Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă

Profeția mea s-a îndeplinit! Pentru Ziua de 16 noiembrie 2015, la împlinirea unui an de la venirea la Cotroceni, Klaus Iohannis are Guvernul Meu!

Victor Ponta a demisionat.
O dată cu asta, a căzut întreg Guvernul!

Gîndul meu de miercuri, 4 noiembrie 2015 purta titlu:
Ultimul asalt împotriva Guvernului Ponta! Pe 16 noiembrie 2015, Klaus Iohannis trebuie să aibă Guvernul Meu!
Acum, cînd ați aflat știrea privind demisia lui Victor Ponta, recitiți textul meu sau, dacă nu l-ați citit, citiți-l!

Veți găsi în el reprodus exact Scenariul prin care Sistemul, pentru a supraviețui și sub noul Președinte, s-a angajat în fața Raței mecanice că-i va da, de 16 noiembrie 2015, ziua aniversării unui an de la alegerile prezidențiale, Guvernul Meu.

Față de cele scrise în Gîndul anterior notez acum:

  1. Victor Ponta s-a scos.
    Într-una din rarele sale momente de inspirație, a demisionat.
    A intuit sau avea informații că demonstrațiile vor continua.
    Cu trecerea timpului, asumarea responsabilității pentru o Tragedie de care răspundeau alții – Gabriel Oprea – va curge în favoarea sa.
    Chit că lasă următorului Guvern o stare de spirit populară favorabilă pomenilor electorale.
  2. Victima absolută e Gabriel Oprea.
    Dacă ar fi fost inspirat, Generalul și-ar fi dat demisia înaintea lui Victor Ponta.
    Acum, trebuie s-o ia pe cont propriu.
    Asta dacă nu cumva Noua Securitate n-a pus gînd rău UNPR-ului.
  3. Cartoful fierbinte e în mîna lui Klaus Iohannis.

Despre sergenții majori mesianici din Noua Securitate am mai scris.
Am scris că în materie de spionaj sînt genii. În materie de politică sînt imbecili, ca toți militarii din Istoria României, în frunte cu Mareșalul Antonescu.

Pentru a-l da jos pe Victor Ponta sergenții majori mesianici și Divizia Presă a SRI, în frunte cu Digi 24 și Hotnews, au radicalizat electoratul lui Klaus Iohannis.
Dacă ar fi să credem Televiziunii SRI viitorii miniștri ar trebui aleși din rîndul Sfinților Apostoli.
Democrația, cîtă mai e, pînă nu se instituie o Juntă condusă de Generalii de la SRI, SIE și SPP, cere ca viitorul Guvern să fie ales tot din clasa politică.
Numai că această clasă politică e contestată de propaganda SRI.

Va găsi Klaus Iohannis un Guvern care să satisfacă exigențele morale radicale, de Revoluție bolșevică, ale electoratului său?
Mă îndoiesc.

În încheiere țin să precizez pentru cititorii acestui blog.
Misiunea mea e de analist rece al politicii și nu de propagandist de tip bolșevic al României lui 2015.
Cine vrea să nu fie manipulat ca un prost, să mă citească.
Cine nu, să se uite la Digi 24.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

68 comentarii pentru articolul „Profeția mea s-a îndeplinit! Pentru Ziua de 16 noiembrie 2015, la împlinirea unui an de la venirea la Cotroceni, Klaus Iohannis are Guvernul Meu!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *