Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

Topul neroziilor spuse/făcute cu ochii larg deschiși. Atenție, pericol de electrocutare! Klaus Iohannis se dă glumeț!

1.

Joi, 13 decembrie 2018, televiziunile de știri au transmis în direct tragerea la sorți a completelor de 5 judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție. Gloria scoaterii bilelor din borcan și deșurubării lor a revenit președintei ÎCCJ, Cristina Tarcea, care și-a pus pentru acest eveniment considerat de ea de răscruce un taior verde, asortat cu bilele. Ca la orice astfel de ceremonie, trăgătoarea, pardon Cristina Tarcea, a ținut un discurs consacrat aventurilor prin care a trecut domnia sa și instituția pe care o comandă pentru a face rost de bilele corespunzătoare momentului istoric :

„Am apelat la Federația Română de Fotbal, nici acolo nu au găsit un număr suficient de bile, erau numerotate și acelea, și dacă îmi aduc eu bine aminte erau și de culori diferite, după care am apelat – noroc cu tehnologia avansată – la Internet. Am găsit o societate pe Internet care a găsit aceste bile în Franța. Ele au plecat din Franța luni, numai că s-au rătăcit pe un aeroport din Germania, în Leipzig, motiv pentru care bilele au sosit abia ieri (miercuri – n.r.). Eram la Consiliul Superior al Magistraturii, doamna prim-magistrat asistent mi-a dat un mesaj și mi-a spus: «Ura, avem bile!». Cam asta e istoria bilelor”.

Reamintim că o decizie a CCR, punînd capăt unei aberații de cîțiva ani, susținută de Livia Stanciu mai întîi și de Cristina Tarcea, mai apoi (completele de judecată se trăgeau la sorți doar parțial. Șeful Completului era numit de conducerea Curții dintre nomenkalturiștii ÎCCJ), a obligat instituția să tragă la toți pe toți membrii Completului de cinci. Tragerea la sorți ține de viața normală a ÎCCJ, ca și faptul că judecătorii își pun roba înainte de a începe procesul, ca și faptul că judecătorii se așează la masă și nu în pat cînd începe ședința de judecată, și stau în fund, și nu într-o latură, ca romanii pe cale de a hali pînă vomitau. Normal ar fi fost ca tragerea la sorți a completelor pentru 2018 să se petreacă în această atmosferă de normalitate. Tragerea la sorți să fie făcută în cadrul strict al ÎCCJ, pentru ca ulterior un Comunicat să aducă la cunoștința opiniei publice, evident, nu în chip obligatoriu, că doar nu sîntem la Loto, componența completelor, rezultată din operațiune.

De ce a simțit Cristina Tarcea să facă dintr-un moment obișnuit al Înaltei Curți un eveniment de excepție, transmis în direct și avînd-o pe ea ca eroină, în taior și coafată în stilul UFDR-istelor de pe vremea Anei Pauker ?
Indiscutabil pentru a-i da o copită lui Liviu Dragnea.
Și el sărit de pe șinele firescului, Liviu Dragnea a transformat alcătuirea completului de cinci care ar urma să-l judece într-o chestiune de importanța apartenței noastre la NATO și la Uniunea Europeană. Abătîndu-se grav de la condiția de magistrat, Cristina Tarcea a pus la cale întreaga superproducție cu bilele de culoarea taiorului său pentru a atrage din nou atenția că tot acest tărăboi își are cauza în obsesia lui Liviu Dragnea față de procesul care-l așteaptă. Din punctul de vedere al bătăliei politice, operațiunea diversionistă îi va fi ieșit Cristinei Tarcea și mai ales celor care o trag de sforile care o țin în hotarele traseului, ca un cal îndrumat prin căpăstru. Din punctul de vedere al imaginii Justiției a fost însă un dezastru. Judecătorii de la Înalta Curte trec drept cei mai buni dintre magistrații din România. Și una dintre caracteristicile unui bun magistrat e cea de a-și îndeplini îndatoririle în chip discret și serios, fără excese de tip lucrătoare la bară. O asemenea ipostază ar fi cerut ca tragerea la sorți să se facă în chip discret. Nu de alta, dar se presupune că la un asemenea nivel, nimeni n-ar bănui că tragerea la sorți a fost măsluită. Cristina Tarcea nu numai că a regizat un spectacol de majorete, dar mai mult s-a grăbit să fie ea eroina spectacolului de prost gust.

2.

Sîmbătă, 15 decembrie 2018, o emisiune tipică Digitv, altfel spus, fără sare și piper, dar cu strașnici epoleți, președintele PNL, Ludovic Orban s-a referit și la șansele Moțiunii de cenzură depuse de Opoziție:

„Mai avem nevoie de 65 de voturi (pentru a trece moțiunea – n. red.) (…) Parlamentarii care sînt independenți astăzi și care îl urmează pe Victor Ponta sînt alături de noi și susțin această moțiune de cenzură. Important e să-ți vină din celelalte grupuri: din grupul PSD, din grupul ALDE, de la UDMR, de la minorități. Ecuația momentului e clară și simplă în momentul de față, oricine poate să o înțeleagă: dacă UDMR sau ALDE se dislocă de lîngă actuala putere și votează moțiunea de cenzură, Guvernul Dăncilă este căzut, vă dau scris. În două zile se construiește o majoritate imediată”.

Vorba aia, Dacă și cu parcă se plimbau în barcă. După ce au depus Moțiunea de cenzură, liderii Opoziției s-au apucat să susțină peste tot că Moțiunea n-are nici o șansă să treacă. Deși n-o zice așa, de-a dreptul, Ludovic Orban cam asta face:
Avertizează electoratul Opoziției că moțiunea nu va trece.

Pentru că ce altceva poate fi aserțiunea dacă? Dacă, avea voie să spună un comentator politic, ispitit de rolul de profet. Zisă de liderul principalului partide de Opoziție, cel care a fost inițiatorul moțiunii, sintagma sună aberant. Se presupune că ai introdus Moțiunea de cenzură pentru ca Guvernul să cadă și tu, partid de Opoziție, să preiei puterea. Prin urmare mergi la televizor pentru a anunța că gata! ai negociat cu cei de la UDMR și cu cei de la ALDE și drept rezultat al acestor negocieri, cele două partide vor vota pentru căderea Guvernului. E mai mult decît interesant că liderii Opoziției nu-și dau seama că n-ai voie, dacă ești minim politician, să ai îndoieli în public în legătură cu Moțiunea de cenzură. Indiferent de ce știe din culise, un lider din Opoziție susține sus și tare că partidele din Opoziție sînt pregătite să ia puterea, că au deja un guvern și un premier și că indiscutabil Guvernul e ca și căzut. Pe lîngă multe altele, această atitudine are și avantajul de a face din momentul votului și din cele înscrise în ceea ce se numește depunerea și dezbaterea unei moțiuni de cenzură un eveniment mediatic de excepție. Nu de alta, dar dacă nu pleci la drum convins că ea va fi un succes, ce rost are să te mai ostenești cu alcătuirea? Doar așa, pentru că a zis Klaus Iohannis să trebuie depusă?

3.

Vineri, 14 decembrie 2018, înaintea Consiliului Uniunii, Klaus Iohannis a ținut o scurtă conferință de presă. A avut loc la un moment dat următorul dialog, citat de mine după site-ul Administrației prezidențiale:

Jurnalist: O să aveți astăzi discuții și cu Theresa May?
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Da, am de gînd să mă întîlnesc cu doamna May, scurt, o bilaterală scurtă, ca să o încurajez un pic.”

E deja o axiomă a vieții noastre publice că președintele Klaus Iohannis nu e un ins glumeț. Din acest punct de vedere, explicația „ca să o încurajez un pic”, descumpănește. A vorbit serios? Sau a glumit în absența unor emoticoane? Theresa May se confruntă în Anglia cu rebeliunea unor colegi de partid față de acordul privind Brexit-ul, Prin reunirea celor care se opun Brexitului și a celor care sînt nemulțumiți de avantajele Marii Britanii prevăzute în Acordul cu UE s-au creat condițiile unei respingeri a Acordului în Parlamentul britanic. O serie de acțiuni ale premierului britanic din ultimul timp se înscriu în efortul supraomenesc de a trece prin Parlament Documentul. Are nevoie Theresa May de încurajarea din partea lui Klaus Iohannis? N-are nevoie de încurajarea nimănui, avînd în vedere că e un politician britanic de forță, obișnuit să se confrunte cu astfel de provocări. Klaus Iohannis a glumit sau mă rog, avînd în vedere rezultatul a presupus c-a glumit. A fost o glumă nu numai nesărată, dar și neghioabă. Zicînd că bilaterala e ca s-o încurajeze un pic, Klaus Iohannis a jignit-o pe Theresa May, confundînd-o cu o secretară care are nevoie de nevoie de încurajări din partea Șefului în eventualitatea că-i învinețește ochiul bărbatu-său.
Să te ferească Dumnezeu de cei fără pic de umor pe care-i apucă deodată nevoia de a se da glumeți!


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

15 comentarii pentru articolul „Topul neroziilor spuse/făcute cu ochii larg deschiși. Atenție, pericol de electrocutare! Klaus Iohannis se dă glumeț!”

  • Are 47 de dosare, băi !!!
    Că-n care or fi ‘hachiţat’, nu se pun !!! Halt KWJ !!! GENUGH !!!

  • DRAGNEA ARE DREPTATE !!!
    Joyanis a semnat, la Marrakech, Pactul pt Migraţie, cea mai mare MINCIUNĂ a ONU !!!
    DECI, POATE, și TREBUIE ACUZAT DE ÎNALTĂ TRĂDARE !!!
    Ne-a-ntrebat și pe noi, CINEVA, dacă suntem DE ACORD ???
    Nazistul trebuie să-ncălzească … PUȘCĂRIA !!!

  • Celor care (MAI) pleacă

    Aţi vrut Brexit, vi-l … PĂSTRAŢI,
    Peste bot, oricum v-o … LUAŢI,
    Voi, ce-n … insulă PLECAŢI,
    Și salarii mari … VISAŢI !
    Nu veţi sta mai mult de-un … YEAR,
    Și veţi tremura, de … FEAR !
    Cât despre al’ceva, măi … DEAR,
    Vă veţi întoarce … IN REAR !
    Klaus iar a facut-o … LATĂ,
    Cu Theresa … ÎNCURAJATĂ !
    Și-acum, veţi juca … BILUŢE,
    Și-o veţi lua, iar, în … MÂNUŢE !

  • Nick Cernat:
    ..¨Zici că le-au adus din Franța?
    Eu aș vrea să văd chitanța!
    Tacă-ți clanța!¨
    Cernate, cu cine te cerți tătuțule? Sau ai personalitate multipla? Doi porci si-un bou.. 🙂

    • Asta de fapt e pt cernat- kkt
      Dacă vrei să vezi chitanţa,
      Du-ti di-ntreabâ, pi … Tanţa !
      Căci chitanţa, ‘cest … ‘mister’,
      Zace pe … calorifer !!!

  • România e colonie? E!
    Cei care credeți voi că sunt conducători sunt niște biete marionete.
    PS
    Gabi Șerban sparge-i!

  • Penibil! A ajuns PSD-ul sa fie bataia de joc a unui bandit smecher care tine discursuri demente cu scopul unic de a scapa de închisoare. Pesedisti, treziti-va, pe mafiot îl doare-n cot ca va distruge partidul ca pe un nimic.

    • Bai vierme! Asa vreti sa scapati de mustacios, bagandu-l cu japca la puscarie? Ce au dovedit pana acum procurorii mulii, de au trebuit sa-l condamne ¨pe culoare¨, pentru un rahat?
      Ba distrusilor, ori il dovediti cu adevarat ca e infractor, ori, daca nu e bun, lasati-l dracu´ sa-l schimbe electoratul, ca asa se face intr-o tara civilizata si asa s-a intamplat cu toti pana acum. Pana la Basescu, de fapt.
      Ce pesedisti vrei sa trezesti Dobi pe blog, te-ai luat dupa idiotul de Cernat, care are sindromul ¨I see dead people¨ (mai putin pe jigodia de Jipa, ca asta are boticul cald)? Majoritatea sunt pesedisti de conjunctura, ii doare in c_r de partid, dar nu vor sa aleaga securitatea si procuratura ca alternativa.
      Baa, sa nu faci copii, pt ca esti un descreierat iresponsabil care-si mai si trambiteaza cretinismele p-aici.
      Noroc ca n-ai primit si tu un rand de bile, ca Tarcea.

    • Domi, ‘e-așa că mă-ta te-alintă Dobi? Vezi boule că nazistu Iohannes pe care îl aclami tu, mai are puțin și face 30 de dosare pe penal. Nemaivorbind de șpăgile luate în natură, sub buric, de la maestru Soros și să nu mai pomenim de nevastă-sa,Carmencita, care azi confundă pe stradă orice gunoier cu un procuror. Bă Dobi Crăcănici, mînca-ne-ai din c..r (scuze!) lipici, Dragnea nu-i mai bandit ca nazistu-șef Klaus carea gestionat un Stat Paralel moștenit de la Băse, Luluța și Coldea ca să trimită la beci pe ăia mai incomozi. 😎

  • In anii franchismului dur, un ziarist spaniol a ajuns destul de cunoscut pentru că a publicat intr-un ziar local, cam 2500 tiraj, un text care incepea așa: ” Avertizez Kremlinul pentru a treia și ultima oară că…” Adevărul e că nu prea avea de ales, in anii aceia era mai dificil de obținut in condițiile date o bilaterală scurtă de incurajare cu Kremlinul 😉

    • Doamna jalnică cu bilele, Cristina Tarcea, are probleme cu bila. Aia de pe umeri. Ce-o căuta coafata asta pe creieri acolo cînd ea ar conduce greu și o judecătorie la Tîrgu cu Floci, nu e greu de aflat. Stattu Paralel a împins o turmă de incapabilii, oportuniști și șpăgari spre fruntea Sistemului, ca să poată guverna. 😎 Tarcea, care apără pe Kovesoaica și zice că nu înțelege de ce e Madam Protocol demisă, trebuia normal să îi ia calea exodului. dar e greu fiindcă CSM încă e infiltrat de sclavii lu Soros – cu societtatea pvlii civile care veghează ca tot ce-a realizat Soros anii ăștia, prin Kovesi, Veverița sau droganciu Danileț să nu se distrugă chiar într-o zi. 😆

    • Dragnea: „Ieri, spunea Klaus Iohannis ca merge sa o incurajeze pe doamna premier din Marea Britanie, ca el are vesta galbena in portbagaj.” 😯
      Nazistu Klaus Iohannis mai are puțin și devine un tip popular pt toate asistentele de la Spitalul de Pasihiatrie. Dacă n-a aflat, ar trebui să știe că Vestele galbene mănîncă azi globaliști pe pîine, fiindcă ăștia le–au mîncat pensiile și salariile, prin mumiile ambulante gen soros care și-au transferat mereu profiturile în paradisuri fiscale sau în ONGuri neimpozitabile. 😆 Iohanis e mai prost decît acceptă Constituția și în mod firesc trebuie demis și pus să înapoieze banii furați la Sibiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *