Gică Hagi, la a doua înscăunare

„Recidivistul” Răzvan Burleanu, zis și „Fereastră de oportunitate”, a mutat iarăși magistral[1], bibicilor, numindu-l  pe contestatorul vehement de altădată la cârma naționalei, într-un moment  extrem de delicat pentru fotbalul românesc. Aceleași rațiuni ca și deunăzi l-au împins pe perfidul și eternul președinte de la FRF să treacă peste orice orgoliu  și să-l  readucă pe Hagi pe banca reprezentativei tricolore   după… 25 de ani. Atunci, la capătul tristei partide cu Slovenia, „Regele” a demisionat, Mircea Sandu mărturisindu-mi  prin 2017, când scriam cartea Basmul fotbalului…, că „Gică este tobă de fotbal, îl visează și noaptea, muncește enorm, însă îl trage înapoi statutul  lui de mare fotbalist, nu este în stare să accepte că nu toți reușesc ce reușea el”.

Astăzi, „Machidonul” (cu numărul 2028 pe tricoul galben, deși contractul ar fi fost încheiat până în… 2030 !?!?) e mai încrezător ca oricând și își propune  să câștige toate meciurile, inclusiv… Liga națiunilor !?!? (Zău că mi s-a părut că-l aud pe Călin Georgescu  promițându-ne cu o siguranță suspectă că România va fi… motorul Europei, ce Germania, ce Franța ?) Oare nu știe vorba aia deșteaptă  foc a lui  Viorel Mateianu, cum că  fiecare antrenor este produsul  fotbalului din care provine ? Or, prin bătătura neaoșă nu găsești  un fotbalist  de Doamne ajută, să nu ne mai prefacem  că albu-i negru și negru, alb !  Că nu-și imaginează nimeni ditamai miracolul, adică  să sari peste  grupa cu Polonia, Bosnia și Suedia, să fim serioși! Finalul poveștii de dragoste dintre „Gicanu” și jucăria „firmei Burleanu” va însemna un eșec răsunător și adio împăcarea visată de constănțean…

Ehe, și câte i se vor arunca în cârcă, îndeosebi favorizarea pruncului său râzgâiat și atât de departe de valoarea tatălui său inegalabil, și convocările neinspirate, și tunsoarea, și treningul purtat la vreo reuniune a lotului, și stângăciile de exprimare, că va fi bine ca să nu fie rău… El va plăti oalele sparte într-o țară în  care copiii nu mai fac sport, ci tiktokizare și se îndoapă la  greu cu fel de fel de produse halucinogene…

Prin urmare, să înceapă… distracția !

[1] În urmă cu doi ani, la înscăunarea predecentului  selecționer, scriam pe  blogul meu (textul este inclus în cartea Viața ca un bazar, în curs de apariție la Editura RAO): Așadar, Mircea Lucescu a acceptat, în cele din urmă, să preia „Generația nechezol”. Decizia m-a surprins teribil, nu vă ascund! Păi, la aproape 80 de ani să continui să stai în cazanul cu emoții clocotinde de pe marginea „dreptunghiului verde” mi se pare un act de  curaj gratuit. Căci,   ilustrul nostru  antrenor și-a dovedit cu  asupra de măsură meșteșugul,  harul nu doar ca fotbalist, ci  și ca tehnician. Ce să mai demonstreze și cui ? Apoi, cum să  uiți că i-ai avut sub baghetă pe Ronaldo („Castorul”), Pirlo, Hagi și alții în timp ce îi ai în cabină  pe alde Mogoș, Alibec, Bancu, Mitriță sau Sorescu? L-am iubit și îl iubesc pe „Il Luce” încă din copilărie și refuz să-mi imaginez un posibil și probabil  eșec  la „naționala”  abilului Burleanu. Da, da, fiindcă  lunecosul și greu digerabilul personaj e câștigătorul   indiscutabil al mutării de mare șahist. Nu de alta, dar  ratarea obiectivului principal – calificarea la Mondialul din 2026 – va avea un singur vinovat – selecționerul. Să dea Domnu’ să nu se întâmple asta, deși calculele hârtiei într-acolo merg!

 Altminteri,  văzându-l   pe căpitanul  de la Guadalajara semnând inutilul  contract, m-am gândit  o clipă la coechipierul său de altădată  – Cornel Dinu. Ce traseu diferit al celor doi. Ce personalități opuse !… Unul se încăpățânează să  nu se lase strivit de ani, entuziast și tonic, celălalt  pare că a capitulat, însingurat și dezgustat de prezentul scopit de speranțe. De aceea, mă întreb  iarăși ce fel de interacțiune poate exista între un octogenar și niște puștani vopsiți asemenea  pațachinelor  și pirogravați  ca sălbaticii grotelor din zorii omenirii, bașca iubitori de manele…

Din păcate, premoniția mi s-a adeverit cu vârf  și-ndesat…