Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

Prin reacția dură față de Klaus Iohannis, Victor Ponta a arătat că nu mai crede în Coabitare, ci în Război între Palate

Sîmbătă, 11 iulie 2015 seara, Dan Mihalache, șeful Administrației Prezidențiale, a intervenit din nou pe tv în chestiunea conflictului dintre președinte și premier pe marginea Ordonanței privind salariile demnitarilor.
Dacă ne gîndim că distinsul a dovedit pînă acum o muțenie asemănătoare cu a Stăpînului în relația cu presa, putem spune că o a doua intervenție în direct la un post tv, la doar două zile de la prima lasă impresia că-i atins de în această perioadă de o erecție mediatică.

Intervenția a fost făcută la o emisiunea realizată de Sandra Stoicescu la Antena 3.
Urmărindu-i prestația, mi-am dat seama că aroganța Raței Mecanice s-a transmis și lui Dan Mihalache.
Sau poate e invers.
Rața mecanică a luat aroganța de la Dan Mihalache.
Ca și Klaus Iohannis Dan Mihalache lasă impresia (dureroasă pentru el, deoarece e la debut de carieră) că, răspunzînd întrebărilor presei, explicîndu-se opiniei publice, el face jurnaliștilor o mare concesie, pentru care aceștia, fericiți, ar trebui să nu-și mai spele un an urechile care au avut Înaltul privilegiu de a auzi vorbele lui Dan Mihalache din Dealul Cotrocenilor.

Deși a repetat în linii mari cele spuse joi seara la B1Tv, Dan Mihalache a pus punctul pe i în chestiunea controversei dintre președinte și premier:
„Ecuatia este foate simpla. Exista la un moment dat un consens intre institutii, acest consens a fost rupt din motive pozitionale, criza politica si punct.”

Victor Ponta e acuzat, așadar, de încălcarea unei înțelegeri între Guvern și Președinție în ce privește o mărire a salariilor demnitarilor înainte de adoptarea prin Lege a noii grile de salarizare.
O încălcare pusă de Dan Mihalache pe seama a ceea ce el numește la un moment dat „populism”.
Într-adevăr, Victor Ponta a exploatat greșeala comisă de Klaus Iohannis de a se pronunța despre o Măsură respinsă categoric de români înainte ca Guvernul s-o aprobe, creînd imaginea unui fericit că i se va mări salariul.

A urmărit o înfățișare a sa drept politician atent la sensibilitățile Poporului și, prin asta, o creștere a capitalului său electoral?
Nu cred că acesta a fost scopul reacției lui Victor Ponta la intervenția lui Dan Mihalache de la B1Tv.
Victor Ponta a urmărit un alt scop:
Să arate electoratului și activului PSD că s-a întors în forță din Turcia, contrar campaniilor din presă și din politică precum că e un om sfîrșit nu numai din punct de vedere politic, dar și moral.

Astfel,

  1. Prin reacția dură față de Klaus Iohannis, Victor Ponta a vrut să arate că nu mai crede în coabitare, ci în război.
  2. Prin denunțarea înțelegerii dintre Klaus Iohannis și Gabriel Oprea, a vrut să arate că el și nu Gabriel Oprea e Șeful. Desigur, astfel de demonstrații sunt riscante în condițiile în care de sprijinul Generalului depinde funcția sa de premier. Ar fi înțelept din partea lui Victor Ponta să nu mai repete astfel de exerciții publice de autoritate față de Gabriel Oprea.

Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

36 comentarii pentru articolul „Prin reacția dură față de Klaus Iohannis, Victor Ponta a arătat că nu mai crede în Coabitare, ci în Război între Palate”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *