Nicolae Ciucă: Coaliţia de guvernare cu PSD se opreşte aici. Rămânem în Executiv ca să împiedicăm escaladarea abuzurilor

Din ciclul Nu mă insulta zicîndu-mi ziarist român! Azi : Cum a fost făcut Klaus Iohannis un nou Nicolae Ceaușescu printr-o întrebare pusă cu toată limba

Sâmbătă, 25 martie 2017, liderii europeni au sărbătorit la Roma aniversarea a 60 de ani de la constituirea Uniunii Europene printr-un spectacol de PR amintind de montajele literar artistice de pe vremuri, dedicate și ele unor aniversări și, asemenea acestora, șmecherii propagandistice menite să vîndă opiniei publice pe post de rahat turcesc rahat pur și simplu.
Presa occidentală, cea care se adresează unor cetăţeni pentru care Uniunea Europeană e o realitate politică şi prin asta pămîntească, şi nu unor cetăţeni, precum românii, convinşi că Uniunea e icoană la care nu poţi decît să te închini și nu oricum, ci doar spălat pe picioare, au prezentat sindrofia de la Roma cu maximă luciditate.

Katya Adler, Europe editor, de la BBC World își începe astfel articolul despre manifestări:

„Exact ca muzicienii cu papioane la gât cântând la bordul Titanicului” remarca un prieten de al meu în timp ce discutam despre festivitățile de la Roma cu ocazia aniversării de 60 de ani a UE.
Puțin exagerat, am spune – dar imaginea mi-a rămas în minte.
Aceasta deoarece în timp ce liderii celor 27 de țări ale UE sâmbătă ciocneau pahare de șampanie într-un ambiant somptuos cu securitate strictă, nu toate sunt bune în Europa la porțile lor: șomajul în rândul tinerilor persistă (în special în sud), atacuri teroriste, migrația ilegală, inegalitățile din zona Euro, Brexit-ul și un val de naționalism împotriva clasei conducătoare de-a lungul majorității blocului.
Asta doar să numim câteva dintre provocări. Ca să nu mai vorbim de președinții „puternici” Trump, Putin și Erdogan care privesc UE cu suspiciune și ceva animozitate.
„Da” a admis Președintele Comisiei Europene Jean Claude Junker într-un interviu acordat mie în exclusivitate. ”Nu suntem în cea mai bună formă și cel mai bun aspect în care am putea fi”.

La finele petrecerii, Klaus Iohannis a ținut o conferință de presă dominată de o jubilație neghioabă, explicabilă prin efortul său din ultimul timp de a convinge poporul român că n-are de ce să fie îngrijorat, deoarece, pe post de Nicolae Ceaușescu fără Răvășitoarea, el își aduce o contribuție măreață, istorică, genială la salvarea Uniunii Europene.

Presa occidentală a ținut să atragă atenția că Declarația finală e un document bombastic, astfel redactat încît nici o tuse să nu tulbure solemnitatea lecturii, un Document în care realităţile groaznice ale Uniunii Europene de la ora actuală au fost date cu parfumul ieftin al vorbelor mari, goale de conţinut, zise în popor şi bla-bla-bla-uri.

Mai mult, potrivit lui Le Monde din ediția electronică din dimineața lui 25 martie 2017, forma finală a Declarației e rezultatul unor ore de rescriere astfel încît toate obiecțiile venite din partea multor țări să fie soluționate și astfel Declarația să fie semnată de toți liderii europeni:

„Dificultățile de a ajunge la un Acord al celor douăzeci și șapte cu privire la conținutul acestei declarații ilustrează îndoielile cu privire la capacitatea UE de a-si reveni. Au fost necesare ore de rescriere pentru a avea în cele din urmă o revizuire în scădere a tuturor ambițiilor inițiale.

Italienii sperau în angajamentele pentru o Europă mai puțin axată pe respectarea echilibrelor bugetare în defavoarea luptei împotriva șomajului. A rămas doar o referire la o Europă „socialmente responsabilă”, luând în considerare „diversitatea diferitelor modele de protecție socială.”

De ani de zile, majoritatea țărilor (inclusiv Germania) refuză să cedeze Bruxellesului din competențele lor (asigurarea de șomaj, salariul minim). Țările nordice se tem de o declasare a standardelor lor sociale înalte. Cei din Est se tem că s-ar afecta competitivitatea economiilor lor bazată pe diferențele salariale față de Vest. Ei apără cu ghearele și cu dinții libera circulație a lucrătorilor lor.”

Asta a fost realitatea de la Roma.
Declarația împacă pe toată lumea.
Știind că presa din România înghite pe nemestecate orice diversiune, în Statement, Klaus Iohannis a sugerat că forma finală a Declarației e rezultatul influenței uriașe pe care o are România în Uniunea Europeană, mai precis al influenței uriașe a președintelui :

„Textul Declaraţiei este pozitiv şi echilibrat, în acord cu poziţia promovată de România cu privire la viitorul Europei. Au fost preluate preocupările exprimate de România în cadrul negocierilor privind cooperarea consolidată.”

România a fost una dintre numeroasele ţări care a avut obiecţii. Nu ştim dacă, asemenea Poloniei, România a ameninţat că n-o semnează. E greu de crezut că nepoţelul Klaus Iohannis a avut curaj s-o înfrunte pe mătuşa Angela Merkel.
Sigur e că Declaraţia finală n-a fost întocmită numai şi numai aşa cum a vrut România.
Prin caracteru-i oficial, Statementul nu dă posibilitatea să te făleşti potrivit zicalei Laudă-mă gură, că îţi dau friptură!
Era nevoie ca, în schimbul fripturii, altcineva să-l laude pe Klaus Iohannis pentru contribuţia sa magistrală la fala României în lume.
Acest rol şi l-a asigurat un jurnalist, Dan Cărbunaru, de la site-ul Calea Europeană.

În Statement, Klaus Iohannis a susținut că teza Europei cu mai multe viteze a fost abandonată.
O minciunică, deoarece teza n-a fost abandonată. A fost înlocuită cu una dulcică:
Europa cu mai multe ritmuri și intensități diferite.
Sesizînd asta, jurnalistul român care a deschis seria de întrebări la conferința de presă (toate strădaniile mele de a afla cine e și din partea cărei redacții a intervenit s-au dovedit zadarnice; poate îmi spune cineva cine e!) fost la înălțimea meseriei de gazetar:

„Domnule Preşedinte, în declaraţia finală, se găseşte şi următorul paragraf: «Vom acţiona împreună în ritmuri şi cu intensitate diferită acolo unde este necesar». Puteţi să explicaţi acest paragraf? Pentru că el seamănă cumva cu celebra sintagmă «Europa cu mai multe viteze», căreia şi România i s-a opus.”

Finalul a aparținut însă lui Dan Cărbunaru, de la site-ul Calea europeană.
Alcătuită din două părți, întrebarea e o capodoperă a a ceea ce s-ar putea numi Cum să-l lingi pe șef cu întrebări pe care acesta moare să i se pună:

„Domnule Preşedinte, dacă îmi permiteţi, pentru că aţi menţionat această situaţie a Declaraţiei de la Roma şi am urmărit şi noi, pe «Calea Europeană» comparaţia între discuţia nu doar lansată de domnul Juncker, în Cartea sa Albă, dar şi discuţia în patru de la Versailles, cu şefii de stat şi de guvern din Franţa, Spania, Germania şi Italia, a intervenit apoi un Consiliu European, din cîte ştim, aţi avut o intervenţie importantă şi dacă ne-aţi putea spune cum aţi reuşit să răsturnaţi, practic, tot acest discurs care venea dinspre nordul şi vestul Europei şi care părea să nu aibă nicio rezistenţă în zona de Est, cel puţin. Atît cît se poate să ne spuneţi. Şi pentru că aţi făcut o trimitere şi la ce poate face România în plan intern ca să beneficieze de pe urma acestei declaraţii politice, pînă la urmă, ce credeţi că ar trebui să facă guvernul din România – nu mă refer acum nici la capacitatea administrativă neapărat, care ştim că are foarte mari probleme, dar în special la capacitatea de absorbţie care ne afectează şi suntem în continuare la 0% şi e destul de dificil să susţineţi într-un Consiliu că avem nevoie de nişte bani pe care nu îi folosim.”

De remarcat cele două părţi ale întrebării de tip Domnule președinte, vă fac cadou o întrebare. S-o răspundeți sănătos!
Prima, referitoare la Preşedinte, e învelită în ciocolată.
A doua, referitoare la Guvern, e învelită în mătrăgună.
Cum putea răspunde preşedintele altfel decît dînd din coadă la prima parte şi acrindu-se la a doua?

„Cum am reuşit? Poate am avut o zi bună.”

Vine vorba de chestia cu fondurile europene:

„Din păcate, aici trebuie să vă dau dreptate. Se apropie cu paşi repezi perioada cînd se negociază următorul buget şi cu absorbţia pe care o avem acum tare mă tem că nu vom fi în pole position, cum se spune, adică vom fi cu cărţi proaste în mînă. Am de gînd să discut aceste chestiuni cu Guvernul în săptămînile următoare. Nu am vrut să mă grăbesc foarte, foarte tare, fiindcă la început Guvernul s-a ocupat de cu totul alte lucruri, vă amintiţi, Ordonanţa 13, 14 şi aşa mai departe. ”

N.B. Apropos de înghițirea diversiunilor pe nemestecate. Site-ul Știripesurse.ro titrează:
„Klaus Iohannis A TRIUMFAT la Roma: Cum și-a impus punctul de vedere și ce a câștigat România”.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

13 comentarii pentru articolul „Din ciclul Nu mă insulta zicîndu-mi ziarist român! Azi : Cum a fost făcut Klaus Iohannis un nou Nicolae Ceaușescu printr-o întrebare pusă cu toată limba”

  • Soldatul intră în biroul colonelului cu o maimuţică de mână.
    -Soldat, ce caută maimuţa asta aici?
    -Să trăiţi, am găsit-o pe stradă.
    -Du-o imediat la Grădină Zoologică.
    -Imediat, să trăiţi. Peste câteva ore colonelul se plimbă prin parc, când vede soldatul cu maimuţa de mână.
    -Soldat, parcă am spus să duci maimuţa la Grădină Zoologică.

    -Raportez, să trăiţi, că am dus-o la Zoo, la cofetărie, în Piaţa Victoriei şi acum o duc la film.

  • Doi prieteni care nu s-au vazut de multa vreme se intalnesc intr-un bar. Unul dintre ei arata tare suparat.
    – Ce ti s-a intamplat? il intreaba amicul sau.
    – Nimic, nu pot sa-ti povestesc!
    – Te feresti tocmai de mine, cel mai bun prieten al tau? Poate te pot ajuta…
    – Nu, acum nimeni nu ma mai poate ajuta!
    – Dar ce s-a intamplat?
    – Tocmai m-am intors de la o vanatoare din Africa.
    – Si?
    – Am fost violat de o gorila, masculul cel mai puternic din grup…
    – Si?
    – Cinci zile am facut sex fara pauza, stii cum… pur si simplu fara sa se opreasca! Si incepe sa planga in hohote.
    – Hai incearca sa te linistesti, il consoleaza prietenul, bine c-ai scapat cu viata. Esti intreg, asta conteaza.. Eu n-o sa spun nimic nimanui, iar gorila aia nu vorbeste!
    – Pai, tocmai asta este problema, ca nu vorbeste, nu scrie, nu telefoneaza, nu mail, nu SMS, nu nimic…

  • Oligofrenezia tefelistă are idol aproape vorbitor.
    Filozofic vorbind. 😀

    ”Numai când te uiți la el îți vine să te împuști. Nu spune nimic, nu vorbește nimic, râde aiurea, scoate dinții ăia din gură, o să-l tragă și curentul la un moment dat. Eu sunt și jurnalist și cetățean așa că aștept să comunice cu mine. L-am votat nu l-am votat, să-mi spună ceva. Jurnaliștii ăia spre cinstea lor au întrebat ce trebuie, au pus întrebări foarte bune. Nu răspunde la nimic. ”Să vedem”, „aștept și eu să văd”, „aștept să le treacă”, ”o să mă duc”.
    Omul ăsta nu are nimic de spus decât când îl scot niște generali de subsiori să spună ceva anume? Numai atunci poate vorbi! Nu poate să iasă decât în momente bine determinate să spună corupția ucide la câteva ore după ce se întâmplă o nenorocire? Omul ăsta nu poate vorbi clar, să exprime opoziție… e președintele României și ar trebui să spună domnule în problema cutare eu știu că legile prevăd așa, Constituția prevede așa, să spună niște lucruri. Nu știu la un moment dat eram indignați de Ion Iliescu, de Emil Constantinescu, de Traian Băsescu (…) le criticam declarațiile. Ăia erau niște oameni care spuneau ceva și noi criticam sau aprobam. Omul ăsta nu spune nimic, nu-și face datoria de președinte, un președinte trebuie să comunice”, a spus Mirel Curea la Antena 3.

  • Un interesant articol scris de un jurnalist de la The Guardian pentru unele ziarea.
    Ma mira, de ce nu este in acea lista, nici un ziar Romanesc. In al doilea razboi mondial,
    inclin sa cred ca am fost tradati deArmata Engleza, care s-au oprit pe plaiurile Grecesti, in
    loc sa vina sa preia Romania, cum ar fi fost normal.
    Acum in 2017 nu mai avem nici o scuza. Ne tradam singuri, si de aceea ne meritam
    SOARTA !!
    http://www.lemonde.fr/international/article/2017/03/25/traite-de-rome-bon-anniversaire-l-ue-vraiment-desole-de-ne-pas-etre-de-la-fete_5100889_3210.html

  • – Oligofrennis ne-a zis-o că vom fi cu cărti proaste în mână. Care cărţi?
    – „Pas cu pas”, „România lucrului la fel de bine făcut” şi păcălici.

  • – Unde s-a întâlnit hoţul cu prostul?
    – În grupul de dialog social.
    – Adică cum?
    – Adică nu se ştie cum. Se ştie doar că unul a ajuns să se creadă reprezentantul societăţii civile.
    – Care dintre ei? Hoţul sau prostul?
    – Nici asta nu se ştie.

  • De ce solicităm uniformitate?
    Păi, fiindcă nu suntem la fel în nicio privinţă.

    În sfărşit, mergem cu aceeaşi viteză. Noi – mai hoţi – în marşarier.

  • Cum se cântăreşte anticorupţia?
    Cu unităţi de măsură diferite, după cum cad din comandă, din portocal sau din imbecilitate.

    Şi cum le mai compari între ele în timp, ca să-i desluşim trendul şi profitabilitatea?
    La fel.

    • Cu câte unităţi de măsură se cântăreşte anticorupţia?
      Ehe! Câte bordeie, atâtea apucături de una-alta!
      (le vedem altădată)

  • Ce-o fi ăla pluralism, mânca-ţi-aş?

    Pluralismul e garanţia democraţiei constituţionale, adică se adună mai mulţi paranoici într-o oligofrenezie tefelistă şi li se scoală ideea genială să ceară desfiinţarea partidului câştigător în alegeri, ca să rămână peste tot unicitatea :
    -partidul unic – Martorii lui Oligofrennis;
    -Unica Direcţie Naţională-Anticorupţia;
    -unica masă de mâine – anticorupţia pe pâine.

  • Nu gândim, TeFeLim!

    Norma-i varză, legea-i slută,
    Constituţia-i caducă.
    Nu vrem bani, nu vrem valută,
    Vrem perdanţii să conducă.

    Plesu – guvern permanent,
    Folozoful – parlament
    Şi-n cel mult o săptămânâ
    Stat de drept: Jungla română.

  • Nu ne vindem ţara, o arătăm cu degetul!

    Unicul Strabor dilemano – filosofic a decis să ieşim în lume la export cu produsele tradiţionale „Aoleu, mânca-ţi-aş!” şi „Alba-neagra pe varză de Brucsel”.

  • De fapt, Europa cu viteze diferite a fost deja introdusa oficial prin crearea grupei de la Vistegrad. Cele patru tari estice au hotarat sa formeze o grupa cu proprii interese, in mare parte diferite de interesele celorlalte tari membre ale UE. Tarile mari au reactionat acum prin posibilitatea ca si alte tari sa ia hotarari pentru ele, fara a mai solicita acordul tuturor celorlalte. Prin faptul ca din 2002 unele tari UE au introdus moneda comuna Euro, s-a creat deja de atunci inoficial o UE cu doua viteze. Singura „realizare” la Roma a fost ca nu s-a definit asazisul nucleu dur. Nucleul se formeaza flexibil in baza unor decizii legate de diferite teme, cum ar fi de exemplu o armata comuna.
    Clar ca presedintele Romaniei doreste sea „vanda” aceasta situatie ca un mare succes al sau personal. Probabil ca ultrasii luí il vor crede si sarbatori ca pe un Dumnezeu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *