Un tip din străinătate care mă știe printre puținii proprietari de condei din România interesați nu numai de zîmbetul Codruței Kovesi (da, am citit delirul unui fost temporar politician sub o poză ca la fotograf a Lulutzei – Iubesc zîmbetul acesta!), dar și de ce se mai întîmplă prin împrejurimile externe ale țării noastre, m-a sunat pentru a-și exprima uluirea față de declarațiile anti-rusești violente făcute de Klaus Iohannis la Ankara, în prezența Sultanului Erdogan. Interlocutorul observa – și pe drept cuvînt, că una e să fii anti-Moscova de partea Americii și alta de partea Turciei, care se află într-un război deschis cu Kremlinul sub semnul halucinației lui Erdogan de a fi un nou Mahomed al II-lea.
– Compar poziția lui Klaus Iohannis – a continuat interlocutorul, cu cea a Mareșalului Antonescu înainte de Dezastrul de la Stalingrad.
Am simțit nevoia să-l contrazic.
Da, declarațiile belicoase ale lui Klaus Iohannis făcute cu Erdogan alături sînt periculoase prin așezarea României, fără permisiunea Parlamentului, într-o alianță anti-Rusia cu Turcia.
Numai că eu nu le-aș compara cu cele ale lui Antonescu.
Mareșalul Antonescu le-a făcut în cunoștință de cauză, animat și de iluzia unui rol major în lichidarea bolșevismului.
Klaus Iohannis n-a avut această intenție.
El n-a avut nici o intenție.
Dacă l-ai întreba de ce a făcut-o, nu ți-ar putea răspunde, pentru că nici el nu știe.
De fapt, felul automat, ca măcănitul de Rață mecanică, al declarațiilor sale ne semnalează că el n-a făcut altceva decît să citească ce i-au dat alții să citească îngrijit, fără a se poticni, o dată ajuns lîngă Erdogan.
Nu e singura prostie comisă de Klaus Iohannis fără s-o știe, așa cum Monsieur Jourdain făcea proză.
Aș adăuga gafei cu belicoșenia anti-rusească încă două:
Cum se explică aceste gudurări incredibile ale președintelui României față de Sultanul Erdogan?
Cumva printr-o schimbare de strategie politică a României, în sensul redevenirii la vasalitatea de pe vremuri?
Nici vorbă.
Klaus Iohannis a făcut această vizită nu de dragul țării, ci de dragul Răvășitoarei, zise și Carmen Iohannis.
Nimeni n-a observat că președintele nostru nu s-a dus direct la Ankara, unde s-a desfășurat vizita oficială. El a făcut împreună cu consoarta un popas la Istanbul.
După Locurile Sfinte, Răvășitoarea avea nevoie de un popas la Constantinopol. Pe de o parte pentru a se lăuda amicelor de bridge cum s-a dat ea huța pe Bosfor, pe de alta, pentru că avea de probat un taior. Voia să știe dacă presa română o să cadă-n fund văzînd-o cu noul taior. Și a aflat. Presa română a dat buciume îndelungi de încîntare la noua apariție a Răvășitoarei, în acord cu apele Bosforului.
Acest cadou făcut iubitei consoarte – să vadă Bosforul înconjurată de SPP-ști pe post de cameriste, a fost posibil numai și numai prin invitația adresată de Erdogan lui Klaus Iohannis să vină în Turcia.
Soțul Răvășitoarei a fost atît de fericit de trăirile turistice ale nevestei încît n-a mai știut cum să-i mulțumească lui Erdogan pentru această nouă excursie în străinătate.
Disponibilitatea lui de a angaja România într-un război ruso- turc și de a construi la București cea mai mare moschee din Europa în asta își are explicația, în nevoia de a-i mulțumi lui Erdogan, și nu în cine știe ce calcule de geopolitică a României.
Stimate d-le Cristoiu, va rog sa va sesizati si sa trimiteti o adresa S.R.I-ului pentru a verifica identitatea acestui Septar Ialcin !! Este INADMISIBIL sa POSTEZE PE FB COMENTARII PRO-TERORISM- INSTIGARE LA ATACURI TERORISTE PE TERITORIUL ROMANIEI! El lasa comentarii ANTI-ROMANESTI SI PRO-ISLAMISTE-FANATICE PESTE TOT, PE TOATE SITE-URILE SI FORUMURILE!!!
În Moldova acum 🙂
intreb omu IOHANIS NU AR FI MAI BUN DE UN DETINATOR A UNEI FIRME INTERNATIONALE DE TURISMM asta intreb PRESA DENOTA ACEASTA CAUZA ,, IMI AMINTESC CE FACEAU CU BASESCU LA INCEPUTU MANDATULUII ??
Maestre, Romania e tara membra NATO, alaturi de cine ati vrea sa se situeze, alaturi de Rusia? Logic ca trebuie sa se situeze alaturi de Turcia. Daca vin rusii, Turcia ne poate ajuta mult mai rapid decat o poate face SUA, tocmai prin pozitia geografica si armata foarte puternica. Sa nu uitam ca flota Turciei la Marea Neagra este comparabila cu cea a Rusiei in aceasta regiune. Turcia ocupa locul 10 in top armate ale lumii, conform businessinsider.com.
Avrut sa fie si el … om mare !!!
Este un cuplu ? absolut grețos, ca și pupila lor Mahalache!
ROMANIA ESTE BAGATA IN C T CU ACESTE DISCURSURI
nu mai poate putin de ce zice Ioha in concediu !
Mai bine ca nu stie nimic despre jurnaliștii judecați pentru ca s ar putea sa i dea o idee cu urmări neplăcute pentru domnul Cristoiu si alți câțiva ca el!
Mi-e teama ca acest’gudurat’ al lui Iohannis pe langa Erdogan, nu demonstreaza decat faptul ca- mai mult decat- un parvenit-, ar fi un ” flamand” eliberat pur si simplu din stransoarea elasticului banutilor din chirii. A dat iama in baclavale si rahat turcesc ca un somalez scapat intr- un fast food!!
Alupigus
Vedeti ca fumatul e interzis,domnisoara.si nu numai la tutun.
Vedeti ca fumatul e interzis,domnisoara.si nu numai la tutun.
Gainatul asta cu moscheea e de pe vremea marinarului.Ponta a si parafat treaba asta printr-o hotarate de guvern.In rest,politruci,idolatri,pesedisti,penelisti,basisti si onanisti.Si jurnalisti.
Stiti ce uita multi?Atunci cand Putin va fi la granitele tari primii care vor sari in ajutorul Romaniei vor fi avioanele lui Erdogan.Vroiati un discurs a la Orban pro Rusia?
@Septar Ialcin Noi, romanii nu avem nevoie de avioanele lui Erdogan! Cum de altfel, nu avem nevoie nici de Iohannis- care este un tradator de tara si neam. Nu Putin este o amenintare’ la granita’, el nu a doborat avioane cu lasitate.Romania nu este Siria, nici Libia, nici Irak- Erdogan sa se razboiasca impreuna cu Obama- cu cine vrea.Deocamdata noi nu suntem la cheremul lor.Tu, deocamdata traiesti in Romania- aici nu hotaraste Erdogan ce se intampla- daca nu- ti convine, poti pleca!
Cum mai putem scapa de plimbaretul ( plimbaretii ) astia ?
sefu” fii linistit,nu se angreneaza in nimic, va urmari cu atentie, vorbeste gura fara el,adica Mihalache,care acum ceva vreme era impotriva americii,acum a schimbat-o,are ceva cu rusia. astia inca nu au aflat ca traiesc in 2016,au ramas prin anii 80…. 🙁
Mare talent.