția că, lipind persoana de entitate, nu faceți altceva decât să imitați practici sovietice, pe care niciun cetățean european nu le dorește repetate în UE, în anul de grație 2025.
În alt treilea rând, verificările așa-zis factuale și concluziile independente privesc presa rusă din martie 2025, când ideea moțiunii nici măcar nu se născuse. Ideea moțiunii s-a născut imediat după decizia CJUE în speța Pfizergate din 14 Mai 2025, speță inițiată de o jurnalistă de la New York Times căreia Comisia Europeană nu i-a dat acces la mesajele telefonice scrise dintre președinta CE, pe de o parte, și CEO – ul Pfizer, pe de altă parte, lucru petrecut în timpul și cu ocazia unui contract de 35 de miliarde de euro din bani publici dintre statele membre UE (reprezentate ilegitim de președinta CE) și Pfizer. Înțeleg că aceste studii și rapoarte fac o paralelă între narativa prezentată de presa rusă și moțiunea de cenzură pe durata înaintării acestui demers. Însă, asta nu dovedește nicidecum o legătură între moțiunea de cenzură și apropiații Moscovei, mai ales dacă ne uităm la data și motivarea demersului bazată pe o decizie a CJUE. De fapt, acest gen de concluzie întrunește toate cerințele UE pentru a fi calificată drept teoria conspirației, iar nu informație sau judecată de valoare.
În altă ordine de idei, declar că sunt profund dezamăgit de reacția executivului european care, în loc să apere cu cinste interesele cetățenilor europeni și să-și asume cu demnitate responsabilitatea în fața unor demersuri pur democratice, așa cum este moțiunea de cenzură, recurge la acuzații nesusținute pe fapte, la insulte și la minciuni, totul pe baza unor teorii ale conspirației, plătite din bani publici europeni. Din nou, îi privați pe cetățenii europeni de dreptul de a cunoaște adevărul dar și de respectul cuvenit, respect care ar fi impus să vă abțineți de la inducerea în eroare a opiniei publice cu informații false.
Având în vedere cele de mai sus, vă cer, doamnă Președinte, să faceți proba certă a afirmației că în spatele moțiunii se află regimul de la Moscova.
Dacă o asemenea probă nu există, vă cer să ne prezentați oficial scuze, mie, precum și tuturor celorlalți 79 de euro-parlamentari semnatari ai moțiunii, precum și celorlalți 95 de euro-parlamentari care au votat moțiunea.
În fine, se cuvine să le cereți public scuze pentru dezinformare tuturor celor 460 de milioane de cetățeni ai UE.
În caz de refuz sau de tăcere pe o perioadă mai mare de 7 (șapte) zile, atât Comisia Europeană, cât și agenții săi, respectiv, dumneavoastră și purtătorul de cuvânt, sunteți informați că vă expuneți unei acțiuni în daune la CJUE formulată de mine și de cel puțin o parte dintre semnatarii și votanții moțiunii.
Prof. univ. dr. Gheorghe Piperea
Membru al Parlamentului European

Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Un comentariu pentru articolul „Gheorghe Piperea îi cere Ursulei von der Leyen proba certă că în spatele Moțiunii se află regimul de la Moscova”

  • Foarte adevărat, ceea ce a scris profesorul Pipera, în Parlamentul European, si sunt încă putini încă !Păcat ca România este tot închisă cu adevărat. Atenție ce a avut Adrian Severin !!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *