O lovitură dată democrației: Din București, din toate localitățile lipsește atmosfera de campanie electorală

După cum am mai scris, mă trezesc, din cînd în cînd sunat de cîte o fătucă de la televiziunile de ştiri. La unele, unde moderatorii sînt gazetari cu experienţă, aceştia au minima politeţe de a-mi trimite din timp un SMS cu întrebarea dacă vreau să intervin prin telefon la o anume emisiune, într-o anume problemă. La altele, sărăcuţe profesional şi material, cu producătoare luate din rîndul ospătărițelor de la bodegi din suburbii, care au dat faliment, pentru că vindeau vin îndoit cu apă, mă trezesc sunat de cîte cineva pentru a interveni pe loc în nu ştiu ce chestiune.
Nenorocirea în cazul unor astfel de intervenţii, pentru mine, care nu urmăresc claca din studio, e că nu ştiu cine participă la dezbaterea subiectului. Şi cum nu de puţine ori, contrar angajamentului luat, moderatorii pun în discuţia celorlalţi opinia mea telefonică, mă pomenesc contrazis de voci ale căror proprietari îmi rămîn necunoscuţi.

Într-una din intervenţiile mele în orb, ca să le zic aşa, am deplîns Legea prin care publicitatea electorală sub forma panourilor şi bannerelor stradale a fost interzisă, în premieră postdecembristă în campania din anul acesta.
Mai mult decît şui, altfel zis, tipic moldo-valah, pînă în 5 mai 2016, ziua de start a campaniei oficiale, publicitatea electorală stradală a fost permisă.
Pentru mine cel puţin a fost o încîntare să văd peste tot candidaţi mai mult sau mai puţin în picioare, făgăduindu-mi marea cu sarea, angajîndu-se faţă de mine – alegător, că vor face şi vor drege şi, mai ales, îmbiindu-mă cu un slogan nu totdeauna altfel decît nătîng.
Dînd curs Legii, după 5 mai 2016, panourile, bannerele au dispărut. Am înţeles că sînt permise doar afişele de mărimea unei pagini de carte, dacă nu chiar de mărimea unui timbru. Cum Bucureştiul e plin de afişe publicitare comerciale, gen Angajăm ospătăriţă cu unghiile îngrijite sau Masaj erotic complet, mi-a fost imposibil să dau cu privirea peste vreun afiş electoral.

În intervenţia mea telefonică am susţinut că Legea prin care s-a interzis publicitatea stradală în campanie a administrat o lovitură nu numai alegerilor, dar şi democraţiei în general prin golirea actualei campanii pentru locale de orice semn exterior.
E indiscutabil că o campanie electorală precum cea pentru locale e şi o Şcoală de educare politică a cetăţenilor nu numai o întrecere între candidaţi pentru a ne obţine votul.
În toţi anii postdecembrişti de pînă acum, campaniile pentru locale scoteau pe cetăţeanul simplu, inclusiv pe cel dezinteresat de politică, din nepăsarea sa faţă de alegeri, faţă de politică, pentru a-i atrage atenţia că în curînd votul său va conta şi, mai ales, pentru a-l familiariza cu nume de candidaţi, cu partide, cu slogane.
Publicitatea stradală crea acea atmosferă absolut necesară democraţiei:
De prefaţă la un eveniment politic însemnat, cum sînt alegerile locale.
Acum însă şi prin absenţa publicităţii stradale, această atmosferă nu mai există.
Şi dacă ea, atmosfera care pregăteşte cetăţeanul simplu pentru un moment în care trebuie să vină la vot, nu există, să nu ne mirăm dacă la urne vor veni doar cei mobilizaţi de partide.
Electorat captiv masiv au doar cele două partide mari: PSD şi PNL.
Iată astfel că, alături de scrutinul într-un singur tur, partidele mari au impus o altă măsură menită a le favoriza dominarea asupra vieţii politice, dezavantajînd partidele mici şi partidele noi.
Cum să se înnoiască scena politică dacă scrutinul din 5 iunie 2016, cel văzut ca primul test al clasei politice după Tragedia de la Colectiv, va fi net avantajos pentru PSD şi PNL?

Această opinie a mea a fost contrazisă violent de o voce necunoscută din studio. Proprietarul gurii care emitea polemic susţinea că publicitatea electorală stradală și cadourile electorale făcute de candidați alegătorilor, au fost surse de fraudă, de corupţie, de irosire a banilor publici.
Pentru că nu obişnuiesc să mă contrazic la telefon cu voci fără chip, n-am mai zis nimic.

Avansez aici nedumerirea mea stîrnită de această opinie în favoarea scoaterii din campanie a publicităţii electorale şi a micilor cadouri.
Fireşte, publicitatea stradală şi practica micilor cadouri s-au făcut cu bani negri, obţinuţi de partide din afaceri de corupţie.
Înseamnă asta că pentru a stîrpi corupţia politică trebuie să eliminăm tentaţiile de corupție la care sînt expuşi politicienii?
Altfel zis, de ce trebuie să interzicem publicitatea electorală şi micile cadouri pentru a elimina tentaţia politicienilor de a fi corupţi?
N-ar fi o societate mai sănătoasă moral dacă am păstra tentaţiile dar am impune clasei politice să nu mai fie coruptă?
Măsuri de interzicere a publicităţii stradale pe motiv că astfel eliminăm tentaţia politicienilor de a încălca legea seamănă cu o măsură care ar obliga femeile să nu iasă pe stradă în fustă, ca să nu-i tenteze pe violatori.

Mie, cel puţin, mi-au plăcut campaniile electorale din anii anteriori.
Mi-au plăcut panourile, bannerele şi corturile întîlnite la tot pasul, chiar dacă unele dintre ele concurau în materie de deşuchiere a minţii panourile cu publicitate comercială.
Simțeam că sunt în prejma unui eveniment politic deosebit. Simțeam că exist ca alegător.
Mie cel puţin mi-au plăcut pixurile, pliantele, insignele, ba chiar şi umbrelele electorale.
În campaniile anterioare, m-am ales, ca alegător, cu ceva.
Cu un pix care, culmea! scria!
Acum însă cu ce dracu’ mă aleg?!

N-am considerat şi nu consider opiniile mele ca adevăruri absolute.
În consecinţă, îi rog pe cititorii mei să mă ajute în redactarea unui comentariu despre campania electorală pentru Localele din acest an, răspunzînd la următoarele întrebări:
1) Credeţi că actuala campanie e plicticoasă sau mi se pare mie?
2) Dacă e plicticoasă, care sînt cauzele?
3) Mie îmi plăceau panourile şi bannerele stradale. Dumneavoastră preferaţi atmosfera de acum?
4) Eu nu consider că un pix, un tricou sau chiar o găleată erau mită electorală. Dvs. credeţi că erau? Nu de alta, dar după ce-i lua găleata, alegătorul vota cu cine credea el, nu de puține ori cu un alt candidat.