Întîlnirea premierului cu TeFeLiștii – o lovitură de imagine dată de PSD

Miercuri, 27 decembrie 2017, la cîteva zile de la tăierea porcului în toate gospodăriile, inclusiv în cea a SRI, premierul Mihai Tudose s-a întîlnit cu cei care s-au autodenumit reprezentanți ai Străzii pentru un dialog despre Legile Justiției.

TeFeLiștii, avînd drept purtător de cuvînt pe Mihai Polițeanu, cărătorul cu cîrca al persoanei fizice Monica Macovei, și din rîndurile cărora au lipsit regretatul ziarist Mălin Bot și omul de afaceri culturale Gabriel Liiceanu, „au livrat” (formularea, luată din fondul principal de cuvinte al poștei, dînd seamă despre semidoctismul autorului, îi aparține lui Mihai Polițeanu) trei revendicări mari și late, prezentate premierului sub formă de somație ca un foc de pistol, amintind prin asta de bolșevicii lui Lenin în clădirea Guvernului Provizoriu al lui Kerenski.

Din punct de vedere practic, momentul a fost o splendidă inutilitate. Premierul a făcut promisiunea vagă că s-ar putea să ceară părerea Comisiei de la Veneția, iar TeFeLiștii au anunțat că vor continua protestele.
Lipsa unui rezultat practic era previzibilă.
Cele două părți au văzut în întîlnire o Operațiune de imagine. TeFeLiștii, alcătuind Divizia Stradă a SRI, au dat curs ordinului de a lăsa impresia că protestează pentru a obține ceva bun pentru țară, că nu sunt anarhiști, cum îi acuză unii, ci oameni pe a căror chibzuință se poate conta în perspectiva unui partid înlocuitor al zbanghiului USR. Mihai Tudose a ținut să arate că PSD e dispus la dialog în chestiunea Legilor Justiției.

Deși în ultima vreme se face mare caz în Divizia Presă de dizidența lui Mihai Tudose în PSD, pînă la urmă premierul s-a întîlnit cu TeFeLiștii în numele Puterii întruchipate de PSD.
Din bătălia de imagine, cîștigător net a fost PSD-ul.

Șapte ambasadori ai unor țări membre ale Uniunii Europene, între care se numără și pițifelnica Finlandă, o țară în care numărul renilor îl întrece pe cel al oamenilor, și al bețivilor pe cel al oamenilor treji, au semnat o Scrisoare prin care-și exprimă îngrijorarea în legătură cu legile Justiției. La acest gest neobișnuit în plan diplomatic (ambasadorul nostru în Finlanda, dacă ar face așa ceva ar fi dat afară din țară cu picioare în fund), Călin Popescu Tăriceanu a răspuns că distinșii nu cunosc conținutul celor trei Legi, care nu numai că n-au fost traduse, dar mai mult nici n-au fost făcute publice. Fără a fi de acord cu obrăznicia celor șapte, cam aceiași cînd e vorba ca jupînii să ne ardă cîte un bulan pe șira spinării noastre de șerbi, trebuie să precizez că respectivii au plecat nu de la realitatea legilor, ci de la imaginea acestor legi, singurul lucru care contează în politică. Din acest punct de vedere, recunosc că, deși nu știu ce conțin legile și nu pentru că nu le-am citit, ci pentru că nimeni nu știe forma lor finală, și eu am o imagine proastă despre ele.

Să mă explic.
La România9 de pe TVR, am avut cu Adrian Năstase (maturizat complet de experiențele dramatice din ultimii ani, fostul premier mi se pare a fi cel mai bun om politic din România momentului), un schimb de replici în legătură cu Legile Justiției.
Domnia sa susținea, așa cum făcuse și pe blog, că Legile Justiției sînt bune, dar că felul în care s-a desfășurat procesul de adoptare e nemulțumitor prin absența Executivului din toată tărășenia. Altfel spus, Adrian Năstase se mira – și pe drept cuvînt – că un proiect atît de important n-a fost asumat de Guvern.

Guvernul Mihai Tudose e un Guvern eminamente politic.
De la un asemenea Guvern ar fi de așteptat asumarea publică a unei politici în materie de Justiție, concretizare a programului cu care partidul aflat la putere a cîștigat alegerile. Nu numai că Guvernul nu și-a asumat Proiectul, dar mai mult nici ministrul Justiției, după ce-a dat Parlamentului un text, s-a retras. Dacă ar fi să ne întrebăm – Cui aparține Proiectul? Ce temeiuri politico-juridice îl susțin? Cum se înscrie el în politica guvernamentală față de Justiție? – ne vom da seama că avem de a face cu un paradox tipic românesc:
Un proiect de importanța celui numit Legile Justiției, deși vizează unul dintre cele mai semnificative domenii ale democrației, deși conține prevederi care au stîrnit scandal, atît pe plan intern, cît și pe plan extern, nu are nici un autor.

Legea Trancu-Iași, publicată în Monitorul oficial din 5 septembrie 1920, prima lege care reglementa în chip modern conflictele de muncă, a primit acest nume după inițiatorul și susținătorul Legii:
Grigore Trancu-Iași, ministrul Muncii și Ocrotirilor sociale în Guvernul Mareșalului Averescu.

E vreo persoană care ar putea pretinde să fie denumite Legile Justiției după numele său, deoarece el le-a inițiat:
Firește că nu.
Tudorel Toader, cel care le-a întocmit și le-a pus la dispoziția Parlamentului, n-a făcut-o în numele Guvernului și – lucru de a dreptul straniu – nu le-a mai urmărit traseul, lăsînd impresia că Legile nu sînt ale lui, că el doar a pus la dispoziția domnilor parlamentari un soi de draft.
Absența unui autor a fost una dintre cauzele care au impus Legilor Justiției imaginea de documente concepute și votate hoțește, imaginea unor lucruri de care toată lumea e convinsă, inclusiv cei care le-au votat, că e ceva necurat cu ele.

Adrian Năstase a sesizat în emisiune și o altă gravă slăbiciune a procesului de adoptare a Legilor Justiției. Absența unor autorități în domeniul Justiției care să le explice principalele prevederi și de ce nu? care să le justifice drept documente ce nu pun la îndoială independența Justiției.

Absența implicării în dezbaterea Legilor Justiției a unor somități în materie de Drept m-a surprins și pe mine. La o altă emisiune, ascultînd fermecat referirile profesionale ale judecătoarei Evelina Oprina, membră a CSM, am întrebat-o unde sînt specialiștii în Drept de la noi, profesorii universitari care predau la Facultatea de Drept, autorii de cursuri și manuale de Drept. Era o întrebare retorică, pentru că una dintre cauzele definitorii ale imaginii catastrofale a Legilor Justiției constă în absența specialiștilor în Drept de la noi în procesul de dezbatere a Legii. În condițiile în care Tudorel Toader, unul dintre puținii susținători ai unor Legi ale Justiției care mi-a lăsat impresia că se pricepe la Drept, a ieșit din joc la un moment dat, susținerea publică a Legilor a revenit unor oameni politici, altfel simpatici, dar lipsiți de orice autoritate în domeniu. Această realitate a adîncit în opinia publică imaginea unor Legi făcute de dragul unui Grup infracțional, a unor Legi care lovesc independența Justiției.

Eu însă, fiind de acord cu observațiile lui Adrian Năstase, am atras atenția asupra unei realități evidente în procesul de adoptare a Legilor Justiției, realitate care explică imaginea lor catastrofală.
Pentru prima dată după decembrie 1989, un partid, PSD, deține în Parlament și în Administrația locală o majoritate zdrobitoare. O asemenea majoritate e unică și în plan european, dominat de guverne minoritare sau de coaliție de hăis-cea. Prima și cea mai mare suspiciune pe care o creează o astfel de situație e cea de dictatură a partidului de guvernămînt. Cu o opoziție slăbănoagă, cu o presă costelivă din punct de vedere financiar și amatoare din punct de vedere profesional, orice om de bun simț poate suspecta PSD că nu ține cont de minoritate, că e un elefant căruia puțin îi pasă că în jur mai sînt și ființe mici, inclusiv șoricei. A contracara o asemenea suspiciune cere o uriașă inteligență politică. Sub puterea acestei inteligențe, elefantul ar trebui să lase impresia în orice moment că nu profită de urieșenia sa pentru a face ce vrea în jungla politică. De aici în cazul unei inteligențe politice permanentul dialog cu opinia publică, permanenta explicare și justificare a deciziilor, dar mai ales preocuparea spectaculoasă de a dovedi că deciziile sînt cerute de realități și nu de interesele dubioase ale partidului elefant.

A avut PSD această inteligență politică în promovarea Legilor Justiției?
E o întrebare menită a stîrni un hohot de rîs, ca în fața oricărei întrebări naive.
PSD nu numai că n-a făcut nici un efort pentru a lăsa impresia că ține cont de Opoziție, de societate civilă, că-și propune să înlăture orice suspiciune, dar mai mult a procedat în așa fel încît să arate că el nu ține cont de nimic, că așa vor mușchii săi.

La o altă emisiune de la TVR, știind că USR a depus amendamente la Legile Justiției și că unele au fost aprobate de majoritate, l-am chestionat pe Dan Barna, președintele USR, despre aceste amendamente. L-am surprins preocupat de a evita răspunsul. Și asta deoarece USR-ului îi convine de minune să lase impresia că Legile Justiției au trecut prin Parlament ca duse de PSD pe turela tancului. Din cîte-mi amintesc după încheierea fiecărei ședințe a Comisiei, șeful acesteia, Florin Iordache, ieșea în public pentru a se lăuda cu articolele aprobate de Comisie. Nu l-am auzit niciodată zicînd Azi a fost aprobat amendamentul USR sau amendamentul PNL. În aceste condiții nu e de mirare că deși nimeni nu știe cum arată Legile Justiției în forma lor finală, toată lumea e convinsă că arată rău, catastrofal, că sînt impuse de PSD cu forța în Parlament pentru a rezolva problemele penale ale majorității, că pun la îndoială independența Justiției de dragul unor interese meschine ale liderilor PSD.

De ce nu s-a preocupat PSD o clipă de crearea unei imagini de legi rezultat al dezbaterii, al dialogului, de legi care nu sînt ale majorității, ci ale întregi țări?
Din absența inteligenței politice?
Poate fi și asta.
Eu cred însă că PSD a procedat dinadins altfel.
Pentru că PSD, nepotul FSN și fiul cel mare al PDSR, se dă de ceasul morții ca să-și arate mușchii.
Inițiativa lui Mihai Tudose de a se întîlni cu liderii unor organizații care se opun în stradă adoptării legilor trebuie semnalată ca un gest politic inteligent.
Al PSD, desigur.

Clarificare comentarii


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

2 comentarii pentru articolul „Întîlnirea premierului cu TeFeLiștii – o lovitură de imagine dată de PSD”

  • Imi permit metr sa fiu de parere contrara . PSD nu mai are guvern , Tudose executa ce i-a spus sistemul , ii legitimeaza pe unii tefelisti . Pe tefelisti nu i-a mai primit Iohannis , ca un filotefelist e la Victoria. Tudose e pregatit a fi reprezentantul tefelistilor , cel ce va lupta cu balaurul PSDist Tefelistii au un lider si un guvern , Ciolos II.
    Parlamentul PSD ul ar trebui sa scoata urgent o lege a ONG urilor in care sa apara sume si donatori , persoane si proiecte . Doar aja se va vidanja strada

    • Nae Girimea
      POSIBIL SA AI DREPTATE, SAU NU. DAR TFL NU E STRADA, E SHANTZUL