Agenția Internațională pentru Energie Atomică, îngrijorată că Israelul ar putea viza instalațiile nucleare iraniene

Gîndul de la ora 11

Traian Băsescu îl atacă pe  Mugur Isărescu folosind mijloacele necinstite ale Antenei 3 și României tv

Noutatea surprinzătoare a  interviului acordat de Traian Băsescu lui Robert Turcescu a dat-o atacul violent la adresa lui Mugur Isărescu.

Punctul de plecare l-a constituit ceea ce Traian Băsescu a numit complicitatea lui Mugur Isărescu la Electorată.

De aici plecînd, printr-un mecanism lesne de depistat la un Traian Băsescu tot mai previzibil, (enervarea crescîndă, ambalarea în supărare),  s-a ajuns la acuzarea BNR de sprijinire a unui Guvern mafiot.

Nu mă pricep la Finanțe.

Drept urmare, nu-mi permit să mă pronunț  asupra măsurii anunțate de Victor Ponta de reducere a ratei la bănci pentru persoanele cu venituri mici.

Știu și eu, ca tot omul, că măsura e controversată.

Și mai știu că atît BNR, cît și FMI au considerat-o OK din punct de vedere economic.

Dar chiar greșită fiind, mai mult, chiar electorală fiind, măsura nu justifică acuzațiile grave aduse lui Mugur Isărescu.

Lipsite de argumente convingătoare, acuzațiile au părut cu atît mai ciudate cu cît pînă acum Mugur Isărescu a fost abordat de Traian Băsescu drept un stîlp al stabilității politico-economice a României.

Nu pot fi uitate ușor regretele prezidențiale, pentru că Guvernatorul refuză să se implice în politică.

Susținătorii lui Traian Băsescu vor găsi imediat tăria de a susține că Președintele a spus adevărul, că e Un Om cu o mare, că noul dușman, Mugur Isărescu, e un ticălos și că eu sunt un vîndut,  spre deosebire de B1tv, care întruchipează fecioria mediatică, evident, cînd n-are de a face cu Robert Negoiță, posesor  de bugete generoase.

Eu însă afirm că Traian Băsescu a lansat împotriva lui Mugur Isărescu un atac nu numai riscant  politico- economic,  (Președintele României nu-și poate îngădui punerea la îndoială a BNR), dar și incorect prin violența folosită în loc de argumente.

Pe parcursul interviului, Traian Băsescu și-a exprimat revolta față de felul necinstit în care-l atacă Felix tv și Ghiță tv.

Diferă prea tare  aceste posturi în campania împotriva lui Traian Băsescu de Traian Băsescu în atacul absurd împotriva lui Mugur Isărescu?!

Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

25 comentarii pentru articolul „Gîndul de la ora 11”

  • Lui Mugur Isarescu ii expira mandatul de guvernator BNR in luna August. Nu pot spune daca e vorba de santaj in genul „daca mai vrei un mandat, ciocu’ mic” sau omul e atat de indragostit de semnatura de pe bancnotele romanesti incat nu poate trai sa vada alt guvernator. Oricum, cand a preluat mandatul de premier a conditonat intoarcerea ca guvernator BNR. Asa ca n-are rost sa ne miram.

  • Wow ! Ce nu prea intelegeti dumneavoastra Maestre ? Cumva … CARDASIA DINTRE POLITIC SI TOVARASUL MUGUR ISARESCU ? Asta e chiar culmea ! HAI SA O LUAM PE CAPRARII ! MAI TINETI MINTE CINE ERA MUGUR ISARESCU IN URMA CU CIRCA 20 DE ANI ????? HOOOOOO … NU MAI DATI ASA NAVALA ! MUGUR ISARESCU ERA O CARPA ! EXPRESIA NU-MI APARTINE ! MUGUR ISARESCU ERA „CURTAT” PE LA USILE LOJELOR MASOCLAXONERIEI CU PRECADERE DE ADRIAN NASTASE ! Odata cocotat pe foonctia de „Curvernator la Banca Nationala” … asezat pe scaunul cu pricina de mai marii acelor zile (n.n. – vezi Ion Iliescu si Adrian Nastase si alti ciucaleti vremelnici de atunci … Hei bine !… lui Mugur Isarescu i s-a lipit scaunul de fund ! Iaca’sa deveni domnia sa fundamentalist legat de scaunul de guvernator … scaun dovedit tare lipicios de pomponeata Mugurelului . Stiti cum se fura la acea vreme Maestre ??? CELE MAI GROZAVE FURTURI LA ACEA VREME SE SAVARSEAU CU ACCEPTUL LUI MUGUREATA SI NASTASE ! OFEREAU „NUMAI ANUMITOR FIRME” CREDITE NELIMITATE … SI LUAU AIA BANI DE NU AVEAU UNDE SA-I CHELTUIASCA ! LIPICIOSENIA SCAUNULUI DE POMPONEATA LUI MUGUREL ISARESCU A DEVENIT CU VREMEA BOALA PROFESIONALA … SCAUNUL CAND ERA PREA TARE , CAND PREA MOALE … BA UNEORI SI L-A MODERIZAT SI A DEVENIT SCAUN ELECTRIC ! PANA CAND A FOST IDENTIFICAT – FICAT – FICAT … IAR BANCILE DIN ROMANIA AU INCEPUT SA CAZA CA POPICELE UNA DUPA ALTA ! SI AM AJUNS LA LIMITA ANULUI 2000 … UN PATRON DE PE LA DAMBOVITA … POATE VA SPUNE CEVA NUMELE DE CHIVU GHEORGHE,PRIN PERIOADA ANILOR ’90 EFECTIV SE STREGEA PE PICIOARE CU CARPA ISARESCU MUGUREL … ASA ! CA SA DEA LUCIU LA PANTOFI ! CAND VORBEA CU „CURVERNATORUL” LA TELEFON SE RUSINA PANA SI FIRUL DE TELEFON INCAT DEVENEA ROSU DE RUSINE! MUGUREL INSA REZISTA CU STOICISM ! PRETENIA SA CU TOV. NASTASE II GARANTA ORICE EFUZIUNE DIN PARTEA OR’SI’CUI ! IACA ASA INTRA IN POLITICHIE MUGUREL CU LAURI SI SURLE SI TRAMBITE IN ANUL 2000 ! SI ABIA ATUNCI A PUTUT FACE CELE MAI TERIBILE TREBI CU ECONOMIA ROMANIEI IN CARDASIE CU POLITICUL ! MARILE TUNURI LANSATE PE BAZELE PRETINSELOR CRIZE POLITICE ADUCEAU BANI LA VISTIERIE MAI ABITIRI DECAT O ECONOMIE EMERGENTA AFLATA IN MEANDRELE CONCRETULUI PRODUCTIVITATII … DANSUL PALEATIV INTRE EURO DOLAR SI LEU A DEVENIT CEA MAI GROZAVA FORMA DE MANIPULARE A POPULATIEI DAR MAI ALES A BANILOR EXTORCATI DIN BUZUNARELE NATIUNII ROMANE ! LA FIECARE CRIZA POLITICA MAI ALES SIMULATA CURSUL FLUCTUA , OAMENII INTRAU IN PANICA IAR HOTII OFICIALI SI NOMINALIZEZ POLITICIENII CAT SI PE MUGUR ISARESCU CU CONFRATII SAI MASOCLAXONI CASTIGAU PE RUPTE MILIOANE ! INCLUSIV TRAIAN BASESCU A FOST ATRAS IN ASEMENEA JOCURI MURDARE CU SAU FARA VOIA SA ! CUM AU APARUT CRIZELE .. BA CU REFERENDUMUL BA CU CIE MAI STIE CE … ISARESCU ARUNCA PE PIATA EURO SAU LEI DUPA CARE LA STABILIZAREA CRIZEI POLITICE SE STABILIZA SI FLUCTUATIA MONETARA IAR MUGUREL FACEA ACELASI LUCRU , DAR IN SENS INVERS , RECUPERAND VALUTA DAR LA O VALOARE LEU ERO … DIFERITA ! CAND LUCRURILE REVENEAU LA NORMAL SI CURSUL SE RESTABILIZA PRETINSA CRIZA POLITICA DISPAREA SI E CA PRIN MINUNE ! CINE A PLATIT DIN GREU PENTRU TOATE ACESTE MISHMANERELI DE CULISE ??? PAI CETATENII ! SI ASTA NU ODATA ,CI IN NENUMARATE RANDURI ! NU MA CREDETI MAESTRE … INTREBATI SI PE HORIA ALEXANDRESCU … CA POATE VA MAI AJUTA LA EL PENTRU A PRICEPE MAI BINE MECANISMELE ! CHIAR !!! PE UNDE O MAI FI HORIA ALEXANDRESCU … S-A DAT LA FUND ASA BRUSC ??>? INVITATI-L LA O SHUETA ! … ARE MULTE DE EXPLICAT SI DOMNIA SA …CA DEH CUNOASTE BINE PE TOVARSII DE AZI CE CONDUC ROMANIA ! DACA TRAIAN BASESCU L-A ATACAT PE MUGUR ISARESCU NU A FACUT-O DEGEABA … MIE INSA IMI STA IN MINTE CA NU CUMVA LA ATACAT PE TARNOSIT DOAR ASA DE OCHII LUMII ! MUGUR ISARESCU ARE MULTE DE PLATIT ACESTEI NATIUNI ! SA NU SE MAI PREFACA ACEST PHAPHANASE AL BANULUI CASTIGAT IN MOD ATAT DE MURDAR CA E … IMACULAT !
    ISARESCU A FOST O CARPA SI TOT O CARPA A RAMAS … INSA CEVA MAI PRESPALATA !
    Cu drag,onoare si consideratie …

    *MultaViata*
    *Lupul*Alb*GetoDac*
    *Vicentiu*I*Voiculescu*
    *Zamolxienii*Zegetini*

  • Incepem sa mai aflam cate ceva si despre Mugur Isarescu, nu numai de la dl. Traian Basescu .

  • Isarascu mafia internationala ,Basescu mafia romania . Tv. Antena sponsorizata de Soros . Miza Rosia Montana, pericol Chevron. Manevre de 24 ani BMI -U E.

  • nu functioneaza link-ul

  • Si cum credeti ca se poate apara TB de minciunile incredibile pe care le toarna „baietii” zi de zi, CINSTIT? A sustinut vreodata TB ca este inger, ca sa aveti astfel de asteptari de la el???? E care pe care!!!

  • Hai să fim serioși! Antena 3 ia premii mari, internaționale, ceea ce înseamnă că face un jurnalism de calitate.Ca atare mijloacele folosite de acea televiziune sunt cât se poate de legitime. Ba chiar sunt incurajate de CNA. AȘA AR TREBUI SĂ FACĂ TOȚI JURNALISM. Inclusiv Ion Cristoiu!

  • Atacul nu este deloc absurd,iar BNR prin ”marele” Isărescu a făcut absolut orice în afară de a servi intereselor României.

  • Sa nu se afle din nou in situatia unui „caz Arafat” asa cum s-a intamplat prin iarna lui 2012. Isarescu se bucura de aprecierea multora. A fost un profesionist care a confirmat si ca premier si ca guvernator BNR. Asta in ciuda opiniei unor latrai basisti gen Banciu.

  • „mijloace necinstiete”… pai Traian Basescu are perfecta dreptate… din lipsa de imagine maestre… bati campii…

  • atacurile politicenilor asupra faptelor celorlalti aflati in opozitie sau dizgratie par atiti de furibunde , fiindca ei stiu mai multe decit vedem noi.practic ei se atentioneaza unii pe altii, sub o forma mai voalata, sa aiba grija ce fac si spun, iar ei cunosc codul celor ce pot fi santajati.

  • Se ataca doar fictiv . Ciinele nu musca alt ciine.

  • Nu stiu de ce crede toata lumea ca BNR e fata mare!!!!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *