Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă

Gîndul de joi, 27 iulie 207

Scandalul Traian Berbeceanu: Lupta împotriva corupției a fost prilej și de răfuieli erotico-mafiote

Se discută în presă în ultimele zile despre Scandalul Traian Berbeceanu. Antena 3 a pus mîna pe un set de documente menite a dovedi că anchetarea procurorului DIICOT de către DNA lasă impresia a lucru necurat. Puțină lume își mai amintește Scandalul zis și Traian Berbeceanu. Anchetat de DIICOT sub acuzația de complicitate cu infractorii pe care îi ancheta ca procuror, lui Traian Berbeceanu îi sare în ajutor DNA. Sub conducerea Codruței Kovesi, instituția dă naștere unei premiere în Istoria României:

Procurorul DIICOT, care-l investiga pe Traian Berbeceanu, e anchetat la rîndu-i se DNA sub acuzația de abuz în serviciu.

La trei ani de la Scandal, Antena 3 face publice documente care schițează un complot al Binomului împotriva DIICOT în cazul Berbeceanu. Poate că dezvăluirile din aceste zile n-ar fi atras atenția opiniei publice, dacă ele nu s-ar înscrie în lungul șir al dezvăluirilor din ultima vreme despre incredibilele abuzuri comise de DNA prin folosirea luptei împotriva corupției pentru răfuieli politico-mafiote. Asupra conținutului documentelor publicate de Antena 3 nu mă pronunț. Cum însă am scris despre culisele războiului dintre DNA și DIICOT pentru persoana fizică a lui Traian Berbeceanu, Război în care SRI-ul, aflat sub dictatura lui Florian Coldea, a fost de partea Codruței Kovesi, găsesc nimerit să prezint cititorilor culisele acestui război prin republicarea a două comentarii de pe cristoiublog.ro. La vremea respectivă, marcată de Dictatura mediatică a Diviziei Presă a Binomului, cele două texte au trecut practic neobservate. Acum însă, cînd documentele date de Antena 3 lasă să se înțeleagă o Operațiune regizată de Binom, informațiile ne duc spre o concluzie surprinzătoare:

Lupta împotriva corupției a fost prilej și de răfuieli erotico-mafiote.

Gîndul de Breaking News, luni 16 februarie 2015
Adevărurile Statului mafiot: Elena Udrea o denunță pe Codruța Kovesi pentru legăturile cu Traian Berbeceanu. Drept răspuns, Codruța Kovesi îi trîntește încă trei dosare penale și încă o arestare preventivă!

Lovitură uriașă dată de Radu Moraru.

Pe Nașul Tv, apare în variantă fotografiată, Denunțul Elenei Udrea la DNA.

Spun lovitură de presă, dar și de adevăr, pentru că, în toiul campaniei declanșate de presa dependentă de DNA prin dosarele de corupție (din sertare) ale Patronilor, cineva are curajul de a-i da cuvîntul și Elenei Udrea.

Am citit cu mare atenție Documentul, pentru a vedea și dacă sînt lucruri noi față de Spovedanii și față de Jurnal.

Da, sînt lucruri noi!

Printre altele (despre care voi scrie), Elena Udrea dezvăluie și implicarea Codruței Kovesi în Scandalul Traian Berbeceanu.

Abia acum mi-a căzut fisa.

La vremea respectivă am fost surprins de două ciudățenii:

  1. Anchetat de DIICOT, Traian Berbeceanu e apărat brusc de DNA, care deschide o anchetă împotriva procurorului DIICOT răspunzător de caz!!!
  2. Presa dependentă de DNA a purces imediat la idealizarea Comisarului, prezentat ca un fel de Incoruptibil al României mafiote.

Habar n-aveam de adevărul în cazul Traian Berbeceanu.
Nu puteam însă să nu remarc aberația care a fost intervenția altei Structuri de forță într-o anchetă desfășurată de DIICOT. Impresia de instituții care se răfuiesc arestîndu-și oamenii reciproc nu putea fi înlăturată.

Ce scrie Elena Udrea în Denunț?

Despre intervenția Codruței Kovesi în apărarea lui Traian Berbeceanu:

„Tot între Bica și Kovesi a mai fost un scandal. Bica l-a anchetat și reținut pe Berbeceanu. Acesta se pare era un apropiat de Kovesi. (Inițial, Elena Udrea a scris foarte apropiat. Tăierea lui foarte ține nu numai de gramatică, dar și de denunțul calomnios. Se înțelegea că cei doi erau apropiați mai mult decît trebuie din punct de vedere oficial n. n.). Bica mi-a spus că a găsit poze cu Berbeceanu și Kovesi într-un laptop (calculator) al acestuia. Kovesi a început cercetarea celor care luaseră decizia de a cere arest preventiv pentru Berbeceanu, Bica a aflat că la audierea procurorului DIICOT care instrumentase cazul, fusese întrebat despre ea (Elena Udrea scrie, de ea, sensul e însă cel de despre ea n.n.), în sensul în care se încerca acuzarea ei, ca cea care dispusese acțiunea de la Alba. I s-a părut evident că este o încercare de a fi acuzată și a mers la SRI și la Președinție să le spună că hărțuirea ei este comandă și că este periculos să înceapă o vendetă și o luptă între ea și Kovesi, între DIICOT și DNA. Codruța Kovesi a negat c-au fost puse întrebări legate de ea (de Bica n.n) în ancheta împotriva procurorului DIICOT. Bica i-a cerut înregistrarea audierii. I-a promis în fața președintelui (Traian Băsescu n.n) că i-o va trimite. Nu i-a trimis-o niciodată.”

Aceste lucruri le-a scris Elena Udrea în denunțul adresat procuroarei Mihaela Moraru.

Sinucigașă și Elena Udrea asta!

S-o denunți la DNA pe șefa DNA!

Denunțul a ajuns la Codruța Kovesi.

Urmarea?

  1. Denunțul a fost respins de DNA (cum să declanșezi o anchetă în care una dintre suspecte e chiar șefa DNA?).
  2. Elena Udrea s-a mai pricopsit cu trei dosare făcute de DNA, condusă de Codruța Kovesi, și o cerere de arestare preventivă.

Știți ce mă uluiește în acest Scandal?

Tupeul Codruței Kovesi!

Ca șefă a DNA, Codruța Kovesi e obligată să țină cont de imaginea DNA de imparțialitate în lupta împotriva corupției. Orice instituție de forță, chiar și Securitatea, se gîndește să facă în așa fel încît să nu pută cînd vine vorba de un abuz.

Ei și ce dacă pute a răfuială personală năpustirea DNA asupra Elenei Udrea?

Stăpînă temporară a cătușelor (pînă cînd un alt stăpîn i le va pune și ei!), Codruței Kovesi i se rupe de opinia publică.

Marți, 18 octombrie 2016
Din ciclul Rolul hormonilor în Istorie. Azi: Conflictul Codruța Kovesi – Alina Bica

Ca Istoric al Clipei, n-aveam cum să nu tresar la dezvăluirile făcute de Traian Băsescu duminică seara la România Tv, transcrise de site-ul Nașul Tv, în absența unei minime preocupări a postului patronat de Sebastian Ghiță de a consemna în scris vorbele mai importante de pe micul ecran:

„Am avut și eu experiențe – nu o experiență, ci experiențe de acest gen, cînd șefii de instituții nu se înțelegeau între ei și puneau și instituțiile cap în cap.

Am dat un singur exemplu, pe care îl mențin și acum: momentul în care am aflat că era o mare tensiune între procurorul-șef al DNA, doamna Kovesi, și procurorul-șef antimafia, doamna Alina Bica.

Sigur, motivul era un al treilea care juca între ele. (Moderatoarea i-a amintit că atunci a spus că era vorba despre Florian Coldea, adjunctul șefului SRI iar Băsescu a admis: «atunci, domnul Coldea»).

Le-am chemat pe amîndouă procuroarele șefe, le-am atenționat că nu e în regulă să intre în coliziune DNA cu DIICOT – și îmi aduc aminte acum și motivul aparent care era: arestarea comisarului Berbeceanu, pe care îl arestase DIICOT, se pare că DIICOT-ul local plătea o poliță comisarului Berbeceanu.
Dar, de bună seamă, Alina Bica era informată de la structura ei teritorială. Aceast episod a fost cel care a umplut paharul disputei dintre cele două (…).

Le-am chemat pe cele două șefe, să nu altereze funcționarea instituțiilor pentru o dispută legată de Berbeceanu – dacă e corect sau nu e corect, un judecător va fi cel care le va împăca.

Nu vă ascund că eu am primit atunci un raport de la comisarul Berbeceanu – care s-a adresat președintelui României, considerîndu-se nedreptățit – și l-am transmis Inspectoratului General al Poliției.

Deci am avut o asemenea discuție. Cred că ea a fost scânteia la ceea ce a urmat, pentru că deși ambele au spus «Ne-am înțeles», una a fost mai iute de mână.

Și am reușit contrariul: să o împing într-o arestare pe doamna Bica, plecînd de la premisa că am vrut să fac un lucru bun.

Este clar că, dincolo de chestiunile de fond, am ajuns și eu la concluzia că să te ferească Dumnezeu de ura între două femei. (…)

Moderatoarea întreabă: Dar ele, acolo, la dvs în birou, au spus: «Da, am înţeles», sau au încercat să dea vina una pe cealaltă?”

Băsescu răspunde:

„Nu, dimpotrivă, spuneau «nu-i adevărat, dar eu nu fac așa ceva, da’ eu nu te ascult, da’ eu nu te urmăresc, da’ eu nu te filez».
Este clar că și elementul feminin a avut destul impact, element pe care îl suspectez, spre exemplu, și la Elena Udrea.

Ferească-te Dumnezeu de ura între femei! Adică veselia asta cu care este acuzata de serviciu pentru campanii (electorale – n.r.). Nu există campanie care să se fi finanțat în alt fel dar singurul vinovat pentru campanii este Elena Udrea în România?”

Întrebat de unde atîta ură din partea lui Kovesi pentru Udrea și Bica, Băsescu a răspuns, rîzînd: „Pantofi, poșete…”. (…)

Ca istoric știu de ura dintre Elisabeta, regină publicitată drept virgină, și Mary a Scoției, pornind de la frustrarea Elisabetei că Regina Scoției avea succes nebun la bărbați.

Tot ca istoric știu de ura Elenei Ceaușescu față de Marta Drăghici, nevasta lui Alexandru Drăghici, ură care a stat la temelia dării în gît a lui Alexandru Drăghici de către Nicolae Ceaușescu în 1968.

Ca istoric știu din multe alte exemple despre rolul hormonilor în Istorie, deși Marx m-ar contrazice, susținînd că nu hormonii, ci mijloacele de producție joacă un rol în Istorie.

Sînt de acord așadar și ca istoric cu cele spuse de Traian Băsescu despre rolul urii între femei în lupta împotriva corupției din România postdecembristă.

Sînt sigur că peste ani, cînd cercetătorii se vor apleca asupra realităților de azi, la vremea respectivă realități istorice, dezvăluiri precum cele făcute de Traian Băsescu vor stîrni mare interes.
Din acest punct de vedere, nu pot decît să salut inițiativa Nașul Tv de a transcrie vorbele spuse de Traian Băsescu, transformîndu-le deja într-un document de arhivă.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

19 comentarii pentru articolul „Gîndul de joi, 27 iulie 207”

  • În sfârşit, s-a aflat ce-a căutat Kovesi acasă la Oprea, în ziua de sfântul Neculai Onţanu:
    au sărbătorit justiţia prescripţiei.

    „CAB decide să oprească procesul în care Onțanu este acuzat că a luat șpagă un teren de 4,2 milioane de euro, pe motiv că fapta s-a prescris”.

  • Scriitorul patologic, obsedat antiprocurori – Traian Berbeceanu – a trimis în 29.01.2012 către pocurorul şef DIICOT central – Codruţ Olaru – o scrisoroaie cu sugestii şi reclamaţii, inclusiv protest împotriva inegalităţii de tratament în faţa laudelor dintre DIICOT şi BCCO-biroul lui cu mascaţi… duşi în misiunile stabilite şi coordonate de procuroruii DIICOT. Că de ce numai procurorii sunt lăudaţi când destructureată reţele? Ce-i asta? Noi destructurăm, nu voi! Obsedatul n-avea altă treabă.

    „Aşa s-a intamplat si in urma actiunii organizate de catre BCCO Alba Iulia la data de 28.09.2010 in orasul Medias. Am constatat ca in comunicatul de presa al DIICOT , inca o data se afirma ca „procurorii DIICOT au destructurat un grup infractional organizat”.

    • Nu vă speriaţi!
      N-a fost să fie grupul organizat la Transgaz de Sergiu Lascu , fratele lui Kovesi. Încă-l mai păzea famiglia tata Lascu şi fata lui tata.
      Sângele de corupt înalt apă nu se face.

  • Vezi ce crezi sau crezi ce vezi?
    Eu nu cred că vezi… întotdeauna. 😆
    Atenţie la ce nu se vede: acoperitul ascuns în neaplicarea Legii şi a Constituţiei!

    „Dezvăluiri picante din sistemul juridic! Conform unor informații intrate în posesia ziarului Național, urmează „marele cutremur” în justiție, imediat ce se va da drumul la cepul cu dezvăluiri picante despre halucinanta viață amoroasă a multora dintre procuroarele și judecătoarele care au facut carieră în magistratură, unele având chiar o ascensiune fulminantă, ajungând pe posturi cheie ale sistemului juridic.

    Potrivit lui Cătălin Tache, este vorba despre o adevărată rețea de tineri apropiați de anumite servicii secrete, despre unii dintre ei existând chiar indicii rezonabile că ar fi agenți mai mult sau mai puțin acoperiți ai respectivelor structuri informative și care „prin metoda „LOVERBOY”, au racolat de-a lungul ultimilor ani mai multe procuroare si judecatoare, majoritatea trecute de prima tinerete, pe care le-au facut sa se indragosteasca de ei. Dupa care, spre deosebire de interlopii care le plasau retelelor de trafic de persoane, baietii din sistem le puneau pur si simplu sa se prostitueze profesional!”.

    LOVERBĂI! 😆

    http://www.stiripesurse.ro/se-anun-a-marele-cutremur-in-justi-ie-opera-iunea-loverboy-sta-sa-explodeze-magistrate-aga-ate_1209970.html

  • Unde sunt susţinătorii conceptului DNA, potrivit căruia nu procurorii dispun arestarea preventivă, ci judecătorii, după ce controlează cum şi-au făcut procurorii treaba?
    Care-s, bă, cu represiunea, procurorii DIICOT Alba cu propunerea sau judecătorii de la Alba şi ICCJ cu arestarea?

    30.10.2013
    „Completul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a decis în cursul serii că cei trei inculpaţi, printre care se află şi comisarul şef Traian Berbeceanu, rămân în arest pentru 29 de zile”.

    • Răspunsul aproape corect:
      – Unii sunt cu represiunea nedreaptă, ceailalţi cu represiunea dreaptă. 😆

      Intervine dumnezeirea din DNA:
      „Preşedintele completului de judecată a afirmat că DNA a cerut o copie după referatul procurorilor DIICOT cu propunerea de arestare preventivă. Şedinţa de judecată a durat peste 6 ore”.

      Dumnezeule, ce pile au avut în 2014 la ICCJ procurorii DIICOT Alba, încăt să obţină arestarea nedreaptă! Las că vine DNA şi face dreptate din aia pornită din imparţialitatea nervoasă!

      Şi-au permis să spună bancuri, în Curtea Supremă, timp de şase ore.

      http://adevarul.ro/locale/alba-iulia/recursul-comisarului-berbeceanu-dna-cere-documente-dosarul-procurorilor-diicot-1_5270c1bac7b855ff5697b50d/index.html

      • Observaţia anomalia urgenţei DNA!
        Pe Kovesi n-o interesa să aibă copia motivării măsurii de arestare reţinută de judecători, ci – urgent-urgent! – copia referatului cu propunerea de arestare întocmit de procurorii DIICOT.

        Kovesi: „Mă piş în ce pronunţă instanţa ICCJ, ştiu eu mai bine ce mi-au făcut procurorii DIICOT Alba”.

  • Cum se ascunde o maşină!
    iulie 2014.

    Fostul șef al BCCO Alba, Traian Berbeceanu, este acuzat de DIICOT de sprijinirea unui grup infracțional organizat, fals în declaraţii, luare de mită, spălare a banilor, fals în înscrisuri sub semnătură privată și complicitate la infracţiunea de delapidare, ”toate în concurs real de infracțiuni, cu aplicarea legii penale mai favorabile”.

    Procurorii DIICOT îl acuză că în 2011, pe când conducea BCCO Alba, pentru că a sprijinit grupul infracțional din care făceau parte Gheorghe Rusu și Dorin Cupețiu ar fi primit, de la familia Rusu, un VW Passat CC Trav în valoare de 20 de mii de euro. Potrivit DIICOT, în schimbul mașinii, Berbeceanu le furniza membrilor grupului organizat date şi informaţii privitoare la cercetarea acestora sau a S.C. Uranus Junior 2003 S.R.L. ori a altor persoane din aceeaşi grupare criminală.

    Să ne spună judecătorii ICCJ – Şelaru, Dragomir, Vasile – cum au reuşit pocurorii DIICOT să-i bage cu forţa lui Berbeceanu pe gât un autoturism de 20.000 euro!
    Aşa ceva nu se poate inventa, din cauza corpului delict destul de vizibil, 😆 imposibil de şters sau de ascuns într-un buzunar.


    https://gddhd.ro/actualitate/diicot-contraataca-fostul-sef-al-bcco-alba-traian-berbeceanu-trimis-in-judecata-pentru-sprijinirea-unui-grup-infractional-luare-de-mita-spalare-de-bani-si-complicitate-la-delapidare/

    • Procurorii DIICOT s-au prins că Berbeceanu îşi avertiza persoanele la care urma să se facă percheziţie domiciliară, apoi l-au prins la repetiţii.
      Nu l-au reclamat la şefii lui, fiindcă nu i-a interesat să se laude mai târziu cu prostia asta, ci i-au întocmit dosar de urmărire penală, c-aşa-i în munca organelor, când află de comiterea unor fapte de natură penală.
      Săracu Berbeceanu, ţinea în el infracţionalitatea procurorilor şi, când nu se mai putea abţine, se ducea în chinuri cu pârâtul din memorii şi rapoarte – nu la vreun parchet – la şefii lui sau ai procurorilor.
      De ce?
      Aşa s-a învăţat poliţistul milostiv, să-i ia pe infractori mai pe ocolite, să le mai dea o şansă de afirmare.

  • Berbecuţul şi-a chemat in instanţă un martor, comisarul sef Robescu, să-l laude că ştie de neînţelegerile cu procurorul DIICOT Alba, Mureşan, şi de un raport trimis de reclamagiu la Petre Tobă.

    Acelaşi Robescu fusese înregistrat la biroul său… de Berbeceanu. 😆 Âsta umbla cu tehnica pe el şi la budă.

    „Miercuri, în fața magistraților, comisarul șef Florentin Robescu a confirmat faptul că Traian Berbeceanu i-a prezentat, în anul 2013, actualului ministru de Interne, Petre Tobă, un raport în care semnala abuzuri şi nereguli la Serviciul Teritorial Alba Iulia al DIICOT, precum şi neînţelegerile pe care le avea cu şeful acestei structuri, Ioan Mureşan”

    Ziarul adaugă: „De asemenea, el a mai spus că, la un moment dat, Traian Berbeceanu a venit la el în birou pentru a discuta problemele acestuia, însă a aflat ulterior că acea convorbire a fost interceptată”.

    “Eu am crezut că este o convorbire liberă, ulterior însă mi-am dat seama că întrebările lui Berbeceanu au fost direcţionate, după ce au apărut fragmente în presă. M-a supărat această situaţie. L-am sunat: ‘bine domne m-ai înregistrat’ şi el s-a jurat că nu ştia şi că a făcut o greşeală că a intrat în birou cu telefoanele la el. 😆 Sau poate aveam tehnică de înregistrare în birou. Nu cred că Berbeceanu a făcut ceea ce este acuzat”, a mai afirmat Florentin Robescu.

    Vuiau ziarele. Cică asta a fost o „mărturie cu greutate”. 😀

    http://hunedoaralibera.ro/marturie-cu-greutate-dosarul-berbeceanu/

  • Tartorul Berbeceanu e tare credincios. Dumnezeul lui, Kovesi, nu aşteaptă prea multe rugăciuni.
    După prima mătanie, imediat îi sare în ajutor, ca-n vremurile când erau de nedespărţit, precum în munci aşa şi pe pâmânt, din mers spre gloria profesională sortită împreunării la bine şi mai ales la greu.

    Kovesi a avut nevoie de serviciile lui Berbeceanu încă din vremea tehnicii aplicate în biroul procurorului sef Apostu Florin de Sibiu, cu fina de cununie Kovesi, despre şpaga bună de tras de la afaceristul Carabulea de Sibiu; în schimbul inaintării la ICCJ a cererii de recurs (RIL) din postura de Procuror General Inconştient (fiindcă obiectul cererii nu avea nimic comun cu specificul RIL). Atunci au dispărut înregistrările şi interceptările aflate în custordia DNA Alba. Pe domeniul Tartorului se putea face rost de orice în materie de probe sonore falsificate (în loc de „Recurs în interesul legii” apărea în stenograma din dosar scris „neinteligibil”; Luju a făcut rost de înregistrarea originală a discuţiei Apostu-Lascu şi se aude perfect; nu-i nimic neinteligibil)

    Atenţie! În mai multe rânduri Parchetul General al lui Kovesi i-a răspuns lui Carabulea în 2010 (trimisese memorii la PG) şi i-a explicat – negru pe alb – că cererea lui nu se poate soluţiona pe calea Recursului în Interesul Legii (RIL), întrucât cererea lui nu are nicio legătură cu specificul cauzelor tranşate la ICCJ doar pentru asigurarea jurisprudenţei unitare, când se înregistrează la instanţele din ţară soluţii contradictorii in aceleaşi situaţii de drept.

    Altfel zis, Kovesi i-a transmis lui Carabulea că nu-şi permite să se facă de râs cu cererea lui la ICCJ, fiindcă n-are ce să caute acolo cu cererea lui.
    Cu toate astea, Kovesi a comis-o. Culmea, a comis-o după ce naşul traficant de influentă Apostu şi cumpărărorul de influenţă Carabulea ERAU DEJA ARSTATI PREVENTIV, adică s-a spart gaşca şi Kovesi nu mai avea niciun rost să meargă mai departe la ICCJ cu COMANDA.

    Numai un singur motiv i-a luat minţile lui Kovesi. A ţinut morţiş să vadă cumpărătorul în Monitorul Oficial că ea şi-a făcut treaba pe partea ei,aşa cum a promis uştima dată, adică ARVUNA nu mai trebuie restituită, iar Carabulea nu are de ce să-l facă zile amare naşului în arestm cu un denunţ dezastruos mai ales pentru familia Kovesi-Lascu.

    Kovesi şi-a făcut norma de tras beficiarul în piept- pe calea imposibilă a RIL – ca să nu apară că s-a sustras de la obligaţia stabilită CONTRA ŞPAGĂ, fiindcă altfel nu mai avea niciun motiv să se expună la ICCJ şi-n faţa credulilor naţiei.

    • Treptat, voi prezenta aici înscrisurile doveditoare – din surse deschise – pentru toate afirmaţiile mele de mai sus şi din zilele anterioare:
      – memorii de la Carabulea;
      – răspunsuri emise de Parchetul General, inclusiv cel în care motivează de ce nu merge soluţia cu RIL-ul;
      – dovada minciunii lui Kovesi în faţa jurnalistilor EVZ când a negat c-ar fi primit de la Carabulea vreun memoriu (25 nov 2010), dar PG tocmai îi răspundese cu câteva zile în urmă.. la memoriul trimis de Carabule cu data de 01 niv 2010

      – cererea de RIL formulată de Kovesi;
      – RIL respins de ICCJ ca inadmisibil;
      – sentinţa CA Constanţa de condamnare a lui Carabulea şi Apostu (3 ani, inclusiv pt trafic influenţă la Procurorul Generral)
      – decizia ICCJ de recurs ( 5 ani Apostu, menţine inclusiv acelaşi trafic de influenţă)

  • La DNA şi ICCJ nu mai cercetează nimeni faptele şi acuzaţiile aduse Berbeceanului, în două dosare penale, ci tot procesul penal – unicat – se reduce la execuţia procurorilor (şi a unui politist, coleg cu preacuratul), simultan cu descărcarea de păcate a Tartorului lăudat -atenţie!- doar fiindcă a avut grijă să-i reclame peste tot pe procurorii incomozi.
    De parcă n-ar fi loc de infractor şi pentru Berbeceanu, cu faptele sale separate, şi se aplică obligatoriu principiul vaselor comunicante prin care circulă răspunderea penală selectivă. Ori-ori! În câmpul tactic nu-i posibil „Şi-Şi”. 😆

    Reclamarea preventivă a procurorilor nu exclude în niciun fel activitatea poliţistului mafiot, dimpotrivă, inadaptarea lui permanentă la rigorile conlucrării inerente cu procurorii DIICOT din Alba, refectă teama Tartorului că incomozii i-ar încurca ploile şi libertatea de mişcare infracţională. Două grupuri infracţionale – al poliţaiul atotputernic şi respectiv al procurorilor abuzivi – nu se exclud unul pe altul doar fiindă sunt urmăriţi penal în acelaşi dosar. Aici se aplică criteriul ciudat al curvei supradotate prima cu prăjină la înaintare, cu reclamaţia-n proţap. Nu existenţa sau inexistenşa reclamaţiilor lui Berbeceanu la adresa procurorilor formează obiectul dosarului aflat pe rolul ICCJ, ci răspunderea panală a ficăruia pentru faptele sale, inclusiv Berbeceanu.

    Aveam de-a face cu proces-spectacol, trecut de formalitate prin completul cu notorietate josnică în câmpul SRI-DNA (Şelaru şi Dragomir), cei mai darnici iresponsabili ai mandatelor de securitate ascultătoare, cică de siguranţă. Răspunderea penală a lui Berbeceanu se reduce la ascultarea comică a martorilor chemaţi de el în apărare doar să-i laude puritatea şi să declare c-ar avea cunoştinţă de memoriile trimise peste tot de poliţistul precaut împotriva procurorilor.
    Cine scrie câştigă nevinovăţie! 😆 Garantată de Kovesi, Şelaru şi Dragomir; alt grup de toată isprava imparţialităţii!

    Nu-i nicio glumă în concepţia poliţistului unicat în privinţa rolul procurorului în lumea Tartorului – ori prieten, ori îl memorez – fiindcă chiar poliţistul scriitor prezintă deja dovada prin care reduce totul doar la cele două unităţii de măsură, altenative, pe capul procurorului din imediata apropiere.
    Într-un memoriu se plănge că la început procurorul părea să-i fie prieten, dar ulterior s-a înstrăinat pe calea greşită. Repet, de fapt mascarada ICCJ lucrează cu aceleşi două măsuri preconcepute.
    Ori-ori!

    • Aceleaşi două măsuri (ori e de-al nostru, ori de-al lor) exclude din capul locului procesul penal real împotriva lui Berbeceanu: „omul nostru” care ne-a fost dat de sus, de dumnezeul lui, Kovesi.

  • Traian Berbeceanu este un poliţist atât de grozav organizat încât şi-a făcut rost de propriul grup infracţional organizat. Minor, de doar 15 ani vechime.

    Procurorul ori îi este prieten la catarama, ori trebuie musai să nu existe deloc în viaţa lui, ca să n-aibă cine să-i încurce socotelile infracţionale.
    Ca orice mafiot care se respectă, pretinde să-i fie respectat blazonul de Tartor intangibil pe domeniul marcat de el: Regatul supremului de la Alba la Omega.
    Procurorul din coasta lui, indiferent ce alege să-i fie pe viaţă – ori prieten, ori duşman (!) – trebuie să ştie că soarta-i va depinde de Tartorul Regatului propriu şi statornic de acuşi două decenii pe acelaşi domeniu infracţional.

    Procurorul incomod va plăti scump alegerea neinspirată de a refuza catarama poliţistă: va fi urmărit de Tartor şi de spriduşii lui, ascultat, inregistrat şi reclamat peste tot… preventiv şi eficient, în memorii memorabile şi cu probele sonore ale spionajului la purtător. Spionaj la liber în scopuri patriotice.

    Cacattani de Alba are-n cap deviza unică: „Pe-aici nu se trece, că te halesc!”
    Nimeni nu mişcă în frontul de vest, fiindcă eroul Berbeceanu n-are nevoie în activitatea sa poliţienească de nicio coordonare din partea procurorului. Tartorul poliţist s-a născut să coordoneze el însuşi Procuratura, după pofta infracţională mai presus de orice, el însuşi erijat în justiţiarul titular de drept zonal al celor mulţi… încolonaţi în spatele lui să le fie Tartor pe viaţă, să-i aplaude faptele de vitejie descurcăreaţă.

    Cacattani nu-i decât un infractor organizat, pornit permanent să-şi impresioneze asistenţa cu tupeul lui de a-i înfrunta pe procurorii sfidaţi sistematic de el, fiindcă nu se lasă disciplinaţi.

    E foarte probabil ca procurorii inculpaţi să se fi simţit afectaţi, supravegheaţi, condiţionaţi, ameninţaţi şi şantajaţi, iar măsurile luate de ei împotriava lui Berbeceanu să fi depăşit limitele cadrului legal, adică au suprapus de la ei câte o cărămidă-două peste strictul profesional, să atribuie o greutate mai mare acţiunii lor de liniştire a Tartorului agitat. Fiecare să răspundă pentru faptele proprii, dar asta nu înseamnă scutirea preferenţială necondiţionată de răspundere, Tartorul să fie spălat cu detergentul DNA-ului, marca parfumată Kovesi, şi confundat cu Alba ca Zăpada în faţa judecătorilor ICCJ.
    Exact aşa ceva s-a întâmplat în stilul caracteristic al câmpului tactic dirijat de SRI-DNA.

  • Elisabeth I nu a avut niciodata ura, gelozie sau invidie fata de Mary (Regina Scotienilor) datorita succesului la barbati !

    • 😛

      Nick Cernat

      😀 Ești ca un motan în călduri, prăpăditule, cum vorbești tu așa unei femei, păi Elena Savu vă pune la zide pe-amândoi, doi mormoloci proști și cu aroganțe. Tu și oligofrenul made in Vaslui Ghio. 💡

      Când toanta de mă-ta încerca să te învețe bunele maniere dintr-o carte, Marea Moartă era încă pe patul de spital. O să îți trebuiască mii de ani să înveți și tu moderația Nick Cernat și n-o mai apuci, că e mai rapidă. 😎

      • 😛

        Nick Cernat

        Ești atât de proastă că ai fi în stare să te dai cu ruj pe ceafă, numa’ ca să-ți arate creieru’ mai frumos 😈

  • Deci aveam un BBC (bica berbeceanu codruta)?

    ………..
    Acum pozele vazute de Bica, Berbeceanu+-Kovesi, devin cel mai temut/dorit document in presa contemporana a Romaniei. Cum bey chiar vreti s-o desfiintati cu lovituri sub centura pe Codruta?

    Foarte tare textul dlui Cristoiu de azi. Iar Basescu e artist total ca de obicei cand e vorba de insinuari. Auzi la el: pantofi poşete lol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *