Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

Gîndul de Breaking news, sîmbătă, 18 aprilie 2015

Fanii lui Traian Băsescu ar trebui să-i mulțumească  lui Rareș Bogdan pentru emisiunea de vineri seara!

În Găgești Deal fiind, am deschis tîrziu cristoiublog.ro, pentru a citi comentariile cititorilor mei la textul postat vineri noaptea, după ce am ajuns la masa mea de lucru din afara Bucureștilor.
Spre surprinderea mea, mai toate postările nu se referă la textul meu, ci la emisiunea de vineri seara, de la Realitatea Tv, în care Traian Băsescu a făcut față în chip magistral unui pluton de execuție alcătuit din jurnaliști din generații  diferite, din Grupuri de lobby diferite și, chiar din Gramatici diferite, uniți de patima de a dovedi că Traian Băsescu e un biet vierme pentru ciocurile lor specializate în scos fulgii.

Nu puține sunt postările care mă mustră, pentru că mă duc la Analiza de joi de la Realitatea Tv, cu Rareș Bogdan, pe motiv că faptele comise vineri seara de confratele meu mai tînăr au dovedit – zic unii cititori – că e un personaj atît de compromis încît nu merită nici să călătorești cu el, prin Cosmos, o dată cu planeta Pămînt.
Unii cititori văd în absența unui comentariu al meu la Scandalul de la Realitatea Tv o anume reținere – inexplicabilă – de la a-l scărmăna public pe Rareș Bogdan.

Pentru că mi-am făcut o datorie din a lua seamă la părerile cititorilor mei, simt nevoia să mă justific:
N-am scris despre emisiunea de vineri seara în Gîndul postat la miezul nopții, pentru că n-am văzut emisiunea.

Acum însă, cînd știu ce s-a întîmplat, țin să precizez că voi continua să merg la emisiunea lui Rareș Bogdan. Firește, cîtă vreme voi fi invitat. Și asta din următoarele motive:

  1. Sunt un simplu invitat (pe gratis) la emisiunea lui Rareș Bogdan de joi, așa cum sunt un simplu invitat la emisiunea lui Robert Turcescu sau, din cînd în cînd, la emisiunea lui Cătălin Striblea. Consider că nu e de competența mea politica postului și chiar a moderatorului față de diferite persoane. Rareș Bogdan, de exemplu, e un Apostol al Binomului SRI-DNA. Eu sunt, dimpotrivă, un  adversar al acestui Binom nociv pentru statul nostru de drept. Rareș Bogdan are dreptul să fie ce vrea el. Nu mă voi apuca eu să-i impun propriile opinii despre Binom.
  2. Unii cititori – fani ai lui Traian Băsescu – se întreabă cum de merg eu la emisiunea lui celui care a pus la cale o execuție mediatică a lui Traian Băsescu. Habar n-am ce-a urmărit Rareș Bogdan cu această emisiune bizară: cinci inși, cărora li s-a adăugat un al șaselea, Rareș Bogdan, chitiți să măcelărească mediatic un singur om. Dacă m-ar fi întrebat, i-aș fi spus să nu facă o asemenea prostie. Nu numai pentru că profesional nu e corect, dar și pentru că, în cazul lui Traian Băsescu, se va dovedi un dezastru pentru Realitatea Tv, pentru el, Rareș Bogdan, și un triumf uriaș pentru Traian Băsescu.

Pînă la urmă, așa s-a întîmplat.
Contrar a ceea ce cred mulți fani ai lui Traian Băsescu, cu sau fără voia lor, cei de la Realitatea Tv, în frunte cu Rareș Bogdan, i-au făcut fostului președinte un serviciu imens.
Ca om care am avut multe interviuri cruciale luate lui Traian Băsescu, declar din nou pe proprie răspundere că Traian Băsescu se simte bine numai în mediul de acid sulfuric al întrebărilor incomode. Mai mult, dacă vrei să-l omori mediatic pe Traian Băsescu nu trebuie să faci altceva decît să-l scalzi într-o atmosferă de tămîiere. Ca să spun că-l îngropi dacă nu-l iei în seamă. Din acest punct de vedere, Antena 3 și România Tv sunt posturile care întrețin, prostește, Cultul personalității lui Traian Băsescu și după ce acesta a ajuns o persoană particulară.

