Gîndul de duminică, 14 octombrie 2018

Împăratul Octavian Augustus ar fi votat DA la Referendumul pentru Familia Tradițională

Referendumul pentru familie a eșuat, deși patru milioane de cetățeni au mers la vot pentru a spune Da . Citind pe Cassius Dio am găsit în primele pagini din Cartea LVI a Istoriei Romane o strălucită pledoarie a Împăratului Octavian Augustus, fondatorul regimului imperial Roman, pentru ceea ce Referendumul de la noi a numit Familia tradițională, cea întemeiată pentru a face și a crește copii.

Augustus a fost un promotor hotărît, consecvent al respectării moravurilor, într-un efort de a opri mersul societății romane, măreață tocmai prin tradițiile sale de austeritate morală, către decăderea care va costa chiar Imperiul. Printre altele , sub Augustus în anul 9 După Christos s-a dat Lex Papia – Poppaea, după numele consulilor care au propus-o – la sugestia Împăratului, desigur – Marcus Papius Mutilius și Quintus Poppaeus Secundus. Legea prevedea măsuri aspre împotriva celibatarilor și a cuplurilor fără copii. Prevederile legii au stîrnit nemulțumirea celor vizați, care au început să facă presiuni pentru abrogarea. Augustus, cel care a avut tăria de a o trimite pe Iulia, fiica sa, pentru destrăbălare, în exil, pe insula Pandataria, i-a strîns pe cei neînsurați și pe cei fără copii, dar și pe cei cu copii în For, unde le-a ținut discursuri cu vădite note de lecții venite de la Părintele Patriei. Momentul prezent și în serialul Eu, Claudius, după romanul Eu, Claudius Împărat de Robert Graves, e descris de Cassius în Istoria Romană.

Deoarece în campania pentru Referendum au lipsit textele convingătoare în favoarea Familiei tradiționale, m-am gîndit să reproduc aici fragmente însemnate din discursurile ținute de Augustus atît celor cu copii, cît și celor fără copii. Pentru ușurința lecturii, am pus intertitluri:

„Tiberius s-a întors la Roma după acea iarnă în care au fost consuli Quintus Sulpicius [Camerinus] șI Caius [Poppaeus] Sabinus. Iar Augustus după ce l-a întîmpinat la porțile Orașului, l-a însoțit pînă la Saepta. Aici, urcat pe tribună, salută poporul, după care săvîrși ceremoniile cuvenite cu asemenea prilejuri. În continuare, prin mijlocirea consulilor, oferi jocuri pentru celebrarea victoriilor repurtate. Deoarece în timpul acestor jocuri cavalerii cereau cu multă insistență abrogarea legii referitoare la cei neînsurați sau lipsiți de copii, Augustus dădu poruncă să se adune separat în For grupul celor necăsătoriți și grupul familiștilor, la care aderau și cei care aveau copii. Observînd că numărul acestora din urmă este mult mai scăzut față de cel al necăsătoriților, s-a întristat și li s-a adresat astfel:

Zeul suprem și primordial care ne-a creat a împărțit în două neamul muritorilor, bărbați și femei.

«Deși sînteți așa puțini – dacă ar fi să mă refer la neobișnuita creștere a acestei Cetăți – și mult inferiori ca număr în raport cu ceilalți care nu înțeleg să îndeplinească nici una din obligațiile ce le revin, socot cu atît mai mult de datoria mea să vă laud din inimă și să vă aduc mulțumiri pentru faptul de a-mi fi dat ascultare și a fi dăruit vlăstare viguroase patriei. Din familiile care duc un astfel de trai se vor naște pe viitor nenumărați descendenți. În pofida numărului nostru extrem de mic de la începuturi – am dobîndit copii, respectînd căsătoriile – ceea ce mai tîrziu ne-a ajutat să-i întrecem pe toți oamenii nu numai în virtute pe cîmpul de luptă, ci și ca număr de populație. Avînd mereu prezente în minte aceste lucruri, trebuie să ne îndulcim condiția noastră de muritori printr-o continuă succesiune a generațiilor, cum se întîmplă cu purtătorii de torțe, pentru a ne asigura imortalitatea unii prin alții, singurul domeniu în care nu putem atinge fericirea zeilor. Din această cauză mai ales, zeul suprem și primordial care ne-a creat a împărțit în două neamul muritorilor, bărbați și femei, insuflîndu-le iubirea și nevoia imperioasă de a se uni unii cu alții. Unirea lor a făcut-o să fie rodnică, cu scopul ca sub oblăduirea lui, din cei care se nasc de-a pururi, tot ce este muritor să devină întrucîtva veșnic. Pînă și în lumea zeilor există distincția dintre partea bărbătească și cea femeiască și, prin tradiție, știm că anumiți zei i-au născut pe unii sau că se trag din alții. Și așa se face că pînă și cei total desprinși de asemenea preocupări consideră că este frumos să fii căsătorit și să ai copii.

Prin urmare, drept faceți cînd îi imitați pe zei, drept și atunci cînd vă dați osteneala să urmați exemplul părinților voștri, pentru că așa după cum ei v-au dat vouă viața, tot așa și voi să zămisliți noi vlăstare. Și, după cum voi îi socotiți și îi numiți pe înaintași «strămoși», tot așa vă vor considera și numi alții la rîndul lor. Acele fapte pe care părinții le-au săvîrșit, cu cinste vi le-au transmis, însoțite de glorie. Lăsați-le și voi moștenire altora. Iar avuțiile cîte le-au agonisit, tot vouă vi le-au lăsat, pentru ca voi să le lăsați mai departe altora, născuți din voi înșivă. Oare o soție înțeleaptă, care are grijă de casă și de gospodărie, care crește copii, nu-i cea mai mare binecuvîntare? Cînd ești sănătos, îți aduce numai bucurii, iar cînd ești bolnav te îngrijește. Tot ea este părtașe la ceasurile de fericire și rază de lumină în clipele de grea încercare. Cine știe mai bine decît ea să potolească firea clocotitoare a unui om tînăr și să domolească severitatea excesivă a unui om vîrstnic?

Ce poate fi mai mare fericire decît să lași în urmă un moștenitor?

Nu-i oare cel mai plăcut lucru să ridici în brațe un copilaș născut din amîndoi, să-l hrănești, să-l crești, dîndu-i educație, icoană vie a trupului și a sufletului nostru – pînă într-atît că ajungi să crezi că odată cu el, care se dezvoltă, ai renăscut tu însuți? Ce poate fi mai mare fericire – cînd a sosit timpul să te desparți de viață – decît să lași în urmă un moștenitor care preia și averea agonisită și succesiunea familiei? Atunci cînd ești sortit să dispari, prin legea firii omenești, continui să trăiești prin existența urmașului tău. Nu se întîmplă, ca la război, să ajungi pe mîna unor străini, nici să dispari cu desăvîrșire. Iată deci care sunt cîștigurile proprii celor căsătoriți, părinți de copii. Cît despre stat, pentru care suntem datori să facem multe, fie și împotriva voinței noastre, cum să nu fie frumos, cum să nu fie necesar – în perspectiva de a impune orașelor și populațiilor dreptul cîștigat de a comanda altora, ținînd seama de îndatorirea de a vă face ascultați – ca în timp de pace numărul cetățenilor să sporească pentru a cultiva pămîntul, pentru a brăzda mările cu corăbiile, pentru a contribui la progresul artelor și al meșteșugurilor? iar la vreme de război, datorită înrudirii de sînge, pentru a apăra bunurile strămoșești cu sporită ardoare și a lua de îndată locul acelora care au pierit? Prin urmare, dragi bărbați (căci singuri voi vă puteți pe drept numi «bărbați»), dragi părinți (căci sînteți demni, întocmai ca și mine de această denumire) pentru voi, din motivele expuse, sunt numai iubire și vă copleșesc cu laude! Vă cinstesc prin aceste premii ce le-am instituit și, mai mult decît atît, mă voi simți foarte fericit să vă onorez și prin alte demnități și magistraturi, așa ca să puteți culege din plin roadele trudei voastre și ca vlăstarele voastre să le moștenească neștirbite. Mă voi întoarce acum spre acei cetățeni care n-au înțeles să înfăptuiască cîte ceva din realizările obținute și care, datorită acestei îndărătnicii, vor avea parte numai de contrariul celor dobîndite de voi. Și asta, ca să trageți învățăminte nu numai din vorbele ci și din faptele mele și să aflați ce prăpastie se cască între voi și ei.»

După ce termină cuvîntarea trecu de îndată la împărțirea unor recompense și făgădui altele noi. Apoi se îndreptă spre gruparea celorlalți, cărora le vorbi astfel:

Sînteți niște ucigași prin abținerea voastră de a zămisli făpturi care ar trebui să se nască din voi, niște blestemați

«Mă încearcă un simțămînt straniu, o… cum oare să vă zic? Să vă numesc «bărbați»? dar nu faceți nici o treabă bărbătească. Să vă numesc «cetățeni»? Dacă ar fi după voi, cetatea ar pieri. «Romani?» sunt sigur că ați încerca să nimiciți pînă și acest nume. În ce mă privește, indiferent cine-ați fi voi și indiferent cu ce nume vă place să fiți numiți, nu mă pot elibera de acest straniu simțămînt. Oricît de mult m-aș strădui pentru sporirea populației, fie și acum, cînd sunt pe punctul de a vă ocărî, privindu-vă cît sînteți de mulți la număr, sunt încercat de rușine, aproape că aș prefera ca numărul acelor cărora le-am adresat mai înainte cuvîntul să fie măcar egal cu al vostru, decît să fiți atît de mulți la număr, cum singuri puteți vedea… Cel mai bun lucru ar fi fost să vă fi aflat în categoria lor, alături de ei, sau dacă așa ceva nu se putea, nici să fi existat! Voi sînteți cei care nepăsători de pronia cerească, de grija manifestată de fruntași, n-aveți altceva în gînd decît să duceți la pierzanie întreg neamul nostru, să-l faceți cu adevărat muritor, să nimiciți, să ștergeți de pe fața pămîntului tot poporul roman! Ce-ar mai rămîne de sămînța oamenilor dacă toți ceilalți ar face întocmai ca voi? Inițiatori ai unor asemenea pilde, pe drept cuvînt ați fi învinuiți de pieirea întregii omeniri. Și cum oare – chiar dacă nimeni nu v-ar imita – ați putea ocoli ura pe deplin meritată, numai pentru faptul că treceți cu vederea cele ce alții nu le trec și nu vă pasă de nimic din cele ce preocupă pe tot omul? Statorniciți legi și obiceiuri de așa fel încît, luîndu-le în seamă, pierzania noastră a tuturor ar fi sigură, iar de le-am acoperi cu dispreț, înseamnă să vă condamnăm. Nu avem obiceiul să-i cruțăm pe ucigași – din pricină că nu toată lumea ucide – nici pe nelegiuiți nu-i lăsăm în libertate, deoarece nu toată lumea comite nelegiuiri. Cel ce este prins săvîrșind o acțiune interzisă este pedepsit pentru fapta comisă deoarece singur, sau cu puținii alții face un lucru pe care nici un alt cetățean nu l-ar face.

Totuși, în ipoteza că cineva ar enumera cele mai înfiorătoare crime, astfel de fapte nu reprezintă nimic în comparație cu cele ce săvîrșiți voi acum, și nu numai în cazul că ar fi examinate una cîte una, ci chiar de le-am pune laolaltă în balanță împreună cu singura nelegiuire de care vă faceți vinovați. Sînteți niște ucigași prin abținerea voastră de a zămisli făpturi care ar trebui să se nască din voi, niște blestemați, a căror singură grijă este de a stinge neamul și cinstea înaintașilor! și niște fărdelegi cînd faceți să piară neamurile omenești lăsate pe pămînt de zei și cea mai de seamă rînduire ce-a statornicit, natura omenească! Prin aceasta dărîmați din temelii altarele de jertfă și templele ce li se cuvin. Afară de aceste distrugeți și constituția statului – cînd nu dați ascultare legilor ei – pînă și patria însăși o trădați, făcînd-o sterilă și lipsind-o de vlăstare. Mai mult decît atît, o faceți să se prăbușească pînă la temelie cînd o văduviți de cei ce o vor locui în viitor. Oameni sunt cei ce construiesc cetatea, nu casele, nu porticurile, nu forurile lipsite de bărbați. Imaginați-vă numai mînia ce-ar încerca-o Romulus, întemeietorul orașului nostru, pe drept cuvînt, dacă ar compara în minte generațiile care se nășteau pe vremea lui cu cele din zilele noastre, cînd refuzați cu îndîrjire să creșteți pînă și copiii rezultați din căsătorii legitime. (…)

Ei bine, nu vă deosebiți prin nimic de viața pe care-o duc tîlharii și fiarele sălbatice

Îmi dau seama că ceea ce vă spun pare amar și crud. Dar, mai întîi, gîndiți-vă că și doctorii – de fiecare dată cînd n-au încotro – pentru a vindeca bolnavii sunt adesea siliți să ardă cu fierul roșu și să opereze; apoi, gîndiți-vă că toate acestea vi le spun împotriva voinței mele, fără plăcere, așa că mă văd pus în situația de a vă reproșa pînă și acest lucru, anume de a mă fi împins să rostesc aceste cuvinte! Dacă într-adevăr sînteți mișcați de cuvintele mele, conteniți să faceți ceea ce în mod necesar v-a atras asemenea dojeni. Și dacă vă simțiți jigniți, cum să nu fiu, eu, și ceilalți romani alături de mine, cu mult mai loviți de urmările faptelor voastre! Prin urmare, de vreți să dovediți căință, schimbați-vă, pentru a mă pune în situația de a vă lăuda și a vă copleși cu daruri. Nu sunt un om rău din fire. Toate măsurile pe care un vrednic legislator s-ar fi cuvenit să le ia le-am preconizat și eu, pe cît omenește este cu putință. Și asta o știți prea bine. Nici mai înainte vreme nu era îngăduit anumitor persoane să se dezintereseze de creșterea copiilor și de căsătorie. De la bun început, odată cu fondarea cetății, această cerință a fost legiferată. Mai tîrziu au fost emise nenumărate decrete, și din partea Senatului și a Adunării Poporului, pe care ar di prisos să le citez la rînd. În ce mă privește, am întărit pedepsele împotriva celor ce încalcă prevederile legii cu scopul ca frica de infracțiune să vă cumințească. Pe de altă parte am instituit și premii pentru cei care se supun, premii atît de importante ca mărime și valoare cum nu se mai acordă pentru nici un alt merit bărbătesc. Intenția mea era de a vă îndemna măcar pe această cale să vă căsătoriți, să dați viață unor copii, dacă nu veți fi avut alte virtuții. În schimb, fără să vă preocupați de cinstirea prin recompense, fără să vă fie teamă de pedeapsă, ați acoperit cu dispreț toate acestea și, ca și cînd n-ați fi locuitorii unei cetăți, le-ați călcat în picioare. Și pretindeți că ați ales o viață lipsită de obligații, liberă, lipsită de sîcîielile unei femei și a unor copii. Ei bine, nu vă deosebiți prin nimic de viața pe care-o duc tîlharii și fiarele sălbatice.

Dar să fim bine înțeleși, această viață de unul singur vă place nu fiindcă trăiți fără femei. Nu-i unul dintre voi care să mănînce singur, sau să doarmă singur. Ceea ce doriți cu adevărat este libertatea de a vă face de cap și de a vă comporta nevrednic. Am mers pînă acolo că v-am îngăduit să vă logodiți cu fete care sunt încă foarte tinere, care n-au ajuns la vîrsta căsătoriei, numai pentru a vă determina a duce un trai conform cu interesul casei voastre, în calitate de viitori soți. Am îngăduit de asemenea acelora care nu se află în ordinul senatorial să ia în căsătorie liberte, cu gîndul ca cineva care este îndrăgostit sau are anumite obligații în urma unei legături să-și poată legitima situația. Nici măcar nu v-am zorit. Prima oară v-am acordat un răgaz de trei ani. A doua oară, de doi. Dar în ciuda acestor așteptări n-am realizat nimic, nici cu amenințările, nici cu îndemnurile, nici cu amînările, nici cu rugămințile. Vedeți doar singuri în ce măsură întreceți ca număr pe oamenii însurați, cînd de datoria voastră ar fi fost să ne fi dat un număr tot atît de mare de copii, dacă nu chiar cu mult mai mare! Cum vreți ca generațiile să-și urmeze una alteia? Cum înțelegeți ca statul să viețuiască dacă nu vreți să vă căsătoriți și să deveniți părinți? Îmi închipui că nu credeți, cum se spune în povești, că oamenii răsar din pămînt pentru a moșteni bunurile voastre și ale statului. N-ar însemna altceva decît nelegiuire și rușine, dacă neamul nostru ar pieri, dacă numele de «roman» s-ar stinge, dacă Cetatea ar ajunge pe mîna străinilor, greci, de pildă, sau alți vorbitori de limbi străine! Unde-am ajuns? Eliberăm sclavi tocmai din această pricină, din dorința de-a avea cît mai mulți cetățeni. Acordăm aliaților dreptul de cetățenie numai ca să fim cît mai mulți. Iar voi, cei ce sînteți de obîrșie romani, cei care-i amintiți cu mîndrie printre strămoșii voștri pe Marcii, Fabii, Quintii, Valerii și Iulii, tocmai voi vreți ca după încetarea voastră din viață, gințile și numele acelora să se scufunde în uitare?

În ce mă privește – mă rușinez să mă văd nevoit a vorbi astfel, mă rușinez de purtarea voastră. Încetați dar nebunia asta și înțelegeți odată pentru totdeauna că după atîtea pierderi de vieți omenești în urma molimelor și a războaielor este peste putință ca statul să mai dăinuie dacă grosul populației nu este asigurat prin natalitate perpetuă. Nimeni dintre voi să nu creadă că sunt străin de greutățile și de supărările pe care le implică căsătoria, și calitatea de părinte. Dar să aveți mereu în minte și faptul că nu ne este dat să posedăm nici un bun în care să nu se fi amestecat și ceva neplăcut și, că o dată cu cele mai numeroase și mai mari bucurii, se nasc și cele mai numeroase și mai mari rele! Prin urmare, de căutați să scăpați de unele, nu năzuiți la celelalte. Toți, ca să zic așa, care sunt înzestrați cu calități sufletești și sunt răsplătiți cu bucurii pure, toți sunt sortiți să aibă necazuri ce-i însoțesc, înainte, în timpul și după hotărîrile ce le iau. Dar mai este oare necesar să mai întindem vorba asupra fiecărui aspect al acestor probleme? Dacă într-adevăr există unele neajunsuri în contractarea unei căsătorii și în răspunderea de a avea copii – gîndiți-vă în schimb și la părțile bune; le veți descoperi numeroase și mai necesare ca oricînd. Fie ca alături de obișnuitele satisfacții ce însoțesc pe cei ce-și asumă asemenea răspunderi – premiile instituite prin lege – care într-o măsură covîrșitoare hotărăsc pe mulți să meargă pînă și la moarte – fie ca ele să-l înduplece pe fiecare dintre voi să-mi dea ascultare! Cum să nu apară înjositor faptul că refuzați în numele anumitor principii, pentru care alții și-ar da și viața, să vă căsătoriți și să creșteți copii?

Cît despre mine cetățeni, încredințat că acum sînteți convinși de necesitatea de a vă păstrați numele de cetățean și că vă a arătați gata să căpătați denumirea de capi de familie v-am adus aceste învinuiri fără nici o plăcere, ci numai de nevoie. Nu cu dușmănie, nici cu ură, ci ca cineva care ține la voi și dorește să cîștige de partea lui pe mulți asemenea vouă – pentru ca locuind în cămine legitime, înconjurați în casele voastre de numeroase vlăstare, să ne apropiem de zei și de altarele lor împreună cu soțiile și copiii noștri. Aș fi bucuros să ajungem la o înțelegere deplină, punînd toate cîte ne privesc în aceeași balanță și împărtășind deopotrivă aceleași speranțe, urmare a bunei noastre înțelegeri. Cum însă m-aș mai putea eu numi pe drept cuvînt părintele vostru dacă voi nu înțelegeți să creșteți copii? Așa încît, dovada adevăratei voastre iubiri față de mine, dacă într-adevăr mi-ați acordat acest titlu nu din lingușeală, ci pentru a mă cinsti, ar fi să vă exprimați dorința de a deveni și voi soți și părinți – ca să participați la rîndul vostru la această titulatură – și să mă faceți să cred că pentru mine ea reprezintă o realitate.»

Cam astea au fost pe atunci cuvintele pe care le adresă atît unora cît și celorlalți.”

Clarificare comentarii


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

14 comentarii pentru articolul „Gîndul de duminică, 14 octombrie 2018”

  • Si Marcus Aurelius cum ar fi votat?

  • Daca IMAS este in continuare controlat de Alin teodorescu, sigur sodajul a fost realizat la citeva sticle de tarie.

  • daca va luati dupa IMAS, care spune ca PSD are 27%, atunci trebuie sa inmultiti cu 2, deci 54%.

  • Toti dictatorii au fost dementi. Augustus obliga familiile romane sa procreeze pentru ca el si urmatorii împarati romani sa aiba suficienta “carne de tun”.

  • Ce-aţ’ făcu’ brie, mansardiștilor, di vă tăiară ăștia (că)comentariilii ?

  • @petrescu
    Dacă nu vrei să ne-ntâlnim in faţa teatrului, care, oricum, e aceeași cu a ‘hoperei’, ne putem întâlni la intrarea-n Foia Baciului, la ‘trei salcâmi’ ! Vezi să- ţi iei si … ‘electroșocu’ ‘, să nu te-atace vreo … FAMTOMĂ !!!
    Cât despre … ciorile lu’ boc, alea au murit “din cauza la” … aviara gripa !!! SÂRSÂZ !

  • “Popularitatea sa a ajunsese la asemenea nivel încât Senatul Roman i-a acordat lui Traian încă din timpul vieții(unicul caz) titlul de “optimo principi”, adică cel mai bun împărat. Dupa dispariţia sa, timp de patru secole a rămas tradiţia ca oricărui nou împărat urcat pe tronul Romei, să i se ureze de către Senat să fie ”felicitor Augusto, melior Traiano”, adică “mai norocos decât Augustus şi mai bun decât Traian”. Cuceritorul Daciei este poate singurul împărat roman care are o reputație ce nu s-a știrbit de-a lungul mileniilor.”
    … chiar daca a fost homosexual si mare bautor devin.

  • Ce petrescule, ţi-era ‘dor’ de … mine ?
    Ei bine, I’m back !!!
    Vezi că vin pe la cluj, zilele astea !
    Să-mi iei și mie un bilet, la strapontină, pt premiera la Lăsaţi-mă să(-l) cânt, de miercuri 17 oct !!! Hai că… poţi, știu că poţi !
    Ne întâlnim in faţa teatrului !
    Vezi că am o jeacă pi cari’ scrie UE PSD !

  • Octavian Augustus nu era cel mai in măsură să le facă ‘morală’ supușilor săi, dat fiind relatiile sale nefiresti cu Caesar si Aulus Hirthius !!! De fapt mai toţi imparatii romani au fost heterosexuali !!!