Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

Pentru cine joacă bătuta pe loc Tudorel Toader?

Duminică, 20 ianuarie 2019. La România Tv e invitat să răspundă telefonic despre situația Recursului compensatoriu, Tudorel Toader, ministrul Justiției. După ce-și dă obolul Recursului, fără a fi întrebat, interlocutorul anunță pregătirea unei Ordonanțe de urgență pentru a da dreptul celor condamnați de complete de cinci ilegal constituite să facă Constestație în anulare și dacă au trecut mai mult decît 30 de zile:

„Noi sigur trebuie să facem ceva. Sigur într-un stat de drept nu poţi să-i zici românului: domnule, ai fost urmărit penal pe protocoale declarate neconstituţionale, ai fost condamnat definitiv pe completuri nelegal constituite, procedură declarată neconstituţională, dar într-un stat de drept al lui 2019, într-o ţară membră a UE, chiar dacă ţi s-a încălcat dreptul la apărare, la un proces echitabil, la respectarea legii, rămîi condamnat sau rămîi în puşcărie. Ce vom face noi? Am pregătit un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru repunerea în termen a tuturor celor care au fost condamnaţi de către completuri nelegal constituite şi vor putea face contestaţie în anulare, repuşi fiind în termen prin ordonanţă, iar instanţa în complet legal constituit îi va judeca şi dacă vor fi vinovaţi vor plăti, dacă nu vor fi vinovaţi, sigur, nu există temei să plătească. Deci asta este o primă şi imediată măsură.”

În mai multe rînduri m-am ocupat de chestiunea Ordonanței. Am arătat că nu e deloc complicată elaborarea ei. E vorba de un text în care, după Motivarea Urgenței, să se precizeze modificarea paragrafului 2 al articolului 428, Termenul de introducere a contestaţiei în anulare. Mai precis el ar trebui să sune astfel:

„(2) Contestaţia în anulare pentru cazurile prevăzute la art. 426 lit. b, i și d poate fi introdusă oricînd.”

Litera d a articolului 426, care prevede cazurile în care se poate depune constestație în anulare cuprinde, după OUG din 18 mai 2016, valabilă și azi, deoarece nici acum, după doi ani și ceva n-a fost votată de Parlament Legea de adoptare, sună astfel:

„Cînd instanța de apel nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate.”

Și cu asta basta!
De la anunțul istoric făcut de Tudorel Toader au trecut 10 zile. În a zecea zi, seara, Tudorel Toader e invitatul lui Mihai Gâdea la Antena 3. Realizatorul se interesează în chip firesc de soarta OUG despre care în 10 ianuarie 2019, ministrul susținuse „Am pregătit un proiect de ordonanţă de urgenţă”:

„Realizator: Bun. Care este decizia? Aveţi ordonanţa; va fi dată… cînd?
Tudorel Toader: La Ministerul Justiţiei nu se dau ordonanţe. La Ministerul Justiţiei se pot elabora proiecte, pot pleca, propuse primului ministru spre promovarea soluţiei sub forma ordonanţei de urgenţă sau, sigur, în procesul legislativ firesc, ca proiecte de lege.”

Urmează reluarea argumentelor pentru darea OUG.
Cînd interlocutorul le dă gata, Mihai Gâdea intervine, mai mult ca sigur agasat de șuvoiul de vorbe care nu ține loc de fapte :

„Realizator: Ok. Care e soluţia?
Tudorel Toader: Tocmai aţi repetat-o dumneavoastră adineauri.
Realizator: Ordonanţă de urgenţă?
Tudorel Toader: Da.
Realizator: Aţi făcut o propunere în sensul acesta primului ministru?
Tudorel Toader: Nu.
Realizator: O veţi face?
Tudorel Toader: Da.
Realizator: Ne puteţi spune cînd?
Tudorel Toader: Probabil în termen scurt.”

Repet, redactarea OUG prin care să se extindă termenul de dupunere a contestației de la 30 de zile (OUG Prună l-a mărit de la 10 la 30) și în cazul literei d, nu cere mai mult de un sfert de oră, Se scrie motivarea Urgenței, se justifică OUG, se scriu cele cîteva cuvinte ale paragrafului 2 al articolului 426 și se trimite premierului. Tudorel Toader ne spune la 10 zile de la anunț că n-a trimis-o încă premierului. Unii ar putea spune că n-a trimis-o premierului, deoarece nu e sigur că Viorica Dăncilă o va supune ședinței de Guvern. N-au dreptate. Pe 10 ianuarie 2019, Tudorel Toader nu s-a angajat că Guvernul va da OUG, ci că ministerul va redacta documentul. Din interviul de la Antena 3 rezultă că n-a trimis-o încă.

Vineri, 25 ianuarie 2019 la emisiunea Sandrei Stoicescu am arătat că anunțul lui Tudorel Toader a stîrnit o campanie uriașă în presa Binomului și în partidele Binomului cu tema PSD vrea să dea drumul la infractori. Am dovedit că nu e vorba de nici o favorizare. E vorba de a da posibilitatea și celor care sînt nemulțumiți de sentințele pronunțate de completele de cinci din 2014 pînă acum să depună cerere de contestație în anulare. Termenul de 30 de zile lasă deoparte numeroase sentințe definitive care ar putea fi contestate, în virtutea literei d a articolului 426 de oricare dintre părți, inclusiv de procurori. A primi dreptul de altfel legitim de a depune cerere nu înseamnă în nici un caz scăparea de condamnare. E drept, prin admiterea în principiu a cererii sentința de executare poate fi suspendată (ca în cazul Elenei Udrea), dar asta e doar ceva temporar. Contestația urmează să se judece pe fond și atunci apare posibilitatea de a fi respinsă. Iar dacă e admisă, procesul se reia de la zero în faza de apel. Tot cu judecătorii de la ÎCCJ. Dacă ne gîndim că procurorii au tot interesul să depună cerere de anulare și mai mult ca sigur vor depune – ce-i costă?! – sînt argumente suficiente ale tezei că OUG ar putea duce la o confirmare a sentințelor contestate pe motiv de procedură și nu de conținut, ba mai mult la sporirea numărului de sentințe de condamnare.

Cum a fost posibilă manipularea?
Fără discuție, cu sprijinul neprecupețit al lui Tudorel Toader. Ministrul Justiției n-a precizat un moment că e vorba de modificarea unui paragraf al articolului 426. Așa cum a prezentat el OUG s-a lăsat loc pentru toate manipulările.

De de n-a făcut-o?
Pentru că anunțul privind OUG ține de tactica lui Liviu Dragnea de a păstra în rîndul baronilor iluzia că OUG privind completele ca și cea privind protocoalele sînt echivalente amnistiei și grațierii. Nici vorbă de așa ceva. Avînd în vedere că Sistemul controlează mai departe Justiția, OUG privind completele de cinci aduce la mîna noilor șefi ai Sistemului pe politicienii care fuseseră pînă mai ieri la mîna foștilor șefi. O OUG privind aministia ar fi fost valabilă pentru toți cei nedreptățiți de Sistem sau șantajați de acesta. Toți aceștia ar fi scăpat de mîna lungă a Sistemului. Dacă se dă o OUG privind completele de cinci, numeroși politicieni sînt din nou la mîna Sistemului. E suficient să atragem atenția că DNA poate depune contestație la cine vor mușchii Sistemului. Și cei care răsuflau ușurați c-au scăpat de condamnare vor avea emoții că reluarea procesului prin contestația DNA le-ar putea aduce condamnarea.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

17 comentarii pentru articolul „Pentru cine joacă bătuta pe loc Tudorel Toader?”

  • LA MULTI ANI ION CRISTOIU !

  • Pentru parazitii intestinali , Jipula si Roxi , etc , v-ati deconspirat parazitilor , deci de cand sunteti fatati cineva ,cumva v-a marit salariile , vorba lu’ Preda , nicicand nu ati muncit pentru ele , sa fiti proprii vostri stapani , dar de mancat , mancati la greu , pe-aici si pe unde apucati , ca deh , trebuie sa duceti si voi o paine la ghiolbani , nu o sa dati in cap pentru asta la colt de strada , si va umpleti de penibil , gratulandu-va unu pe altu pentru pentru aste cretinisme

  • Pentru cretinul Jipula , caruia i-a spaguit muma-sa diploma pretentioasa de ASE ,el fiind habarnist-manelist in materie de economie-fiscala : Gelu Diaconu , un analfabet ,, fara umbra de indoiala „, este citat de limbricul Jipula , cand este stiut de ultimul contabil si fiscalist din moldo-valahia , ca individul este socotitor de GAZ , nici macar de CAP , iar cei cu carte stiu care-i diferenta !

  • Astea au devenit problemele ‘arzătoare’, ale zilei :
    GRIPA ȘI APA POTABILĂ !!!
    Deci, de-acum înainte tre’ să n-așteptăm si la … decese din cauza apei, nu-i așa ?
    Am uitat și de protocoale, și de alegerea completului care-l va judeca pe Dragnea !
    Dar si de culmea pe care a putut s-aducă psd-ul armata română, respectiv lipsirea de un șef chiar in ziua vizitei NATO-istului șef Stoltenberg !!! (a se vedea decizia ccr )
    Asta-i ţară, măi Livache !!!

    • Nah, că mai apăru ceva !
      Ii găsitără lu’ ‘piticu’ clujan’ (sic) o … amantă !!! He, he, heee, auzi … ‘untontu’ ‘, de el de ce se ţinea, când era … președinte PD !!!
      Duduia se chiamă VANESSA AMAL YOUNESS, și veţi mai auzi de ea, in … dosarul microsoft !!!
      Ah, mai ie ceva !
      Piticu’-i punea la dispozitie avtomobilu’ de serVICIU, un bmw sofist(r)icat !!!
      Porecla duduiei iera … Hermesa !
      Prietenii, or fi stiind, ei, de ce !!!

  • Altă ‘trăznaie’, a lu’ csolozs, a ieșit la iveală !
    Cică ar exista o legătură intre el, avocații săi, și firma Veolia, patenerul de mentenanţă, al Apa nova !

    • incet, incet aflam si sponsorii „plus”, Veolia este o companie franceza.
      Oare zvonul alarmist cum ca apa din bucuresti nu este potabila cine l-a lansat?

      • Asta ne-amintește de zilele din decembrie 89, cand se-anunta, prin diverse ‘mijloace’, că apa ar fi ‘otravita’ !!!
        O fi o ‘COINCIDENŢĂ’, sau e vorba despre abaterea atentiei de la alte … probleme ‘arzatoare’ , la ordinea zilei !
        Daca nu cumva ne vom trezi cu o scumpire a mc de apă potabilă, care s-ar datora sluţiilor, sau procedeelor, folosite la ‘dezinfectare’ !

        • Si cu alarma asta de gripa este ceva suspect. Si anul trecut s-a murit de la gripa (peste 100) dar nu am fost atat de panicati. Este adevarat ca sunt mai multe cazuri, asta si din cauza ca iarna a fost blanda fara geruri care sa mai omoare virusii.

  • Agricultorule, dacă ești chiar ‘fericit’, spune-mi și mie ce-ar putea să-nsemne această … ‘ideogramă’ :
    I O I ?

  • Vedeți cum sunt romanii, veșnic nemulțumiți.
    Am rezolvat infrastructura, educația si asistenta medicală, fiecare oraș are metrou, fiecare sat are canalizare, producția agricolă e in excedent, turiștii straini ne-au invadat, iar noi ne pierdem timpul cu amnistii, gratieri, procese aiurea cu complete incomplete, OUG, legi si paralegi.
    Soluția e banal de simpla.Suntem Fruntași la CEDO, impreunacu Rusia, Ucraina si Turcia, toate modele de stat de drept.
    Ia sa luam ultimele trei, dam cu banul si copiem codurile penale ale uneia dintre ele.
    Asta, dacă ÎNTR-ADEVĂR vrem o justiție corecta

  • Nistrorescu despre :
    ,,Augustin Lazar a fost invitat la CEDO , unde a jucat rolul de trompeta , sustinand alocutiunea cu tema „Increderea in autoritatile judiciare in contextul judiciarizarii vietii publice „. Stiti cum suna asta ? Ca o conferinta ciobaneasca a oierilor despre „Increderea in lup in contextul inmultirii turmelor „

  • Augustin Lazăr, a fost invitat la deschiderea oficială a Anului Judiciar al Curții Europene a Drepturilor Omului, unde a jucat rolul de speaker (trompetă), susținînd alocuțiunea cu tema ”Încrederea în autoritățile judiciare în contextul judiciarizării vieții publice”. Știți cum sună asta? Ca o conferință ciobănească a oierilor despre ”Încrederea în lup în contextul înmulțirii turmelor”.

  • Nistorescu :
    <>

  • În Franța.măcelarul Emmanuel Macron și baba lui merg în continure pe premiza că globaliștii ca ei vor fi mereu deasupra legii, chiar și cînd își reprimă propriul popor. Un medic de la Spitalul de Urgență din paris, numit Christophe Prudhomme zice că a lucrat în acel sector din 1980 dar e prima oară cînd vede răni atît de serioase (produse de Jandarmerie) la o mișcare populară publică, așa cum este cea a Vestelor Galbene. Între timp. Parlamentu European, condus de un derbedeu Soros numit Tajani tace, iar sclavi sorossiști precum Monik Macovei sau Cristian Preda, care și-au înjurat țara ani de zile, nu au nico o părere despre violența jandarmilor francezi, fiindcă ptr ei jandarmii romîni urcați pe poereți sntu dacă pt Roimînia sclavi precum

    • Aurele, băiatu’, n-ai și tu vr-un ‘fermoire’, p-acasă?
      Dacă ai, de ce nu-l … ‘folosești’ , căci s-ar putea sa … ‘înghiţi’ niscai … MICROBI !!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *