Astăzi, 12 decembrie 2019, voi fi prezent de la 19.00 la 20.00 la emisiunea Gândurile lui Cristoiu transmisă pe Mediafax, iar de la ora 22.00 la emisiunea Denisei Rifai de la Realitatea

Gîndul de joi, 8 septembrie 2016

Beneficiarul vizitei lui Tony Blair la București, pentru care a plătit Sebastian Ghiță, a fost Mihai Răzvan Ungureanu și nu Victor Ponta!

Cu excepția ofițerilor acoperiți din presă, toți cei care au scris despre Afacerea DNA îl dă în gît pe Tony Blair n-au pregetat să-și exprime uluirea față de Comunicatul prin care se anunță punerea lui Victor Ponta sub control judiciar.
De remarcat că aspri cu acest Comunicat au fost jurnaliști cunoscuți pentru antipatia lor față de Victor Ponta: Cătălin Tolontan, Sorin Roșca Stănescu, Sorina Matei. Alături de alții, aceștia au sesizat, unii fără s-o spună direct, ca mine, importanța istorică a momentului numit DNA împotriva lui Victor Ponta.
E un moment prin care DNA face un nou pas către instaurarea Dictaturii Codruței Kovesi, intitulată prost Dictatura procurorilor. Dintre procurori, cei care fac abuzuri, cei care sfidează opinia publică la modul revoltător, cei care se pretind a înlocui Parlamentul, Guvernul, Președinția sînt doar procurorii DNA. Toți ceilalți procurori, inclusiv procurorii DIICOT, cei care-și riscă viața în confruntarea cu bandele criminale, cu mafiile, își desfășoară activitatea în hotarele profesionalismului.

Culmea e că, sub Daniel Morar, procurorii DNA au fost corecți. Abuzurile au început sub mandatul Codruței Kovesi. Să nu uităm că Daniel Morar a evitat în chip corect să dea interviuri despre viața sa personală, să-și expună punctele de vedere politice, într-un cuvînt să se manifeste ca o vedetă, considerînd, și pe drept cuvînt, că procurorul șef al DNA trebuie să rămînă un personaj discret, ieșind în presă doar cînd e nevoie de o justificare strict profesionistă. Diferența față de Daniel Morar e în cazul Codruței Kovesi de ordinul prăpastiei. Încălcînd regula nescrisă a discreției, șefa DNA s-a afirmat ca o starletă. A dat interviuri tabloidelor, a mers la televiziuni prietenoase pentru a da lecții parlamentului, presei, guvernului, s-a alintat cu poze de fotomodel.
Cum să se fie altfel decît Codruța Kovesi procurorii din subordine?

Așa cum s-a văzut în alte cazuri, procurorul de caz nu e de capul lui. Prin statut acțiunea sa e avizată de șeful ierarhic superior și deseori de Codruța Kovesi. Tot ceea ce face în prezent DNA pentru a distruge toate instituțiile democratice ale României țin de ambiția secretă a șefei DNA de a deveni președinta României.

Dosarul de la Ploiești urmează altui dosar cu cîntec, cel al șefilor DIPI, regizat de DNA pentru a boicota principalul concurent, DIICOT, care primește informații de la DIPI.
Jurnaliștii de bună credință, evident nu jurnaliștii de buni epoleți, au sesizat o mie și una de aberații în Comunicatul DNA:
De la prezența într-un act strict juridic a unor considerații politice de paranoic analfabet cu ifose pînă la înlocuirea dovezilor cu raționamentul aiuristic, specialitate a Documentelor DNA.

