Gîndul de duminică, 4 octombrie 2015

O ipoteză șocantă despre Răpirea jurnaliștilor în Irak : N-a fost nici o Răpire!

Deși redeschiderea Dosarului penal despre Răpirea jurnaliștilor în Irak, aducerea lui Mohammad Munaf în țară pentru a-și ispăși pedeapsa și declarațiile date de Omar Hayssam în ultimul timp, ar fi trebuit să stîrnească presa noastră la investigarea, cu documentele descoperite în ultimii 10 ani, cît au trecut de la Răpirea jurnaliștilor, a Dosarului, cu excepția convocării unor clișee de mult fumate ziarele, televiziunile de știri, site-urile, săptămînalele și lunarele de pe piață n-au acordat prea mare atenție unuia dintre cele mai enigmatice momente din postdecembrism.

Eu însumi am investigat cu documente provenind chiar de la Bagdad, în 2005, și am publicat un serial de peste 50 de pagini despre versiunea mea asupra evenimentului.
Dacă în ce privește prima Răpire, cea teatrală, aranjată de Munaf la ordinele lui Omar Hayssam, lucrurile mi-au fost clare, n-am reușit să mă lămuresc în privința Celei de a doua Răpiri, cea despre care se vorbește c-a costat statul român milioane de dolari drept răscumpărare. Cu datele pe care le-am avut, am avansat, totuși, ipoteza unei răpiri înscenate de Serviciile noastre secrete împreună cu cele străine pentru a crea o diversiune în rîndurile adevăratelor celule teroriste prin născocirea unei celule noi, cea care i-a răpit de jurnaliștii noștri.
Se înțelege din acest punct de vedere că sunt interesat de orice nouă investigație care ar putea lămuri enigma celei de a doua Răpiri.

Zilele trecute m-a căutat la Biblioteca Academiei Mihai Antonescu unul dintre cei mai buni jurnaliști de investigație din echipa Evenimentului zilei de pe vremea mea, specializat în aducerea și publicarea de documente secrete.
Mihai Antonescu este un jurnalist român pe spațiul Orientului Apropiat, cunoscător al realităților de la fața locului, despre care el susține că trebuie luate în considerare în orice analiză cît de cît corectă a soluțiilor pentru această zonă văzută deja ca un Butoi de pulbere al Lumii. Se înțelege că am discutat cu el mai întîi, făcînd haz, despre neghiobiile care se spun la televiziuni despre Criza refugiaților. De fapt, știindu-l cunoscător al realităților din zonă, i-am pus multe întrebări dintre cele menite să mă facă să înțeleg și eu ce se întîmplă. I-am spus cu acest prilej cît de tare îmi pare rău că n-am o emisiune de dialoguri pe tv, pentru a-l putea invita la o discuție în direct despre întîmplările din Orientul Apropiat.

După care am intrat în subiectul vizitei.
Mihai Antonescu lucrează de mai mult timp la o investigație proprie a Răpirii ziariștilor.
Ipoteza sa e senzațională:
N-a existat nici o răpire de ziariști români!
Rezultatele investigației, date publicității într-un serial amplu, argumentat cu documente, ar putea impune o redeschidere a Dosarului Omar Hayssam, de astă dată cu o necesară informare a opinie publice, dat fiind că Procesul prin care Omar Hayssam a fost condamnat pentru terorism s-a desfășurat într-o mare discreție.

Am discutat cu Mihai Antonescu despre ipoteza sa vreo jumătate de oră.
L-am rugat la sfîrșit să-mi trimită un e-mail cu un text care să prezinte pe scurt ce urmărește el să obțină prin această cercetare gazetărească.

Public mai jos textul, împreună cu un Document în premieră (chitanța primirii unei sume de bani) despre care Mihai Antonescu susține că e deosebit de important în aflarea Adevărului despre Răpirea din Irak, sperînd că vreun ziar, vreo televiziune de știri vor arăta interes pentru investigație. Dacă aș conduce un ziar sau o televiziune de știri, m-am grăbi să acord spațiu acestei noi anchete despre Răpirea Jurnaliștilor în Irak. Cum sunt un biet pensionar care conduc doar cristoiublog.ro, ofer cititorilor mei textul prin care Mihai Antonescu își prezintă ancheta:
„Niciodata un jurnalist nu a fost rapit in Irak, cel putin nu cu intentie. Rapiri au existat, au fost si sint o practica curenta, insa au fost intotdeauna preferati angajatii civili ai unor companii internationale, companii carora li s-a adresat si cererea de rascumparare, pretentiile fiind la nivelul unor zeci sau sute de mii de dolari.
Inca din vremea embargoului care a urmat Primului Razboi din Golf, irakienii au inteles in ce mod practic se pot folosi de ziaristii straini. Acestia puteau fi motivati si informati sa descrie plastic ororile prin care trece poporul din cauza agresorului imperialist si, in subsidiar, puteau constitui un valoros scut uman, orice victima generind un scandal util, atita timp cit era ucisa sau vatamata de o actiune militara americana. Putinii ziaristi rapiti au fost fie confundati cu niste straini oarecare, fie au fost lucratori ai presei de stinga din Franta, Italia sau Spania, simpatizanti ai cauzei rezistentei irakiene. Cum acestia erau cetateni ai unor tari membre NATO, pentru a nu fi acuzati de un pact tradator cu inamicul, se inscenau rapiri. Oficial prizonieri ai unor grupari paramilitare, ziaristii occidentali puteau efectua informari ample. Ulterior erau eliberati, multumeau pentru bunele tratamente si redactau materiale de presa senzationale, antiamericane. Vezi cazul Giuliana Sgrena, jurnalista de la “Il Manifesto”care a intreprins o ancheta asupra folosirii unor arme neconventionale de catre SUA la Fallujah. Dupa “eliberarea” ei de catre gruparea care o gazduise, serviciile americane au incercat sa o asasineze, ucigindu-i garda de corp, pe Nicola Calipari.
Intrind in posesia rechizitoriului prin care Omar Hayssam a fost trimis in judecata, am realizat, incepind cu pagina 18, ca rapirea nu s-a putut petrece in logica si cronologia descrise in document. Cum dreptul este formal si nu logic, rechizitoriul devine fals, nul si, in consecinta, dosarul impune o rejudecare. Pentru mine este suficient sa demonstrez ca, unu – instrumentarea cazului a fost facuta in temeiuri false si, doi- ca cel putin unul dintre ziaristii romani “rapiti” era macar la curent cu scenariul, daca nu chiar autor sau co-autor al acestuia. Aceasta impune o revizuire a procesului, o rejudecare si o reincadrare. Orice fapte se vor fi petrecut in speta, ele nu au nici o legatura cu terorismul.
Singura plata efectuata in 2005 in Irak (chitante) este o suma in cuantum de 200.000 de dolari, transferata de Hayssam Omar din Siria (ceea ce infirma orice supozitie legata de intentia acestuia de a scoate niste bani din Romania). Despre suma in cauza s-a afirmat de catre Mohammad Yassin ca era destinata a acoperi cheltuieli. Suma este mult prea mare pentru a justifica cheltuieli curente de calatorie si reprezentare, chiar si pentru o deplasare intr-o tara scumpa. In Irak, in anul 2005, dinarul ajunsese dupa zece ani de embargou si doi de razboi, la cota de cca 2500 dinari/dolar American. Un salariu lunar era la nivelul a 5-6 dolari iar o suma acoperitoare pentru orice intreprindere era de nivelul citorva sute sau mii de dolari. Foarte probabil aceasta suma- 200.000 – reprezinta sau include recompensa platita grupului care a retinut si pastrat in custodie pe Marijeanne Ion, Sorin Miscoci, Ovidiu Ohanesian si Mohammad Munaf.
Cei trei ziaristi romani au dat primele declaratii in 24 mai 2005. Marijeanne Ion a revenit cu completari in 25 si 26 mai. Aceste declaratii nu se regasesc in dosarul de terorism. Acest dosar contine in schimb un alt set de declaratii olografe, radical diferite de primele, date in 29 iunie (Mariejeanne), 6 iulie (Ohanesian) si 18 august (Miscoci).
Se vorbeste de posibilitatea-imposibilitatea desecretizarii dosarului de terorism al lui Omar Hayssam. Afirm ca orice redeschidere a cazului se poate face strict cu actele existente, la indemina publicului. Secretizarea se refera la aspecte ale muncii operative si identitatii unor agenti romani si straini. Nu exista nimic relevant in dosarul secretizat.
Mihai Antonescu
Ziarist, Evenimentul Zilei – octombrie 1993-ianuarie 1995.
Editor al Revistei Orient – revista de cultura si opinie araba – 2000-2003
Coproducator al serialului “Calator in Orient”, TVR2, 2001-2003.
Colaborator La Stampa si ITN (reportaje din taberele palestiniene din Liban)”