cristoiublog.ro
Motto:
„În toate manifestările mele, în literatură, în presă, și în mica existență a bietului om am fost întotdeauna contra, chiar când eram obligat la pentru. Am fost un băț în roată. Fără să vreau.”
- Tudor Arghezi

Gîndul de duminică. 18 noiembrie 2018

Ion Cristoiu: Eu am inventat și termenul de Sergent major mesianic. Sergentul major mesianic este un lucrător din instituțiile de forță convins că  îndeplinește o misiune istorică

Ziaristul nu diferă prea mult de patronul din scrierile lui Marx. Ca și patronul, ziaristul exploatează sîngeros, pentru a obține profitul numit tiraj sau rating, tot ce întîlnește în cale.

Cei de la Mediafax au băgat de seamă că în preajma lor trăiește și încă e activ un ziarist care a debutat în urmă cu 51 de ani, mai precis pe 13 decembrie 1967, cînd părinții multor dintre politicienii și jurnaliștii de azi nici măcar nu se cunoscuseră, d-apoi și să mai fi conceput déjà viitoarea vedetă a lui 2018.

Așa că ei s-au gîndit imediat să exploateze această posibilitate. Așa s-a născut interviul luat mie, Ion Cristoiu, de directoarea editorială a Mediafax, Petriana Condruț, interviu pe care eu îl consider o lovitură de presă nu numai prin întrebări și răspunsuri, dar și prin participarea, pe post de autor de interviu, a lui Adrian Sârbu. Interviul a fost publicat atît în variantă video, cît și în variantă scrisă de Mediafax. Unele site-uri și televiziuni de știri au preluat fragmente din el. Cum e,  după opinia mea, un interviu istoric – cel puțin dintre cele acordate de mine în 51 de ani de activitate – m-am gîndit să-l public și pe cristoiublog.ro.
De precizat că titlul și intertitlurile îmi aparțin.

Petriana Condruţ: Au trecut repede primii 50 de ani?

Ion Cristoiu: Din nefericire au trecut prea repede, cînd o să aveţi vîrsta mea o să spuneţi că nu vă vine să credeţi ce repede a trecut. Nu îţi vine să crezi… Cînd am debutat că voi ajunge la 70 de ani.

Adrian Sârbu: Ce vîrstă simţi că ai astăzi?

Ion Cristoiu: Ca să îl citez pe Fidel Castro, că îl cunosc bine, Fidel Castro spunea, cam tot la vîrsta mea, că o mare problemă este că te simţi tînăr, dar nu te ajută restul organismului. Eu chiar nu am, de asta evit să mă uit în oglindă, dar chiar dacă mă privesc tot nu îmi dau seama că am îmbătrânit. Nu mă simt deloc bătrîn din punctul ăsta de vedere.

Adrian Sârbu: Deci ce vîrstă îţi dai astăzi psihic? Vîrsta ta interioară cu care te uiţi în oglindă.

Ion Cristoiu: Vreo 40 de ani, nici chiar 20. Aşa, cînd e maturitatea.

Adrian Sârbu: Bine, pot să-ţi spun „nene”, că eu mă simt la 20. Ca să ne aşezăm să ne setăm cine pune întrebările.

Ion Cristoiu: Dacă eram la 20 era riscant, că cine ştie ce prostii făceam. 40-45 de ani. Simţindu-te totuşi tînăr, ai o problemă. Pe vremuri îmi puteam permite să lucrez toată noaptea, iar acum pot să lucrez, dar după asta mă gîndesc ce fac a doua zi, adică nu te mai ajută cît decît organismul.

Trăiesc coșmarul de-a trebui să scriu în fiecare zi

Adrian Sârbu: Cîte pagini scrii pe zi astăzi?

Ion Cristoiu: E o întrebare dureroasă, că încerc să reduc. Scriu trei lucruri diferite, am o atenţie dispersată. Am coşmarul editorialului, coşmarul, pentru că trebuie să scriu în fiecare zi. Cea mai mare problemă la mine este că trebuie să scriu, cel mai bine scriu cînd nu trebuie să scriu, adică la proză şi la eseu pentru că am un caiet de proză şi unul de eseu, acolo nu am impresia că scriu pentru ceva. M-am dus la bibliotecă, m-am aşezat, ia să scriu şi eu o proză. Am în fiecare zi două pagini. Dincoace, deja de dimineaţă intră în alertă. «Am de scris editorialul, cînd îl scriu, cînd îl scriu?» O soluţie pe care am mai folosit-o de trişare a vieţii este să scriu înainte. Există două aplicaţii care te obligă să scrii în fiecare zi, gen jurnal. Şi atunci mi-am spus în felul următor: la eseu, în fiecare zi, 5.000 de semne. Problema e să nu te aşezi la masa de scris şi să spui «Mă aşez pentru că am de scris un editorial».

Adrian Sârbu: Deci în medie, cîte pagini A4 ai scris pe zi, în 50 de ani?

Ion Cristoiu: Cred că am scris vreo 5-6 în fiecare zi.

Adrian Sârbu: La un calcul sumar, dacă ai scris 6 pagini pe zi, în aceşti 50 de ani ai scris între 600 şi o tonă de hîrtie. Dacă ar fi să fie pus la un loc, dacă ar trebui să îţi facă o statuie, cam cum ar trebui să arate statuia?

Ion Cristoiu: Dacă aş zice că la kilograme, ar trebui să fie aşa şi ecvestră. Nu, e bun şi un bust. La bibliotecă pe acolo sînt nişte busturi. Nu cred că va fi şi al meu, dar mă rog.

Petriana Condruţ: Ce a simţit pentru prima oară Ion Cristoiu cînd şi-a văzut numele scris într-o revistă? Era o revistă de rebusuri.

Ion Cristoiu: O constatare melancolică pe care o fac la vîrsta mea este că ce visam eu, ce fericit eram, mă gîndeam «Să îmi apară mie numele». Mi-a apărut numele, bun. După asta să ajung eu la Viaţa Studenţească. Bun, am ajuns. Şi? După asta am spus «Să ajung eu vedetă». Bun, am ajuns vedetă şi vorba soţiei sînt ca maimuţa, vin ăia… nu mă mai înjură, foarte interesant, pentru că nu mai ştiu de unde să mă ia. Pentru unii sînt la Evenimentul de pe vremea lui Iliescu şi ei care sînt anti-Iliescu spun «Foarte bine că daţi în Iliescu». Pentru alţii sînt pe vremea când îl înjuram pe Băsescu şi atunci spun «Bine faceţi» şi atunci reuşesc în această perioadă să fiu întotdeauna pe placul cuiva. De regulă, mă opresc, îşi spun punctele lor de vedere. Nu am întîlnit pînă acum cititor care să mă oprească şi să spună «Domnule Cristoiu, eu sînt un tîmplar, spuneţi-mi şi mie cum e cu politica asta». Nu! «Eu sînt tîmplar şi vă spun eu cum e cu politica şi cu presa». Sînt şi foarte mulţi care îmi spun cum să fac presa, ei ar face-o mult mai bine decât mine. Când mă opreşte cineva, surîd, pentru că aştept primele cuvinte să văd ce orientare politică are. E o mare problemă. După primele minute îmi dau seama dacă e pro sau contra şi încerc să fiu cît mai prudent, că nu e bine să contrazici omul.

Adrian Sârbu: Ce ai învăţat în meserie şi de la cine?

Ion Cristoiu: Meserie nu am învăţat de la nimeni că meseria de gazetar nu se învaţă. Te naşti cu ea, cu talentul, însă cel care mi-a fost mentor, ca şef de gazetă a fost Nicolae Stoian. De la el am învăţat această patimă de a descoperi tineri. Patima de a fi mentor, de a nu fi gelos, de a fi bucuros că am descoperit un tînăr chiar dacă poate uneori era mai talentat. Nicolae Stoian nu era un poet talentat, dar a fost un mare descoperitor de talente.

Adrian Sârbu: Pe cine dintre elevii tăi îl apreciezi cel mai mult?

Ion Cristoiu: Întrebare dificilă.

Adrian Sârbu: Dă-mi trei, ca să nu te înjure…

Ion Cristoiu: O să rîdeţi. Din punct de vedere profesional, pe Cornel Nistorescu. Mă rog, celelalte puncte de vedere nu le discut. Cornel Nistorescu este chiar elevul meu, în sensul că eu l-am descoperit cînd era la Cluj, eu eram la „Viaţa Studenţească”, eu m-am zbătut să îl aduc la „Viaţa Studenţească”, după ce am plecat l-am lăsat redactor şef adjunct, a reuşit să se certe în 3 zile cu toată redacţia şi să fie dat afară, l-am adus la „Scînteia Tineretului” la secţia Reportaj, aveam o secţie morală-educaţie-răspundere. Noi crimele nu le dădeam crime, da? Să discutăm despre morală-educaţie-răspundere. L-am pus şef de secţie a reuşit să-mi facă pulbere toată secţia şi să vină ăia cu o petiţie să-l dau afară şi s-a dus la „Flacăra”. După aceea am făcut împreună „Expres magazin” şi apoi ne-am despărţit pentru că el, cînd a ajuns în locul meu, prima lui grijă a fost să-mi dărîme soclul de la Evenimentul Zilei. Dar este chiar un bun profesionist. Să spunem de el că e mai cunoscut, restul sînt foarte mulţi. Cam toată echipa de la Evenimentul Zilei, care a fost împreună cu mine, toţi sînt pricopsiţi: patroni, redactori şefi.

Petriana Condruţ: Care era puterea presei în ‘90 cînd eraţi la Zig Zag? Care este puterea presei astăzi?

Ion Cristoiu: Uriaşă. Eu cînd aud acum că jurnalistul X a fost împuşcat eu ca jurnalist rîd. Nu te mai împuşcă nimeni nici măcar în Mozambic. Puterea presei în 1990 era uriaşă, deoarece politicienii erau complexaţi de presă. Unii dintre ei, ca Iliescu, veneau din comunism şi erau complexaţi pentru că dacă te critica „Scânteia” în comunism puteai să duci să te culci. A fost pînă în ‘96 când a venit Constantinescu, au venit cei din Opoziţie care nu mai avea complexul presei, iar azi chiar nu mai are nicio putere, îmi pare rău să vă spun. Putere în sensul că cineva mai are insomnii că a fost criticat în presă. Puterea presei azi este în felul următor: dacă se doreşte ca cineva să fie dat afară nu presa îl dă, se livrează presei un document, documentul se pune în mişcare.

Petriana Condruţ: Cum s-a ajuns aici?

Ion Cristoiu: Din mai multe motive. Primul este că presa a fost spartă. A fost o operaţiune, dusă cu toată responsabilitatea, dusă de un deceniu, de distrugere a trusturilor. Eu am încredere în trusturile de presă. Trustul de presă îți dă o atmosferă, o ierarhie, iar presa a fost spartă sub pretextul acesta de luptă împotriva mogulilor. Deşi trusturile niciodată nu au reuşit să se unească. Cu cît erau mai puternice cu atît se luptau între ele. Degeaba spune Traian Băsescu, nici în 2009 nu au reuşit toate împotriva lui, automat unul dintre ele devine adversarul celorlalte, că e concurenţă şi au fost înlocuite cu mici unităţi. În primul rînd cu 10.000-30.000 de Facebook-uri, bloguri, făcute de unul sau doi. Ei, în sine, nu au putere, dar la un moment dat un mesaj dat la 2.000 de bloguri lasă imaginea de mare scandal. În al doilea rînd, politicienii nu mai sînt complexaţi, iar în al treilea rînd, foarte mulţi colegi de presă s-au amestecat în tărîţa politicienilor.

Acoperiții în presă sînt puțini. Cei mai mulți sînt fripturiști ai Serviciilor

Adrian Sârbu: La „Evenimentul Zilei” ai avut jurnaliști acoperiți pe care i-ai știut?

Ion Cristoiu: Da.

Adrian Sârbu: Și i-ai tolerat? Sau de ce i-ai tolerat?

Ion Cristoiu: Pentru că era singura mea legătură cu ei. Eu eram certat cu Măgureanu, dar erau momente cînd Măgureanu mă suna că vrea să dea un material, nu de publicitate, un document. Eu întrebam «Cine-l scrie?» Spunea «Spuneți-i lui X».

Adrian Sârbu: Deci îi tolerai. Dar îi știai…

Ion Cristoiu: Apar la televizor unii. Eu știam că ăia de la servicii spuneau «Îi spuneți lui X». Și mergeam: Măi X,Y, mergi și ia legătura cu Măgureanu.

Adrian Sârbu: Pe acoperiții de azi îi cunoști?

Ion Cristoiu: Acoperit în presă este o mare misiune. Nu, sînt de regulă fripturiști. Fie că sînt încîntați că cei de la servicii le acordă atenție, bucuroși că stau pe la mese de vorbă cu generalii X și Y, fie că sînt, nu neapărat finanțați, dar nu știu dacă ați văzut: sînt cîțiva colegi din presă care niciodată nu rămîn fără serviciu. Noi, care am lucrat în presa de concurență știm: te-au dat afară de la Evenimentul Zilei te duci acasă, unde să mă duc? Este o ciudățenie: pleacă de acolo, se duc dincolo, ajung fără pic de talent redactori șefi și atunci sistemul are grijă de ei.

Adrian Sârbu: Acesta este străvechiul sistem al rotației cadrelor.

Ion Cristoiu: Da, e important asta. Pentru că asta îi face dependenți. Dacă unii dintre ei ar fi talentați și buni profesional, o iei razna față de ceilalți. Dar dacă tu ești mediocru și ei te-au cocoțat acolo șef de site, mai iei și niște parale, la un momentat dat zici «Dacă plec de aici, unde mă mai duc». Există mai multe sisteme ale lor de a influența presa, care e justificată prin interesul național. Ei spun: dacă la un moment dat o revistă devine fascistă… Unul dintre sisteme e în felul următor: se ia un cârnățar, care habar nu are de presă și i se spune: «Matale preiei ziarul X și spune nu plătești matale, plătim noi».

Adrian Sârbu: Un acoperit al securității, un tovarăș cu activități economice pentru Secu.

Ion Cristoiu: Da, interfață numai pentru ei. Sau îl descoperă. Și zice cu ocazia asta «matale nu faci nimic, dar îi iei pe X, Y, Z» și atunci se face o echipă, un nucleu, după părerea mea și Dan Andronic o să vă spună, la Evenimentul Zilei cînd a ajuns Dan ori i-a găsit, ori i s-au impus și norocul lui e că la un moment dat au ajuns ca niște șoareci într-un sac, au fost extrași cu totul, s-au dus la România Liberă, că le-am urmărit drumul și acum sînt pe la altele, o revistă cu titlu occidental. Și atenție, cel care ia din sac e unul. La un moment dat unul spune «Plecăm. Ne luăm cortul, aici nu mai e de trai», mergem dincolo. Și acolo vin toți. Și ei primesc, în anumite momente, dispoziții.

Sînt două nivele de ordine: unul de consum – ei laudă SRI în fiecare zi. Dar există ca la prezidențiale, cînd mulți oameni din presă mi-au spus «domnule, nu mă mai înțelegeam cu nimeni». Erau oameni pînă atunci normali și deodată, ca la un semn, au devenit pro-Iohannis. 2014, sau după Colectiv. Ei sînt neutri, dar în anumite momente și semnul cînd ceva se întîmplă e cînd se activează toți. Cînd pînă atunci unii o făcuseră pe independenții, pe anti-sistem. Oricum, e o mașinărie infernală și nu cred că o va sparge vreodată cineva pe lumea asta.

Adrian Sârbu: Nu sînt de acord cu tine că în vremea statului de drepți Securitatea, odată confiscînd statul, a reușit să ia puterea presei. Și cu siguranță momentul cel mai de jos al puterii presei a fost 2015 și atunci, cu toată modestia ta de locuitor de seamă, sper cu bust în viitor, al comunei Găgești, ai făcut un lucru care mi se pare extraordinar. Nu mi s-a părut, ai făcut un lucru extraordinar și exemplar pentru un jurnalist, da? Te-ai ridicat singur împotriva acestui sistem. Ai inventat conceputul „Binom” și ai fost singurul om care în primăvara lui 2015, cînd într-adevăr Binomul-Securitatea, prin acoperiți, practic domina România, de la clasa politică pînă la media, ești singurul care te-ai ridicat împotriva lor. Ai primit vreun mesaj negativ, de intimidare?

Ion Cristoiu: Nu, pentru că tactica lor e foarte interesantă. Cel puțin față de mine este izolarea: E unul acolo care scrie zilnic. Dacă observați, iau orice emisiune la care mă duc eu seara, nu comentează, nu dă știre, nu nimic. Nici măcar ăia la care mă duc.

Adrian Sârbu: Mergi în fiecare seară la trei emisiuni, își faci singur distribuția.

Ion Cristoiu: Odată ar trebui făcut chiar un simpozion despre tactici. Una dintre ele este: Nu-l iei în serios. «A zis cutare». Băieții au nervii tari. «Nu-i nimic, ne-a atacat…»

Adrian Sârbu: Eu vreau să setăm acest lucru. Ești singurul care în vara lui 2015 s-a ridicat împotriva sistemului. care confiscase clasa politică, confiscase media, confiscase justiția și dicta. Astăzi, dacă ar fi să personalizezi acest sistem, și îți spun de ce nu sînt de acord că presa nu are putere. E principala probă că presa, printr-un singur om, a avut putere. Cum ți-ai personaliza acel sistem în vara lui 2015?

Ion Cristoiu: Eu am inventat un alt termen «sergenții majori mesianici». Sergentul major mesianic este un lucrător din instituțiile de forță convins că el e mesianic. Cel mai periculos lucru. Componentele acestea ale Binomului – erau convinși și sînt încă, nu reușești să îi convingi că bat cîmpii, nu, ei cu interesul national, dacă n-ar fi țara s-ar prăbuși. Păi da, dar de ce faceți aia?… «E nevoie de interesul național». De aici a venit și forța lor. Ei nu făceau din corupție, nu făceau pentru bani. Ei chiar erau convinși. Sigur, cînd ți se spune că ești mesianic, ești mesianic. Ea era personalizată de un cuplu: Florian Coldea – elementul de bielă, masculul și Codruța Kovesi care îndeplinea. SRI-ul își îndeplinise visul de a avea direcție penală, marea problemă a serviciilor secrete de după ‘89 li s-a luat direcția de anchetă. Și atunci reușiseră această performanță. Cînd aveau ceva de rezolvat, în sensul de scos din joc, că nu luptau împotriva corupției, le rezolva DNA-ul. Nu cred că acum perechea asta mai este, dar nu e prea tîrziu să o refacem, să știți.

Petriana Condruț: Să vorbim despre spectacol și media. În 1992 erați la Evenimentul Zilei și tot atunci a apărut unul dintre cele mai cunoscute titluri „Găina care a născut pui vii”. Se spunea că este primul fake news din presa românească. Care e povestea găinii care a născut pui vii?

Ion Cristoiu: Eu nu sînt de acord cu termenul de „fake news” și vă spun de ce. Fake News este ca și cum i-ai spune fetei de pe șoseaua de centură stewardesă. Fake news, în formula în care e, micșorează adevărul. E o minciună. Fake News nu este știrea ca cea cu găina sau o știre falsă. Eu pot să dau o știre falsă din diferite motive. Fake news-ul este o știre dată dinadins pentru a fi manipulată. Ea diferă de știrea falsă, de fonfleu, fake news-ul este un fenomen, nu o știre în sensul că o mașinărie bagă o știre falsă, undeva pe site-ul Plopii fără soț și deodată, la un ordin, știrea începe să fie rostogolită. Ajunge în presa mare, presa mare la ordin sau din prostie o preia și te trezești că ea devine știre, știre. Știu, cred că o să rămîn în istoria presei cu aceasta… Se întîmpla în felul următor: Eu sînt covins că o găină care face ouă nu e știre, ea făcea puii vii.

Noi aveam două sisteme: Dacă aduceai o știre erai premiat pe loc și banii îi luai de la casierie. Dacă pierdeai știrea erai sancționat pe loc. A doua sursă, o să vă spună Sorin Roșca Stănescu, era cea cu documente, venea cineva cu documentele tari, eu le plăteam. Bine, ei le aduceau pe gratis, eu le plăteam. Găina care a născut pui vii se petrecea în Moldova, era un teritoriu gen Vaslui. Și atunci, această știre s-a potrivit cu ce credeam eu despre România. „Găina fără bilete” este tot o știre apărută la noi. Ar trebui să iau acum Evenimentul Zilei să găsesc. Precizare, știrea falsă cu găina care a făcut puii vii nu a făcut niciun rău, nu era o știre că ăla a furat, o știre care să influențeze. Luați-o ca o proză, era o născocire.

Adrian Sârbu: Evenimentul Zilei. Personal îl consider primul produs ieşit din comun după 1989. Ce a adus bine poporului român, comunităţii jurnalistice, Evenimentul Zilei şi ce a adus rău?

Ion Cristoiu: Evenimentul Zilei este irepetabil şi dintr-un singur motiv. El a apărut într-o perioadă în care presa română era plină de editoriale, toate erau pline de texte mari şi de o pagină. Eu asemăn cu un alt moment din istoria presei româneşti care a fost Universul lui Cazzavillan, un italian rupt în fund care a venit aici şi vindea loţiune de păr. Şi el a constatat că în perioada aceea, inclusiv Timpul la care lucra Eminescu erau de atitudine. Venea un conservator, ei aveau bani pe vremea aceea, ziarul era făcut de unu-doi, gen Caragiale, dar mai ales Eminescu, care scriau de dimineaţa pînă seara, şi erau de atitudine şi atunci a venit acest tip care a introdus în presă faptul, avea o vorbă „nici cu unii nici cu alţii”. Ca să ne dăm seama că Universul lui Cazzavillan şi mai apoi a lui Stelian Popescu semăna cu Evenimentul Zilei e faptul că în D’ale Carnavalului, Miţa spune «o să fac un scandal de o să se zguduie Universul». Sigur, Caragiale colabora la Universul… dar ea se gîndea la Universul, nu la Adevărul, da?

A adus în presă articolul scurt, titlul tare, care atrăgea atenţia. Un singur comentariu era la Evenimentul, care era editorialul meu, bine ar fi să fie acum, cîte o filă şi jumătate.

Ce a adus rău… Cred că faptul că a fost un ziar de luptă, a fost un ziar anti-Iliescu, dar nu ticălos, unde îl prindeam dădeam, dar niciodată nu am inventat despre el şi nu l-am insultat. A introdus nostalgia ziarului de mare tiraj care nu mai e posibil. Nu mai poate fi făcut. Nici eu nu aş mai putea să fac acum un Evenimentul Zilei nici dacă aş fi tînăr.

Petriana Condruţ: Vă spun trei nume: Ceauşescu-Iliescu şi Iohannis. Încercaţi să găsiţi asemănările şi deosebirile.

Ion Cristoiu: Asemănările: deşi pare ciudat, toţi trei au conştiinţa că ei sînt cei mai importanţi din lume. Eu cred că îl „miros” mai bine pe Iohannis decît mulţi. Toţi îl văd ca un tip care abia aşteaptă să plece. Nu e adevărat. E un tip care are o părere foarte bună despre el, cum avea şi Iliescu şi Ceauşescu. Deosebirile fundamentale între Ceauşescu şi Iliescu este că Iliescu, cum spunea Ceauşescu despre Iliescu, era un palavragiu. Îi şi reproşa uneori Ceauşescu că nu are această capacitate de organizare, iar Iohannis chiar diferă de cei doi că nu face nimic.

Niciodată să nu spui că aşa ceva nu e posibil. Este cea mai mare greşeală pe care o fac jurnaliştii în prezent

Petriana Condruț: Cum a fost trecerea pentru jurnalistul Ion Cristoiu de la Gutenberg la Zuckerberg?

Ion Cristoiu: Nu cred în Facebook, sînt unul dintre oameni care scrie, în fiecare zi, am comentarii pe blog, nu le citesc niciodată, scriu de trei ani. Indiferent despre ce scriu, și despre Fecioara Maria, ei se înjură între ei. Niciunul dintre cei care comentează textele mele nu citesc.

Nu cred în Facebook. Este cea mai mare înșelătorie pentru politicieni puterea Facebook-lui. Cred că este un mijloc periculos de a-ți rezolva o furie. În loc să te duci la vot, scrii pe Facebook, te înjuri cu ăla. Cred că fenomenul Facebook este cel mai primejdios fenomen și s-a văzut și la alegeri. Pînă la urmă la vot se duce ăla care nu se consumă pe Facebook.

Adrian Sârbu: Aici nu sînt de acord cu tine. Facebook l-a revelat pe Ponta ca fiind un impostor și în lipsa unei alternative, tot Facebook l-a făcut pe Iohannis președinte.

Ion Cristoiu: E foarte important, la noi rețelele sociale s-au inventat și aici spun eu, cînd am dat drumul la comentarii, m-am gîndit că scriu ceva despre X și acolo cineva, sub protecția anonimatului dă un document. Aici totuși rețelele sociale și internetul nu e folosit pentru a da lucruri care nu pot să apară în presa mare.

Adrian Sârbu: Uite, a apărut protocolul din 2016, a apărut pe Facebook. E o excepție?

Ion Cristoiu: Nu, dar nu a apărut anonim.

Adrian Sârbu: Fotografiile lui Udrea cu Bica la Paris au apărut.

Ion Cristoiu: Am înțeles, dar acelea nu erau anonime, erau făcute de băieți. Ele nu erau tari. A, dacă Bica se întîlnea cu un agent KGB era tare, erau niște fotografii care apoi au intrat în mașinăria de comentarii. Eu spun de lucruri pe care nimeni nu le dă. Vă dau un exemplu, despre Iohannis, despre care băieții nu vor să dea nu apare nimic.

Adrian Sârbu: Aici am o altă opinie foarte clară. Nimicul nu poate genera ceva.

Ion Cristoiu: O fotografie, un film în care el joacă table la Cotroceni.

Adrian Sârbu: Mai publică. Am văzut o fotografie: el cu un câine lup. Mă întorc. Dacă Facebook-ul e cum spui înseamnă că: între jurnalismul profesionist și Facebook nu poate să existe niciodată o armonie și că Facebook-ul nu poate naște jurnaliști?

Ion Cristoiu: Mihai Eminescu cînd a debutat la Familia, el putea să debuteze în două feluri: Pe Facebook și scria ce vroia el și unu mai bătrân, așa, care a spus măi știi că ai talent. Deci, mare problemă e că nu mai există bucuria pe care am avut-o eu cînd am debutat, acu te publici singur, în sensul ăsta. La un moment dat tînărului care scrie pe Facebook îi crește conștiința că și el e autor. O să vedeți cît o să ne coste, pe dumneavoastră ziariștii profesioniști, că eu sînt pensionar. Nu mai e respectul că ăla scrie. Mereu mă gîndesc… spunea Arghezi că „mergeam pe stradă, eram tînăr și l-am văzut pe Coșbuc pe trotuarul celălalt. Avea o pălărie”. Păi, domnule Sârbu, poate să scrie cineva în jurnal că m-a văzut pe mine pe trotuarul celălalt? L-am văzut pe Cristoiu, și? Dar nu mai scrie nimeni că l-am văzut pe Cristoiu pe stradă și are o valiză.

Adrian Sârbu: Dacă nu umbli pe stradă și stai doar în bibliotecă…. Am ajuns la concluzia că ai scris o tonă de hîrtie. Dacă ar trebui să concentrezi tona într-o pastilă, într-o vitamină pentru jurnalişti tineri şi să le dai, cum ar fi citită această esenţă?

Ion Cristoiu: Eu am numit gazetarul un istoric al clipei. Istoria este de genul feminin, deci are hachiţe. Istoria avînd hachiţe, niciodată nu vom putea fi profeţi. Alte învăţături: Niciodată să nu spui că aşa ceva nu e posibil. Este cea mai mare greşeală pe care o fac jurnaliştii în prezent. Spun «Nu se poate. Să se rupă SUA de UE?» Dacă spuneai cuiva în ianuarie ‘40 că în anul ăla o să rămînem fără Basarabia şi fără Ardeal, probabil se uitau „sînteţi nebuni?”

Adrian Sârbu: În această esenţă, pe care o transferi, te-ai referi la libertatea presei şi la curajul jurnalistului?

Ion Cristoiu: Nu. Nu cred că există un curaj al jurnalistului. Jurnalistul scrie. Nu cred că principalul pericol faţă de libertatea de a scrie este constrîngerea. Cel mai mare pericol este dulceaţa. Nu cătuşele, leagănul, fotoliul. Masa, friptura, alea sînt de 100 de ori mai periculoase. Dacă te îmbrăţişează şi îţi dă şi o friptură zici dă-o dracu de libertate, nici nu eşti conştient că nu mai eşti liber.

Adrian Sârbu: Spune-mi despre frică. Cînd ţi-a fost frică?

Ion Cristoiu: Niciodată.

Adrian Sârbu: Cînd erai mic? Cine te-a bătut cînd erai mic?

Ion Cristoiu: Mama.

Adrian Sârbu: La şcoală?

Ion Cristoiu: Nu ţin minte, dar mama mă bătea pentru că eram încăpăţînat. Mă bătea cînd nu fugeam cînd ea mă bătea. Sînt Scorpion, şi ea avea o vargă şi voia să fug, că săraca era mama, şi eu nu fugeam, o scotea din minţi că nu fugeam.

Şi mai este un lucru care m-a influenţat în viaţă, spunea şi Preda despre el, este spaima de umilire. Ferească Dumnezeu. Adică eu devin fiară cînd încearcă cineva să mă pună într-o poziţie umilitoare. De asta nici nu suport umilirea românului. Eu nu sînt naţionalist dar de ce să fiu eu, român, să fiu tratat pe plan european că sînt român. De ce? Eu, din punct de vedere gazetăresc, cred că avem în România ziarişti de 100 de ori mai buni decât proştii ăia de la marile ziare. Numai că ei au bani, au forţă, nu am complexul marii prese occidentale. Îi cunosc, pe unii din ei nici nu i-aş angaja să ştiţi, aşa de slabi sînt.

Petriana Condruţ: Cum vedeţi presa peste 50 de ani şi dacă aveţi un sfat pentru presa de astăzi?

Ion Cristoiu: Aoleo, peste 50 de ani?

Adrian Sârbu: Îţi pui problema că nu o să mai fii în viaţă peste 50 de ani? Eu în niciun caz nu mi-o pun.

Ion Cristoiu: Nu de asta, Peste 50 de ani cred că deja…. acum se scriu sms-uri. S-a redus tot mai mult textul, twitter e deja Balzac, presa se va reduce să vorbim prin semne, e o goană, o tendinţă la a simplifica viaţa, textul, de a nu mai gîndi. Dacă se poate să consume repede titlul, ce ţi-a dat ăla. De exemplu emoticoanele, nu îmi vine să cred. Cum ar arăta Luceafărul lui Eminescu cu emoticoane.

Peste 50 de ani presa se va reduce la nivelul de dat din mîini

Adrian Sârbu: Deci unde vezi presa peste 50 de ani? Cînd spunem presa… comunicarea în masă

Ion Cristoiu: La nivel de dat din mâini. Cred că se reduce. În sensul acesta. Cad săptămînalele, cad articolele mari, Totul este în materie de presă tot mai expeditiv.

Adrian Sârbu: Păi în cazul ăsta, tu la 40 de ani, eu la 20 de ani, peste 50 de ani nu mai avem ce face. Sau în următorii 50 de ani rămînem fără job. Te-ai gîndit la alt job dacă rămîi şomer din presă?

Ion Cristoiu: Nu. Nu-mi imaginez altceva.

Adrian Sârbu: Chiar dacă nu ne mai citeşte nimeni.

Ion Cristoiu: Păi ce, eu scriu ca să mă citească cineva? Scriu. Nu glumesc. Biblioteca Academiei are 2 milioane de volume. Şi la un moment dat eu caut o carte şi am găsit una „Căpitanul Costache”, unul scrisese prin 1848 şi descopăr că nu avea foile tăiate şi zic uite: un om a scris o carte, a fost aruncată într-un „cimitir” şi vine Cristoiu şi comandă, nu ştiu, cred că am găsit-o din întîmplare şi descoperă că acea carte a fost data în bibliotecă, dar nu a citit-o nimeni. Şi mă gîndesc că poate peste 100 de ani vine unu şi zice, printre fişe, uite Cristoiu, ce carte a scris, ia să o comand la sală

Adrian Sârbu: Dacă o să vreau, peste 50 de ani, printre twitter-uri, emoticoane, semne, să citesc ceva de Ion Cristoiu, un text, ce mi-ai recomanda?

Ion Cristoiu: Proză. Am un text interesant care se numeşte „Cei trei crai de la Răsărit”, se petrece pe vremea comunismului şi unul citea Albina şi vin cei trei crai şi el îi ia drept spioni americani şi o întreagă poveste. Şi mai am o proză care îmi place: În Vintileasa la mine se petrec toate nebuniile şi unii aveau alambicuri ilegale de ţuică şi vîrau în priză. În acel moment, ca să vedeţi ce demenţă, din cauza slăbirii curentului electric, în filmele care rulau la căminul cultural bandiţii nu mai călăreau aşa de repede.

Adrian Sârbu: Asta e România de acum 50 de ani, nu? Cînd ai scris-o?

Ion Cristoiu: Trăim într-o ţară care emană proză în fiecare zi. Am la mine un carneţel şi în el îmi notez tot ce văd, apoi am un carneţel mai mare. Sînt consemnările şi apoi fac din el proză la 2009. Mai am încă 10 ani de caiete de scris. România este o ţară pentru satirici extraordinară, care pune la dispoziţie fapte pe care nu le poate inventa.

Adrian Sârbu: Cînd te-ai simţit bine în România? Acum sau în urmă cu 30 de ani? 50 de ani?

Ion Cristoiu: Acum 50 nu ştiam cum arată România pentru că era blocată. Atunci oamenii erau toţi serioşi. Acum mă simt bine pentru că trăiesc într-o lume de proză. Eram în urmă cu cîteva zile şi din greşeală am lăsat telefonul deschis şi răspund «Ştiţi sînt cutare am fost colegi de liceu» , surîd, bine. «Şi vreau să vă dau vestea dumneavoastră». Care, zic eu. «Voi candida la preşedinţia României».

Adrian Sârbu: Dacă te ascult, trebuie să spun că presa trăieşte astăzi în epoca prozei tabloide

Ion Cristoiu: Mai degrabă telenovelă de tip turcească.

România trăieşte într-o permanentă tranziţie

Adrian Sârbu: Ce epocă trăieşte România azi? Comunism, capitalism?

Ion Cristoiu: România trăieşte într-o permanentă tranziţie. Într-un fel îmi e ciudă că a existat Caragiale pentru că parcă trăim toţi într-un blestem al lui Caragiale.

Adrian Sârbu: E în puterea noastră să restaurăm puterea presei? Să o restabilim…

Ion Cristoiu: Nu, pentru că trebuie să restabilim cititorul, noi depindem de cititor şi cititorul nu are în modul lui de a gîndi critica şi atunci biruie tabloidul, cel care născoceşte. Degeaba îi spui românului nu e posibil aşa ceva pentru că el o crede.

Adrian Sârbu: Deci nu are putere decît presa tabloidă, asta sugerezi.

Ion Cristoiu: Da, dar nici ea nu are putere mai mult de o zi. Şi e o nuanţă: titlurile din presa tabloidă, el nu citeşte conţinutul şi zice mă am citit undeva.

Petriana Condruţ: Domnule Adrian Sârbu, cum îl descrieţi pe Ion Cristoiu?

Adrian Sârbu: Eşti cel mai important jurnalist român afirmat după Revoluţie, dar şi înainte pentru că ştim, nu erau mulţi. Nu doar în calitate de om care scrie, ci şi în calitate de om care ai creat echipe. Descoperim acum că ai produs cam o tonă de hîrtie scrisă într-un efort de 50 de ani şi îmi spui că tu practic eşti ca şi colonelul Buendia din „Un veac de singurătate” care trăieşte plăcerea de a scrie pentru el însuşi. Crezi că asta ar trebui să fie ultimul text în pastila de esenţă pe care i-o transmiţi unui tînăr care vrea să devină jurnalist şi care vrea să înveţe? Pentru că dacă e aşa, concluzia discuţiei noastre este „Nu mai e nevoie de jurnalişti, nu mai e nevoie de presă”.

Ion Cristoiu: Vă contrazic. Ultima frază e următoarea: şi dacă este Apocalipsa, în primul rînd că dacă este Apocalipsa este breaking news, nici nu îmi imaginez, a început Apocalipsa şi este în mijloc şi mai e puțin şi îţi faci meseria de gazetar şi transmiţi, deşi ştii că nu se mai uită nimeni. Nu te gândi la ce îţi foloseşte ce scrii. Un gazetar nu scrie gândindu-se la glorie, la cine îl va citi.

Adrian Sârbu: Meseria de gazetar este artă şi satisfacţie pură.

Ion Cristoiu: Da, pe care o dă trăirea cît scrii.

Adrian Sârbu: Prin urmare nu pot trăi din meseria de gazetar.

Ion Cristoiu: După asta vin şi banii. Niciodată nu mi-am pus problema cît cîştig. Niciodată. Cînd am avut angajamente cu televiziunile eu discutam: Ce fac. Şi apoi venea momentul cel mai jenant. Şi eu mă gîndeam cît să fie să nu sară peste hotarele acelea. Că dacă sare, e mită. Trebuie să munceşti, în sine trebuie să fii satisfăcut că ai terminat şurubul.

Mie, dintre foarte multe multe pagini literare, cel mai mult mi-a plăcut sfîrşitul din mitul lui Sisif. Ăla urcă bolovanul, cade bolovanul. Şi spune aşa: lupta singură ajunge unei vieţi de om. Urcarea bolovanului, chiar dacă pică înapoi e suficientă să fii fericit. Deci noi să fim fericiţi că urcăm un bolovan, cade, dar urcarea bolovanului ne face fericiţi.

Adrian Sârbu: Ai vrut să îţi vorbesc de Jack. Noi nu am fost nici prieteni de şpriţ, el era şef pe culoarul lui, eu eram pe treaba mea cu cinema, dar sînt câteva momente în care Jack m-a convins că este ceea ce este şi el din modestia asta a lui de ţăran de la Găgeşti din Deal, m-a convins că orice clipă petrecută este nu doar una plăcută, dar şi una memorabilă. Presa înainte de ‘89 era o nenorocire. Pe vrea aceea presa care se citea era suplimentul lui şi ulterior s-a citit Flacăra, care oricît l-am înjura noi azi pe Păunescu a fost un jurnalist extraordinar şi produsul a fost unul extraordinar. Îmi amintesc de Cristoiu la Expres Magazin, pe vremea aceea eram la Guvern şi încercam să revin în meseria mea. Şi într-adevăr ce a făcut acolo a fost un act de curaj în fiecare zi. Curaj de care Jack nu vorbeşte. Evenimentul Zilei a fost un act de mare curaj pentru că a fost prima instituţie media creată după Revoluţie. Următoarea a fost Pro TV. Şi cam aici s-a terminat cu instituţiile noastre media, care să răspundă criteriilor unor instituţii media. Evenimentul a fost prima instituţie media creată de el, a fost vîrful ziarului în istoria României. După Evenimentul nu a mai existat ziar şi nu i-am spus-o niciodată, putea să mai existe cîţiva ani, dar a apărut Pro Tv şi i-a luat publicul.

Era la Evenimentul Zilei, din cînd în cînd mergeam la el, mă invita în general înainte de a scrie editoriale, avea un birou plin de cărţi şi mai discutam. Cu curiozitatea lui mă întreba ce ştiu de aia, cum e aia. Tocmai dădusem drumul la radio, cred că era în ‘93. Şi îmi pune o întrebare pentru mine fundamentală: ce înseamnă instinctul jurnalistului. Jack şi acum aşa face. Mă sună şi mă întreabă «ce părere ai despre aia?» El are o părere. Dar poate sînt lucruri pe care le vede, poate nu le vede. Şi mă întreabă «Ce părere ai de acest Stoica de la Cluj?» Şi m-a întrebat cu mirarea ţăranului din Găgeşti şi revolta etică a jurnalistului care vede cum un om păcăleşte oameni sărmani. Era mirat şi nu îi venea să creadă că aşa ceva se întîmplă. Noi am trăit vremea Caritasurilor toţi anii ‘90. Şi m-am dus, nu aveam nici Pro Tv, nici radio, aveam o echipă de filmare, l-am luat pe Tatulici, l-am trimis acolo şi l-am trimis cu Boncea. Tatulici s-a dus şi s-a întors convins că Caritasul este cea mai mare invenţie economică a României. I-am povestit lui Jack, a rîs. Boncea, care era un tînăr, 20 de ani, a filmat şi el un alt final. Şi respectivul reportaj i l-am dat lui Răzvan Teodorescu, la TVR. Tatulici a crezut că dau finalul lui, dar eu am tăiat finalul lui Tatulici. Tot reportajul era cu Tatulici, care lăuda Caritas, şi la final bucata făcută de Boncea, un jurnalist la început care nu avea altă regulă decît să vadă realitatea aşa cum e. În acel moment i-am dedicat acest reportaj lui Jack, astăzi îi spun prima dată, pentru că el mi-a deschis ochii. Eu trăiam, mă uitam la acest Caritas şi nu-l vedeam. Aşa cum mi-a deschis ochii, într-o zi, într-o istorie a jurnalismului, Ion Cristoiu a răsturnat Binomul. Securitatea de la putere, Securitatea asta creată de Băsescu, cu toată echipa de oameni deştepţi, a confiscat atît puterea politică cît şi puterea mediei şi puterea judecătorească. Eu le-am spus-o. Am avut şi de pătimit din cauza asta. Ion Cristoiu a răsturnat asta cu încăpăţînarea lui de ţăran din Găgeşti Deal a răsturnat această putere a acestor mesianici acoperiţi convinşi că fac ce fac, care în slujba obsesiilor lor au fost întorşi de un singur om. Acest încăpăţînat, Ion Cristoiu. Pentru mine, că are 50 de ani de viaţă, 80-100 de ani, eu cred că va mai scrie 50 de ani, îl voi mai citi şi eu şi alţii, iar unii îl vor înjura, dar întotdeauna, pentru mine, Ion Cristoiu va fi, fie acel chinez cu punga în mînă în faţa tancurilor din Tiananmen, în ‘89, fie acel om care în fiecare zi se aşază cu nelinişte în faţa computerului ştie că trebuie să scrie 2-3 pagini la editorialul care este pariul lui cu viaţa şi cu istoria personală şi care întotdeauna a fost Gică contra. Şi pentru mine un exemplu în meseria asta că un om poate să răstoarne lumea. Aşa îl văd eu pe Ion Cristoiu.

Ion Cristoiu: Nu, acum trebuie să fac eu finalul. Domnul Adrian Sârbu a spus un lucru, nu direct, pentru care generaţia dumneavoastră trebuie să ne invidiaţi. N-o să mai trăiţi în veci ce am trăit noi. Acum trăiţi un nenoroc, trăiţi o viaţă normală. Noi am trăit căderea lui Ceauşescu. Un mare avantaj pentru un ziarist este că trăieşte anumite vremuri. Căderea lui Ceauşescu, mineriade.

Adrian Sârbu: Am trăit mai multe revoluţii decît orice generaţii de pe pământul ăsta.

Ion Cristoiu: Aşa este şi am trăit în puterea vîrstei, că putea să mă prindă. Am prins, ca ziarişti, în prima linie, acum pare că e nu ştiu ce că unul a demisionat…

Adrian Sârbu: Şi o concluzie. Jurnaliştii adevăraţi sînt nemuritori.


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

8 comentarii la Gîndul de duminică. 18 noiembrie 2018

  • Dupa umila mea parere, PRO TV-ul a fost si este inca cea mai performanta masinarie de spalat creiere din Romania. Despre EVZ am o parere amestecata. Din pacate banii, morala si etica rar se amesteca in mod armonios!

  • Ai publicat interviurile, și … ce ?
    Oricum știam aceste ‘news’-uri, din alte … ‘surse’ !
    Este la fel ca in cazul celor care au băgat o stire falsă, pt a vedea cine-i copiază !
    Știrea se referea la decesul unui om de afaceri … sewnekafedamew !!!
    Ceilalți au înghitit momeala !!!

  • @cib
    “Dupa umila mea parere, PRO TV-ul a fost si este inca cea mai performanta masinarie de spalat creiere din Romania”
    PROTV a facut mult rau in Rou . Tragic e ca toata presa s-a PROTVizat . Stiri de suprafata , negative , intretin imaginea de apocalipsa ( “Stirile de la ora 5”) care indeamna romanul sa plece din tara , a tsiganizat gusturile cu manele si telenovelele sifilitice intr-un cuvint a creat romanul nou – idiot , incult , ignorant.
    Toate astea pe linga faptul ca a sustinut curentele de gindire slugarnica , utile strainatatii . Sint in aceeasi tabara cu tradatorii de tara de la SRI si DNA.

    • Nu degeaba ani de zile emblema postului a fost Brucan, pe vremuri un criminal bolsevic si mai recent un agent neo-bolsevic. Cel care a tras TOATE sforile in 89 si apoi o platforma pentru proiectul lui Soros.

  • ‘Te-ai ridicat singur împotriva acestui sistem. Ai inventat conceputul „Binom” și ai fost singurul om care în primăvara lui 2015, cînd într-adevăr Binomul-Securitatea, prin acoperiți, practic domina România, de la clasa politică pînă la media, ești singurul care te-ai ridicat împotriva lor.’
    Singurul? Si Cristoiu n-are nici o reactie?? 2015??? Antenele lupta de la infiintare, de pe vremea lui Nastase si a Armagheodnului (cand ProTv-ul era scutit de taxe, fara rusine) .
    Ba mai mult, la un moment dat Cristoiu era basist declarat de unde inainte era pe invers (de ce? “De aia!” – va mai amintiti?). ‘E pe joc dublu?’ – ma intrebam, nu prea cred, cand si-a pus mainile in cap la gafa lui Basescu cu Regele, parea o reactie sincera.
    Iar Binomul e de fapt Trinom, cu desanturile CIA si FBI cu tot, si asta e cel mai important, formula fiind poate o acoperire.
    Inainte de 10 august maestrul nu obosea sa scrie despre guvernul Dancila ca fiind ‘deja istorie’ si pedala de zor, laolalta cu confratii posturilor securiste, pe teza ‘psd-ul n-a facut nimic bun, e si ridicol, guvernul sa cada ca N-ARE INCOTRO’. Recititi articolele.

    Timeo Sarbu et dona ferentes 🙂

    Iar cel mai mare jurnalist roman este evident Dan Diaconescu. Sigur n-are multe editoriale dar ca informatie emisiunile lui sunt incomparabile (cele de politica/istorie, desigur). Nu degeaba are interdict pe ani de zile, chestie care face deliciul ‘colegilor’ jurnalisti – de obicei, nu-i asa, atat de preocupati de deontologie.

    Una peste alta insa Cristoiu este un jurnalist redutabil; si de aceea il citesc aproape zilnic. Si trebuie sa recunosc ca mi-e dor de ZigZag.

  • “Ion Cristoiu: Nu cred în Facebook, sînt unul dintre oameni care scrie, în fiecare zi, am comentarii pe blog, nu le citesc niciodată, scriu de trei ani. Indiferent despre ce scriu, și despre Fecioara Maria, ei se înjură între ei. Niciunul dintre cei care comentează textele mele nu citesc.”
    ❗ ❗ ❗ ❗ ❗ ❗ ❗ ❗ ❗ ❗ ❗
    Maestre Cristoiu, unii, doar UNII se înjura între ei si vorbesc vulgar pe blogul care va apartine!
    Si se întâmpla asa, pentru ca nu le dati mitocanilor cu suficient flit, ca sa va scapati de ei.

    • Sa va scapati??? Ba, dobi, erai mai atent..

    • SANEPID
      Vanitatea taticu. Ai auzit de ea? Aia il impiedica pe maestru sa stearga comenturile mai putin ortodoxe. Fara ele, blogul devine plicticos si moare. Daca maine se va comenta cu limbaj de Academie, blogul e pa. Si nu limbajul, oricat ar fi de periferic, e deranjant ci continutul cretin, aici intelegand pe ala corect politic si lipsit de coloana vertebrala. Mai bine sa te injure un destept decat sa te linguseasca un cretin. Capisci?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *