Față de slugile șmechere care sunt politicienii noștri, premierul Alexis Tsipras e un erou, un erou tragic

Duminică, 5 iulie 2015, în Grecia se desfășoară un Referendum național decis de Guvernul Tsipras după eșecul negocierilor cu Creditorii internaționali.
Despre acest Referendum, dar și despre relația dintre Guvernul Alexis Tsipras și Creditorii internaționali au apărut în spațiul public românesc numeroase intervenții.
Parcurgîndu-le, am constat, ca o primă concluzie, că presa noastră a dovedit, și față de întîmplările din Grecia, aceeași confundare a jurnalismului cu propaganda și agitația, ca și în cazul întîmplărilor din România.

Normal era ca presa din România să încerce a fi echidistantă față de fiecare dintre cele două părți în conflict.
Presa noastră s-a manifestat ca un chibiț al Creditorilor internaționali. Și cum acești creditori înseamnă Marile Puteri Europene ale momentului, în frunte cu Germania, presa noastră a fost în săptămîna care a trecut un chibiț al Marilor Puteri.
Astfel unor analize reci, lucide, întemeiate pe realitățile din Grecia li s-au preferat atacurile împotriva Guvernului Grec și mai ales a lui Alexis Tsipras.

Urmărind atitudinea televiziunilor de știri, dar și a site-urilor și ziarelor față de Alexis Tsipras am avut impresia că urmăresc Antena 3 abordînd eterna temă Cît de rău e Traian Băsescu, și Realitatea Tv abordînd eterna temă Cît de rău e Victor Ponta.

Nu m-au mirat, în acest context, omisiunile grosolane, falsurile, publicarea doar a informațiilor convenabile Marilor Puteri și defavorabile Guvernului grec.
Una dintre acestea se referă la Referendumul de duminică, 5 iulie 2015.
Guvernul Alexis Tsipras a convocat un Referendum cu întrebarea adresată grecilor:
„Ar trebui acceptată propunerea formulată către Eurogrup, pe 25 iunie, de Comisia Europeană, de Banca Centrală Europeană şi de Fondul Monetar Internaţional?”
Guvernul a cerut grecilor să spună Nu.
Creditorii internaționali au cerut grecilor să spună Da.

Acest Referendum nu poate fi înțeles fără o raportare la realități.
Grecia a fost una dintre țările europene care au căzut, la învoiala dintre Churchill și Stalin, în sfera occidentală.
Pe faimosul șervețel de la întîlnirea Churchill- Stalin de la Moscova, pe 9 octombrie 1944, procentajele arătau astfel:

• România: Uniunea Sovietică ar trebui să aibă 90% influență, iar Marea Britanie 10%;
• Grecia: Uniunea Sovietică ar trebui să aibă 10% influență, iar Marea Britanie 90%;
• Ungaria și Iugoslavia: Uniunea Sovietică și Marea Britanie ambii cu 50%;
• Bulgaria: Uniunea Sovietică cu 75% influență, iar Marea Britanie cu 25%.

Această împărțire a Europei, tipică Marilor Puteri din totdeauna, contravenea violent realităților.
România, țară în care comunismul avea o influență minimă, era predată comunismului sovietic, în timp ce Grecia, țară în care comunismul avea o influență uriașă, era plasată în sfera occidentală.

Instaurarea comunismului în Romînia n-a fost un lucru prea ușor. Instaurarea capitalismului în Grecia a fost un lucru infernal.
Armata Roșie a impus în România regimul comunist.
Armata britanică, sprijinită de Armata americană, a impus capitalismul în Grecia la capătul unui înfricoșător Război civil, dintre Armata Guvernamentală și Armata Democrată a Greciei, ramura militară a Partidului Comunist Grec, război care a durat din 1946 pînă în 1949.
Comuniștii au fost învinși doar în plan militar. În planul conștiinței colective, comuniștii au fost învingători.

Pentru ca Grecia să rămînă totuși în sfera occidentală, Marile Puteri Europene au înlesnit adoptarea de către Guvernele de la Atena de inspirație capitalistă a unor măsuri cu pronunțat iz comunist.
Grecii s-au obișnuit astfel cu o societate în care se muncea ca-n comunism și se trăia ca-n capitalism.
Intrarea în euro, una din marile tîmpenii ale Greciei, a pus țara la curentul de înaltă tensiune al adevăratului capitalism.
Un timp, prin falsificarea datelor prezentate UE, Grecia a reușit să trăiască mai departe cheltuind mult mai mult decît producea.

Ca orice situație nefirească și aceasta trebuia să crape la un moment dat.
În 2010 Marile puteri impun Greciei un Program de reforme menite a salva țara.
Reformele impuse Greciei au avut rezultate catastrofale. Între 2010 și 2013, 95% dintre familiile din Grecia au suferit scăderi ale veniturilor, în medie cu 45%. Șomajul a atins cifra record de 42 %. S-a tăiat din pensii, s-a tăiat din salarii, s-a renunțat la multe măsuri de protecție socială.

Cumplitele efecte ale acestor reforme, impuse de Creditorii internaționali și acceptate de guvernele prooccidentale din Grecia, își au cauza în tratarea unui popor de către Marile Puteri nu ca un organism viu, care reacționează violent la medicamente care-i fac rău, ci ca o alcătuire din metal, în care poți da cu ciocanul pînă o turtești, fără ca ea să tresară.

Mult mai grav, deși grecii ajunseseră la limita suportabilității, Creditorii internaționali au cerut noi și noi sacrificii.
Majoritatea grecilor, înnebuniți că li se cere să se sinucidă lent, au găsit explicația răului în slugărnicia guvernanților față de Marile Puteri.
Pe acest fond a cîștigat alegerile partidul Syriza, care a făgăduit că va renegocia măsurile impuse de Creditorii internaționali.

Politicienii români, în frunte cu Traian Băsescu, îl fac pe Alexis Tsipras iresponsabil, pentru că, după ajungerea la putere, în loc să accepte condițiile Creditorilor internaționali, a vrut să negocieze dur.

Dacă ar fi să credem politicienilor români, maeștri în materie de păcălit poporul cu făgăduieli electorale nicicînd îndeplinite, Alexi Tsipras trebuia să procedeze ca ai noștri. După ce s-a văzut votat pentru angajamentul că va grecilor un medicament cu mai puțin efecte secundare rele, premierul grec ar fi trebuit să accepte condițiile drastice ale creditorilor, trăgînd pe sfoară poporul grec.

Alexis Tsipras nu numai că n-a făcut asta, dar mai mult, a socotit că trebuie să consulte poporul. Nu în legătură cu ieșirea Greciei din zona Euro, așa cum sună din trompete propaganda Marilor Puteri, ci în legătură cu acceptul de către popor a unor noi măsuri de austeritate.

Mie acest gest mi s-a părut întruchiparea convingerilor democratice.
Dacă ai cîștigat alegerile făgăduind o îndulcire a măsurilor de austeritate, e un semn de infinit respect față de poporul tău să-l consulți dacă acceptă sau nu să nu-ți mai respecți făgăduielile electorale.
De se sunt atît de uluiți politicienii români față de ceea ce face Alexis Tsipras?

Cum de ce?

1. Pentru că ei nu concep ca un partid, o dată ajuns la putere, să-și țină făgăduielile electorale.
2. Pentru că ei nu concep ca un politician din fruntea unei țări mici, precum Grecia sau România, să nu ia poziție de drepți cînd Marile Puteri se încruntă la țara lui.

Nu știu care va fi rezultatul Referendumului. Din ceea ce văd, ca urmare a presiunii, a amenințărilor occidentale, a uriașei manipulări, grecii vor spune Da noilor sacrificii cerute de Creditorii internaționali.
Dacă așa va fi, Alexis Tsipras va demisiona.
Nu știu care va fi soarta sa de politician pe care Marile puteri nu-l vor mai vrea în veci ajuns la putere.
Eu însă, raportîndu-l la șmecherele slugi care sunt politicienii români de azi, îl consider un erou, un erou tragic.
Un erou tragic al democrației grecești.