Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

Gîndul de la ora 12

Victor Ponta s-a ascuns într-o unitate militară de teama jurnaliștilor lui Băsescu. N-ar fi, oare, momentul unui consult?

Luni seara, tocmai mă amuzam de jelaniile politicianei Gabi Firea, jelanii de telenovelă latino-americană în care joacă ploieșteanca Mița Baston, cînd pe site-urile de știri am citit informația potrivit căreia premierul României, Victor Ponta, s-a mutat cu biroul într-o unitate militară, păzită de tanchete, deoarece se simte urmărit de jurnaliștii lui Traian Băsescu.

Ca prozator l-am invidiat pe Gabriel Garcia Marquez, pentru că s-a născut în Caraibe. Numai în Caraibe se pot petrece întîmplările fantasmagorice din Macondo, cum ar fi, de exemplu, ploaia care a durat o sută de ani. Ei bine, gestul premierului României europene, țară membru a NATO și a UE, de a se ascunde de jurnaliști într-o unitate militară mi se părea unul pentru care Gabriel Garcia Marquez ar trebui să fie invidios pe mine că trăiesc în România și nu în Caraibe. Crezînd, totuși, că e o gogoașă de presă, am mers la stenograma interviului în care Victor Ponta a făcut anunțul. Un interviu ce nu putea fi găzduit decît de Unitatea de masaj non stop al lui Victor Ponta care este televiziunea lui Sebastian Ghiță.

Și într-adevăr, așa era: Victor Ponta s-a mutat cu biroul la MApN ca să nu-i mai facă înscenări jurnaliștii lui Băsescu:
Victor Ponta: De astăzi de dimineaţă începând, mi-am mutat biroul.
Victor Ciutacu: Cum v-aţi mutat biroul?
Andreea Creţulescu: Nu ştiu dacă…
Victor Ponta: Mi-am mutat biroul.
Victor Ciutacu: Unde?
Victor Ponta: L-am rugat pe dl Duşa, am un birou la Ministerul Apărării Naţionale, aia e unitate militară…
Andreea Creţulescu: E mai sigur, sau ce?
Victor Ponta: Păi, nu, oricine intră, dacă veniţi la mine, fiind unitate militară…
Andreea Creţulescu: Dar şi la Palatul Victoria era la fel.
Victor Ponta: Nu ştiu, acolo era mai civil, aşa.
Andreea Creţulescu: Eu vreau să vă întreb altceva.
Victor Ponta: Dacă mai vine cineva şi mai zice, vreun ziar din ăsta, de-al lui Băsescu, şi zice: a fost la tine Bin Laden, din morţi… eu trebuie să scot înregistrarea.
Victor Ciutacu: Arată a Venezuela. Primul ministru – e deja a doua ştire – Jiru în locul lui Gheţea; primul ministru se mută în unitatea militară?
Victor Ponta: Nu. Într-un minister, dar într-un minister unde, realmente, în orice moment, orice instituţie a statului poate să primească cine a fost la mine, cât a stat. Deci, la guvern oamenii vin într-o mulţime de locuri. Puteţi să mergeţi să vorbiţi la Secretariatul General, la… Pentru că până în luna noiembrie mă aştept la înscenări… Asta a fost o înscenare de presă. Ştiţi că eu am anunţat că s-a terminat controlul Corpului de control la ora 10:00 seara, am fost la o emisiune şi la ora 1:00 noaptea a apărut, la „Gândul”, bineînţeles, că s-a făcut trafic de influenţă la Ponta în birou. Deci, a fost o înscenare de presă. DNA nu are nici o treabă cu chesti asta. A fost o înscenare de presă. Ori eu vreau, până în noiembrie, ca asemenea înscenări şi asemenea montaje, făcute de dl Băsescu, de oamenii din jurul lui, să poată fi dejucate foarte clar şi foarte simplu. Nu am nimic de ascuns, nu am nici un fel… Sigur, dacă vorbesc la mine în birou, cu un prim-ministru, nu spun…
Victor Ciutacu: Staţi un pic, vine un premier din UE la dumneavoastră. Îl chemaţi pe 13 Septembrie, la MApN?
Victor Ponta: Sigur că da. Am şi luat, pentru Gardă… Da. Până în noiembrie, aşa /…/”

În noiembrie 1908, premierul României de atunci, Dimitrie Sturza, în timpul unei ședințe de Guvern, s-a vîrît sub masă. Pentru cei din Partid s-a ivit bănuiala că e nebun. Dus la un consult la Paris, s-a descoperit că era nebun de 10 ani.

Victor Ponta, premierul României, s-a ascuns într-o unitate militară de teama jurnaliștilor lui Băsescu. Zice că va sta acolo pînă în noiembrie 2014, cînd, odată cu Băsescu, își vor depune mandatul și jurnaliștii care-l urmăresc pe el, Victor Ponta

N-ar fi, oare, momentul să fie dus la un consult?
Nu de alta, dar s-ar putea să se descopere că e de doi ani așa!


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

45 comentarii pentru articolul „Gîndul de la ora 12”

  • cat mai repede……

  • noi unde sa ne ascundem de Ponta?

  • Dupa mine Ponta sigur a gasit microfoane in birou, si a ales sa plece fara sa acuze.Asta o stii si tu mestere?Pentru a nu prejudicia imaginea SRI a ales sa plece pur si simplu in cladirea Ministerului Aparari.

  • Si cum nu mai ramane dect ca NATO sa-l intrebe pe Victoras in ce masura secretele aliantei nu au fost periclitate de spionajul la care a fost supus Palatul Victoria.
    Astept si cred ca daca careva de acolo vine si pe aici aceste intrebari se vor pune 🙂

  • Păcat de el , saracu’ , e tânăr ! Si lui Ceaușescu tot de la o unitate militară i-sa tras !

  • Trebuie consult, este paranoic

  • Problema este alta si e foarte simpla. Ponta a realizat acum ca SRI-ul poate ajunge oriunde in guvern, inclusiv in cabinetul sau. Avea mai demult aceasta teama, dar acum gata, a luat masuri. Se duce la Armata in speranta ca SRI-ul nu va putea trece de DGIA al carui sef este numit direct de Ponta si al carui fost sef, „marele” Botos care e uns cu toate alifiile, i-a fost pana de curand consilier, pana sa ii dea pa mana internele de unde va incerca sa scoata DIPI de sub tutela SRI sub care a intrat de ceva vreme. Daca va reusi sa-si loializeze aceste doua servicii departamentale si sa le repuna in „competitie”, influenta si eficienta SRI-ului va scadea semnificativ. Ceea ce va avea efecte inclusiv sau mai ales asupra modului in care va functiona justitia. Si apoi poate se lipeste de el si ceva din imaginea buna a Armatei.

  • e dus rau….

  • Cred ca are informatii c-or sa-l caute colegii lui procurarii pe acasa si in mintea lui crede ca DNA nu-l poate salta daca are la usa soldati inarmati

  • perfect comentariul 🙂 dar dincolo ca radem cu lacrimi, de ce nu ma mira ca avem si un premier nebun…ce mai, ti-e frica sa te mai duci si la vot, vad ca e din ce in ce mai rau. am votat usl, nu credeam ca exista ceva mai nasol decat basescu, ma bucuram ca nu i-am dat niciodata niciun vot.am constatat ca exista ceva mult mai groaznic, pesedistul victor viorel

  • Persoana. dintre rege si cal, se obisnuieste cu cartierul 🙂

  • dovada clara ca are multe de ascuns si ca urmeaza jocuri psd-iste de inalt nivel!

  • Gabriela Vranceanu a facut ce trebuia sa faca …

  • Acum dupa iesirea lui Crin si dupa atacul fara precedent al lui Rates Bogdan la RTV ati priceput despre ce vorbeam?

  • Vad ca asta e din zi in zi mai rau!…DA,e deja paranoic,ca ceausescu va ajunge,ii mai trebuie si un buncar ,sa se piteasca acolo. Da,dar cine sa il duca pe el la un control?!…Dar,n-am inteles,sedintele de guv. tot acolo vor fi?

  • Am stat aseara si l am askultat pe Banciu,koum isi scuipa el pe ekran ,frustrarile din timpul militariei. Pai ce kredeai mai Banciule, ca armata e kaSa de bynefacere???Ca Ce sa fie soldatul pe langa mayor?/Un rahat cu ochy ,aya e!!! In armata inveti sa executi ordynul si sa executi misiunea,fara sa te gandesti tu,ca de ce,ca kooum sa fak asa ceva,dar de ce,dar daka mor??Daka mori iti ia altu loku,Tu trebuie sa executi misiunea,o mana ma,si un ochi din tine, daca se may tarask impreuna,mana ca sa tyna arma si ochyu ca sa ocheasca,ei bine!! Mana si ochiul trebuie sa indeplineasca misiunea!!! In armata esti o rotitza,o rotitza byne dysciplinata,cu program,pregatita si instruyta, ca sa ce?? Sa execute ORDINUL ,mai bagabontule de Banciu!!!Nu ne intereseaza mah,kultura,pregatirea ta universitara,limbile stiute sau date,ne intereseaza ca tu, la ORDIN,sa executi MISIUNEA!!!!Ș))))))))))))))))

  • oprea…ponta!

    ARMATA nu are nevoie de inca o CIZMA…!

    PS …ciubota de cauciuc

  • „În noiembrie 1908, premierul României de atunci, Dimitrie Sturza, în timpul unei ședințe de Guvern, s-a vîrît sub masă. Pentru cei din Partid s-a ivit bănuiala că e nebun. Dus la un consult la Paris, s-a descoperit că era nebun de 10 ani.
    Victor Ponta, premierul României, s-a ascuns într-o unitate militară de teama jurnaliștilor lui Băsescu. Zice că va sta acolo pînă în noiembrie 2014, cînd, odată cu Băsescu, ăși vor depune mandatul și jurnaliștii care-l urmăresc pe el, Victor Ponta.
    N-ar fi, oare, momentul să fie dus la un consult?
    Nu de alta, dar s-ar putea să se descopere că e de doi ani așa!”….Balaceanca e aproape,consultul e gratis pentru demnitari,nu stiu ce mai asteapta ?..

  • ..adica, sa inteleg ca la Guvern se intra si se iasa, ca la gara ?

  • Coroborat cu plangerea penala facuta pe numele prezidentului, sub pretextul grijii fata de integritatea fizica si psihica pentru madam Firea si baronasul de Voluntari, Pandele, gestul lui Tontache de a se piti dupa mantalele catanelor vrea sa arate populimii saraca atat material cat si intelectual cat de mare a devenit pericolul basist. Mai urmeaza o chemare „sub arme”, o ridicare la lupta a norodului nerod pentru apararea neprihanitilor baroni de procurorii dictatorului.

  • Un las ca de obicei cind are o problema se ascunde.

  • eliminarea totala a prescriptilor si taxelor de timbru………!!!!!!!!!!! acestea ingradesc dreptul si accesul la justitie !!!!!!!!!!!!! O PROBLEMA FOARTE SPINOASA ….. PE CARE NIMENI NU O REZOLVA !!!!!!!

  • Cred ca trebuie sezizat SRI, caci daca dl Ponta nu minte si se muta la MAPN pentru siguranta informativa, rezulta ca, desi eu de cate ori am intrat in Palatul Victoria (nu de multe ori)am fost verificat si insotit pana la locul unde mergeam, azi aceasta locatie a ajuns STANA FARA CAINI si deci este stricta treaba a SRI si astructurilor de paza guvernamentala.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *