C. P. Tăriceanu îl cheamă în  ajutor pe Ionel Brătianu pentru a vinde PNL unui partid neocomunist precum PSD!

Obișnuit să citesc și texte care-mi dau senzația că mănînc un șomoiog de cîlți vîrît în ulei de motor, am reușit să  parcurg nesfîrșita cufureală care a fost Cuvîntarea lui Călin Popescu Tăriceanu la înființarea Grupului  poreclit de Inițiativă pentru păstrarea identității liberale, în realitate Grupul de Inițiativă pentru ca PSD să-l păstreze la șefia Senatului.

Rar mi-a fost dat să văd un atît de bătut cîmpii de a lungul și de latul fără nici o legătură cu momentul.
Din cîte am înțeles, Grupul, alcătuit din politruci fără nici o legătură cu istoria postdecembristă a PNL, s-a ivit din îngrijorarea că PNL și-ar putea pierde identitatea fuzionînd cu PDL.
Foarte bine, zicem noi, deși fuziunea cu PDL e doar în faza de gîndire a unei semințe nici măcar în cea de descoperire a ei.

Un om normal s-ar fi referit, într-un text mult mai scurt, la motivele pentru care PNL nu trebuie să fuzioneze cu PDL.
Călin Popescu Tăriceanu nu e un om normal.
Pentru că un om normal nu se tîrăște la picioarele unui puțoi politic precum Victor  Ponta, mai ales cînd el, omul normal, a fost premier, președinte de partid și a făcut politică pe vremea cînd Victor Ponta făcea la oliță.

Călin Popescu Tăriceanu l-a invocat în dese rînduri pe Ionel Brătianu.
Asta mi s-a părut culmea absurdului.
Să-l chemi în ajutor pe Ionel Brătianu pentru a vinde PNL unui partid neocomunist precum PSD!

La un moment dat, am izbucnit în rîs citind portretul robot al liberalului în viziunea lui C. P. Tăriceanu:
”Astăzi trebuie să promovăm ceea ce se poate socoti a fi fost de la 1875 la 1946 portretul robot al liberalului român – distincţie personală, forţă reflexivă, angajament democratic necondiţionat, tărie de caracter, ştiinţa organizării, disponibilitate de a merge împotriva curentului, dispreţ pentru compromis, resemnare şi negocierea valorilor, încredere în sine, simţ al tradiţiei, dezgust faţă de fanatism, prostie sau lipsă de curaj, eleganţa verbului, intoleranţă faţă de orice formă de autoritarism, pasiune îngemănată pentru echitate şi pentru libertate.”

Din tot acest portret robot, înțeleg un adevăr:
Călin Popescu Tăriceanu se consideră orice: PSD-ist, schimbător de neveste și schimbător de viteze, motociclist.
În nici un caz nu se consideră liberal.

Nu de alta, dar printre trăsăturile portretului robot al liberalului sunt enumerate: tăria de caracter, disprețul pentru compromis, față de negocierea  valorilor, dezgust față de prostie.
Adică exact ceea ce n-are Călin Popescu Tăriceanu de acum, cel care se dă peste cap ca să-i aducă Stăpînului Victor Ponta măcar o ciosvîrtă din PNL, dacă nu chiar partidul întreg.