Gîndul de luni, 15 februarie 2016

Întîlnirea de la Havana dintre Papa Francisc și Patriarhul Chiril al Moscovei – moment publicitar gratuit pentru Cuba lui Castro

Întîlnirii – botezate istorice,– dintre Papa Francisc şi Patriarhul Chiril al Moscovei i s-au consacrat în România puţine comentarii.
În orice caz, infinit mai puţine decît întîlnirea – tot istorică, dintre Borcea şi una dintre numeroasele membre ale haremului său cultivat de televiziuni.
Comentariile s-au axat pe semnificaţia religioasă a întîlnirii, prima de la Marea Schismă încoace.

Unii cercetători – Cozmin Guşă printre ei, au avertizat asupra avantajului mediatic obţinut de Moscova din această întîlnire.
Mie însă mi-a atras atenţia altceva.
Şi anume că întîlnirea a avut loc pe la Havana.
Gazda întîlnirii a fost Raul Castro.

Pentru o carte de note de călătorie prin Cuba lui Castro am citit multe articole, cărţi, reportaje dedicate Cubei comuniste.
Am citit şi depeşe ale marilor agenţii de presă despre cîte un eveniment petrecut în Cuba.
Toate depeşele, inclusiv cele despre trabucuri sau despre Santeria – o religie afro-cubaneză – urmau un tipic.
După prezentarea evenimentului veneau rîndurile de background despre Cuba comunistă.
Ţara condusă de Clanul Castro. Ţara în care dizidenţii sînt închişi. Ţara în care domneşte sărăcia. Ţara în care e sugrumată libertatea de expresie. Ţara din care fug pe capete, în ambarcaţiuni improvizate, în Florida, mii de cetăţeni.
Depeşele de acum consacrate întîlnirii de la Havana nu mai aveau aceste texte negative despre Cuba.
Ba mai mult, alegerea Havanei ca loc de întîlnire i-a dat lui Raul Castro prilejul de a se afişa planetar.

S-a schimbat ceva radical în Cuba faţă de vremea cînd presa lumii o prezentau drept o închisoare a Americii Latine?
Mare lucru nu s-a schimbat.
La putere e tot Partidul Comunist.
Raul Castro, fratele cel mic al lui Fidel Castro, a fost ani în şir şeful Poliţiei secrete cubaneze.

Dacă mare lucru nu s-a schimbat, cum se explică noua imagine a Cubei în lume?
Foarte simplu!
Prin ceea ce eu am mai numit în altă parte ca fiind Răsturnarea de imagine în cazul unei personalităţi, a unei ţări.

Urmărind istoria ultimelor decenii, n-ai cum să nu sesizezi transformarea treptată a unui personaj sau a unui popor din Făt-Frumos în Căpcăun.
Nicolae Ceauşescu a fost mult timp simbolul luptei de independenţă faţă de ruşi.
A devenit, treptat-treptat, un Dictator fără limite în stare să se scalde în sîngele supuşilor.
Saddam Hussein a fost mult tim factor de stabilitate în Golf.
A devenit şi el, treptat-treptat, Dictator descreierat, asupritor de etnicii, posesor de arme chimice.

Nici popoarele n-au fost scutite de acest proces numit, de specialişti, al răsturnării de imagine.
Sîrbii au trecut mult timp drept Occidentalii lagărului socialist.
După care au devenit criminalii Europei.
Cîtă vreme au ţinut în şah Armata Roşie, talibanii din Afganistan au fost eroi.
După care au devenit terorişti.
Anul trecut, emigranţii erau victime de bocit.
Acum sînt bandiţi de urît.

Prin acest Proces, dus pînă la capăt cu ajutorul neprecupeţit al presei, a trecut şi Cuba comunistă.
În cazul ei răsturnarea de imagine a fost inversă:
Din imagine negativă, în imagine pozitivă.
Cuba nu s-a schimbat.
S-au schimbat însă interesele SUA, ale marilor Puteri Occidentale faţă de Cuba, în materie de relaţii economice.
Tare mă tem că într-o zi Coreea de nord va fi prezentată ca o ţară frecventabilă.