Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

Gîndul de duminică, 18 ianuarie 2015

Au trecut trei luni de cînd Dosarul EADS trebuia să explodeze. Ați mai auzit ceva de Dosarul EADS?

20 noiembrie 2014. Cu o lună înainte, în plin Scandal Microsoft, Traian Băsescu vorbea despre Dosarul EADS ca unul pe cale să explodeze. Dat fiind că Microsoft și EADS aveau o strînsă legătură – cam aceeași politicieni vizau ambele dosare – pînă la al doilea tur de scrutin presa numai despre iminența Exploziei a vorbit. Lucru interesant, ca și în cazul Microsoft, în plină campanie unele date scurse din Dosar contribuiau din plin la teza clasei politice corupte, singurul care trecea drept pur fiind, desigur, Klaus Iohannis. La fel de interesant rămîne că o scurgere în presă dezvăluia posibila implicare a lui Vasile Blaga în afacerea EADS. Oricum, sub pretextul că Dosarul acuș-acuș  explodează, unul dintre candidați, Elena Udrea, a fost  denunțat ca implicat într-un ziar din Germania.

A trecut o lună, iată, de la momentul cînd Dosarul EADS era anunțat ca fiind pe cale să explodeze în orele următoare.
Într-un interviu acordat ziare.com, procurorul șef al DNA, Codruța  Kovessi, e întrebată de Dosarul EADS. Are loc următorul dialog:
S-a vorbit mult despre dosarul EADS. Cand il „detonati”?
Este, intr-un fel, „detonat”, ca sa folosesc expresia dvs. In acelasi dosar care vizeaza si licentele Microsoft sunt verificate si contractele denumite de presa EADS. Au fost incheiate in aceeasi perioada de timp. Nu avem doua dosare diferite, Microsoft si EADS. Avem un singur dosar in care sunt verificate toate aceste contracte.
Pe contractele care au vizat licentele Microsoft deja au fost facute invinuiri, ceea ce nu s-a reusit si pe contractele cu EADS, urmare a modului in care e administrat probatoriul. In acest dosar cu EADS s-au facut aproape zilnic audieri, ridicari de documente, perchezitii domiciliare, la firme, au fost ridicate foarte multe calculatoare care sunt in procedura unor perchezitii informatice. Deci au fost stranse multe date si informatii.

Au trecut de la această Declarație două luni mari și late. Dacă luăm în calcul că la finele lui octombrie 2014 Traian Băsescu, dar și întreaga presă vorbea despre Dosarul EADS ca despre unul care urma să explodeze de la o zi la alta, putem spune că au trecut deja trei luni de cînd DNA lansa în presă, pe surse, anunțuri privind iminența exploziei în cazul EADS.

Interviul Codruței Kovessi din 20 noiembrie 2014 creionează imaginea unei munci sisifice, pe cale de a da roade în chemarea la DNA a suspecților.
Ați mai auzit ceva despre EADS de trei luni încoace?

Vă mai amintiți ce harnică era DNA în campania electorală?
Cînd noi, muritorii, observam că DNA ar putea să facă o pauză măcar în campanie, ca să nu implice Justiția în bătălia electorală, ni se răspundea că Justiția e oarbă, că ea nu ține cont de contextul politic.

A trecut campania.
Klaus Iohannis a ajuns Președinte.
De cînd e Klaus Iohannis președinte, DNA se odihnește.
Explicabil:
S-a ostenit prea tare în campania electorală.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

31 comentarii pentru articolul „Gîndul de duminică, 18 ianuarie 2015”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *