Joi, 2 iunie 2016, DNA a dat publicității un Comunicat din care am reținut următoarele:
„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au dispus efectuarea urmăririi penale față de suspecții:
S.C. HEXI PHARMA CO S.R.L., sub aspectul săvîrșirii infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare a banilor,
CPS CHEMICAL & PHARMACEUTICAL SOLUTIONS LTD și HATOM LIMITED LTD, ambele din Cipru, sub aspectul săvîrșirii infracțiunilor de complicitate la evaziune fiscală și spălare a banilor,
DINU FLORI, director general al S.C. HEXI PHARMA CO S.R.L., sub aspectul săvîrșirii infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală,
PANAITESCU MIRON-VICTOR, administrator la mai multe societăți comerciale, OCHINCIUC ULIANA și OCHINCIUC RADU, sub aspectul săvîrșirii infracțiunii de spălare a banilor.”
Cei de mai sus, colaboratori și neamuri ale lui Dan Condrea fuseseră convocați de dimineață la sediul DNA. Au fost puși sub acuzare și atît. Spre deosebire de alte cazuri, în care acuzații au ieșit de la DNA cu propunere de arestare preventivă, celor implicați în acest dosar nu li s-a pus nici măcar control judiciar. La o adică o pot șterge din România cît ai clipi.
Luni, 23 mai 2016, postam pe cristoiublog.ro un text conceput, sub titlul O moarte care convine tuturor: DNA-ului, SRI-ului, Președintelui Klaus Iohannis, Parchetului General și, evident, celor pentru care Dan Condrea a fost o pușculiță, duminică noaptea, după aflarea veștii despre moartea lui Dan Condrea.
În final, concluzionam:
„Am scris și n-am fost singurul- despre refuzul evident al Codruței Kovesi de a deschide un dosar de corupție, fie și in rem, în cazul uneia dintre cele mai mari afaceri de corupție din Istoria României. Dacă s-ar fi deschis, Dan Condrea ar fi fost chemat fie și măcar ca martor. Moartea lui n-ar fi închis dosarul, deoarece se presupune că în materie de corupție Dan Condrea a beneficiat de înalți protectori. SRI-ul nu va mai fi obligat să răspundă de ce nu desecretizează măcar o informare trimisă beneficiarilor. Moartea lui Dan Condrea e mană cerească și pentru Klaus Iohannis. Nu va mai trebui să explice presei de ce nu invocă și aici, ca și în cazul Colectiv, Corupția care ucide.”
De la declanșarea Scandalului din presă am semnalat că Afacerea Hexy Pharma trimite la instituții și persoane puternice, pentru care Dan Condrea a fost o pușculiță. Ce instituții și ce persoane au stat în spatele acestei Afaceri mafiote, aducătoare de bani mulți și siguri, știa doar Dan Condrea. Era greu de presupus că doar prin mituirea unor directori de spitale, Dan Condrea reușise să aibă un monopol al contractelor cu dezinfectanți, încheiat printre altele și de Armata Română.
Acest adevăr, de care-și dădea seama și un guguștiuc, ridica întrebarea, marea întrebare:
De ce n-a deschis și nu deschide DNA dosar de corupție fie și in rem în cazul Afacerii Pharma?
Părea de înțeles la o adică faptul că pînă la publicarea dezvăluirilor din presă, DNA n-avea știre de această afacere, SRI considerînd – cum susțin purtătorii de cuvînt ai Serviciului din Comisia de Control al SRI – că afacerea nu ținea de siguranța națională.
După publicarea dezvăluirilor, și mai ales după recunoașterea de către autorități că aceste dezvăluiri erau adevărate, ar fi fost de așteptat ca DNA să se autosesizeze. Instituția de forță a României lui 2016, cea care a ajuns să ancheteze și concentrarea dulceții din magiunul de gutui ca act de corupție, refuza cu încăpățînare să vadă în Afacerea Pharma un caz de corupție.
Nu numai eu, care am scris de m-am plictisit despre această ciudățenie, dar și alți confrați și-au exprimat uimirea.
O uimire născută și din ce reacția DNA la cazuri de corupție mult mai puțin grave, dar a căror mediatizare a făcut instituția să se năpustească asupra acestor cazuri, sub puterea nevoii de a fi în prim planul atenției publice.
Afacerea Pharma avea toate ingredientele pentru a împinge DNA să deschidă imediat dosar:
Era una dintre Afacerile postdecembriste asupra căreia întreaga presă căzuse de acord că e una de corupție la cel mai înalt nivel.
Viza un domeniu – cel al Sănătății, de maxim interes public.
Deschiderea unui dosar in rem ar fi adus aplauze întregii prese unei Codruța Kovesi înnebunită de regulă după aplauze, ca o starletă ce e.
Nu e de mirare că șefa DNA, Codruța Kovesi era pîndită peste tot de ziariști pentru a răspunde întrebării normale:
De ce nu intră Afacerea Pharma în vizorul DNA?
Ce răspunde Codruța Kovesi de fiecare data cînd se confruntă cu această nedumerire legitimă, care dă curs nedumeririi opiniei publice?
Că pentru DNA corupția din Sănătate interesează nu ca temei de anchetă, ci ca temei de măsuri preventive.
În cadrul unui interviu acordat miercuri, 11 mai 2016 site-ului ziare.com are loc următoarea discuție dintre autoarea interviului și șefa DNA:
„Spuneţi că investigaţiile în domeniul sanitar sînt o prioritate. Sîntem în plin scandal al dezinfectanţilor diluaţi. Activitatea, licitaţiile firmei Hexi Pharma sînt în acest moment investigate de DNA?
Noi nu investigăm o anumita firmă. Avem în investigaţie dosare care vizează achiziţii publice în domeniul sanitar, nu pot confirma nici numele firmelor, nici produsele, pentru că sînt dosare în lucru. Pot să vă spun că anumite achiziţii din domeniul sănătăţii sînt în verificări la DNA. Cînd vom putea face publice nume de persoane sau de firme, o vom face. (…)
Dacă discutăm de corupţia în sistemul de sănătate, în ultimii doi ani ea a constituit o prioritate. Avem foarte mulţi manageri de spitale, funcţionari din Ministerul Sănătăţii, inclusiv un fost secretar de stat şi un fost consilier al ministrului, implicaţi în infracţiuni de corupţie privind achiziţii publice de aparatură medicală, produse uilizate în activitatea spitalelor, medicamente.
Noi am observat că în aceste dosare se repetă anumite tipologii de comitere a faptelor penale, motiv pentru care am şi tras semnale de alarmă în privinţa importanţei prevenirii.”
Comunicatul DNA a fost folosit rapid de propaganda DNA pentru a ne convinge că iată în cazul Dan Condrea instituția s-a pus în mișcare. Evident, după ce s-au strîns suficiente dovezi că e o afacerea de corupție.
Citiți însă cu atenție Comunicatul DNA.
Veți sesiza imediat șmecheria menită a ne lua ochii.
Dosarul de corupție vizează spălarea de bani și evaziunea fiscală de către colaboratorii și nevasta lui Dan Condrea:
Comunicatul ne descrie pe larg cum s-au făcut acte contabile fictive pentru evaziunea fiscală, cum s-au spălat banii de către urmașii mortului.
Ancheta putea fi făcută și de Parchetul General.
A deschis-o DNA.
Nu de alta, dar să nu mai spunem noi că DNA s-a temut să se implice pentru ca nu cumva să ajungă acolo unde Codruța Kovesi știe c-ar fi mortal pentru ea să ajungă.
Numai că această afacere nu e una de corupție care intră în atribuțiile DNA.
Altfel spus e vorba de niște persoane fizice care au făcut mînării, ca să nu plătească impozite.
Afacerea Dezinfectanților e o afacere de corupție în sensul Înaltei Protecții de care s-a bucurat Dan Condrea.
Va descoperi Ancheta DNA așa ceva?
Firește că nu.
Ancheta, așa cum se vede din Comunicat, se va ocupa de acrobațiile contabile ale colaboratorilor și nevestei lui Condrea.
Ea n-are cum să ajungă la Înalții Protectori ai lui Dan Condrea, la cei pentru care acesta era pușculiță, pentru că se referă la o corupție de familie și nu la una instituțională.
Asistăm așadar la o Diversiune de doi lei, pentru că:
Ce ziceam în titlu despre moartea lui Dan Condrea?
Că e o moarte care convine tuturor: DNA-ului, SRI-ului, Președintelui Klaus Iohannis, Parchetului General și, evident, celor pentru care Dan Condrea a fost o pușculiță.
Diversiunea prin care DNA se face că lucrează în această tenebroasă afacere de corupție îmi confirmă titlul.
Moartea lui Dan Condrea convine tuturor.
Și dacă ea convine tuturor, văzînd deschiderea bruscă a unui dosar pentru familie și colaboratori, nu pot să mă întreb:
Cine a pus la cale această moarte? Dumnezeu din ceruri sau altcineva de pe Pămînt?
Dupa McCain, inca un congrsman american se pronunta pe tema incalcarii libertatilor in Romania, si a instaurarii unui stat politienesc sub auspiciile Iohannis, PNL, DNA si CSM !
http://www.stiripesurse.ro/uluitor-un-congresman-american-ii-apara-pe-politicienii-cu-probleme-in-justitie_1137590.html
Praf in ochi. Grav ce se intampla cu adevarat. http://m.luju.ro/pe-banii-marilor-ambasade-freedom-house-organizatia-de-suflet-a-monicai-macovei-finantata-de-marile-ambasade-instruieste-varfurile-justitiei-romane-care-fac-partie-la-ambasada-sua-toata-floarea-cea-vestita-a-dna-participa-la-training-urile-freedom-house-u
Informam prin acest anunt pe domnul Ion Cristoiu si toti fanii dansului. Va invitam sa va informati si sa va tratati durerile de spate (hernie,scolioza,cifoza etc) si problemele legate de imunintate prin domnul profesor Sandu Brindusa , inventatorul procedurii „Operatia durerilor de spate Fara Bisturiu”.Va dorim multa sanatate.
Cum cine??? Intangibilii !
Si dece nu ar fi sinucidere dau accident? Au mai încercat si alții,mai ” puternici” moral si nu „le-a ieșit”. Dece suferim de ” scenarită” neapărat? Oricum,după unii trebuia condamnat la moarte,nu?
Maestre, dar dacă este un perfid mijloc de manipulare electorală, în pustiul desertului electoral?
CU APROBAREA SRI
E bine ca aplica legea măcar ei