În 2004, Marius Tucă ducea împotriva lui Traian Băsescu o campanie agresivă asemănătoare celei angajate în ultimul timp de Rareș Bogdan. Într-o, seară, cînd Marius Tucă și invitații, toți aleși pe sprînceană, îl făceau carne de mici pe Traian Băsescu, în absența acestuia, desigur, aflînd de șezătoare, Traian Băsescu s-a urcat în mașină și a venit la studio cerînd să intre în direct, ca să se apere. Un lucru asemănător celui de vineri seara, cînd  a dat venit în studio pentru a se confrunta cu cei care-l înjurau de mamă în absență. Marius Tucă nu l-a primit. Rareș Bogdan nu numai că l-a primit, dar mai mult, din motive care-mi scapă, a lăsat un taifas pe malul Lacului și a dat fuga în ajutorul colegilor, deja întinși pe jos, sub formă de cadavre mediatice, după ce Traian Băsescu i-a executat pe rînd fără milă.  Astfel, spre deosebire de Marius Tucă, Rareș Bogdan i-a adus lui Traian Băsescu un nou moment de glorie.
Fie și pentru asta, fanii lui Traian Băsescu ar trebui să-i mulțumească lui Rareș Bogdan.

Rareș Bogdan spune că e un susținător necondiționat al lui Klaus Iohannis.
Faptele îl contrazic.
Mai mult decît binevoitorul interviu luat lui Klaus Iohannis i-a făcut Prea mult alesului mai mult rău decît bine.
Dacă ar fi un adevărat fan al lui Klaus Iohannis, Rareș Bogdan ar trebui să-i pună la dispoziție și lui Klaus Iohannis o confruntare asemănătoare celei oferite lui Traian Băsescu pentru a-și dovedi  personalitatea de excepție.

Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

266 comentarii pentru articolul „Gîndul de Breaking news, sîmbătă, 18 aprilie 2015”

  • Chiar de ce va duceti ? Nu merita persoana.e un individ, fara valoare.

  • RESPECT ,MAESTRE,NU CONTEAZA LA CE TELEVIZIUNE SUNTETI INVITAT,DVS.SA VENITI PENTRU NOI !VA URMARIM CU MARE DRAG!

  • D-le Cristoiu va rog nu mai mergeti la Realitatea tv va murdariti cu asemenea Hiene ,pacat de d-voastra sa stati cu un Rares de care ni se face greata au pierdut multii fani Sa le fie rusine

  • Nu stiu de ce dar în ultimele zile am senzația că penibilii ăștia de la Retarditatea-tv, incearca să-i câștige bunăvoința lui Ponta iar încercarea eșuată de măcelărire a Băsescului s-a inscris în acest scenariu

  • Degeaba a stat firfizonul asta cateva zile in Bukovina ca tot a usl miroase.

  • dar oare-mi aduc eu bine aminte ca Emil Bc il recomanda calduros pe oligofrenul asta de Rares Bogdan?!

  • Dar încă mai faceți emisiuni cu …?! Găina care face pui vii, d-le!

  • vorba Maestrului Cristoiu, STIRE ziua de astasi pentru Rares Bogdanis a ansemnat 16 NOIEMBRIE!

  • Fani lui Băsescu sau cam dat seama ce îi poate pielea șia cam dat arama pe față

  • Ca intotdeauna Maestrul are dreptate ! Analiza bisturiu a masacrului de aseara ! Ma uitam la dragos doar la emis.cu Ion Cristoiu si ma enerva faptul ca mereu intrerupea si interlocutorul nu poate termina ce vrea sa spuna ! Aseara era premeditat totul , pentru a arata ca Realitatea trebuie sa ramana in Europa ! Eu asa stil de jurnalism nu am vazut si sper sa nu mai vad ! Pe mine m-au pierdut de musteriu ! Oricum i- a ciuruit ! Atata obraznicie la jurnalisti nu am vazut ! Pacat !

  • Mereu Mestrul are dreptate !

  • Mereu Mestrul are dreptate !

  • Precizare necesara, doar un singur om, daca era acolo in studiou, mai putea sterge atat de bine, cu „jurnalistii”, pe jos. Crin Antonescu. Nu pot uita cum l-a „executat” pe Gadea, in direct si la ala acasa ! Cu mult umor si ironie !

  • Analiza perfecta dupa oarerea mea,salutari d-le Cristoiu.

  • Zile Dom’Cristoiu…

  • Zile Dom’Cristoiu…

  • Au fost ATAT de penibili si JALNICI… de prost crescuti… radeau si se hlizeau si se strambau ca niste smecherasi care chiulesc de la liceu si incearca sa impresioneze niste repetente care fumeaza la coltul strazii !!!

    A intrat B.R.- el, marele jurnalist – a inceput cu un lung discurs (gen CTP) dar si-ai pierdut cumpatul, a incercat smecheriile cu ” Dubai” pe care Basescu i le-a aruncat inapoi in fata… la final se inrosise ca un adolescent adormit beat sub soarele de la Costinesti de 1 mai. TRIST !!

    Pseudo-intelectualul de la Cluj … vai de el (bine i-a spus Basescu)…un comportament abject si lipsit complet de orice urma de PROFESIONALISM !!

    Pe langa scarba (ca tot este la moda) mi-a provocat un sentiment de tristete sa vad nivelul de educatie si discurs din tara mea (nu ca biata de tara are vreo vina in dezastrul de aseara).

  • Bun articol ! Le intoarceti Dv. …asa ca la Gagesti . V-am citit articolul cu mare interes ( suntem sapte insi in familie dar nici unul nu a crezut ca nu ati vazut emisiunea ) .Asteptam in continuare, cu acelasi interes, postarile Dv .

  • vant din pupa maestre

  • vant din pupa maestre

  • Super ce bine ca existati..

  • Super ce bine ca existati..

  • Abia am asteptat comentariile d stra ref,la circul de asesra.Inca odata presedintele meu a dovedit cit de puternic este .O sa raman alaturi de el ptr ca mai area mult de spus .

  • Exact ! I-au ridicat procentajul de popularitate. Pe cei din studio (mai putin d-l Cosea, pe care-l respect) i-a pus in coccis, i-a facut taietei, pe mana lor. Toti zic ca el a inceput cu jignirile, ceea ce nu-i adevarat, Hoandra a inceput, iar Basescu, ca orice scorpion s-a aparat, stim ca la un scorpion apararea este mai puternica decat un atac si adversarul nici nu stie ce-l loveste, daca-l calca pe coada. Nu l-am vrut niciodata pe Base, dar astia au reusit sa mi-l faca cat de cat inghitibil si nu le-o iert. Rares Bogdan este jalnic, de cate ori va intalniti cu el deviaza si fragmenteaza ceea ce spuneti cu tot felul de abureli. I-am scris si la postarea furibunda de astazi dar vad ca a sters comentariul si m-a blocat, adica este las . Felicitari maestre 🙂 !

  • Sintem vecini

  • Sintem vecini

  • Va-ti gandit si la gagesti Deal?

  • Va-ti gandit si la gagesti Deal?

  • Respect maestre , corect noi „basisti” am fost mandri de presedintele nostru !!!

  • S-a schimbat mult in rau Rares Bogdan, a devenit inchizitor, nu un jurnalist care respecta deontologia profesionala. Chiar si pe dvs., cu o seara inainte era foarte visceral si agitat, ca nu erati de acord cu el si nu va lasa sa vorbiti, va intrerupea mereu. Cam asa era si la inceput la Realitatea, iar dupa o vreme s-a potolit si a invatat sa respecte interlocutorul, cand raspunde sa nu-l intrerupa mereu. M-a enervat si joi cu dvs, dar mai ales ieri la agresiunea si linsajul Presedintelui Basescu. Sa cititi toate comentariile de pe toate paginile lui R.B. si o sa constatati cat de indignati sunt oamenii, avand argumente pertinente. Chiar si dvs, pe blog l-ati criticat bland, dar in particular, ar trebui sa fiti aspru si corect, ca ce a facut nu e jurnalism. Pe buna dreptate a fost asemanat R.B. cu Galmea, iar in ultima vreme se aseamana Realitatea cu a3 si rtv. Poate isi va face „mea culpa” in direct, iar daca nu-si revine la normal, vom scoate si Realitatea din grila ca pe a3 si rtv.

  • Hoandră antipatic şi lipsit de educaţie,parşiv…Rareş Bogdan cu aere de jurnalist vedetă,obraznic şi jalnic, atac mizerabil la fostul preşedinte, Guşă demagog virulent şi fără scrupule….Coşa săracul a îmbătrînit … ceilalţi lipsă de profesionalism,slabi ca să nu spun altfel , s-a văzut clar că toţi ,,ziariştii ” din studiou erau aserviţi, fără pregătire teoretică, nu au învăţat nimic din ziaristica adevărată – occidentală, aseară au încălcat deontologia profesională şi s-au făcut de rîs…dl.Cristoiu dacă vă respectaţi nu mai onoraţi invitaţiile lui Rareş Bogdan…mă bucur că Traian Băsescu le-a arătat cît valorează.

  • Domnule Ion Cristoiu , îmi pare rău că nu aţi vizionat în diect emisiunea cu pricina (este chiar o mare pricină) dar sunt sigură că veţi vedea înregistrările. Îmi place să cred că Veţi constata, dincolo de opiniile politice, o crasă lipsă de minimă decenţă ziaristică(jurnalistică ar fi prea mult spus) . Îmi permit – scuze pentru impetuozitate- să vă rog ca ,în tripla calitate a Domnieivoastre (două: Jurnalist şi Istoric constatate public şi a treia „de comunist”asumată), să analizaţi ce s-a petrecut vineri în , repet, emisiunea cu pricina şi să faceţi public rezultatul analizei. Separat de aceasta , consider că opţiunea de a fi într-un loc sau altul (a se citi post de televiziune) ţine de conştiinţa fiecărui om şi , mai ales, de rostul său .

  • Sincer, maestre, Rares Bogdan e si neghiob si greu de cap!

  • iohannis intr-o situatie similara ar incepe sa planga si ar da cu paltonul de pamant :))))))

  • Are dreptate fostul prededinte Basescu cand spune ca R.Bogdan esta mincinos,nu Guse l-a trimis in emisiune ci Sorin Rosca Stanescu care a sunat din parnaie cu speranta discreditarii ” dictatorului”.In prostia si micimea lui, R.Bogdan a ignorat intelepciunea de secole a romanului care zice :-Cine sapa groapa altuia,cade singur in ea .

  • Un fleac, maestrre, i-a ciuruit … cu argumente si cu o atitudine de mare clasa! Adevarat om de stat!!!

  • Felicitari, maestre Ion Cristoiu!

  • Felicitari, maestre Ion Cristoiu!

  • Felicitari, maestre Ion Cristoiu!

  • Rares Bogdan..Hoandra si celalti sunt jurnalisi ??????? Mie mi sa parut ca sunt judecatori din ani 1945…mizerabil

  • Remarcabila analiza dumneavoastra pacat ca cei de la realitatea sau uitat la alta emisiune azi ce credeti Gusa vede ca la ajutat pe Klaus J un om cuminte scriitor turist atent la diaspora ….si un bun conducator atunci cand tace

  • pana la urma era vorba mai mult de omenie ,inviti omul la masa si cand sa i-o servesti ii tragi scaunul de sub el.

  • rates bogdan nu este ceea ce vrea sa para ,nu poate pacali publicul iar Popeye poate sa puna la punct maiestuos 20 de alde rates bogdan deodata ,pot ei latra cat poftesc Base e unic

  • Traian Basescu avea nevoie de acest spectacol ,de aceasta emisiune , vorbea de unul singur pe facebook ,

  • Aveti dreptate, maestre. Pana la urma e bine sa mergeti la emisiune, macar sunteti o oaza de jurnalism si de libertate in oceanul sulfuros al Irealitatii tv. Sigur, dupa cum va stim, nu va veti ralia vreodata la campanii de linsaj abject cum a fost cea de aseara.

  • ALEX ȘTEFĂNESCU: “SPECTACOL JALNIC LA REALITATEA TV”Imediat după terminarea emisiunii în care, chipurile, a fost analizată la Realitatea TV activitatea fostului președinte Traian Băsescu în cei 10 ani de mandate, criticul literar Alex Ștefănescu a reacționat pe Facebook:

    `Încălcând toate regulile publicisticii și politeții, făcând o propagandă agresivă și nu un talk-show, șase indivizi visceral-solidari, asemenea câinilor care atacă în haită, l-au hărțuit pe Traian Băsescu, unul dintre puținii oameni politici de valoare pe care îi avem. Ore în șir, în seara zilei de vineri 17 aprilie 2015, oameni ai clipei, de care peste câțiva ani nu-și va mai aminti nimeni, l-au admonestat, l-au jignit, l-au nedreptățit pe un personaj istoric.
    Le transmit pe această cale celor de la Realitatea TV că ar fi bine să nu mai îndrăznească vreodată să mă invite la o emisiune de-a lor.`

  • D-le Cristoiu, sunteti printre singurii jurnalisti care are discernamantul de a analiza toate lucrurile in context si a pune la un loc si bune si rele pt o evaluare corecta a situatiei din politica in acest moment. Lumea nu va ” taxeaza ” pt prezenta in emisiunile mai noului antenist in devenire ,ci pt ca vede diferenta dintre un profesionist si un amator, vorba unui postac basist, dintre un bmw si o trotineta. Nu mai puteti sta la masa ca si jurnalist cu cineva care are iesiri staliniste, daca tot dorit-a antenistul sa recomande carti, care vede numa’ rosu si mai nou albastru , care inchide ochii partinitor si convenient in lucrurilor pozitive din mandatul fostului presedinte, e vorba aici de obiectivitate ca jurnalist si apoi de respectul cuvenit nu numai unui fost presedinte ci si fata de un om oarecare. Aparitia moderatorului a fost intr-adevar o surpriza, una neplacuta insa pt noi, cei din diaspora care am inceput sa- l apreciem pe d-l Rares Bogdan o data cu alegerile. Dar neprofesionalismul acestuia a iesit la iveala , acum. Nu exista scuze pt prestatia de aseara, asa ceva nu se face, cat despre restul moderatorilor , n- ai ce zice, in afara de d-l tinerel care a exercitat un dram de respect in toata vruta executie stalinista.

  • Inca ceva maestre..ala micu fara aer, nu suporta sa fie criticat, m-a blocat si pe mine si pe multi amici ai mei doar ca l-am criticat pentru atitudinea de bataus venit el cica sa faca ordine..:P Nici o problema, la fel a facut si ponta si il blocam si noi cu telecomanda..pacat ca nu alegeti alta emisiune

  • Am fost mirat vazand ca, cu o seara inainte, domnul Rares Bogdan a sarit si la gatul dumneavoastra. Pentru mine era clar ca este de partea Binomului, dar ma gandeam ca poate dvs. nu ati aflat. Total gresit. Nici acum nu inteleg de unde atata rabdare si intelegere, cum de l-ati putut rabda. Nu sunt un fan Baselu, insa, vreau, nu vreau, trebuie sa recunosc ca a sters puntea cu aia din studiou.Una peste alta, eu la Rares Bogdan nu ma mai uit, prea este obraznc si nepoliticos, prea nu lasa pe cel din fata lui ca sa vorbeasca, sa raspunda…

  • Casa pun puctul pe I.. emisiunea lui Gadea 2 scuzati am vrut sa spun rares bogdan observati ca am scris cu litere mici pentru ca e marioneta lui Gusa , care de mult a vrut s ai plateasca lui Traian Basescu o polita, aceea care mai tineti minte…. la trimes pe,, centura ,, cat si pe d na Lavinia Sandru, si acum era momentul sa l atraga in cursa pe fostul Presedinte …vina lui ca .. a acceptato.Maestre sper sa nu deveniti omul lor de ,,casa ,,

    • Este foarte important ca Ion Cristoiu sa nu devina din nou omul lor de casa asa cum a fost de altfel pentru cativa ani ceea ce eu cred ca acuma regreta. Eu cred ca face foarte bine Traian Basescu ca merge si la acele televiziuni pentru ca asfel spalatii pe creier pot sa-i asculte integral declaratiile si nu doar franturi scoase din context de catre acoperiti.

    • Foarte corect cea ce spuneti , dar nu mise pare corect, sa vina cinci invitati in studio care toti erau ca vulturii.. sa prinda si ei o bucatica,…cu osingura exceptie Dnul Cosa care si dansul a fost invitat in studio si care s a abtinut …..toata stima pentru domnia sa .

  • mergeti daca doriti dar nu ne mai aveti de telespectatori

  • mergeti daca doriti dar nu ne mai aveti de a

  • tipul asta e un ticălos oportunist cu aere de intelectual…

  • a fost o emisiune de divertisment ordinar, distractiva deoarece participantii s-au scuipat reciproc magistral, civilizat, e bine sa mai profitam de ultimele imagini cu basescu deoarece cred ca 15-20 de ani n-o sa-l mai vedem

  • Maestre daca i mi permite ti ..eu ,,va garantez,, ca D nul Presedinte Johanis nu va esi cu nimic in evidenta,nu are niciun interes, asa ca o sa sa se plinbe cu ,,Prima Doamna,,m ai scoate o carte m ai pleaca la rudele noastre ,,pardon am vrut sa spun ale dansa lui,, in Germania ..asa ca o sa avem un somn linistit.

  • Maestre daca i mi permiteti ..eu ,,va garantez,, ca Dnul Presedinte Johanis nu va esi cu nimic in evidenta,nu are niciun interes, asa ca o sa sa se plinbe cu ,,Prima Doamna,,m ai scoate o carte mai pleaca la rudele noastre ,,pardon am vrut sa spun ale dansalui,, in Germania ..asa ca o sa avem un somn linistit.

  • Emisiunea de aseara a fost exact ca Balul Operei din Cluj, organizat tot de „ziaristul” asta. Si atunci, si aseara, ceva mai de prost gust rar mi-a fost dat sa vad. Toape cu pretentii de formatori de opinii. Jalnici. A, socialistul Rogozeanu a fost cel mai decent si felicitari pentru asta.Hai ca se poate!

  • Mare om politic Traian Basescu. Iar aseara a maturat pe jos cu toti chiar daca a mai sarit calul cu jignirile totusi Basescu este un animal de prada din pct de vedere politic. Inclin sa cred ca cel mai bun dupa 1989.

  • Acum am aflat și noi de ce se pensează si se vopsește dl. Rareș: pentru că nu are ouă 🙂

  • Maestre.. nu cred ca va simtiti nici dumneavoastra bine cand va tot intrerupe papagalul ala mic, sluga a somnorosului de la Cotro.. Intotdeauna cand doreati sa dezvoltati un subiect pe care el, preaplecata sluga a noului usl nu il agreeaza va intrerupe. Poate din respect pentru dumneavoastra nu ar trebui sa mai mergeti..zic si eu 😛

  • Niste vai de ei profesional. Aseara am asistat la o lectie deschisa despre ce inseamna sa fii om politic cu viziune si putere de sinteza si niste personaje efemere care nici macar nu intelegeau in ce film joaca. In timp ce Base facea sinteze de politica externa, de formate de negociere, astia 6+1 nu erau in stare sa incropeasca macar o intrebare pertinenta si ii dadeau cu revelionul cu Udrea si Cocos. De aia Base are castigate 6 scrutinuri directe, deocamdata este singurul politician roman care nu a reusit sa fie invins niciodata in alegeri.

  • Sunteti un adevarat formator de opinie, ceilalti doar deformatori.

  • Chiar asa…! Daca te mai prind in compania lui Rares, te scot cu suturi de la inima mea.

  • A fost ridicol Rares Bogdan . Ce discutie penibila. Il interesa daca Basescu a fost cu Cucos in vacante. Rar oare noi nu stim ce a facut timp de 10 ani ? Cum e gadea ,vor sa faca senzational cu minciuni. Asta nu e ziarist.

  • Daca tot vreti sa mergeti la Ralitatea atunci schimbati emisiunea deoarece eu vreau sa va urmaresc pe dvs dar nu-l pot asculta si vedea pe R. Bogdan pt ca-mi face greata !!!!!!

  • Eu zic ca este bine sa mergeti la emisiunea lui Jocuri de putere cu Rares Bogdan la Realitateatv ca asa se vede diferenta dintr-e un jurnalist bine informat si un jurnalist gurist si urechist cum este Rares. Joi seara am vazut aceasta diferenta, Maiestru vorbea totul din legi si din documente, iar penibilul de Rares, bla bla bla.

  • In doua ore, vulturii de la Realitatea au devenit lesuri. Voi continua sa va urmaresc postarile dar realitatea lui Dragos nu ma va mai interesa.

  • Maestre felicitari! O analiza cu subiect si predicat fara partinire! Imi pare rau ca nu ati auzit in direct raspunsul lui Bogdan despre K Iohannis: „K I sta cuminte la Cotroceni!”. Acest comentariu arata exact valoarea politica a lui K I in fata presedintelui Basescu.

  • Maestre, daca tot doriti sa mergeti

  • Maestre, daca tot doriti sa mergeti

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *