Gîndul de duminică, 14 august 2016

Spre deosebirea de România, în Flandra, bicicleta nu e un moft, ci un mijloc de transport care concurează cu brio mașina

Sîmbăta şi duminica după-amiaza, pe Calea Victoriei, schilodită de Sorin Oprescu în iluzia că se va pune bine nu numai cu ONG-urile, dar şi cu DNA, poţi vedea pe pista de biciclete, despărţită de carosabil printr-un soi de zid al Berlinului în miniatură, persoane de ambele sexe ieşite pe Bulevard cu bicicleta, aşa cum odinioară ieşeau cuconiţele să fie agăţate şi cuconaşii să agaţe.

Fiecare bicicletă e împodobită cît mai fistichiu.
Fiecare biciclist sau biciclistă poartă cască, rucsac şi afişează un nou gen de mîndrie:
Mîndria de a fi biciclist pe Calea Victoriei.

Sînt şi eu biciclist. Într-o vreme, am mers cu bicicleta pe post de exerciţiu sportiv.
Fiind un plebeu, consider că bicicleta e înainte de toate un instrument de lucru.
Pe vremuri, era mijlocul de transport al omului sărac, care nu-şi putea permite să aibă maşină.
Mai nou, în Occident bicicleta e un mijloc de transport preferat maşinii nu atît din motive de sănătate , cît mai ales din motive practice.
Maşina nu mai e rentabilă în oraş, unde mult locuri interzic automobilul, şi ambuteiajele se ţin lanţ.
În aceste condiţii bicicleta e un mijloc de transport ideal.

La Gand, în cele două Gări ale oraşului – Dampoort şi Sint Pieters – au fost amenajate parcări uriaşe de biciclete.
Ajuns la Dampoort, am văzut cum tipa care călătorise pe scaunul de alături de la Bruxelles, după coborîre, s-a dus în parcare şi şi-a luat bicicleta.
Drumul spre casă l-a făcut cu bicicleta.
Cum trenul respectiv era un fel de navetă pentru cei din Gand care munceau la Bruxelles, mi-am dat seama că belgianca venise cu bicicleta pînă la gară, o lăsase în parcare şi se urcase în tren.

Că bicicleta e un mijloc de transport util şi nu un moft, am conchis văzînd o mulţime de biciclişti pedalînd prin Gand pe timp de ploaie.
Autoritatea se preocupă de bicicliști ca de cetăţenii cărora trebuie să li se faciliteze folosirea bicicletei şi nu ca de nişte inşi care se fandosesc, pentru că e la modă să lupte pentru drepturile bicicliştilor.
Peste tot vezi indicatoare care definesc un traseu pentru biciclete.
Parcările au şi un sector dedicat bicicletelor.

Petit Futé Bruges, Anvers-Gand-Flandre ţine să precizeze la punctul conduită auto pe traseu:

„Ţineţi cont că multe oraşe belgiene favorizează şi încurajează circulaţia ciclistilui.
Fiţi curtenitori:
Cedaţi-le prioritatea!”

Într-adevăr, circulînd cu maşina prin Flandra, mi-am dat seama că bicicliştii se bucură de prioritate absolută faţă de automobilişti.
Iar bicicliștii profită de asta pînă la a se manifesta ca dictatori absoluți ai circulației.
Chiar şi cînd e pe zebră, pietonul se uită în dreapta şi-n stînga, pentru a sări în lături dacă vreo maşină ar socoti că e cazul să-l calce, sau grăbeşte pasul, ca să ajungă pe trotuar, un loc mai sigur decît zebra.

Despre un pieton care se aventurează printr-un loc nemarcat, inutil să mai vorbesc.
Totul în înfăţişarea sa respiră tensiunea provocată de gîndul că în acest loc şi în acest moment trebuie să se protejeze şi nu să fie protejat.
Nu acelaşi lucru se poate spune despre Noul dictator al circulaţiei:
Biciclistul.

Ce înseamnă pe teren prioritate absolută, aveam să văd pe pielea mea.
În Flandra, am închiriat o maşină.
Conducerea unei maşini închiriate peste graniţă implică trei mari probleme:

  1. Obişnuirea cu noua maşină după ce-ai condus amar de ani altă maşină. La Ghent, am ales un Golf automatic, deoarece la Bucureşti am un Tiguan automatic. De cum am pus-o în mişcare, mi-am dat seama că, spre deosebire de maşina mea, asta frîna brusc, aruncîndu-te cu nasul în parbriz de cum puneai piciorul pe frînă. Înainte de a porni spre aparthotel, am făcut cîteva exerciţii de traseu prin jurul firmei de închiriat. Cu toate acestea, ieşit pe autostradă (n-veam altfel cum să ajung în oraș) am condus pe banda întîi cu patruzeci la oră. Se înţelege că m-am pricopsit cu claxoane de la toate hardughiile din spate.
  2. Felul în care circulă TIR-urile pe autostradă.
    Nici vorbă să ai loc de ele pe banda întîi. N-ai loc de ele nici pe banda a doua, deoarece se iau la întrecere pe autostradă. Deseori poţi vedea kilometri întregi parcurşi de două tiruri gonind unul pe lîngă celălalt.
    La viteza cu care merg aceşti mastodonţi, treci pe lîngă ei ca şi cum ai umbla cu ţigara-n gura pe lîngă un butoi cu pulbere. În orice clipă îţi trece prin cap c-ar putea s-o cîrmească un pic spre tine.
  3. Prioritatea absolută de care beneficiază bicicliştii.
    Prin prioritate absolută se înţelege nerespectarea nici unei reguli de circulaţie şi, prin urmare, merg pe bicicletă pe strada plină de maşini ca şi cum ar merge cu trotineta prin casă.
    Spre deosebire de pieton, biciclistul nu-şi pune o clipă problema să fie şi el atent.

Conştient că e Preferatul circulaţiei, Enfant gâté al arterelor, biciclistul nu se uită să vadă dacă nu cumva vine dintr-o direcţie o maşină cu prioritate.
El dă înainte din picioare, ţanţoş că e proclamat Protejatul absolut.
Cît i-am înjurat pe biciclişti, dar mai ales cît le-am înjurat pe bicicliste în Flandra nu cutez s-o spun, om bine educat cum mă cred.

N-am nici o îndoială că-n România sînt şi persoane care văd în bicicletă un înlocuitor al maşinii.
Mulți dintre cei care se dau biciclişti văd în bicicletă un moft, o izmeneală, o modă.
Mă pufneşte rîsul cînd aud la radio despre iniţiative ale unor ONG-uri (pe bani europeni!) menite să stimuleze cititul, gen:
O carte citită pe bancă sau o carte citită în copac împreună cu iubita.

Cititul nu e însă un fel de mîncare al cărui gust se descoperă după ce-ai fost îmbiat să guşti din ea.
Cititul e un nărav, ca să-i zic aşa, pe care nu-l iei printr-o simplă participare la o activitate gen Să citim în lift!

La fel şi cu bicicleta.
Aud la radio tot felul de trăsnăi ONG-iste gen Cochete pe biciclete sau chiar Să citim pe biciclete!
Mersul pe bicicletă nu e o un moft, e deja o condiție de viață.

De aceea, mersul pe bicicletă trebuie să fie tratat de autorităţi nu drept satisfacerea unor mofturi, ci drept satisfacerea unei nevoi tot mai puternice în lumea de azi.
Asta înseamnă măsuri spectaculoase luate pentru ca omul să înlocuiască mașina ca mijloc de transport:
Piste de biciclete care să traverseze orașul sau să facă legătura între localități ( în Flandra, am văzut piste de biciclete mergînd paralel cu șoseaua).
Spații de parcare speciale pentru biciclete.

Clarificare comentarii


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

8 comentarii pentru articolul „Gîndul de duminică, 14 august 2016”