Din ciclul Nu mă insulta zicîndu-mi ziarist român! Azi : Cum a fost făcut Klaus Iohannis un nou Nicolae Ceaușescu printr-o întrebare pusă cu toată limba

Sâmbătă, 25 martie 2017, liderii europeni au sărbătorit la Roma aniversarea a 60 de ani de la constituirea Uniunii Europene printr-un spectacol de PR amintind de montajele literar artistice de pe vremuri, dedicate și ele unor aniversări și, asemenea acestora, șmecherii propagandistice menite să vîndă opiniei publice pe post de rahat turcesc rahat pur și simplu.
Presa occidentală, cea care se adresează unor cetăţeni pentru care Uniunea Europeană e o realitate politică şi prin asta pămîntească, şi nu unor cetăţeni, precum românii, convinşi că Uniunea e icoană la care nu poţi decît să te închini și nu oricum, ci doar spălat pe picioare, au prezentat sindrofia de la Roma cu maximă luciditate.

Katya Adler, Europe editor, de la BBC World își începe astfel articolul despre manifestări:

„Exact ca muzicienii cu papioane la gât cântând la bordul Titanicului” remarca un prieten de al meu în timp ce discutam despre festivitățile de la Roma cu ocazia aniversării de 60 de ani a UE.
Puțin exagerat, am spune – dar imaginea mi-a rămas în minte.
Aceasta deoarece în timp ce liderii celor 27 de țări ale UE sâmbătă ciocneau pahare de șampanie într-un ambiant somptuos cu securitate strictă, nu toate sunt bune în Europa la porțile lor: șomajul în rândul tinerilor persistă (în special în sud), atacuri teroriste, migrația ilegală, inegalitățile din zona Euro, Brexit-ul și un val de naționalism împotriva clasei conducătoare de-a lungul majorității blocului.
Asta doar să numim câteva dintre provocări. Ca să nu mai vorbim de președinții „puternici” Trump, Putin și Erdogan care privesc UE cu suspiciune și ceva animozitate.
„Da” a admis Președintele Comisiei Europene Jean Claude Junker într-un interviu acordat mie în exclusivitate. ”Nu suntem în cea mai bună formă și cel mai bun aspect în care am putea fi”.

La finele petrecerii, Klaus Iohannis a ținut o conferință de presă dominată de o jubilație neghioabă, explicabilă prin efortul său din ultimul timp de a convinge poporul român că n-are de ce să fie îngrijorat, deoarece, pe post de Nicolae Ceaușescu fără Răvășitoarea, el își aduce o contribuție măreață, istorică, genială la salvarea Uniunii Europene.

Presa occidentală a ținut să atragă atenția că Declarația finală e un document bombastic, astfel redactat încît nici o tuse să nu tulbure solemnitatea lecturii, un Document în care realităţile groaznice ale Uniunii Europene de la ora actuală au fost date cu parfumul ieftin al vorbelor mari, goale de conţinut, zise în popor şi bla-bla-bla-uri.

Mai mult, potrivit lui Le Monde din ediția electronică din dimineața lui 25 martie 2017, forma finală a Declarației e rezultatul unor ore de rescriere astfel încît toate obiecțiile venite din partea multor țări să fie soluționate și astfel Declarația să fie semnată de toți liderii europeni:

„Dificultățile de a ajunge la un Acord al celor douăzeci și șapte cu privire la conținutul acestei declarații ilustrează îndoielile cu privire la capacitatea UE de a-si reveni. Au fost necesare ore de rescriere pentru a avea în cele din urmă o revizuire în scădere a tuturor ambițiilor inițiale.

Italienii sperau în angajamentele pentru o Europă mai puțin axată pe respectarea echilibrelor bugetare în defavoarea luptei împotriva șomajului. A rămas doar o referire la o Europă „socialmente responsabilă”, luând în considerare „diversitatea diferitelor modele de protecție socială.”

De ani de zile, majoritatea țărilor (inclusiv Germania) refuză să cedeze Bruxellesului din competențele lor (asigurarea de șomaj, salariul minim). Țările nordice se tem de o declasare a standardelor lor sociale înalte. Cei din Est se tem că s-ar afecta competitivitatea economiilor lor bazată pe diferențele salariale față de Vest. Ei apără cu ghearele și cu dinții libera circulație a lucrătorilor lor.”

Asta a fost realitatea de la Roma.
Declarația împacă pe toată lumea.
Știind că presa din România înghite pe nemestecate orice diversiune, în Statement, Klaus Iohannis a sugerat că forma finală a Declarației e rezultatul influenței uriașe pe care o are România în Uniunea Europeană, mai precis al influenței uriașe a președintelui :

„Textul Declaraţiei este pozitiv şi echilibrat, în acord cu poziţia promovată de România cu privire la viitorul Europei. Au fost preluate preocupările exprimate de România în cadrul negocierilor privind cooperarea consolidată.”

