CCR a anulat întregul proces electoral cu privire la alegerea președintelui României. Guvernul va stabili noua dată a alegerilor, iar procesul electoral va fi reluat în integralitate

Gîndul de luni, 15 decembrie 2014

Cum își asumă Robert Turcescu riscul de a fi suspectat c-a rămas mai departe ofițer al Serviciilor, chiar dacă descoperit!

Dat fiind că Robert Turcescu mi-a trimis și mie prin SMS alerta privind Materialul de 25 de pagini reprodus de el pe blog, m-am apucat să-l studiez cu creionul în mînă.
Am făcut-o, deoarece Documentul aduce în Afacerea Alina Bica, un personaj nou – Liviu Dragnea – și, prin el un partid nou – PSD – prezentat ca avînd influență asupra fostei șefe a DIICOT cînd e de notorietatea că Alina Bica e omul PDL.

Site-rile și televiziunile de știri au preluat doar întroducerea gazetărească semnată de Robert Turcescu la Documentul ajuns de la DNA în mîinile sale. Desigur, sursele nu se divulgă, dar avînd în vedere cazul mai aparte pe care-l reprezintă Robert Turcescu, nici azi lămurit, ar fi fost mult mai bine dacă mai tînărul confrate ar fi oferit opiniei publice amănunte despre cum a ajuns Documentul tocmai la el.

În absența acestor precizări și luînd în calcul și bizareria de a-l fi publicat duminică, zi lăsată de la Dumnezeu și DNA pentru odihnă, Robert Turcescu și-a asumat riscul de fi suspectat drept colaborator în continuare al Serviciilor, deși Momentul Autodeconspirării a cuprins și făgăduiala că, eliberat de povară prin confesiunea de tip dostoievskian, nu va mai face jocul Serviciilor.

Acest risc e cu atît mai mare cu cît Documentul reprodus de Robert Turcescu nu e un Rechizitoriu, ci o Ordonanță, din 8 decembrie 2014, de disjungere a unei noi Cauze din dosarul mai vechi al Alinei Bica. Potrivit acestei Ordonanțe în cazul mitei de 3,5 milioane de dolari date de Ioan Nicolae Alinei Bica împreună cu făgăduiala că Liviu Dragnea o va face procuror general (în locul cui? ne întrebăm, deoarece Alina Bica era deja procuror șef la DIICOT cînd s-a pus problema intervenției lui Liviu Dragnea) începerea urmării penale e doar in rem.

Publicarea în presă a unei Ordonanțe de disjungere a unei Cauze, aflate doar în faza in rem, Document ultrasecret al DNA, deoarece e vorba doar de un început de anchetă, rămîne un  fapt neobișnuit.

De regulă, pentru a nu fi acuzată că ea oferă Documente din anchetă presei în scopuri diversioniste, DNA apela la trucul Rechizoriului de care luau cunoștință avocații inculpaților. În cazul de față e vorba de un Document despre care știu doar cei doi procurori, șefa DNA, Laura Codruța Kovessi, și SRI, cel care și-a făcut din DNA Divizia sa penală.

Cine i-a dat lui Robert Turcescu Documentul:
Unul dintre cei doi procurori?
Laura Codruța Kovessi?
Un șef de la SRI?

Momentul e cu atît mai ciudat cu cît prin publicarea Documentului, se abate atenția de la Mafia Retrocedărilor, promovată și susținută de PDL, către PSD, prin Liviu Dragnea.
Cine a avut interesul ca un Document de lucru al DNA să apară duminică pe la prînz, înaintea ședinței Consiliului Național Executivi al PSD?

Am fi aflat răspunsul dacă Robert Turcescu ar fi binevoit să ne dea mai multe amănunte despre cum a ajuns Documentul pînă la el din seiful DNA.
Dacă n-o face în zilele următoare, riscă să întărească suspiciunea că a rămas mai departe ofițer al Serviciilor, chiar dacă descoperit.

Update

O sursă mult mai bine informată decît mine m-a sunat pentru a mă certa că sînt nedrept cu Robert Turcescu. Sursa susține că Documentul a ajuns în mîna multor avocați. Se presupune că Robert Turcescu de acolo l-a luat și l-a publicat duminică, pentru că duminica e gol de știri.

Nu exclud ipoteza asta. Eu însă nu l-am acuzat de nimic pe Robert Turcescu. Am observat doar că în absența unor precizări despre cum a făcut rost de document, ășia sumă riscul unei suspiciuni grave.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *