Gîndul de joi, 18 decembrie 2014

Vladimir Tismăneanu a pus mîna și pe noul președinte, Klaus Iohannis!

Cine a citit cîte ceva din ceea ce produc eu în afara textelor de gazetărie politică, toate trecătoare, ca și înîmplările despre care scriu, va fi băgat de seamă preocuparea chiar exagerată uneori pentru documentul autentic, văzut  de mine și nu de alții în locul meu.

Cînd am scris despre pasiunea lui Kennedy pentru James Bond, am citat o listă de 10 cărți preferate de președintele american. La locul nouă se găsea cartea lui Ian Fleming From Russia with love. Faptul e invocat de toate cărțile despre John Kennedy. Puteam să iau faptul și să-l trec în eseu fără probleme, ca unul ținînd de un adevăr istoric verificat. Eu însă nu m-am mulțumit cu atît. Nu m-am lăsat pînă n-am descoperit și n-am citit articolul despre cărțile preferate ale lui Kennedy: US First Reader de Hugh Sidey, publicat în numărul din 17 martie 1971 al revistei Life.

De ce am ținut să reamintesc acest obicei, de altfel prost deoarece el îmi impune timp și energie pentru a căuta documentele?
Pentru a explica obsesia mea față de documente și-n cazul politicienilor noștri de azi.

Cînd iau cunoștință de un Comunicat, de o Declarație, de o Rezoluție, de un interviu chiar, mă întreb:
Cît de important va fi acest document pentru istoricii din viitor?
Cîți dintre ei se vor da peste cap să-l descopere și să-l citească?

Aceste întrebări mi le-am pus și în legătură cu Mesajul lui Klaus Iohannis de la Timișoara, cu prilejul împlinirii a 25 de ani de la izbucnirea Revoluției.
Mesajul avea toate datele să fie unul istoric.
Să ținem cont că e vorba de un președinte ales cu un scor incredibil de mare, de un președinte în care milioane de români își pun speranța.
Să ținem cont că e vorba despre un moment simbolic într-un loc simbolic:
La 25 de ani de la izbucnirea Revoluției, în orașul Timișoara, unde a izbucnit Revoluția, președintele ales dă un Mesaj Poporului Român la început de mandat.

Lectura Mesajului contrazice flagrant aceste date.
Nu știu cine i-a făcut Mesajul lui Klaus Iohannis.
Sigur e un publicist mediocru ca o varză prost murată.
Nimic înflăcărat, nimic emoționant, nimic vibrant, nimic înălțător.
O înșiruire de vorbe goale, lustruite de rutină protocolară, ca niște bile de metal lucioase, dar inutile.

Un moment precum cel al Mesajului de la Timișoara ar fi fost un excelent prilej pentru președintele ales să anunțe un Proiect istoric al mandatului său, astfel încît istoricii viitorului să invoce Mesajul de la Timișoara.

Klaus Iohannis a lansat un Proiect.
Se numește Muzeul Comunismului:
„Avem nevoie mereu de amintire şi de reamintire, doar aşa ne putem feri de comunism. România are mare nevoie de un mare muzeu al comunismului. În calitate de preşedinte al României voi pleda pentru construirea acestui muzeu, pentru că preşedintele veghează la păstrarea memoriei naţiunii”

Să lăsăm la o parte adevărul că memoria națiunii nu e păstrată de un muzeu al unei perioade limitate în timp, ci de întreg trecutul național.
Din acest punct de vedere, bine era dacă președintele ales s-ar fi angajat să nu-și găsească liniștea pînă la consolidarea clădirii Muzeului de Istorie a României din București, demn de a intra în Cartea Recordurilor, deoarece e singurul Muzeu național din lume închis de cîțiva ani, pentru că nu se găsesc bani de consolidare a clădirii.

Pînă la urmă, avînd în vedere că președintele ales nu propunea dărămarea, ci construirea a ceva, și un Muzeu al comunismului ar fi bun.
Cu o singură condiție:
Ca în spatele acestei idei să nu se afle interese ciudate.

Pentru un Muzeu al comunismului în România se zbate nimeni altul decît Vladimir Tismăneanu.
Într-un interviu din 17 iulie 2011, Vladimir Tismăneanu proclama:
„Muzeul este  prioritate. Este incredibil că au trecut 22 de ani fără un astfel de muzeu.”

La o privire superficială, lupta lui Vladimir Tismăneanu, încununată de succes prin asumarea Muzeului drept prioritatea priorităților în mandatul noului președinte, pare a sta sub semnul interesului strict intelectual.

Numai că, în viziunea lui Vladimir Tismăneanu, Muzeul comunismului nu se reduce la amenajarea unei clădiri sub directa supraveghere a cui altul decît Vladimir Tismăneanu, la achiziționarea de piese sub coordonarea a cui altul decît Vladimir Tismăneanu, a angajării de personal sub conducerea a cui altul decît Vladimir Tismăneanu, a direcțiunii Muzeului cine altul să fie director decît Vladimir Tismăneanu?

Muzeul presupune și unele măsuri organizatorice mai largi:
„Pentru asta vor intra în reorganizare administrativă Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), condus de Vladimir Tismăneanu, şi Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989 (IRRD), înfiinţat de Ion Iliescu.
Astfel va apărea o singură instituţie de cercetare, ataşată muzeului.”

Tot acest Complex – Muzeu, institute de cercetare – va fi condus de (ați ghicit!) Vladimir Tismăneanu.
Pe gratis?
Am serioase îndoieli.

Și uite așa, Klaus Iohannis își inaugurează mult așteptatul mandat cu angajamentul că va transpune în practică Proiectul lui Vladimir Tismăneanu.
Traian Băsescu și l-a inaugurat transpunînd în practică tot un Proiect de-al lui Vladimir Tismăneanu.

Ce putem spune noi, nu fără invidie?
Vladimir Tismăneanu a pus mîna și pe Klaus Iohannis!
Ce dracu le face el președinților?