România a fost una dintre numeroasele ţări care a avut obiecţii. Nu ştim dacă, asemenea Poloniei, România a ameninţat că n-o semnează. E greu de crezut că nepoţelul Klaus Iohannis a avut curaj s-o înfrunte pe mătuşa Angela Merkel.
Sigur e că Declaraţia finală n-a fost întocmită numai şi numai aşa cum a vrut România.
Prin caracteru-i oficial, Statementul nu dă posibilitatea să te făleşti potrivit zicalei Laudă-mă gură, că îţi dau friptură!
Era nevoie ca, în schimbul fripturii, altcineva să-l laude pe Klaus Iohannis pentru contribuţia sa magistrală la fala României în lume.
Acest rol şi l-a asigurat un jurnalist, Dan Cărbunaru, de la site-ul Calea Europeană.

În Statement, Klaus Iohannis a susținut că teza Europei cu mai multe viteze a fost abandonată.
O minciunică, deoarece teza n-a fost abandonată. A fost înlocuită cu una dulcică:
Europa cu mai multe ritmuri și intensități diferite.
Sesizînd asta, jurnalistul român care a deschis seria de întrebări la conferința de presă (toate strădaniile mele de a afla cine e și din partea cărei redacții a intervenit s-au dovedit zadarnice; poate îmi spune cineva cine e!) fost la înălțimea meseriei de gazetar:

„Domnule Preşedinte, în declaraţia finală, se găseşte şi următorul paragraf: «Vom acţiona împreună în ritmuri şi cu intensitate diferită acolo unde este necesar». Puteţi să explicaţi acest paragraf? Pentru că el seamănă cumva cu celebra sintagmă «Europa cu mai multe viteze», căreia şi România i s-a opus.”

Finalul a aparținut însă lui Dan Cărbunaru, de la site-ul Calea europeană.
Alcătuită din două părți, întrebarea e o capodoperă a a ceea ce s-ar putea numi Cum să-l lingi pe șef cu întrebări pe care acesta moare să i se pună:

„Domnule Preşedinte, dacă îmi permiteţi, pentru că aţi menţionat această situaţie a Declaraţiei de la Roma şi am urmărit şi noi, pe «Calea Europeană» comparaţia între discuţia nu doar lansată de domnul Juncker, în Cartea sa Albă, dar şi discuţia în patru de la Versailles, cu şefii de stat şi de guvern din Franţa, Spania, Germania şi Italia, a intervenit apoi un Consiliu European, din cîte ştim, aţi avut o intervenţie importantă şi dacă ne-aţi putea spune cum aţi reuşit să răsturnaţi, practic, tot acest discurs care venea dinspre nordul şi vestul Europei şi care părea să nu aibă nicio rezistenţă în zona de Est, cel puţin. Atît cît se poate să ne spuneţi. Şi pentru că aţi făcut o trimitere şi la ce poate face România în plan intern ca să beneficieze de pe urma acestei declaraţii politice, pînă la urmă, ce credeţi că ar trebui să facă guvernul din România – nu mă refer acum nici la capacitatea administrativă neapărat, care ştim că are foarte mari probleme, dar în special la capacitatea de absorbţie care ne afectează şi suntem în continuare la 0% şi e destul de dificil să susţineţi într-un Consiliu că avem nevoie de nişte bani pe care nu îi folosim.”

De remarcat cele două părţi ale întrebării de tip Domnule președinte, vă fac cadou o întrebare. S-o răspundeți sănătos!
Prima, referitoare la Preşedinte, e învelită în ciocolată.
A doua, referitoare la Guvern, e învelită în mătrăgună.
Cum putea răspunde preşedintele altfel decît dînd din coadă la prima parte şi acrindu-se la a doua?

„Cum am reuşit? Poate am avut o zi bună.”

Vine vorba de chestia cu fondurile europene:

„Din păcate, aici trebuie să vă dau dreptate. Se apropie cu paşi repezi perioada cînd se negociază următorul buget şi cu absorbţia pe care o avem acum tare mă tem că nu vom fi în pole position, cum se spune, adică vom fi cu cărţi proaste în mînă. Am de gînd să discut aceste chestiuni cu Guvernul în săptămînile următoare. Nu am vrut să mă grăbesc foarte, foarte tare, fiindcă la început Guvernul s-a ocupat de cu totul alte lucruri, vă amintiţi, Ordonanţa 13, 14 şi aşa mai departe. ”

N.B. Apropos de înghițirea diversiunilor pe nemestecate. Site-ul Știripesurse.ro titrează:
„Klaus Iohannis A TRIUMFAT la Roma: Cum și-a impus punctul de vedere și ce a câștigat România”.