Gîndul de duminică, 30 septembrie 2018

Psihologia de slugă a oamenilor noștri politici

La Găgești fiind, departe de larma vieții politice imediate și ieșit în afara sferei de influență a televiziunilor de știri, am reușit, în fine, să termin de citit cu creionul în mînă volumul Nae Ionescu, Opere, VIII, Publicistică, 3, adunînd articolele din Cuvîntul semnate de marele publicist între 1 ianuarie – 31 august 1927.
Mă așteptam mai mult în materie de idei generale de la Nae Ionescu, pe care-l citisem la sugestia lui Dan Ciachir, care mi-a vorbit înainte de 1989 despre cel care introdusese în presa noastră de bătut cîmpii aducerea pe teritoriul ferm al realității prin formula Iată faptele! Lectura textelor scrise și publicate zilnic în 1927, din care parcursesem doar antologii gen Roza Vînturilor, m-a făcut să iau cunoștință și de texte mediocre, unele mai lipsite de zbor decît cele înseilate de fătucele din presa de azi.

Cu toate acestea, la finele volumului, pot oferi cititorilor cîteva din gîndurile pe care mi le-au stîrnit observațiile ascuțite ale publicistului despre viața politică și despre România interbelică, de o evidentă valabilitate și pentru vremurile de azi, zdrobitoare dovadă că pe meleagurile moldo – valahe îndeosebi, învățătura Nimic nou sub soare e la ea acasă.

*

Trimițînd la bătut un eseu mai vechi al meu despre Bunul simț împotriva demagogiei naționaliste, descopăr un citat din Nae Ionescu dedicat slugărniciei politicienilor români față de Înalta Poartă a momentului. Mă grăbesc să transcriu aici zicerea marelui naționalist din Cuvîntul, 29 mai 1932:

„Pe de altă parte, explicația stă într-un fapt de natură sufletească: în psihologia de slugă a oamenilor noștri politici în genere, care după patrusprezece ani de la unire nu realizează încă ceea ce reprezintă statul nostru; după șase sute de ani de cultură autentică și autohtonă nu realizează încă ce reprezintă țara și rasa noastră; și care, incapabili a se ridica pînă la solidaritatea de ethos, reeditează în procesul de cucerire a puterii vechile lupte pentru domnie purtate aci cu ajutorul Sultanului, dincolo cu ajutorul Papei.”

*

Tableta lui Nae Ionescu Mit și mișelie, din Cuvîntul, 30 ianuarie 1927, se ocupă de mitul puterii PNL sub conducerea lui Ionel Brătianu. Pentru a demonta mitul, publicistul face trimitere la un alt mit, cel al puterii Rusiei, dinainte de Războiul cel mare:

„Vă amintiţi cu ce aere de superioritate erau priviţi înainte de război cei cari se riscau să nu aibă prea excelente idei despre puterea reală a Rusiei? Trăiam doar, cu toţii, sub obsesiunea mărimii impresionante a imperiului ţarilor. Pentru obiceiurile, sau, mai exact, pentru lenea noastră de gândire, Rusia era o putere formidabilă, care, în orice război, până la urmă trebuia să învingă. Forţa Rusiei ținea de domeniul misticei populare, care, în această circumstanţă, se lărgea până la a cuprinde chiar sferele de cugetare şi răspundere politică. Caracteristic a fost mai ales războiul cu Japonia. Degeaba a fost şi Port-Arthurul şi Mukdenul, .Hei, domle, aşteaptă! Urma alege! Te pui cu rusu’ domle?’ Şi, totuşi, nu a fost nevoie decât ca japonezii ,,să se pună cu rusu”, pentru ca faptele să dezmintă legenda. Care, totuşi, a rămas – căci de aceea e legendă: pentru că împotriva ei faptele nu pot nimic. Iar când s-a început războiul cel mare’, istoria a luat-o de la capăt:. ,,tăvălugul rusesc”, ,,douăzeci de milioane de soldaţi”, ,,cazacii, cari dorm pe cai” şi toată colecţia prostiilor, nevinovate doar atunci când se vântură printr-o cafenea din porturile dunărene, cari deţin, după obiceiul grecesc al locurilor, destinele politice ale ,,Europei”. ”

Am notat pasajul din Nae Ionescu, deoarece nu știam că la un moment dat în Istoria României, Rusia provoca admirația necondiționată de care beneficiază azi America sau chiar Germania. Deși, între noi fie vorba, imaginea Rusiei de dușman mortal al României amintește mult de imaginea invocată de Nae Ionescu.

*

Tot mai mulți așa ziși democrați trag semnale de alarmă asupra a ceea ce ei numesc Pericolul fake news, avansînd deja măsuri legislative menite să contracareze pericolul. Fake news înseamnă știre falsă. Știri false sînt de cînd lumea. Da, dar de cînd lumea sînt și încercările puterilor succesive de a gîtui scrisul liber în numele luptei împotriva știrilor false. Cine apreciază dacă o știre e falsă sau nu? O întrebare destul de grea dacă ne gîndim că un cuvînt poate da posibilitatea unor puneri la îndoială a libertății de gîndire. Judecîd un proiect de lege privind presa, Nae Ionescu în  Responsabilitateaa ziariştilor şi… a celorlalţi, în Cuvîntul, 1 ianuarie 1927, avertiza asupra complexității unui cuvînt:

„Sînt, în proiectul de lege al autorului cu nume articulat feminin, dispoziţiuni de două feluri. Primele, restrictive: nu ai voie să ataci biserica şi pe reprezentanţii ei. Măsura să zicem că e bună. Dar ce însemnează „să ataci” şi ce însemnează „reprezentanţii ei”? Dacă o faţă bisericească se face, să zicem – prin imposibil –, vinovată de simonie, de beţie sau de preacurvie şi dacă eu spun lucrurile astea, am atacat biserica? Dumneata, cetitor, neinteresat decît de exactitate faptelor ei, vei spune că nu. Dar cine îmi garantează că de aceeaşi părere va fi cenzorul? Mai ales cînd el s-ar putea să reprezinte şi alte interese decît cele ale exactităţii faptelor! Legea creează, prin urmare, anumite chestiuni rezervate, cari nu mai pot de azi înainte sta sub controlul presei. Ca şi cum presa nu ar fi datoare să înregistreze tot ce se întîmplă – sau ca şi cum întîmplările de acest fel nu s-ar încadra în viaţa publică!”

*

Despre incultura politicienilor români au scris, amuzați sau revoltați, toți marii condeieri români. Caragiale a surprins citarea aiurea în discursul lui Cațavencu. Nae Ionescu se ocupă și el de chestiune în editorialul Cultura oamenilor politici, în Cuvîntul, 20 aprilie 1927:

„Prin urmare, nu lipsa de oratorie o deplângem. Ci altceva, mai precis.
Şi anume, lipsa de cultură. Un însemnat om politic vorbea. Expunea o concepţie în politica noastră de stat. Bietul om – îl vedeai că era sigur pe persoana lui; evolua îndemănatec pe tribuna, largă până la a îngădui adevărate promenade. Dar pe gândul lui nu era sigur; pe formularea acestui gând. Îl aud şi acum: ,,şi atunci … vine … şi spune”. ,,Vine şi spune” e pur şi simplu delicios. Înţelegi toată tragedia vorbitorului căruia i se face gol în cap; şi care încearcă să umple cu vorbe, fără nici un sens, acest gol – până în momentul în care îi va reveni şi ideea. Vine şi spune! Cine vine, – şi de ce ,,vine’? Cum ,,vine … Vai, săracul, bietul cap gol care nu-şi poate stăpâni, disciplina gândul. În care ideile vine când vor ele, dacă vin!

O să spuneţi: nu are talent; dar e un om de acţiune – şi oamenii de acţiune nu nevoie de talent oratoric. În principiu, aşa o fi. Dar nu e cazul. Nu e vorba de lipsă de talent, ci de lipsă de disciplină intelectuală. Şirul în idei este o calitate care nu ţine numai de talent, ci şi de claritatea în concepţie; care e tot aşa de necesară omului de actiune.

Nu am auzit tot în parlament oameni politici cari amuzau băncile cu ,,supliment de tratament” – ca şi cum ar fi fost vorba de militărescul ,,supliment de hrană”; cu ,,ambele trei chestiuni”; cu ,,pieile roşii din India, pardon! Negrii din India, pieile roşii din Africa, vreau să spun, Domnilor? Tot lipsă de talent e necunoaşterea acordului dintre subiect şi predicat? Şi cum calificăm faptul când un fost ministru, om politic cu mare vază, intră într-o frază lungă de 10 minute, căreia îi pierde de patru ori şirul, fără să mai izbutească a şti de unde a plecat, unde o să ajungă şi ce a vrut să spună?”

Publicistul semnalează analfabetismul politicienilor, avîntați în discursuri cu greșeli culturale. S-ar părea că el denunță o realitate din care se hrănesc azi toți intelectualii dușmani ai politicienilor din simplul motiv că ar vrea să fie în locul lor. Nae Ionescu în 1927 e mult mai profund decît cei care se hlizesc azi la semidoctismul public al politicienilor. El denunță nu absența erudiției, nici măcar absența învățăturii, ci altceva, mul mai grav:
Absența clarității în materie de concepție asupra lumii și vieții. Politicianul român n-are nimic în cap în materie de viziune filosofică sau măcar politică asupra lumii. Dacă stai de vorbă cu un om politic, nu vei afla în veci cum vede el lumea de azi, România, realitățile, altfel spus n-are în cap nimic clar despre cum ar trebui să arate lumea din jur, pentru că el n-are nici o idee despre această lume.

Clarificare comentarii


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

11 comentarii pentru articolul „Gîndul de duminică, 30 septembrie 2018”

  • Nae Ionescu ne descrie “calitatile” politicianului din România anului 1927.
    Politicianul român de acum este cu mult mai prost si mai ticalos decât predecesorul sau din perioada interbelica. Sa nu uitam ca, întretimp, cei 50 de ani de comunism au alterat calitatea unui popor întreg, deci, si a politicienilor care, acum, îl reprezinta.

    • … între timp …

    • Hai, ne leși cu “comunizmu’ “, bre !!!
      În cei apoape treij’de ani puteam să ne … ‘deștăptăm’ dreacului, că-z ( n c ) doar-aș e zâșie și imnu’ !!!

      • Foicicâ mari stat ‘i’-u dară l-am mâncat ! A se citi … ‘așie’ !!!
        Hai Simona, la … ‘rabla’ !?!

      • Aparent, ne-am desteptat. Dar… boala trece, sechelele ramân!

  • Aici imi pare ca esti un pic nedrept: Nu numai oamenii politici au psihologie de sluga, arhetipul slugii pare inradacinat in genomul romanilor. Avem ceea ce meritam, meritam ceea ce votam, votam ceea ce suntem.
    Sluga nu se recunoaste si cel ce da spaga la medic, la portar, la oricine , “ca sa fie bine”?
    Slugi nu sunt cei care, pentru un cec amarat, isi tradeaza neamul si actioneaza impotriva propriei natiuni, prin fel de fel de ONG-uri?
    Slugi nu sunt cei platiti de stat sa protejeze interesele natiunii si, de fapt, actioneaza contrar? Aproape ca am ajuns in stadiul in care, daca strigam “hai Romania” la vreun meci sportiv, ne asteptam sa fiu “saltati” pentru cine stie ce motiv inventat…
    Dar cine iese in strada sa revendice M*** stiind ca de fapt cer schimbarea legii offshore in detrimentul tarii, nu sunt tot slugi?
    Dar cei care, stiind si vazand acestea, se multumesc doar sa admire fenomenul?
    O sa avem conducatori onesti atunci cand noi, ca popor si ca indivizi, vom fi demni si onesti.

  • Maestre, crezi că-i bine să-i ridici atâtea ‘ode’, lui Nae Ionescu, acel ‘trăirist’ carele, în afară de faptul că a fost legionar notoriu, n-a avut deloc o ‘contribuţie’ substanţială, la patrimoniul literaturii române !
    Câteva articole, in Cuvântul, înseamnă… mai nimic !
    Nici chiar acea Roză a vânturilor, o ‘operă’ controversată, n-a fost o ‘lovitură’, nefiind decât o serie de ‘vanturi’, din articolașele din Cuvântul !!!
    Cât privește operă filozofică, trăirismul său metafizic nu a fost altceva decât o proslavire a unor idei nietscheniene, de sorginte national-socialist-legionară !!!
    Din cuvântările din parlament n-a rămas alceva decât expresia ‘care capră?’ !
    Mai repede ar putea fi ‘categorisit’ drept un mare ‘cuceritor’, al vremii, (deh, avea ‘nasul’ mare) nescâpandu-i niciuna dintre frumusețile Bucureștiului, de la Maruca, pân’ la ‘nesătula’ Cella Delavrancea !!!

  • Avem politicieni cu mentalitate de slugi. Macovei, solicită pedepsirea României la Bruxelles, Ivan solicită excluderea partidului său din familia socialistă. Pe plan intern, exemplul edificator este noul PNL. Mandolină a făcut un denunț ( calomnios ) la adresa primului ministru pentru o înaltă trădare, care nu există. O fostă consilieră pedelistă a făcut un denunț calomnios împotriva unui ministru, terminându-l ca om politic. Distinsa nu a avut nici o jenă să-i devină colegă de partid şi parlament. Mai nou, lipsa ei de moralitate merge până la afirma că îi este scârbă de referendum. O preocupă foarte mult cheltuirea banului public. Păcat că nimeni nu este preocupat de cele 681milioane cheltuite din Afganistan şi Iraq. Sau de miliardele risipite pe tehnica militară veche, bună pt un program Rabla.

Invitații cristoiuTv | Adriana Vitan Balint | Autoritățile din România excelează în morți și amenzi
Invitații cristoiublog
Invitații cristoiublog
Invitații cristoiublog
Invitații cristoiublog