Ajuns cu maşina în Complexul de la Focşani, intru, ca de obicei, la Librăria Alexandria, din Lanţul cu acelaşi nume.
Cînd mă opresc la Complex, pentru a lua d-ale gurii, fac o paranteză şi pe la Librărie. De fiecare dată, cumpăr ceva. Dacă nu Papetărie, atunci, cărţi. Sînt atît de obişnuit al acestei Librării, încît la un moment dat cele două librărese – amîndouă de orientare politico-ideologică anti-PSD, m-au rugat să stau ca la fotograf lîngă un raft cu cărţi (l-am ales pe cel de Istorie) în vederea unei fotografii a subsemnatului cerută de patroana lanţului, de baştină din Suceava.
După ce trec prin piuiturile isterice ale aparatului de deconspirare a furturilor (cred că responsabile sînt pipele electronice din buzunare), semnalînd librăreselor că mi-am făcut apariţia în spaţiul lor aerian, iau la rînd departamentele în căutarea unei cărţi care să îmbine plăcutul cu utilul.
Plăcutul, adică lectura atractivă; utilul, adică să scot din ea un eseu sau măcar o notiţă.
Sfîrşesc prin a mă opri la Departamentul Istorie.
Pe o latură, mai multe volume din Regii blestemaţi, scriere recent retipărită cu cireaşa de pe tortul publicitar:
A inspirat Urzeala tronurilor.
Sun acasă la Bucureşti, încredinţat că e o nouă ediţie, completă, a celor două volume pe care le am deja.
Mi se spune că volumele (două) deja tipărite sînt suficient de babane pentru a cuprinde materia celor şapte volume scoase recent.
La Departamentul Istorie dau cu privirea de un titlul irezistibil:
O lume secretă: Mari spioane din secolul al XX-lea.
Autorul cărţii: Un anume Vladimir Federovksi, publicitat drept „cel mai editat scriitor de origine rusă din Franţa”.
Familiar cu literatura despre Intelligence, n-am nici o îndoială asupra acestei cărţi înainte chiar de a o deschide.
E una dintre acele numeroase tentative de popularizare a unui domeniu prin luarea unei materii deja existente, pe post de ouă sparte în tigaie şi, asemenea ouălor bătute cu telul, organizarea acestei materii într-un alt fel.
Prin nimic deosebit de ceea ce fac managerii Carrefour. La o săptămînă după ce-ai fost ultima oară la cumpărături, mai să nu mai recunoşti hala. Aşa de schimbată e. Pentru a-ţi da seama după primele minute de cutreierare că în fapt nu s-a schimbat nimic faţă de acum o săptămînă.
Aceeaşi marfă a fost rearanjată astfel încît să juri c-au adus marfă absolut nouă.
Titlul îmi spune că autorul n-a făcut altceva decît să reorganizeze o materie deja existentă.
Deşi coperta interioară mă avertizeză că titlul original suna în franceză Le roman des espionnes, cumpăr cartea, încredinţat că-mi va reaminti unele date deja ştiute despre marile spioane ale secolului al XX-lea.
Pe măsură ce înaintez în lectură, stupefacţia mea creşte proporţional cu enervarea.
Ceva asemănător enervării de la un restaurant:
Ai comandat somon şi ţi s-au adus scrumbii sărate, pe deasupra tăvălite în ulei.
Deşi coperta o ilustrează pe Mata Hari, cartea nu e despre Mari spioane din secolul al XX-lea, ci despre spioane sovietice, nici acestea mari.
Spioanele sovietice nu sînt nici ele descrise ca spioane, ci ca inse care au făcut concesii dictaturii comuniste.
Cine cumpără astfel de carte – ca mine – îşi sacrifică nişte bani socotind că va citi ceva senzaţional despre spionaj, fie acesta al KGB.
Vladimir Fedorovski ia spioanele drept pretext pentru o scriere anticomunistă.
O scriere anticomunistă a unui Vladimir Tismăneanu mediocru!
Cea mai bună dovadă:
Autorul pune angajarea unor rusoaice în activităţi de spionaj pe seama fricii de Stalin!
Un comentariu pentru articolul „Ghinionul meu: o carte de spionaj anticomunist”