Eu însă am sesizat altceva.
Pentru asta se impune redarea din Comunicat a pasajului despre acuzațiile aduse lui Victor Ponta:

„Pentru desemnarea drept candidat pe listele unui partid politic a unui om de afaceri, intr-un colegiu electoral in care formatiunea politica sa aiba certitudinea ca va obtine mandatul pentru care se candida, Ponta Victor Viorel, in calitatea sa de presedinte al respectivului partid politic, si-a folosit autoritatea pentru confirmarea propunerii acelui om de afaceri pe lista de candidati. Confirmarea propunerii a fost facuta de Ponta Victor Viorel in scopul obtinerii de foloase ce nu i se cuveneau, constand in plata sumei de 220.000 euro, necesara organizarii unei vizite in Romania a unei personalitati politice straine. Se urmarea astfel ca, prin mediatizarea unor intalniri alaturi de personalitatea care beneficia de notorietate internationala, Ponta Victor Viorel sa castige capital electoral, in conditiile in care, in cursul anului 2012, potrivit calendarului electoral, urmau sa aiba loc alegeri locale si parlamentare. Suma de 220.000 de euro a fost obtinuta prin persoane interpuse, de la omul de afaceri plasat pe un loc eligibil.

Pentru a crea aparenta ca vizita fostului lider strain in Romania nu are loc la initiativa partidului, s-a stabilit ca intreaga activitate sa fie organizata prin intermediul unei organizatii nonprofit si apolitice, care sa induca ideea in randul opiniei publice ca intalnirea persoanei publice straine cu Ponta Victor Viorel ar fi avut loc la initiativa celui dintai. In acest scop, Ponta Victor Viorel impreuna cu omul de afaceri i-au solicitat reprezentantului organizatiei nonprofit sa gaseasca o modalitate prin care politicianul strain sa fie chemat in Romania fara sa fie cunoscut faptul ca initiativa ii apartinea lui Ponta Victor Viorel, iar plata ocazionata de organizarea acestui eveniment sa fie suportata de omul de afaceri prin intermediul unei societati comerciale controlate prin persoane interpuse.”

Să recapitulăm.
Victor Ponta e acuzat că l-a pus pe Sebastian Ghiță pe listele pentru alegerile prin vot uninominal din 2012 din partea USL în schimbul aducerii lui Tony Blair în țară în martie 2012.
Adus în țară, Tony Blair a contribuit la cîștigarea de către Victor Ponta a unui capital electoral pe care l-a folosit în alegerile locale și generale din 2012.
Așadar, acțiunea din proza DNA se petrece în anul 2012, mai precis în 26 martie 2012, cînd fostul premier britanic ajunge la București.
Din 2012 pînă acum au trecut patru ani. Nu atît de mulți încît toți cei care, ca mine, erau la vreme respectivă observatori ai scenei politice, să nu-și amintească următoarele:
În 26 martie 2012, cînd are loc vizita lui Tony Blair în România Victor Ponta se afla în Opoziție. Premier al României era Mihai Răzvan Ungureanu. Președinte al României era Traian Băsescu. Mult mai important, în martie 2012, toate sondajele dădeau victoria zdrobitoare la alegerile din acel an a USL. Cu sau fără Tony Blair, USL cîștiga la scor alegerile. Victor Ponta nu candida la prezidențiale. Prin urmare, vizita lui Tony Blair nu poate fi considerată una de cîștig electoral pentru Victor Ponta, ci pentru USL. Tot în martie 2012, Sebastian Ghiță era patronul unei noi televiziuni România Tv. Prietenia dintre Victor Ponta și Sebastian Ghiță era de notorietate. E greu de crezut că Sebastian Ghiță avea nevoie să-l mituiască pe Victor Ponta pentru a putea candida la uninominal și nu pe liste, cum anapoda scrie DNA. Dacă ne gîndim la importanța unei televiziuni în campania electorală, Sebastian Ghiță i-a făcut un serviciu lui Victor Ponta candidînd, și nu Victor Ponta lui Sebastian Ghiță. Chiar dacă Sebastian Ghiță ar fi fost un cîrnățar doritor să se vadă parlamentar, acceptul dat de conducerea PSD ca Sebastian Ghiță să candideze la uninominal nu e o favoare. Sebastian Ghiță n-a fost numit într-o funcție. Potrivit DNA, Sebastian Ghiță a dat suma de 200.000 de euro ca să poată candida. Păi de cînd și pînă cînd posibilitatea de a candida la uninominal unde votul e obținut exclusiv de candidat e o favoare?

Dincolo de aceste tentative ale DNA de a se substitui electoratului, Comunicatul DNA conține un atac incredibil la imaginea României.
Și anume încercarea de a-l transforma pe Tony Blair într-un soi de politician din Occident atît de tare dornic de parale încît e în stare să vină publicitate într-o țară de rahat ca România unui politician de rahat precum Victor Ponta.

Tony Blair nu e fantoma lui Michael Jackson. Tony Blair e un politician de frunte al Partidului Laburist din Marea Britanie. În această ipostază a fost premier la Marii Britanii timp de 10 ani, din 1997 pînă în 2007. Mult mai important, în perioada mandatului său Tony Blair a consolidat axa Londra-Washington pînă acolo încît a fost acuzat că e pudelul lui George Bush.

Pe 26 martie 2012, fostul premier vine la București.
Nu pentru a-l binecuvînta pe Victor Ponta, ci pentru a ține o conferință cu tema „Viitorul Europei în noua ordine globală”.
Indiscutabil, Tony Blair e unul dintre speakerii care nu vin să țină o conferință pe gratis.
Numai că Tony Blair nu vine în orice țară din lume și la invitația oricui.

El a acceptat să vină la București din cel puțin două motive:

  1. Era vorba de România, țară membră a UE și a NATO, țară la cărui intrare în UE a contribuit și el ca premier.
  2. Era vorba de o fundație de Stînga, despre care știa că e apropiată de PSD, partid de Stînga, ca și Partidul Laburist. E greu de crezut astfel că Tony Blair venea în Columbia, la invitația Clanului Medelin, și dacă ar fi fost plătit cu statuia sa în aur masiv.

De altfel, cine se întoarce la ziua de 26 martie 2012, va descoperi cu uimire, că vizita lui Tony Blair la București a fost prezentată de întreaga presă drept o vizită făcută românilor și nu lui Victor Ponta. E mai mult decît semnificativ că Tony Blair însuși s-a străduit să dea vizitei un caracter de vizită făcută românilor și nu lui Victor Ponta. Din acest punct de vedere trebuie să reamintim un fapt care a fost trecut cu vederea în dezbaterea Comunicatului DNA:
Tony Blair s-a întîlnit la Palatul Victoria cu premierul Mihai Răzvan Ungureanu.
E drept a fost și pe la PSD. Nu ca să-l vadă pe Victor Ponta, ci pentru a face un gest față de un partid de Stînga.
Numai că întreaga presă a prezentat cu precădere întîlnirea de la Palatul Victoria, transformată în eveniment de prestigiu pentru România:
Marele Tony Blair ne vizitează țara!

Iată cum era prezentată vizita de TVR, instituție condusă la vremea respectivă de Alexandru Lăzescu, despre care orice putem spune dar că-l susținea pe Victor Ponta în nici un caz:

Tony Blair în România: Raţiunea în Europa de astăzi este puterea

Fostul premier britanic Tony Blair a participat, luni, la o întîlnire cu premierul Mihai Răzvan Ungureanu, remarcînd că, în 1999, cînd a susţinut, la Bucureşti, în faţa Parlamentului, aderarea României la UE, procesul de integrare părea multora greu de realizat sau chiar improbabil, potrivit TVRInfo.ro.
26 Martie 2012, 11:57 (actualizat 26 Martie 2012, 20:16)

ACTUALIZARE 20.15 Fostul premier britanic Tony Blair a mai subliniat, în conferinţa de presă susţinută luni la Bucureşti, că Europa se confruntă cu mai multe provocări ce trebuie soluţionate.

«Avem două provocări, în Europa, pentru a atinge această poziţie. Primul e legat de moneda unică. Pentru a depăşi această situaţie ne trebuie măsuri pe termen scurt şi termen lung (…) A doua provocare e pe o agendă mai amplă şi decurge din ideea că Europa de azi trebuie să se refere la modul în care exercităm puterea. Trebuie să fie condusă de ideea că în zone cheie în care Europa se uneşte poate face ca naţiunile separate să devină parte a unei Europe mai mari», a mai spus Tony Blair, după cum a consemnat România TV.

ACTUALIZARE 18.30 Fostul premier al Marii Britanii, Tony Blair, şi-a început discursul ţinut cu ocazia vizitei în România cu observaţia că Europa este în schimbare.

«Raţiunea în Europa se schimbă. Pe timpul părinţilor mei, raţiunea era cea de pace, în timp ce acum este vorba despre putere», a afirmat Tony Blair.

ACTUALIZARE 16.20: Fostul premier britanic Tony Blair s-a întîlnit, luni, la Palatul Victoria cu primul-ministru Mihai Răzvan Ungureanu, amintindu-i acestuia de discursul său din 1999 din Parlamentul de la Bucureşti. Aderarea României la UE, procesul de integrare părea multora greu de realizat sau chiar improbabil, a memorat Blair, potrivit TVR Info.ro.

«Îmi amintesc de acel discurs şi de faptul că vorbeam de aderarea României la Uniunea Europeană, care la acel moment părea un obiectiv irealizabil», i-a spus Blair lui Ungureanu.

Premierul Ungureanu a remarcat că discursul lui Tony Blair a fost unul extrem de important pentru români, le-a conferit acestora un sentiment de siguranţă cu privire la procesul de aderare la Uniune.

În mai 1999, Tony Blair, atunci prim-ministru al Marii Britanii, a afirmat, în Parlamentul de la Bucureşti, că Marea Britanie susţine invitarea României să înceapă negocierile de aderare la UE, iar la finalul acelui an România a fost invitată oficial să înceapă aceste negocieri, pentru ca în 2007 să adere la Uniunea Europeană.

Fostul premier britanic Tony Blair se află, luni, la Bucureşti. Programul lui cuprinde, printre altele, susţinerea unui discurs în cadrul unei conferinţe organizată de Fundaţia Multimedia pentru Democraţie Locală (FDML) şi Center for American Progress, la Universitatea Româno+Americană, din Bucureşti. Tema de discuţie este „Viitorul Europei în noua ordine globală”.

Blair s-a întîlnit şi cu liderul PSD, Victor Ponta, cel care i-a lansat invitaţia de a veni la Bucureşti. «Am discutat şi m-a încurajat în ideea de a păstra în acest an, şi după aceea la putere, cu atît mai mult, un discurs pe teme economice extrem de pragmatic şi de serios. Mi-a reamintit că […] în zona economică, în zona de creare de locuri de muncă, de creştere, nu e loc de populisme şi de promisiuni, pe care după aceea nu poţi să le ţii”, a precizat preşedintele PSD.»

Alte titluri din presa zilei respective, ca de exemplu cel dat de B1Tv: „Tony Blair, primit la Palatul Victoria de către Mihai Răzvan Ungureanu”, ne pune în fața unei situații ciudate:
Beneficiarul vizitei lui Tony Blair la București, pentru care a plătit Sebastian Ghiță, a fost Mihai Răzvan Ungureanu și nu Victor Ponta!


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

19 comentarii pentru articolul „Gîndul de joi, 8 septembrie 2016”

  • Teodora, tov. Cristoiu executa un ordin. Asta a fost invatat sa faca.

  • Felicitări domnului Cristoiu,

  • De mult timp DNA joaca murdar . Securitatea lui Ceasca afost pui pe langa ei .

  • Si uite asa MRU a ramas mult timp premierul Romaniei (78 de zile)….ca beneficiar..:) nea Ioane ; Te-ai gandit sa arunci condeiul ?…e o varsta…zic eu…!

  • are dreptate

  • Eu cred ca e un dosar cu “ciubotele rosii”! Ponta trebuie sa dea socoteala pt sursa finantarii premierului Britanic si Blair e e inclus speculativ de presa in afacere. Blair a incasat suma legal si numai daca ar fi avut vreo intelegere prealabila cu Ponta, privind finantarea din surse obscure, el putea fi mentionat. Dosarul, asa intempestiv cum pare, este justificat. Va aduc aminte ca Udrea a stat la bulau pt o finantare indirecta (cumparare de publicitate), finantare atribuita prin hot. de guvern, in vreme ce Ponta a platit o conferinta privata din sursa dubioasa. Kovesi greseste, in acest caz, din pricina prioritizarii dosarului, nu pt ca l-ar vana pe “puie monta”! Nici coparatia cu Morar, in atitudine publica, nu e binevenita pt ca, pe de o parte vrem transparenta si pe de alta acuzam declaratiile lui Kovesi! DNA are purtator de “vorbe” si ar trebui sa-l foloseasca!

  • Nu-l mai bagati pe Tony Blair la inaintare intru spalarea lui Ponta.Omul nu le are cu marsavia consumata aici.Stabiliti daca banii au fost spalati sau nu;daca Ghita l-a mituit sau nu ,pe mancatorul de …!

  • Ponta e un om “cazut”! Dupa cum si Fernando de la Caransebes stie, dl Cristoiu ii apara pe cei cazuti! Astept cu nerabdare ziua-n care se va “impiedica” Kovesi! Oare dl Cristoiu o va “ridica”? Nu cred, are si dansul limitele sale, cand e vorba de antipatii! “Gandul” de azi evita, firesc, as zice, afacerea Kaz Munay Gaz, care, indirect, are legatura cu Ponta si Blair! Deci Blair dadea, cel putin la vremea respectiva, consultanta presedintelui Kazastanului! Nevasta-sa e si ea implicata, tot prin Kazastan! Oare aici e cheia stergerii, pe banii nostri, a datoriilor Rompetrol, cumparata de kazahi?!…unii zic ca da, altii sunt convinsi!! Asta ar trebui sa fie dosarul care sa-l infunde definitiv pe Ponta, si nu ca a castigat imagine, in urma vizitei lui Blair! In ce-l priveste pe MRU, n-a castigat nimic, decat cel mai scurt mandat de prim-ministru!

  • Ce-i gresit in ce-a scris ?

  • Este evident că DNA se discrediteaza pentru a 100 oară, oare cât mai rezista sandramaua?

  • Doamna Codruta,il pedepseste pe Victor Ponta,ca sa-i arate pisica lui MRU,sa-i demonstreze obedienta lui WKI(mutu de la Cotroceni),sa le arate romanilor neinfricarea ei,chiar si de lideri politici straini de prima clasa. Pe de alta parte,ce i-ar mai placea d-nei Codruta ,sa-i scrie pe spate”fericire”,dar inca n-a gasit markerul necesar.

  • bun. acum vezi cum mai sta treaba cu dosarele alea de la sipa! hai, pa! noapte buna!

  • Era rea Udrea ca isi tinea pasarea pe gard .
    Dar fata asta care isi tine pasarea la vedere cum e ? Stim Udasi rea .
    Romania va plati fiecare pana a acestei fete .
    Pasarea DODO a disparut .
    Asta o fi doar o SoS IE .
    Ce noroc pe noi .

  • Maestre ,pe fond aveți dreptate că e o prostie monumentală punerea sub control judiciar a iresponsabilului vesel de către DNA având ca pretext banii achitați de Ghiță pentru vizita fostului premier Britanic în schimbul unui loc eligibil la parlamentarele din 2012 unde repet putea să câștige şi o găină beată orice colegiu dacă erea pusă pe buletinul de vot de către năpârcile uslinoase ale USL ,dar să susțineți că de acele vizite a beneficiat actualul şef al SIE (R.Ungureanu ) e ca şi cum ai spune că hârtia,ecranul și mai nou Facebookul suportă orice la capitolul manipulare și dezinformare publică sub privirile îngăduitoare ale C.N.A .

  • Dommule Cristoiu totul este corect. Finalul este acesta. Romania.provincie germana pana de UNIRE.

  • Beneficiarul vizitei lui Tony Blair in Romania a fost in primul rand Tony Blair si cei carora le reprezenta interesele.. Ponta si Ghita sunt doar niste pioni.

  • un articol bun fara aprecierile referitoare la Daniel M . a stat pe banii nostri .

Leave a Reply to Viorel Ghitulescu Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Interesul lui Klaus Iohannis este ca Guvernul Orban să cadă

Emisiunea „Gândurile lui Cristoiu”, joi, 5 decembrie 2019, transmisă pe Mediafax și Gandul.info

Am venit. Am văzut. Am filmat

Vila Hadriana. Tivoli