Gîndul de joi, 11 august 2016

Am trăit s-o văd și pe asta! PSD nu va depune Moțiune de cenzură dacă Dacian Cioloș își cere scuze pentru nu știu ce zicere despre Liviu Dragnea!

Cu cîteva zile în urmă, mai precis, vineri, 5 august 2016, Liviu Dragnea a anunțat că PSD va avea discuții cu ALDE, dar si cu alte formațiuni parlamentare în vederea unei moțiuni de cenzură împotriva Guvernului Dacian Cioloş.
În acest scop, Liviu Dragnea a precizat că luni, 8 august 2016, va avea o discuție cu conducerea ALDE.
Scopul moțiunii ar consta în transformarea Guvernului așa-zis de tehnocrați într-un guvern interimar, ale cărui puteri să fie reduse pînă la alegeri la administrarea treburilor curente ale țării.

Anunțul nu s-a constituit într-o noutate.
Despre posibilitatea unei moțiuni de cenzură Liviu Dragnea a mai vorbit şi înaintea acestui anunț.
PSD a votat, alături de PNL, Guvernul Cioloş cu ambele mîini.
Că PSD, dacă ar fi fost partidul care se pretinde, n-ar fi trebuit să voteze în Parlament un guvern impus nu de votul cetățenilor, ci de ambiția sergenților majori mesianici din SIE și SRI de a o face pe făuritorii de Istorie, deși, ca toți sergenții, se pricep doar la croit craci de pantaloni pentru Istorie, nu mai încape discuție.

Caz unic nu numai în postdecembrism, dar şi în istoria pluralismului românesc, deşi majoritatea parlamentară, rezultată din alegeri, putea forma nu unul, ci două guverne, prin Diversiunea Tinerii frumoși și liberi, s-a creat un Guvern așa-zis de tehnocrați, în realitate un Guvern în care cele două Servicii secrete și-au propulsat ofițerii, colaboratorii și informatorii.

Am scris SIE întîi, deoarece majoritatea miniștrilor a fost impusă de Serviciul condus de corespondentul lui Florian Coldea în Serviciul Secrete Extern.
Multe dintre remanieri și-au avut sursa în bătălia dintre SIE și SRI pentru a obține o putere mai mare în Guvern.
Cea mai rămas din Marea Împărțeală a fost desemnat de Dacian Cioloș după principiul Te știu din avionul de Bruxelles! sau mi-a vorbit nevastă-mea despre tine, a zis că ești bun de ministru.

Un asemenea Guvern s-a constituit din start într-un experiment criminal pentru democrația românească prin încercarea de a înlocui alegerile libere și corecte cu diversiunile puse la cale de Serviciile secrete, înzestrate în cei 10 ani de mandat ai lui Traian Băsescu cu puteri uriașe, peste cele ale Securității, instituție controlată, totuși, de politicul întruchipat de PCR.

De aceea, PSD, care deținea majoritatea parlamentară, n-ar fi trebuit să-l voteze.
Treptat-treptat, Guvernul Cioloș s-a dovedit o catastrofă în materie de administrare a țării.
Alcătuit din pițifelnici (ce personalitate ar accepta să fie comandată de sergenții majori din Servicii?), persoane care n-au condus în viața lor nici măcar o brișcă, d-apoi un minister, Guvernul n-a reușit să producă decît gafe și, evident, sunete de trombon publicitar.
Fiind mediocritatea întruchipată în materie de administrare a țării, membrii Guvernului au o părere bună despre propria persoană.
De aici o serie de fapte și declarații care au făcut penibile persoane precum Raluca Prună, Cristian Ghinea.

Toate Guvernele postdecembriste au acționat conștiente că prin ele partidele care le-au format vor da seamă mai devreme sau mai tîrziu în fața electoratului.
Unic în felul său, Guvernul Dacian Cioloș a dat și dă seamă doar în fața Coaliției SIE-SRI, forța care l-a impus în fruntea țării și de care depinde pînă la urmă.
Așa se explică faptul că singurele obiective urmărite de Guvernul Cioloș cu consecvență au fost cele trasate de SIE și SRI:
De la Ordonanțe de urgență menite să întărească controlarea populației de către Servicii pînă la afaceri dubioase, prin care Serviciile își procură bani negri, precum cea numită Cumințenia Pămîntului.

Speriat că, prin votul din Parlament, riscă să declanşeze electoral dezastrul Guvernului de amatori, PSD a lansat o campanie de criticare a Guvernului.
Urmare a acestei manevre, PSD a cîştigat alegerile locale.
PNL, căruia Klaus Iohannis i-a impus, prin Alina Gorghiu, o poziţie binevoitoare faţă de Guvern, le-a pierdut.
S-a prăbuşit în sondaje şi Klaus Iohannis, printre altele şi ca efect al asumării Guvernului Cioloş drept Guvernul Meu.

În aceste condiţii, poziţia PSD se contura pe zi ce trecea drept una schizofrenică.
La televiziune, la conferinţele de presă, partidul denunţa Guvernul Cioloş.
În Parlament, PSD refuza să depună o Moţiune de cenzură.
Întrebat asupra acestei schizofrenii, Liviu Dragnea a dat un răspuns hazliu:
O Moţiune de cenzură ar duce la căderea Guvernului.
Ar fi însă o splendidă inutilitate, deoarece Klaus Iohannis l-ar desemna premier tot pe Dacian Cioloş.
În realitate, Liviu Dragnea refuza Moţiunea de cenzură din simplul motiv că se mai iluziona în privinţa sentinţei de la ICCJ.

Deşi sentinţa i-a spulberat iluziile, Liviu Dragnea a refuzat mai departe Moţiunea de cenzură.
Şi ar fi refuzat să discute posibilitatea dacă unii membri ai Guvernului, la indicaţia expresă a lui Dacian Cioloș, nu s-ar fi lansat în atacuri violente la adresa PSD.

Comanda dată de Dacian Cioloş are o dublă cauză:

1) Prin atacurile politice la adresa PSD Dacian Cioloş încearcă să acopere, după metoda pisicii, dezastrul Guvernării.
Există o minoritate în Presă şi în electorat agresivă anti-PSD.
Această minoritate e atît de anti-PSD încît e gata să treacă cu vederea pînă şi dezastrul produs de Guvern, dacă acest Guvern devine hăulitor electoral împotriva PSD.

2) Dacian Cioloş şi unii miniștri (Cristian Ghinea, de exemplu), şi-au propus să facă politică mare, prin înscrierea în PNL.
Dacian Cioloş visează chiar la postul de şef al PNL.
Pentru aceasta, atît Dacian Cioloş, cît şi membrii Guvernului trebuie să-şi lase deoparte marca de tehnocraţi şi să se manifeste ca politruci.
Atacurile împotriva PSD, care au culminat cu minciunile spectaculoase ale lui Dacian Cioloş în chestiunea veteranilor ,au creat în PSD un curent puternic în favoarea Moţiunii de cenzură.

Împins de partid, Liviu Dragnea a anunţat posibilitatea unei Moţiuni de cenzură.
Miercuri, însă, Liviu Dragnea a dat înapoi.
„Ar conta foarte mult atitudinea premierului Cioloş. Dacă premierul Cioloş ar înţelege că şi tehnocraţii sînt oameni şi că oamenii pot greşi şi ar înţelege că nu trebuie să rămînă în această greşeală sau nu trebuie să mai acopere o greşeală a unui membru al guvernului sau unor funcţionari din Ministerul de Finanţe şi ar recunoaşte că aia a fost o greşeală de la Ministerul de Finanţe, atunci ar putea să mai fie o şansă de discuţii.”
Am trăit s-o văd și pe asta! PSD nu va depune Moțiune de cenzură dacă Dacian Cioloș își cere scuze pentru nu știu ce zicere despre Liviu Dragnea!


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

17 comentarii pentru articolul „Gîndul de joi, 11 august 2016”

Lasă un comentariu

Adresa de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cazul Caracal: Un scenariu căruia i se tot caută finalul
Motto:
„În toate manifestările mele, în literatură, în presă, și în mica existență a bietului om am fost întotdeauna contra, chiar când eram obligat la pentru. Am fost un băț în roată. Fără să vreau.”
- Tudor Arghezi
Comandă online „Prizonier în închisoarea cărților”: