Gîndul de Breaking news

Slavă Domnului! Am aflat cine sunt ofițerii acoperiți din presă!

Indicația dată de Servicii ofițerilor acoperiți din presă a fost următoarea:
La televiziunile la care faceți emisiuni sau la care sunteți invitați, pe site-urile pe care le administrați sau la care colaborați, concentrați-vă exclusiv asupra unei singure chestiuni: Ce a căutat șefia DIICOT la Paris împreună cu un politician?

Dacă veți vedea ce-au spus sau ce-au scris unii deontologi și unele deontoloage despre un scandal în care suspiciunea se îndreaptă asupra serviciilor secrete, veți descoperi ofițerii acoperiți din presa noastră liberă și independentă.

Urmăresc de mai mult timp o deontoloagă cu trei nume de la un site destul de frecventat.
De ce o fac?
Pentru că din textele ei îmi dau seama ce vor serviciile la un moment dat.

L-a început m-a surprins o ciudățenie la respectiva.
De regulă jurnaliștii, mai ales cei anti-PSD, sunt suspicioși față de serviciile secrete, urmare a sindromului Jos Securitatea!
Deontoloaga cu trei nume se definea și se definește printr-un adevărat cult al serviciilor secrete secrete românești din ultimul timp: laude deșănțate, sărirea în apărare, sprijinirea politicienilor agreați de servicii.

Nedumerirea mi-a fost spulbersată după ce-am întrebat și eu prin redacții cine-i distinsa cu trei nume.
Pe fața celor întrebați a răsărit un zîmbet compătimitor.
Ceva gen: Cum, dumneavoastră nu știți ceea ce știe tot satul?
Și cu ajutorul degetelor duse pe umeri mi s-a explicat despre ce-i vorba.

Scandalul Pozele de la Paris mi-a confirmat un adevăr asupra căruia aveam unele îndoieli:
Puterea înspăimîntătoare a serviciilor asupra presei românești.

Din cîte-și amintesc unii cititori și telespectatori, cînd s-a ivit incredibila confesiune a lui Robert Turcescu, amintindu-mi de jurnaliștii prinși de fundamentaliștii islamici și puși, după un timp de destructurare a personalității, să transmită reportaje în numele teroriștilor, n-am crezut că Robert Turcescu era ofițer acoperit. Ulterior, am aflat că, da, era ofițer acoperit și primise misiune să dea acel cumplit spectacol, care-l făcea de nerecunoscut.

Orice ziarist care se respectă e deosebit de atent la posibilitatea ca Serviciile secrete s-o ia razna. În SUA, a fost nevoie de tărăboiul uriaș făcut de Comisia Church din 1975, înființată pentru a investiga crimele comise de CIA, printre care chiar asasinarea unor jurnaliști americani, pentru ca presa să priceapă că trebuie să țină serviciile secrete sub control, chiar și exagerat, pentru că numai astfel democrația nu e în pericol. La noi, dimpotrivă, alături de alte instituții de forță – DNA, de exemplu – serviciile secrete fac obiectul unui cult deșănțat din partea jurnaliștilor, chiar și din partea acelora care se pretind apărători ai drepturilor omului.

Esența scandalului cu fotografiile și documentele postate pe un site înființat peste noapte, pentru a dispărea la puțin timp după ce și-a atins scopul, nu constă în prezența șefei DIICOT alături de o politiciană la Paris. Desigur, pentru distinsa procuroare, bine ar fi să n-aibă în politică nici prietenă, nici prieten. Bine ar fi să se întîmple asta și cu jurnaliștii. Dar prezența într-un week-end la Paris a celor două, care nici măcar lesbiene nu sunt, e de o gravitate minoră față de fie și bănuiala că SIE s-ar putea implica într-o afacere murdară de spionare a cetățenilor români aflați peste hotare. Desigur, în apărarea serviciilor a sărit România Tv.

Explicabil.
România Tv are drept patron un soi de bidon al banilor pe care-i pun deoparte, în vederea pensiei, ofițeri activi ai serviciilor secrete. Au sărit în apărarea serviciilor și jurnaliști cărora frecventarea Ambasadei americane de la București ar fi trebui să-i învețe că principala misiune a jurnalistului adevărat nu e apărarea instituțiilor de forță, ci apărarea bietului cetățean în fața abuzurilor la care s-ar putea deda aceste instituții de forță. Nimeni nu le cerea să arate cu degetul spre SIE, cum am făcut eu. Dar unele semne de întrebare în legătură cu întreaga tărășenie, unele suspiciuni în legătură cu implicarea SIE puteau fi formulate. Dacă s-ar fi întîmplat așa, conducerea operativă a SIE ar fi binevoit măcar să reacționeze printr-un comunicat de dezmințire. Ca de obicei, ovaționat de presă, SIE a lăsat impresia că-l doare-n cot de suspiciunile formulate public împotriva lui. Ce, Securității îi păsa de ceea ce se spunea despre ea?

Poate că mulți cititori s-ar fi așteptat să adaug, în legătură cu această stranie reacție a unor jurnaliști la întîmplările din ultimele două zile, ce am fost surprins să descopăr.
N-am făcut-o.
Și știți de ce?
După momentul Robert Turcescu am început să fiu mai atent la deontologii și deontoloagele din presă, la cei care confundă profesia de jurnalist cu cea de procuror.
Și mi-am zis:
Dumnezeule, că mulți mai sunteți!